SĂ-I ÎNVĂȚĂM PE COPII RĂBDAREA (2)

coordonatori Bob & Debby Gass

„Fac roadă în răbdare” (Luca 8:15)

Iată alte câteva sfaturi despre cum să-i înveți pe copii răbdarea:

1) Învață-i prin experiment. De la cei mici și până la adolescenți, copiii pot aprecia cât de mult îi trebuie unei plante să crească, așa că implică-i în plantarea unei semințe și uitați-vă împreună cum crește. Explică-le cum totul în viață necesită timp pentru a se modifica și a se dezvolta. Învață-i semnificația cuvintelor Eclesiastului (3:1): „Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui”.

2) Folosește imaginile vizuale. Mai ales copiii mai mici au nevoie de imagini atunci când așteaptă să se întâmple ceva. Dacă este ora 16:30, iar cina este la ora 17:00, folosește un cronometru. Dacă mai sunt optsprezece zile până la vacanța familiei, pune-i să bifeze zilele într-un calendar. De multe ori ei au o problemă cu așteptarea pentru că nu știu când se va sfârși.

3) Nu întrerupe, și nu tolera întreruperile. De la copiii mici și până la adolescenți – copiii întrerup! La fel și adulții. Întreruperile sunt de obicei o manifestare nepoliticoasă și frustrantă a nerăbdării. Dacă nu este o urgență, spune-le clar: Copiii – la fel și adulții – trebuie să-și aștepte rândul să vorbească. Înseamnă mai mult decât să ai bune maniere – înseamnă să asculți de Cuvântul lui Dumnezeu. „Toate îşi au vremea lor… tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei” (Eclesiastul 3:1, 7).

4) Folosește jocurile de echipă. Majoritatea jocurilor de echipă presupun să-ți aștepți rândul, ceea ce înseamnă răbdare. Copiii nici nu-și vor da seama că despre așa ceva este vorba. Șahul și tablele sunt bune pentru adolescenți. Scrabble îi educă pe adolescenți și îi învață răbdarea.

5) Răsplătește-le răbdarea. Când copilașul tău mai mare așteaptă să-i umpli cănița cu apă în timp ce hrănești bebelușul, mulțumește-i că a așteptat atât de frumos. Dacă copilul tău adolescent își economisește bani pentru a-și cumpăra un telefon nou, laudă-i înțelepciunea și răsplătește-l dându-i restul de bani pentru a-l cumpăra. Și în aceste feluri îi poți învăța pe copii răbdarea!

Advertisements


Categories: Studiu biblic

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: