Singurătatea care sfâșie

Dintre toate sentimentele tragice, nimic nu depășește pe acela de sungurătate. Poți fi singur în pustia lipsită de oameni, dar poți fi la fel de singur și în mijlocul mulțimii.

L-am vizitat pe un prieten care ajunsese la spital cu un diagnostic de cancer. Mi-a zâmbit, ne-am rugat, ne-am fotografiat … Peste câteva luni mi-a adus aminte de vizita aceea și mi-a mărturisit: ,,Daniel, au fost momente tare grele. Fără să înțelegi cum, când auzi cuvântul ,,cancer“, între tine și toți ceilalți se lasă un fel de zid de sticlă, un perete nevăzut care desparte, dincolo de care ești … singur. Soția, copiii, prieteni sunt toți de partea cealaltă. Ai rămas singur.“

În astfel de momente este tare bine să-L ai pe Dumnezeu de partea ta, să-L simți aproape chiar și atunci când treci ,,prin valea umbrei morții“.

Singurătatea este suferința unei existențe care se sfâșie. Singurătatea este tragică. Poate însă fi însă și altfel. Singurătatea nu este obligatorie!

,,Când Tu ești cu mine, spune David, pustia se preface într-un loc plin de izvoare, urâciunea se transformă într-o bucurie, lipsa într-un belșug neașteptat, iar panica războiului se preface în pacea celor ce stau liniștiți la masă:

,,Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei,
îmi ungi capul cu untdelemn
şi paharul meu este plin de dă peste el.“

Cu cine îți vei petrece eternitatea?

Advertisements


Categories: Studiu biblic

1 reply

  1. Este.minunat, Dumnezeu este in viata noastra in fiecare clipa balsam pentru suflet!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: