ZIDIREA OAMENILOR (1)

coordonatori Bob & Debby Gass

„Fivi… s-a arătat de ajutor multora” (Romani 16:1-2)

Biserica ta are nevoie de membri devotați lucrării de sprijinire și de încurajare a celorlalți. De oameni ca Fivi, despre care Pavel spune că „s-a arătat de ajutor multora.” Expresia „a fi de ajutor” în greacă se aplica antrenorilor care îi pregăteau pe atleți și se asigurau că sunt antrenați și echipați ca să câștige. Teologul H.F. Moule a descris-o pe Fivi drept „campioana care i-a susținut pe alții, prietenă curajoasă și devotată celor convertiți aflați în încercare, ducând lupte de protest în timpul cărora a avut parte de împotrivire și pledând pentru cauza celor săraci.” E o misiune foarte grea! Și în generația egocentrică în care trăim, nu mulți sunt dispuși să-și asume această misiune. De fapt, nu există o investiție mai mare decât cea în oameni!

Când te investești pe tine însuți într-o persoană, îți faci singur un cadou, pentru că nu poți lumina cărarea cuiva fără să ți-o luminezi pe a ta, iar răsplata divină depășește orice răsplată de pe pământ: „fiecare… va primi răsplată de la Domnul, după binele… pe care-l va fi făcut…” (Efeseni 6:8). Iar un pastor adaugă: „Ai ceva ce nimeni altcineva nu poate oferi. Gândește-te cum poți ușura viața cuiva… pe cine poți sprijini și întări… Cineva are nevoie de încurajarea ta astăzi, cineva vrea să știe că ai încredere în el, că îl susții, că ai convingerea că are ce-i trebuie pentru a reuși.

Privind în urmă, probabil cineva a jucat un rol important în viața ta și te-a ajutat să devii ceea ce ești astăzi. Un părinte sau un profesor care a avut încredere în tine, un șef care te-a promovat atunci când nu te simțeai calificat, cineva care a văzut în tine mai mult decât ai văzut tu însuți…” Acum este rândul tău să fii de ajutor!

Advertisements


Categories: Studiu biblic

1 reply

Trackbacks

  1. ZIDIREA OAMENILOR (1) | 1novelty7

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: