De ce S-a făcut Hristosul lui Dumnezeu om?

(preluat de la: https://discipol.wordpress.com)

Răspunsul la această întrebare este următorul: Hristos S-a întrupat pentru ca să moară pentru cei care urmau să creadă în El.

Un astfel de răspuns implică luarea în discuţie a lucrării Lui. Această lucrare este în strânsă legătură cu cine este El de fapt; iar întrebarea: „Ce a făcut El?” comportă în mod inevitabil explicarea naturii Sale unice de Dumnezeu-om. Am putea spune că natura Domnului Isus conferă sens lucrării Sale, iar lucrarea Sa, centrată în ispăşire, este singura temelie solidă a învăţăturii despre Persoana Sa.

Dumnezeu S-a făcut om în Hristos, deoarece numai cineva care era atât Dumnezeu, cât şi om putea realiza mântuirea. Întruparea Lui scoate în evidenţă valoarea pe care Dumnezeu o conferă vieţii umane. Viaţa a fost declarată valoroasă prin creaţie, dar păcatul a afectat-o. Întruparea, venind tocmai în miezul istoriei păcatului omenesc, indică faptul că Dumnezeu nu ne-a abandonat, ci ne iubeşte şi ne preţuieşte chiar şi dacă am căzut în păcat.

Întruparea Domnului nostru mai realizează încă două lucruri.

În primul rând, ne arată că Dumnezeu poate să ne înţeleagă şi să fie alături de noi, fapt care ar trebui să ne îndemne să ne apropiem de El în rugăciune.

În al doilea rând, întruparea oferă un exemplu despre modul în care omul ar trebui să trăiască în această lume. Petru vorbeşte chiar şi despre răstignire în aceşti termeni: „Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui” (1Petru 2:21).

Însă, ispăşirea este adevăratul motiv care stă la baza întrupării. Autorul Epistolei către Evrei redă acest lucru cu claritate:

,,căci este cu neputinţă ca sângele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele. De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos, ci Mi-ai pregătit un trup; n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat. Atunci am zis: ‘Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!’ ” (Evrei 10:4-7).

În continuare, autorul mai spune că atunci când Domnul afirmă că vine să facă voia lui Dumnezeu, această voie trebuie înţeleasă ca oferirea unei jertfe mai bune.

„Prin această `voie` am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, o dată pentru totdeauna” (Evrei 10:10).

Găsim aceeaşi explicaţie şi în Matei 1:21.

,,Ea va naşte un Fiu şi-i vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.”

Domnul Isus Însuşi a vorbit despre suferinţele pe care trebuia să le îndure (Marcu 8:31; 9:31), făcând legătura între succesul misiunii Sale şi răstignire (Ioan 12:32).

În câteva locuri din Evanghelia după Ioan se vorbeşte despre răstignire ca fiind „ceasul” hotărâtor pentru care Domnul Isus a venit pe pământ (Ioan 2:4; 7:30; 8:20; 12:23, 27; 13:1; 17:1).

Mai mult, moartea Domnului Isus constituie tema centrală a Vechiului Testament; în primul rând, privitor la semnificaţia deplină a jertfelor (care stă la baza Legii), iar în al doilea rând, privitor la profeţii care se concentrează din ce în ce mai mult asupra venirii unui răscumpărător.

Isaia 53 şi alte texte din Vechiul Testament vorbesc despre suferinţa Eliberatorului care va să vină.

În Epistola către Galateni, apostolul Pavel ne învaţă că însuşi Avraam, care a trăit înainte de darea Legii şi de profeţi, a fost mântuit prin credinţa în Domnul Isus (Galateni 3:8;16).

Mântuitorul i-a învăţat pe cei doi ucenici demoralizaţi, care erau în drum spre Emaus, că Vechiul Testament a prezis moartea şi învierea Lui (Luca 24:25-27).

În lumina acestor texte şi a multor altora, trebuie să spunem că ispăşirea săvârşită de Domnul Isus este motivul care stă la baza întrupării. Este explicarea dublei Sale naturi şi punctul central al istoriei biblice şi al istoriei lumii.

Câteva concluzii rezultă din această explicare a întrupării.

În primul rând, potrivit Scripturilor, Golgota, şi nu Betleemul reprezintă centrul creştinismului. Unii teologi susţin că întruparea, adică identificarea lui Dumnezeu cu omul, este lucrul cel mai important, iar ispăşirea este un fel de rezultat al acesteia. Dar, potrivit învăţăturii Sfintelor Scripturi, Dumnezeu S-a făcut om pentru că a fost nevoie ca Dumnezeul-om să moară pentru mântuirea noastră. Prin urmare, semnificaţia crucială a ieslei din Betleem constă în faptul că este una dintre etapele prin care Fiul lui Dumnezeu a trecut pentru a ajunge la crucea de pe Golgota.

În al doilea rând, dacă moartea Domnului Isus pe cruce este adevărata semnificaţie a întrupării, atunci nu există evanghelie fără cruce. Crăciunul în sine nu constituie evanghelia. Viaţa Domnului Isus nu constituie evanghelia. Chiar şi învierea, oricât este de importantă în plan general, nu constituie evanghelia în sine, deoarece vestea bună nu este numai că Dumnezeu S-a făcut om, nici că Dumnezeu a vorbit pentru a ne arăta cum trebuie să trăim şi nici că moartea, marele nostru duşman, a fost înfrântă.Mai degrabă, vestea bună este că problema păcatului a fost rezolvată (învierea este o dovadă); că Domnul Isus a suferit pedeapsa în locul nostru, astfel încât noi niciodată să nu mai trebuie să o suferim; şi că prin urmare, toţi cei care cred în El să aibă nădejdea că vor ajunge în ceruri.

În cele din urmă, aşa cum nu poate exista evanghelie fără ispăşire, ca raţiune a întrupării, tot astfel nu poate exista viaţă creştină fără ea. Fără ispăşire, tema întrupării devine un fel de îndumnezeire a omului, care duce la aroganţă şi îndreptăţire de sine.



Categories: Teologice

1 reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: