SPUNE „BUN VENIT” ÎNCERCĂRILOR (1)

coordonatori Bob & Debby Gass

„Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam” (Geneza 22:1)


Biblia spune: „Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam… Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune Eu.” Avraam… a pornit spre locul pe care i-l spusese Dumnezeu” (v. 1-3). Tu spui: „De ce-ar vrea Dumnezeu să mă pună la încercare?” Mai întâi, pentru a-Și dovedi credincioșia față de tine. În al doilea rând, pentru a-ți da ocazia să-ți dovedești credincioșia față de El. Încercările din viața ta reprezintă temeiul prin care Dumnezeu îți cere explicații. Ele sunt modalitatea prin care poți ajunge la nivelul următor în Împărăția Sa. În acea zi, Avraam a dovedit că nu iubește nimic mai mult decât pe Dumnezeu!

Aceasta a fost ziua în care Dumnezeu i S-a prezentat lui Avraam drept Jehova Jireh, „Domnul care poartă de grijă”. Numai când îți pui credința în practică vei descoperi credincioșia lui Dumnezeu. De aceea Dumnezeu îți va pune credința la încercare. Încercările vor deveni din ce în ce mai grele pe măsură ce miza crește. Încercările au în centru lucrurile care sunt de maximă importanță pentru tine.

Cum îți definești identitatea? Care sunt lucrurile care îți dau siguranță? Acelea sunt „Isaacul” tău. Dumnezeu te va testa pentru a Se asigura că identitatea și siguranța ta se găsesc numai în El. Firește, El Se va ocupa de lucrul în care te încrezi mai mult decât în El, până când îl vei pune pe altar. Nu-ți face griji: nu va trebui să trăiești cu teama că Dumnezeu vrea să-ți ia tot ce e mai important pentru tine. Dar dacă darul ajunge vreodată să fie mai important decât Dătătorul, atunci exact lucrul pe care ți l-a dat Dumnezeu pentru a sluji scopului Său îi subminează planul pe care îl are pentru viața ta. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu Se va ocupa de el. Deci, dovedește-ți credincioșia în încercare!



Categories: Studiu biblic

2 replies

  1. Mă bucur că suntem măcar doi.

  2. Si eu citesc aceste meditatii zilnice si incerc sa nu raman doar la citit.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: