FĂ-L PE DUMNEZEU VIZIBIL ÎN TINE!

coordonatori Bob & Debby Gass

„Vrem să mergem cu voi; căci am auzit că Dumnezeu este cu voi!”  (Zaharia 8:23)

Profetul Zaharia scrie: „Multe popoare și multe neamuri vor veni astfel să caute pe Domnul si-i vor zice: …Vrem să mergem cu voi; căci am auzit că Dumnezeu este cu voi!” (v. 22-23).

Când oamenii Îl vor vedea pe Dumnezeu lucrând în viața ta, vor fi atrași de tine. Așa i s-a întâmplat unui bucătar care prepara minuturi, pe nume Nicholas Herman. Nemulțumit de viața sa, își făcea mereu griji dacă este sau nu mântuit. Apoi într-o zi, în timp ce studia un copac, a fost izbit de adevărul din Psalmul 1:3: secretul creșterii spirituale se găsește în înrădăcinarea si fundamentarea în Dumnezeu.

Așadar, s-a hotărât să-si transforme viața într-un experiment a ceea ce a numit „conversația obișnuită, tăcută și tainică a sufletului cu Dumnezeu.

Astăzi, lumea îl cunoaște mai bine ca Fratele Lawrence, nume pe care i l-au dat prietenii. Este posibil să fi auzit de el și de scrierile sale. Deși și-a petrecut viața în anonimat, în bucătăria unei mănăstiri, felul în care a interacționat cu Dumnezeu i-a făcut pe oameni din întreaga lume să tânjească să-L cunoască pe Dumnezeu așa cum l-a cunoscut el. Prietenii lui spuneau că „el l-a găsit pe Dumnezeu peste tot, atât în timp ce repara papuci, cât și în timp ce se ruga cu adunarea.”

După ce a murit, aceștia au conceput o carte formată din scrisorile și conversațiile sale, intitulata „Practica prezenței lui Dumnezeu”. Este una din cele mai citite cărți din întreaga lume din ultimele patru secole. Domnul Isus a spus: „după ce voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toți oamenii” (Ioan 12:32).

Cu cât cultivi mai mult prezența lui Dumnezeu în viața ta, cu atât mai mult cei alți vor fi atrași la El. Așadar, fă-L pe Dumnezeu vizibil în tine!



Categories: Studiu biblic

1 reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: