De ce nu scoți mă limba, cum te-am învățat?

În Paris am întâlnit o ciudățenie. Nu vorbesc despre arhitectură sau caniculă, ci despre un om elegant, cu aspect de belgian sau olandez care trona regește așezat pe un scaun la o intersecție. Stătea tolănit cu mâinile pe burtă și cu ochii închiși a odihnă profundă. Cetățeanul părea desprins dintr-o pictură cu peisaj bucolic, de pe la jumătatea secolului nouăsprezece. Inspira liniște și beatitudine, deși era cumva out of place, nelalocul lui, în mijlocul unui șuvoi de du-te, vino parizian. Avea deasupra confortul unei umbrele, iar alături, puțin în față, era cățelul lui, îmbrăcat și el cu o vestă de lână, purta pe cap o pălăriuță tiroleză și era asortat caraghios cu stăpânul său sub o umbrelă numai cu ceva mai mică. Sub botul cățelului era un vas în care amuzații recunoscători pentru un zâmbet așezau câțiva bănuți, ca prețul de intrare la un bâlci.

Radu Oanță a râs românește cu toată gura și din toată inima. În ciuda protestelor mele, s-a dus să dea și el ceva mărunțiș: “Pentru cățelul ăsta! E nemaipomenit!”

Grupul nostru a intrat apoi într-o braserie să mănânce ceva. Eu m-am plimbat pe străzile din jur, flămând de atmosfera de citadin turistic, aglomerat ca strădelele înguste din jurul Lipscanilor bucureșteni, locul unde-și avea bunicul meu evreu prăvălia.

M-au atras mai ales mulțimile care așteptau răbdătoare la ușile unor teatre în miniatură, una din curiozitățile culturale de aici. După colț am dat de un aranjament statuar dedicat arhanghelui ceresc care răpune balaurul. Nu-l băga nimeni în seamă, oamenii grăbiți n-având vreme pentru astfel de drame demodate.

Am mai dat o dată colțul … și încă o dată … și m-am trezit pe neașteptate iar în fața tabloului viu cu cățelul. Bătrânelul simpatic se trezise între timp si, spre oroarea mea, îi dădea palme peste cap cățelului, spunându-i într-o românească impecabilă: “De ce nu ții, mă, limba afară cum te-am învățat? Javră ordinară! Scoate limba, n-auzi!”

Palmele îi aruncaseră cățelului pălăria poznașă de pe cap. Nu mai avea nici un fel de farmec. Toată scena m-a umplut de indignare.

M-am furișat repede printre oameni, fără să pot scăpa de ecoul acelui neașteptat: “Javră ordinară! … Javră ordinară!”

Și nu la câinele umilit mă gândeam …



Categories: Uncategorized

2 replies

  1. M-ati amuzat,nu gluma de data aceasta,Pacat insa de omul neom.Asemenea scene nu m-ar fi mirat in Olanda,dar la Paris….

Trackbacks

  1. De ce nu scoți mă limba, cum te-am învățat? – BLOG CREŞTIN viorel2019

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: