Singurul care poate salva

coordonatori Bob & Debby Gass

„ …fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuși… Apoi pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului, și păcatul, odată făptuit, aduce moartea.“Iacov 1.14,15

Un cunoscut dresor de animale își prezenta spectatorilor săi numărul preferat. Animalul a ieșit din cușca sa supunându-se  stăpânului.  Mulțimea  aplauda  continuu,  când deodată s-a auzit un strigăt după ajutor. Animalul și-a zdrobit stăpânul. Douăzeci și cinci de ani l-a ascultat pe dresor, dar acum s-a răzbunat.

Iată o întâmplare cutremurătoare, un exemplu concret despre ceea ce face păcatul cu puterea sa! Fiecare om poartă în el păcatul, îl hrănește, îl crește până când în final îi stăpânește viața și îl duce la moarte: căci „plata păcatului este moartea“ (Romani 6.23).

De multe ori, păcatul duce la moarte prematură a oamenilor. Toate statisticile medicale arată acest adevăr cutremurător. Cine săvârșește păcatul ajunge un rob al păcatului. Dacă pentru acel dresor nu a mai fost scăpare, este bine să știm că de păcat putem scăpa chiar acum. Prin ce mijloc? Mântuitorul nostru ISUS HRISTOS a nimicit moartea, puterea păcatului și a adus la lumină viața prin lucrarea Sa de pe cruce.

Oricine crede în Mântuitorul, capătă prin Numele Lui iertarea păcatelor. „În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți.“ Aceasta este vestea bună a eliberării de păcat. Mântuitorul Isus Hristos este Unicul care ne poate salva. De aceea să ne încredem în El!

 

Advertisements


Categories: Studiu biblic

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: