CUM SĂ-l AJUȚI PE OAMENI (4)

coordonatori Bob & Debby Gass

„Când a văzut pe Petru și pe Ioan … le-a cerut milostenie” (Faptele Apostolilor 3:3)

Petru și Ioan l-au lăsat pe ologul de la Templu să le întrerupă planurile si poate să-i facă să întârzie la „ora de rugăciune” – fapt care ridică o întrebare importantă.

Este posibil să fii atât de ocupat cu activități religioase încât să nu-ți faci timp pentru cei ce suferă?

Egoismul este unul din păcatele cele mai ușor de comis, întrucât atunci când ești ocupat, nu îți dai seama că îl comiți. Pavel îl descrie pe Domnul Isus ca pe „Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.” (Galateni 2:20).

Poate părea contrar înțelegerii obișnuite, dar Domnul Isus ne-a învățat că suntem mai binecuvântați când dăruim decât când primim. Dărnicia ne dă energie; nu e un lucru întotdeauna ușor, mai ales în situații stresante.

Vorbitoarea motivațională Trudy Metzaer, care a avut parte de o copilărie nefericită, a devenit o persoană darnică la maturitate. Cu toate acestea, i se pare încă greu să-și păstreze mentalitatea de om darnic când are de-a face cu persoane din trecutul el. Ea recunoaște că intră în defensivă și că încearcă să controleze situația dacă se simte vulnerabilă. Când se întâmplă lucrul acesta, ea trece de la postura de om darnic la cea de om care primește. Ea scrie: „În timp ce dărnicia necesită energie trebuie să spun că situațiile în care primesc mă lasă cu lăuntrul complet gol și neîmplinit. Când ești darnic, primești viață – e ca și cum ai uda o plantă care crește – dar când primești e ca și cum ai absoarbe apa și nutrienții din sol lăsând și planta și solul secătuite și nefolositoare.”

Când ești darnic, ai de câștigat. Practicând dărnicia de orice fel, oamenii sunt ajutați iar tu ești împlinit și plin de bucurie.

 

Advertisements


Categories: Studiu biblic

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: