VIAȚA E (și) AȘA CUM ȚI-O FACI

coordonatori Bob & Debby Gass

„Cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat.” (Proverbe 15:15)


Se spune că un bătrân înțelept stătea în fiecare zi împreună cu nepoata sa pe un balansoar, la intrarea în stația de combustibil, salutând turiștii care treceau prin micul lor oraș. Într-o zi, un bărbat înalt, care părea a fi turist, a început să se uite în jur, ca și cum se interesa să găsească o zonă în care să trăiască. „Ce fel de oraș e ăsta până la urmă?” a întrebat el.  Bătrânul a răspuns: „Ei bine, din ce fel de oraș proveniți?” Bărbatul a răspuns: „Dintr-un oraș în care oamenii se critică unii pe alții. E un loc foarte neplăcut pentru a-ți duce viața.” Bătrânul  a spus: „Știți, și orașul acesta este la fel.”

Mai târziu, o familie aflată în trecere s-a oprit să  alimenteze mașina. Tatăl a coborât și l-a întrebat pe bătrân: „E plăcut să locuiești în acest oraș?” „Dar orașul din care veniți cum este?” a răspuns el. Bărbatul a zis: „În orașul din care vin eu toate lumea se cunoaște și sunt întotdeauna gata să-ți dea o mână de ajutor. Îmi pare rău că trebuie să părăsesc acest oraș!” Bătrânul a zâmbit și a spus: „Știți ceva, cam tot așa  este și orășelul nostru.”

După ce a plecat această familie, nepoata bătrânului s-a uitat în sus și a zis: „Bunicule, cum se face că primului bărbat i-ai spus că orașul nostru este un loc îngrozitor, iar când a întrebat acea familie, le-ai spus că este un loc minunat de trăit”. Bătrânul s-a uitat în ochii ei mari, albaștri și i-a zis: „Draga mea, indiferent unde te duci, porți cu tine atitudinea ta – și asta face ca locul să fie îngrozitor sau minunat.”

Da, viața e așa cum o faci! Acesta este motivul pentru care Biblia spune: „Cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat.”



Categories: Studiu biblic

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: