EVITĂ CEARTA!

coordonatori Bob & Debby Gass

„Acolo unde este… duh de ceartă, este tulburare  și tot felul de fapte rele” (Iacov 3:16)

Apostolul Pavel scrie: „Să aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând. Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.” (Filipeni 2:2-4).

Cearta face ravagii în relații. De multe ori pornește de la un „eu” inflamat și te duce la comparație, competiție și condamnare. Același lucru îl subliniază Iacov: „Acolo unde este… duh de ceartă, este tulburare și tot felul de fapte rele.” Așadar, fii veghetor în ce privește cearta! Și când își ițește capul – retează-i-l! Biblia ne avertizează: „Luaţi seama bine ca nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare, şi mulţi să fie întinaţi de ea.” (Evrei 12:15).

Dacă vrei ca astăzi să umbli în binecuvântarea lui Dumnezeu, încearcă să trăiești în armonie cu ceilalți. Este posibil lucrul acesta de fiecare dată? Nu, dar cu cât înveți mai repede s-o faci, cu atât mai bine îți va merge. Când Dumnezeu îți spune „să întorci și celălalt obraz,” sau „să-ți vezi bârna din ochi”, sprijină-te pe harul Său și fă-o. Roagă-te: „Doamne, dă-mi înțelepciunea Ta în această situație!” – și El ți-o va da.

„Înţelepciunea care vine de sus, este întâi curată, apoi pașnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică. Şi roada neprihănirii este semănată în pace pentru cei ce fac pace.” (Iacov 3:17-18).

Concluzie: Dacă vrei să ai parte de binecuvântarea lui Dumnezeu în viața ta – evită cearta!

Advertisements


Categories: Studiu biblic

1 reply

Trackbacks

  1. EVITĂ CEARTA! | 1novelty7

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: