CHANGED IN THE TWINKLING OF AN EYE: 5 G, THE ALIEN INVASION AND OUR TRANSFORMING WORLD | William Henry

Jocurile electronice nu sunt ,,de joacă“, ci pregătesc viitoarele generații pentru mutații psihice și psihologice necesare pentru o supercivilizație condusă prin intermediul computerelor. Chestia este că noile tehnologii deschid poarta unor superinteligențe din alte dimensiuni, numite de unii ,,demoni“. Chiar așa! ,,Zeii de demult“!
Dacă vreți să știți ce se întâmplă când dumneavoastră vă ocupați de treburile casei, citiți, recitiți distribuiți acest material de deschis ochii naivilor. Autorul nu îmi este simpatic și nici ,,frate“, dar informațiile furnizate de el sunt necesare. Luați-l deci ca sursă de documentare, o documentare acum mai necesară ca oricând pentru că în cinci ani de zile lumea nu va mai fi așa cum a fost până acuma.

Guverne și organizații subordonate Noii Ordini Mondiale a elitelor răspândesc din avioane în aer particule minuscule care se vor așeza peste tot formând microantenele transmisiilor 5G, prin care se va arunca asupra planetei năvodul unui network mondial, cadrul viitoarei suprainteligențe integrate cu creierele umane. Știu este un limbaj aparent stiințifico-fantastic, dar este limbajul zilei de mâine. Veți înțelege poate de ce un miliardar ca domnul Musk s-a apucat de droguri și caută contactul cu superinteligențele de ,,dincolo“. Nu este un ratat, cum îl prezintă cei care-l izolează de noi, ci un ,,pionier“ care deschide orizonturi noi experiențelor umane.

Nu mai este ieri, iar azi a început deja să fie mâine!

+++

5G, Artificial Intelligence, Aliens, Ascension, Transformation, Radiation, Skingularity, Demons, Elon Musk, Geordie Rose, Christianity, Rise and Shine.

Source: CHANGED IN THE TWINKLING OF AN EYE: 5 G, THE ALIEN INVASION AND OUR TRANSFORMING WORLD | William Henry

Advertisements


Categories: Teologice

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: