Ocazie rară – video de la Shepherd Conference

“Seara vine plânsul, dimineața vine veselia”, spune Scriptura. Expresia aceasta suprinde ce simt acum, când prin harul Domnului, am onoarea să particip împreună cu peste 4.600 de slujitori ai Cuvântului lui Dumnezeu din mai mult de 70 de țări ale lumii, la Shepherds Conference 2019. Dacă anual, aș avea ocazia ca din mai multe conferințe, să aleg doar una, aceasta ar fi alegerea mea- de departe! Shepherd Conference este o conferință unică în felul ei din mai multe motive:

 este o conferință al cărui singur scop major este să strângă împreună omanie care iubesc predicarea biblică pentru a-i motiva/ încuraja să o iubească și mai mult

-este o conferință la care ești binecuvântat să asculți mesaje provocatoare din partea unor giganți ai amvonului, oameni ai lui Dumnezeu ca John Mac Arthur, Sinclair Ferguson, Steve Lawson, Albert Mohler, Mark dever, Ligon Duncan, Voddie Bauckam și alții

-este o conferință organizată impecabil de o armată de peste 1.000 de voluntari, care și-au dedicat timpul și energia lor să slujească slujitorii Domnului prezenți la conferință. Biserica Grace Community este o biserică unică în felul acesta, ceva ce nu am întâlnit încă până acum. Este clar, rodul slujirii biblice, cu credincioșie al pastorului ei, John Mac Arthur care anul acesta a împlinit 50 de ani de slujire în această biserică.

De altfel, tema conferinței este intitulată: Faithful (Credincios). Domnul să ne inspire la credincioșie tot mai mare față de El, de Cuvântul Său și de turma pe care ne-a încredințat-o!

PS. Ce interesați pot urmări livestream ultimele două zile ale conferinței. Accesați https://www.shepherdsconference.org/ și bucurați-vă de un festin spiritual bogat pe care Domnul Îl dă slujitorilor Săi la această conferință.

Image may contain: one or more people and crowd
Image may contain: one or more people, crowd and indoor
Image may contain: 2 people, crowd


Categories: Studiu biblic, Teologice

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: