Lidia Crișan – Tainele din Noul Testament

Am avut privilegiul să primesc un mesaj de la sora Lidia Crișan din Perth, Australia. Am cunoscut-o când am fost acolo și am văzut respectul de care se bucură între credincioși. M-am bucurat să citesc și ce mi-a scris:

Pace, frate Daniel. Astept sa se coaca articolul despre “ceea ce trebuie sa mai suferim”. Intre timp m-am gandit sa va trimit o meditatie pe care am scris-o catva timp in urma despre Tainele gasite în N.T.

Vă invit și eu să-l citim împreună:

+++

TAINELE LUI DUMNEZEU

Ceea ce mi-am propus de data aceasta este o încercare de a pătrunde în tainele lui Dumnezeu, conştientă fiind că este imposibil să înţelegem în totalitate ceea ce Dumnezeu a vrut să ne comunice. În 1 Corinteni 13:9, apostolul Pavel ne scrie că nouă ne este dat “să cunoaştem în parte” Fiinţa şi caracterul Său sfânt. Pe de altă parte Domnul Isus spune ucenicilor în Matei 13:11: “pentru că vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei cerurilor, iar lor nu le-a fost dat”. Se contrazic aceste două afirmaţii? Desigur că nu, după cum vom vedea mai departe. Dacă ne întrebăm de ce “lor nu le-a fost dat” să cunoască şi răspunsul este că nu au vrut să cunoască mai mult.

Mai mult, putem afirma că Dumnezeu vrea să se facă de cunoscut omului, altfel proorocii Vechiului Testament nu ar fi insistat să cheme poporul să caute pe Domnul. Citez doar pe proorocul Osea: “Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul! Căci El se iveşte ca zorile dimineţii, şi va veni la noi ca o ploaie, ca ploaia de primăvară, care udă pământul” (6:3) şi pe proorocul Isaia: “Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi, chemaţi-L câtă vreme este aproape” (55,6). Şi Domnul se va face cu siguranţă cunoscut, dacă urmăm îndemnul din inima noastră, pus acolo de Dumnezeu, aşa cum şi David l-a descris în psalmul 27:8: “Inima îmi zice din partea Ta: “caută Faţa mea!” Şi Faţa Ta, Doamne, o caut.” Domnul Isus ne întăreşte şi mai mult convingerea că dacă vrem să îl găsim, să îl cunoaştem pe Dumnezeu, este posibil, atunci când spune: “Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide”.

Este posibil ca pentru unii titlul de mai sus să nu fie unul atractiv. Unii poate nu sunt interesaţi să le ştie. Dar pentru căutătorii sinceri, tema meditaţiei de faţă poate fi o mare binecuvântare care poate ajuta la înţelegerea întregului plan pe care Dumnezeu L-a avut cu privire la om, singura creatură după chipul şi asemănarea Sa şi poate fi un început al cunoaşterii lui Dumnezeu.

Mărturisesc sincer că eu însumi am avut mult de învăţat săpând puţin mai adânc în Cuvântul lui Dumnezeu, verificându-mă şi consultându-mă şi cu scrierile unor comentatori renumiţi ai Cărţii sfinte, în multe ore de studiu petrecute în părtăşie cu Dumnezeu. Mulţumesc lui Dumnezeu că am reuşit să duc la capăt acest proiect început de câteva luni, atenţia fiindu-mi împărţită cu alte două teme pe care le-am urmărit în acelaşi timp în timpul citirii Bibliei zilnice.

Doresc ca fiecare din voi să fiţi binecuvântaţi măcar atât cât am fost eu şi revelaţia pe care o veţi primi să nu se oprească doar la nivelul informaţiei primite, ci la aplicarea ei în practică.

Ca să putem vorbi despre tainele lui Dumnezeu sau tainele revelate poporului lui Dumnezeu este necesar să definim ce înseamnă taină. Potrivit Dicționarului explicativ al Limbii române, taină, taine, înseamnă: 1. Ceva ce este necunoscut, neînțeles, nedescoperit, nepătruns de mintea omenească; mister. ♦ Minune, miracol; poveste minunată. 2. Secret. Taina mai poate fi definită şi ca un: 1) Lucru necunoscut sau nepătruns încă de mintea omenească; mister; enigmă. 2) Fapt care nu trebuie divulgat; secret. Acest termen în contextul biblic nu înseamnă neapărat ceva ne pune în nedumerire, ci sunt adevăruri pe care Dumnezeu le-a cunoscut cu mult timp înainte de a se întâmpla, dar pe care le-a ţinut secrete până la momentul potrivit când a trebuit revelat.

Dumnezeu este Omniprezent, Omnipotent și Omniscient. Ca și Iov altădată, putem spune că pe Dumnezeu noi nu-L putem învăța nimic, în schimb noi avem ce învăța totdeauna de la Cel ce cârmuiește duhurile cerești (Iov 21:22). Dacă ne uităm în toată Biblia, vedem că Dumnezeu alege cui să se descopere, ce să ne descopere, cât să ne descopere şi când să ne descopere lucrurile ţinute ascunse, după cum spune şi Moise: “Lucrurile ascunse sunt ale Domnului Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre şi ale copiilor noştri, pe vecie, ca să împlinim toate cuvintele legii acesteia” (Deutr. 29:29). Înţelegem de aici că Dumnezeu ne descoperă lucrurile pe care trebuie să le şi împlinim nu numai să le ştim. Iar unul din proverbele lui Solomon spune: “Slava lui Dumnezeu stă în ascunderea lucrurilor, dar slava împăraţilor stă în cercetarea lucrurilor” (Prov. 25:2).

Încă de la începutul misiunii Sale pe pământ, Domnul Isus a vorbit foarte mult și adesea despre Împărăția cerurilor, sau Împărăția lui Dumnezeu, sau Împărăția Tatălui Meu, dar a făcut-o vorbind în pilde. O pildă este ca şi o nucă care acoperă şi ţine închisă în coaja tare din exterior miezul care se mănâncă. Dar pentru aceasta este nevoie ca mai întâi să spargi coaja ca să ajungi la miez. Cine este leneş şi nu se osteneşte să spargă coaja, nu va ajunge să mănânce miezul nucii niciodată.

Ucenicii Domnului Isus au avut însă un avantaj în privinţa aceasta. Umblând cu El, stând de vorbă, mâncând împreună, ei au avut harul să audă din gura Domnului Isus, lucruri pe care mulţimea ce îl urma nu-l avea. Şi apostolii au avut pilde cărora nu le-a pătruns adâncul înţeles până când Domnul Isus nu le-a tâlmăcit ceea ce fusese pentru ei până atunci o taină, un mister, un secret al lui Dumnezeu, ținut ascuns pentru multe veacuri. Ucenicii, când Domnul Isus le vorbea despre moartea Sa, “n-au înţeles nimic din aceste lucruri: căci vorbirea aceasta era ascunsă pentru ei şi nu pricepeau ce le spunea Isus” (Luca 18:34). La fel citim şi despre cei doi ucenicii care s-au întâlnit cu Domnul Isus cel înviat pe drumul Emausului: “Dar ochii lor erau împiedecaţi să-l cunoască” (Luca 24:16). Dar după ce Domnul le-a vorbit despre suferinţa lui Hristos despre care au scris profeţii V.T., la frângerea pâinii, “li s-au deschis ochii şi L-au cunoscut” (Luca 24:31). Iar în v. 45 din acelaşi capitol, citim cum Domnul Isus “Le-a deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile.” Dar celorlalţi ascultători ai Domnului Isus, a căror minte era firească şi care nu au manifestat interes în lucrurile privitoare la Împărăţie, Domnul Isus le-a spus: “Veţi auzi cu urechile voastre, şi nu veţi înţelege; veţi privi cu ochii voştri, şi nu veţi vedea. Căci inima acestui popor s-a împietrit; au ajuns tari de urechi, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să-i vindec” (Matei 13:14-15, citând pe Isaia 6:9). Şi acestora ca şi ucenicilor li s-adat aceeaşi şansă, dar ei au ratat-o.

Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui! Şi în adevăr, „cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine I-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?” (Rom 11:33-35) De asemenea, Isaia întreabă: Cine a cercetat Duhul Domnului şi cine L-a luminat cu sfaturile lui? Cu cine S-a sfătuit El, ca să ia învăţătură! Cine L-a învăţat cărarea dreptăţii? Cine L-a învăţat înţelepciunea şi I-a făcut cunoscută calea priceperii”! (Isaia 40:13-14)

Dumnezeu a fost și va rămâne cel mai mare mister din univers pentru toate veacurile. El nu poate fi cunoscut în totalitatea Ființei Lui divine. În repetate rânduri, Domnul Isus spune că: “Nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul, şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere” (Matei 11:27, Ioan 1:18, 6:46, 10:15). Cunoaștem în parte ne spunea apostolul Pavel, dar va fi o vreme când îl vom cunoaște pe deplin (1 Corint. 13:12). Tot ceea ce cunoaștem acum despre Dumnezeu este ca și când ne-am uita într-o oglindă, în chip întunecos, dar în 1 Cor. 2:16, copiii Domnului întrezăresc o speranță: “Căci „cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învăţătură?” Noi însă avem gândul lui Hristos” (1 Corint. 2:16). Atunci când avem gândul lui Hristos, când studiem Cuvântul Lui, Biblia, pe care ni L-a lăsat sau l-a revelat mai întâi Domnul Isus la întruparea Sa, mai apoi cel revelat sfinților apostoli, abia atunci putem cunoaște multe din tainele pe care El a binevoit să ni le facă de cunoscut. Dacă deci ni S-a revelat şi nouă Fiul lui Dumnezeu este un mare privilegiu şi un har deosebit pentru care îi vom fi recunoscători toată veşnicia.

De la prima promisiune şi proorocie din Geneza că “Sămânţa femeii va zdrobi capul şarpelui” (Gen. 3:15) şi până la Evangelia după Matei este un timp îndelungat, timp în care planul lui Dumnezeu, stabilit mai înainte de întemeierea lumii, s-a desfăşurat după agenda Sa. Profeţii cu privire la venirea Domnului Isus avem aproape în fiecare carte din Vechiul Testament. Alte două mii de ani au trecut de la venirea Domnului Isus şi până în prezent. Planul încă nu a fost realizat în întregime.

Apostolul Pavel ne spune că multe din aceste taine au fost descoperite proorocilor, altele sfinţilor apostoli şi printre ei se numără şi el. Bineînţeles că, la rândul nostru, nu le-am fi putut înţelege pe deplin decât atunci când Dumnezeu a binevoit s-o facă şi a luat vălul de pe mintea noastră, ca şi atunci ucenicilor, când ne-am deschis inima pentru El. Şi dacă vrem să cunoaştem şi mai mult nu avem decât să cerem ca Dumnezeu să ni se reveleze şi mai mult. În loc să ne descurajăm, mai degrabă să ne motivăm ca să cercetăm mai mult Scripturile. Cunoştinţa este un dar de la Dumnezeu şi a fost dat deopotrivă tuturor oamenilor. Cu cât mai aproape venim de Cristos, cu cât mai mult ne supunem disciplinelor biblice, postului, rugăciunii, studierii şi meditării asupra Cuvântului lui Dumnezeu, devenim tot mai familiari cu tainele Evangheliei.

Sunt şi din aceia cărora nu le este dat să cunoască, pentru că “nu le este dat”. Omul nu poate primi decât “ce îi este dat”, spune Ioan Botezătorul (Ioan 3:27). Dumnezeu nu este dator nimănui; El este Suveran, şi harul îl dă după buna Lui plăcere, cui vrea şi când vrea El (Rom. 11:35) şi cred că El ştie mai bine de ce nu li-l dă.

În continuare vom merge prin Noul Testament, şi mai ales în epistolele lui Pavel, să vedem despre care taine ni se spune că au fost descifrate spre binele nostru spiritual şi pentru cunoaşterea lui Dumnezeu. Ne întâlnim cu mai multe taine, distincte:

– taina credinţei

– taina fărădelegii

– taina împietririi lui Israel

– taina învierii morţilor

– taina lui Dumnezeu

– taina lui Hristos

– taina împietririi lui Israel

– taina evlaviei

– tainele Împărăţiei cerurilor. Acestea nu sunt puse într-o anumită ordine. Vom lua fiecare text în parte care ne vorbeşte de una din tainele lui Dumnezeu:

Taina lui Dumnezeu:

“Vreau să zic: Taina ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile dar descoperită acum sfinţilor Lui, cărora Dumnezeu a voit să le facă de cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între Neamuri, şi anume Hristos în voi nădejdea slavei” (Colos. 1:26-27).

Această taină făcută cunoscută este Cristos în noi, nădejdea slavei. Temelia nădejdii noastre este Cristos, Cuvântul făcut trup, care ne declară neprihăniţi şi ne arată modul cum o putem obţine, prin credinţa în Isus Hristos. Evidenţa nădejdii noastre este Hristos care trăieşte în noi prin Duhul Său cel sfânt, care perfectează sfinţirea noastră şi ne pregăteşte pentru cer. Aceasta este o mare încurajare pentru cei care sufere prigonire din pricina Lui Hristos.

Vălul care acoperea odată faţa lui Moise a fost dat la o parte în Hristos (2 Corint 3:14). Cel mai slab dintre credincioşii de azi înţelege mai mult decât au înţeles profeţii de sub Lege. Cel mai mic din împărăţia cerurilor este mai mare decît decât cel mai mare profet de sub Lege (Matei 11:11; Efeseni 3:4-5).

Mai întâi să vedem cum apostolul Pavel pregăteşte pe fraţii din Colose ca să primească ceea ce avea să le descopere în continuare. După ce le prezintă pe Domnul Isus ca şi Cel ce ne-a izbăvit de sub puterea întunerecului, şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui, şi că numai în sângele Lui avem răscumpărarea, şi iertarea păcatelor, ne revelează pe Domnul Isus ca Dumnezeu, Cel întâi născut din toată zidirea, de aceeaşi natură cu Dumnezeu Tatăl al cărui chip îl poartă. El a fost conlucrător cu Dumnezeu Tatăl în creaţie, şi tot ce vedem şi nu vedem au fost făcute prin Domnul Isus şi pentru El. El a fost înainte de toate lucrurile, din veşnicie, şi toate se ţin prin El.

În tot ceea ce Dumnezeu a creat împreună cu Domnul Isus şi Duhul Sfânt, este inclusă şi Biserica al cărei Cap este Domnul Isus, deşi aceasta avea să fie născută la Rusalii, după moartea şi învierea Sa. Ca şi Cap al Bisericii, Domnul Isus asigură viaţa, puterea de mărturie, hrana spirituală şi călăuzirea ei prin Duhul Sfânt.

În continuare apostolul Pavel le spune că Dumnezeu a făcut ca toată plinătatea dumnezeirii să locuiască în Fiul, prin care a vrut să unească şi să împace totul cu Sine, atât ce este pe pământ cât şi ce este în ceruri. Sângele vărsat al Domnului Isus a făcut posibil acest miracol. Cine oare a ştiut până atunci ce intenţie a avut Dumnezeu când L-a trimis pe Fiul Său pe pământ? Dar acum gândul lui Dumnezeu ne este descoperit şi apostolul îl face cunoscut foarte clar fraţilor din Colose şi nouă, în acelaşi timp. Ei bine, până acum, voi aţi fost vrăjmaşi ai lui Dumnezeu, acum sunteţi copiii lui Dumnezeu, spune Pavel. Dumnezeu vrea să ne înfăţişăm înaintea Lui sfinţi şi neprihăniţi, dar aceasta este posibil numai dacă rămânem neclintiţi în credinţă, şi dacă nu ne abatem de la nădejdea Evangheliei pe care am auzit-o şi am primit-o (v. 21-23).

Dar Pavel mai avea o dorinţă:. “Vreau să zic”, şi ceea ce urmează este ca şi o concluzie a ceea ce a spus până acum. Tot ce v-am spus până acum nu a fost cunoscut în celelalte veacuri de existenţă ale acestui pământ, dar voi sunteţi privilegiaţi pentru că aşa “a voit Dumnezeu”, ca acum să vă descopere şi să cunoaşteţi care este “bogăţia slavei tainei acesteia”. Nu, apostolul Pavel nu se joacă aici cu cuvintele, ci ne spune că această taină are o “bogăţie de slavă”. Şi aceasta nu este altceva decât Domnul Isus, despre care le-a vorbit până acum, dar care acum locuieşte în ei: “Hristos în voi, nădejdea slavei”. (Citiţi rugăciunea Domnului Isus din Ioan 17). Această afirmaţie şi adevăr nespus de minunat ne vorbeşte de faptul că Domnul Isus este dispus să locuiască în inima celor credincioşi, fie evrei, fie Neamuri, un lucru de neconceput pentru evrei până atunci, dar realizat acum prin Domnul Isus. Evreii nu au un statut preferenţial când e vorba de a intra în sânul Bisericii. Principiile pe baza cărora cineva poate fi membru al Trupului lui Hristos sunt credinţa, pocăinţa, naşterea din nou, sfinţirea. Că Evreii ca şi Neamurile devin mădulare ale Trupului lui Hristos, este explicat mai pe larg Bisericii din Efes: “Şi în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei,… ca să facă pe cei doi (adică pe Evrei şi pe Neamuri) să fie în El Însuşi un singur om nou, făcând astfel pace; şi a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmăşia” (Efeseni 2:15-16). Acolo la cruce s-a întâmplat acest miracol, zidul care despărţea pe Evrei de Neamuri a fost distrus pentru totdeauna. Acum Neamurile sunt împreună moştenitoare cu evreii, şi au parte cu ei de aceeaşi făgăduinţă în Hristos. Mare şi minunată este taina aceasta, că toţi oamenii creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu pot să cunoască “bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos” (Efes. 3:6, 8).

Noi avem nădejdea vieţii veşnice ca o “ancoră a sufletului: o nădejde tare şi neclintită care pătrunde dincolo de perdeaua dinlăuntrul Templului, unde Isus a intrat pentru noi ca înainte mergător, când a fost făcut Mare preot în veac după rânduiala lui Mehisedec (Evrei 6:18-20). Dar nădejdea slavei este Hristos în noi. Ce ne-am putea dori mai mult!? Ceea ce Pavel făcea acum era ca să propovăduiască această veste nemaipomenit de bună şi să înveţe pe fraţi cu privire la ea ca ei să se maturizeze, să se desăvârşească în credinţa lor şi în unitatea lor cu Hristos cu ajutorul Duhului Sfânt. Acesta a fost idealul lui Pavel dar mai întâi a fost al lui Dumnezeu.

” Vreau, în adevăr, să ştiţi cât de mare luptă duc pentru voi, pentru cei din Laodiceea şi pentru toţi cei ce nu mi-au văzut faţa în trup; pentru ca să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniţi în dragoste şi să capete toate bogăţiile plinătăţii de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos, în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei” (Coloseni 2:1-3).

În continuare apostolul Pavel mai voia un lucru pentru fraţii din Colose: ca ei să îl cunoască pe Dumnezeu cunoscându-L pe Domnul Isus. Domnul Isus a fost secretul lui Dumnezeu până la împlinirea vremurilor despre care citim în Galateni 3:4. Acum că El a venit şi a realizat ceea ce am spus mai înainte, prin moartea Sa pe cruce, acum este de datoria bisericii, a fiecărui membru în parte să rămână şi “să fie uniţi în dragoste”, ca să capete “toate bogăţiile plinătăţii de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu, adică pe Hristos”. Nu trebuie să rămânem la o cunoaştere superficială a lui Hristos. Nu este destul să ştim ce a făcut El pentru noi. Noi trebuie să experimentăm practic umblarea cu Hristos în noi. Asta înseamnă schimbarea priorităţilor, experimentarea morţii împreună cu Hristos faţă de păcat, pentru ca atunci când “se va arăta Hristos”, care de acum devine viaţa noastră, să fim şi noi cu El în slavă, în prezenţa slăvită a lui Dumnezeu (Coloseni 3:3-4). Dacă credincioşii vor cunoaşte măreţia Capului nu se vor abate uşor de la calea dreaptă şi nu vor da crezare învăţăturilor false care sunt acum din abundenţă. Satana a avut grijă ca să falsifice adevărul în favoarea sa. Dar credincioşii care stau ferm în credinţa lor au sursa priceperii şi cunoştinţei lor în Hristos. Pentru aceasta ei trebuie să se hrănească cu Cuvântul vieţii (Cuvântul este Hristos – Ioan 1:1) pentru a ajunge să-L cunoască în mod intim, ca să ajungă la acele comori de înţelepciune. Nu trebuie uitat niciodată că Domnul Isus este Calea, Adevărul şi Viaţa. El nu este doar o Cale, ci singura Cale prin care se poate ajunge la Dumnezeu. El nu este doar un adevăr, ci Singurul Adevăr pur, şi veşnic. Şi Domnul Isus este singurul care este Viaţa şi dă viaţa veşnică (Ioan 1:4).

Pentru ca să nu fie abătuţi de orice vânt de învăţătură, Pavel le recomandă fraţilor din Colose, în acelaşi capitol în v. 7, să rămână “înrădăcinaţi (fixaţi) şi zidiţi în El, întăriţi în credinţă prin învăţătura care tocmai le-a fost dată” şi să mulţumească lui Dumnezeu pentru acest har nespus de mare.

Casa duhovnicească, templul duhovnicesc este construit din pietre vii. Orice cărămidă pusă într-un zid, stă acolo atâta vreme cât acea clădire rămâne în picioare şi nu este demulată. Nici o cărămidă nu se poate sustrage singură din zid oricând ea vrea. Cu atât mai mult cei ce sunt zidiţi în clădirea lui Dumnezeu, sunt alimentaţi şi păstraţi în El. Să mulţumim lui Dumnezeu pentru acest mare har de care ne-a făcut parte să alcătuim trupul lui Hristos, sau să fim Mireasa lui Hristos.

Aceasta era preocuparea şi dorinţa înfocată a lui Pavel pentru biserica din Colose şi ar trebui să fie preocuparea fiecărui slujitor al lui Dumnezeu pentru bisericile încredinţate lor spre păstorire.

Pavel dorea ca fraţii sfinţi din Colose să crească şi să prospere în viaţa spirituală. Cum a prosperat viaţa noastră spirituală în anii de credinţă pe care i-am trăit până acum? Când cunoştinţa noastră creşte în înţelegerea tainei lui Dumnezeu Tatăl, adică Isus Hristos, atunci când avem o cunoaştere clară, distinctă, metodică a adevărului aşa cum este în Isus, atunci sufletul nostru prosperă. Prin a înţelege taina, se referă fie la Cel care a fost ţinut ascuns, adică la Isus, fie că este vorba de taina mântuirii Neamurilor în biserica lui Dumnezeu, aşa cum Tatăl şi Fiul ne-au demonstrat prin Evanghelie. Nu numai să vorbim despre ea, ori să fim învăţaţi despre ea, ci înseamnă a înţelege însemnătatea şi scopul ei şi a lupta să o cunoaştem tot mai mult. Bogăţiile plinătăţii de pricepere trebuiesc căutate cu stăruinţă pentru că odată cu înţelegerea tainei, credinţa noastră creşte şi la fel şi siguranţa mântuirii.

“Rugaţi-vă totodată şi pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o uşă pentru Cuvânt, ca să putem vesti taina lui Hristos, pentru care iată, mă găsesc în lanţuri: ca s-o fac de cunoscut aşa cum trebuie să vorbesc despre ea” (Coloseni 4:3-4).

Aceasta este pentru a treia oară când Pavel le vorbeşte despre această taină. Până acum am văzut că el s-a rugat pentru Biserică, acum el cere bisericii din Colose să se roage pentru el în mod concret: ca Dumnezeu să-i dea uşă pentru Cuvânt, în alte cuvinte, suflete doritoare cărora să le propovăduiască Evanghelie. Dar nu oricum ci “aşa cum trebuie”. Aceasta ne vorbeşte de seriozitatea cu care el îşi îndeplinea slujba cât şi de faptul că atunci când ne rugăm pentru cei ce propovăduiesc Evanghelia ne facem părtaşi cu ei la slujba lor. El era în lanţuri la Roma dar nu asta îl preocupa, cum să iasă de acolo, ci cum chiar şi în mediul acela el să găsească oportunităţi pentru a duce vestea bună. Şi acolo erau suflete care aveau nevoie urgentă de mântuire. Care este implicarea mea în lucrarea de evanghelizare a omenirii? Cât de perseverenţi suntem noi în rugăciunea noastră de mijlocire pentru cei vestesc Evanghelia în libertate sau în închisorile în care sunt puşi creştinii din zilele noastre, tocmai pentru că mărturisesc ca şi Pavel pe Hristos?

Bisericii din Efes, apostolul Pavel îi vorbeşte de mai multe taine: taina voiei sale (1:9), taina ţinută ascunsă (3:3), taina lui Hristos (3:4), taina Bisericii (5:32) şi taina Evangheliei (6:19).

 

Taina voiei Sale

“…. căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale după planul pe care-l alcătuise în Sine Însuşi, ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ” (Efeseni 1:9-10). Aceasta este tema dominantă a întregii epistole către Efeseni şi anume adevărul cu privire la Hristos şi Biserica Sa. Acest plan glorios făcut mai înainte de întemeierea lumii nu a fost cunoscut nici măcar de profeţii Vechiului Testament. El a fost iniţiat de Dumnezeu fără nici o influenţă din afară, ci doar de voia Sa suverană: după buna plăcere a voii Sale. Planul acesta a cuprins trimiterea Domnului Isus pe pământ la împlinirea vremii hotărâte de El (Galateni 4:4), ca să facă ispăşire pentru păcatele tuturor oamenilor, aducând prin aceasta neprihănirea şi satisfacerea dreptăţii lui Dumnezeu care a spus că “plata păcatului este moartea, dar darul fără plată a lui Dumnezeu este viaţa veşnică prin Fiul Său” (Romani 6:23). Neprihănirea este starea omului fără păcat. Dar ca să ajungă la această stare, dreptatea lui Dumnezeu cerea pedepsirea păcatului. Ca să pedepsească păcatul însemna ca Dumnezeu să pedepsească şi pe păcătosul care îl săvârşise. Soluţia lui Dumnezeu a fost moartea Fiului Său, împlinind în acest act, pedeapsa păcatului dar şi iertarea păcătosului.

Ţelul suprem al lui Dumnezeu a fost ca să-L pună pe Hristos Căpetenie peste toate lucrurile, atât cele din cer cât şi cele de pe pământ. Va veni o zi când “orice genunchi se va pleca înaintea Lui şi orice limbă va mărturisi spre slava Lui Dumnezeu că Hristos este Domnul” (Fil. 2:9-11) Dumnezeu L-a înălţat pe Domnul Isus mai presus de orice, pentru că El a ştiut să se smerească atât de jos încât să ia chip de rob şi să sufere moarte de cruce. De aceea, în Cristos avem toate resursele ca să putem duce mântuirea primită până la capăt şi o viaţă sfântă. Dumnezeu dă şi voinţa şi înfăptuirea, numai să voim să ne aliniem voinţa noastră cu voia lui Dumnezeu. El lucrează în cei născuţi din nou, după buna Sa plăcere, sfinţirea. Tot ce se cere din partea copiilor lui Dumnezeu este să ducă o viaţă permanentă de ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu.

 

Taina lui Hristos

” Prin descoperire dumnezeiască am luat cunoştinţă de taina aceasta, despre care vă scrisei în puţine cuvinte. Citindu-le, vă puteţi închipui priceperea pe care o am eu despre taina lui Hristos, care n-a fost făcută cunoscută fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinţilor apostoli şi proroci ai lui Hristos, prin Duhul, că adică neamurile sunt împreună-moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeaşi făgăduinţă în Hristos Isus, prin Evanghelia aceea al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu, dat mie prin lucrarea puterii Lui. Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta să vestesc neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos şi să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile, pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, după planul veşnic pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru” (Efeseni 3: 3-11).

Despre taina ţinută ascunsă am vorbit deja când am meditat la Coloseni 1:26-27. Taina lui Hristos şi taina lui Dumnezeu din Coloseni 2:2,4:4, ca şi 1 Corinteni 2:1 şi Romani 16:25 este una şi aceeaşi taină, aşa că nu mai insistăm asupra acestor texte. Apostolul Pavel a scris atât bisericii din Efes cât şi celei din Colose, celei din Corint ca şi bisericii din Roma, aceleaşi lucruri, îmbrăcându-le în alte cuvinte, şi uneori în alt context. Noi suntem privilegiaţi ca să cunoaştem toate aceste surse.

Unul din marile mistere constă în dărâmarea zidului care exista între evrei şi Neamuri, şi predicarea Evangheliei Neamurilor, aşa cum era predicată şi Iudeilor, astfel făcându-i şi pe ei părtaşi la privilegiile Evangheliei, pe ei, care erau mai înainte nişte idolatri ignoranţi. (Efes 3:6). “Că adică Neamurile sunt împreună moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi, şi iau parte cu noi la aceeaşi făgăduinţă în Hristos Isus prin Evanghelia aceea , al cărui slujitor am fost făcut eu…” (Efeseni 3:6-7a).

            “Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Veghiaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii, şi pentru mine, ca, oridecâte ori îmi deschid gura, să mi se dea cuvânt, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei (Efes 6:19)

Prin aceasta unii înţeleg că este acea parte a Evangheliei care are de a face cu chemarea Neamurilor la Dumnezeu, care până în momentul acela fusese un mister. Dar întreaga Evanghelie a fost un mister până în momentul când a fost descoperită prin revelaţie divină. Şi este de datoria slujitorilor Cuvântului s-o facă de cunoscut. Chiar dacă Pavel a fost un om educat şi cunoscător al Scripturilor Vechiului Testament, totuşi când este vorba să proclame Evanghelia Domnului Isus Hristos, el cere credincioşilor să îl susţină în rugăciune ca să vorbească despre ea aşa cum trebuie să vorbească (Efes. 6:20), mai ales şi datorită faptului că era în lanţuri. Chiar şi cei mai buni şi eminenţi predicatori au nevoie de rugăciunea credincioşilor.

 

Taina Bisericii

„De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mamă-sa şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup.” Taina aceasta este mare (vorbesc despre Hristos şi despre Biserică). Încolo, fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat”. (Efeseni 5:31-33)

“Taina aceasta este mare, Hristos şi Biserica Sa”. Aici Pavel face o analogie între căsătoria dintre un bărbat şi o femeie pe de o parte şi Cristos şi Biserica de cealaltă parte. Cum este soţia faţă de soţul ei aşa este Biserica faţă de Hristos.

Taina aceasta mare ne vorbeşte despre implicaţiile acestui adevăr extraordinar. Nu se vorbeşte niciunde în Vechiul Testament despre Biserică. Dar ea a fost în gândul şi planul lui Dumnezeu. Chemarea din mijlocul tuturor naţiunilor pământului a unui popor care să fie Trupul şi Mireasa Slăvitului lui Fiu nu s-a întâmplat la Rusalii, pentru că Pavel ne spune că am fost aleşi înainte de întemeierea lumii. Relaţia de căsătorie este un prototip al relaţiei dintre Hristos şi Soţia Sa.

Dragostea este ceea ce leagă două persoane de sex opus într-o căsătorie şi dragostea cea mai sublimă, şi dezinteresată ne-a fost arătată atunci când Domnul Isus Şi-a dat viaţa pentru Mireasa Sa. Dragostea aceasta este reciprocă – Dumnezeu şi-a arătat dragostea Sa atunci când L-a trimis pe Domnul Isus pe pământ (Ioan 3:16) şi cea mai mare poruncă pentru Mireasa Sa este să îl iubească pe Dumnezeu “cu toată inima, cu tot sufletul, şi cu tot cugetul” (Matei 22:37).

Aşa cum o soţie trebuie să se supună bărbatului ei, care este capul ei, la fel Biserica se supune Domnului Isus, Capul ei. Aşa cum nu înţelegem cum două persoane aşa de diferite ca şi caracter pot deveni un singur trup prin căsătorie, la fel nu putem înţelege unirea dintre Hristos şi Biserică. Supunerea soţiei faţă de soţul ei trebuie să fie ca şi atunci când se supune Domnului. Soţul trebuie să-şi iubească soţia ca pe sine însuşi şi aşa cum Hristos şi-a iubit Biserica, adică să fie gata să îşi dea şi viaţa pentru ea.

Femeia este pusă sub autoritatea bărbatului ei. El este Capul familiei. La fel Biserica este supusă lui Hristos şi autorităţii Lui. Consumarea acestei unităţi dintre Cristos şi Biserică va avea loc după nunta Mielului care va avea loc la a doua Lui Venire, când Biserica va fi răpită, cei morţi în Hristos vor învia şi vor fi duşi în cer. Domnul Isus a plătit cu viaţa Sa ca să-şi câştige această Mireasă, “ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt ca s-o înfăţişeze această Biserică slăbită, fără pată şi fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană (Efes 5:27).

Pentru cei ce alcătuiesc Biserica lui Hristos, trupul Său, Cuvântul Lui ne spune că dacă voiesc să îl urmeze pe Hristos trebuie să se lepede de tot, chiar şi de familia sa şi în fiecare zi să-şi ia crucea şi să-l urmeze pe El. Când un bărbat şi o femeie se căsătoresc, ei trebuie să-şi părăsească pe mama şi pe tatăl lor ca să devină un singur trup. Acesta este un mister şi va rămâne până vom ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu. Cuvintele adresate de Dumnezeu lui Adam în grădina Edenului, menţionate de Pavel în v. 31, ne vorbesc în mod literal despre ce înseamnă căsătoria, dar au un sens mistic ascuns, când vorbim de Hristos şi Biserica Lui, pentru care unirea lui Adam şi a Evei a fost un prototip.

Cristos îşi iubeşte biserica cu o dragoste şi cu o afecţiune sinceră şi unică, şi adevărata Biserică este supusă lui Hristos în dragoste şi respect căutând în toate să placă Domnului şi să se teamă de El cu reverenţă sfântă.

 

Taina evlaviei

“Fără îndoială mare este taina evlaviei… Cel ce a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă” (1 Timotei 3:16).

Care este taina evlaviei? Răspunsul nu este altul decât, Domnul Isus Hristos. În acest verset sunt şase lucruri spuse despre El şi care compun taina evlaviei. Sfatul dat de apostolul Pavel lui Timotei, este valabil pentru toţi credincioşii din Casa lui Dumnezeu, ca şi ghid de comportare în aşteptarea venirii Domnului Isus.                                      În versetele precedente, Pavel a descris cum trebuie să fie aleşi diaconii şi episcopii şi cum aceştia trebuie să se comporte ca să fie o pildă pentru cei ce le sunt încredinţaţi ca să fie păstoriţi de ei. Casa lui Dumnezeu nu se referă la o clădire sau la un locaş de cult, ci la Biserica vie, Trupul lui Hristos, care deţine adevărul. În generaţiile trecute Dumnezeu a locuit mai întâi într-un cort, apoi într-un templu, dar începând cu primul Rusalii, El locuieşte în inimile credincioşilor care L-au primit pe Domnul Isus ca Domn şi Mântuitor personal. El locuieşte în Biserica Sa prin Duhul Sfânt care le-a fost dat. Închinătorii în Duh şi adevăr devin ei înşişi temple ale Duhului Sfânt (1 Corint. 3:16).

Apostolul Pavel numeşte Biserica ca fiind “stâlpul şi temelia adevărului.” Însăşi definiţia stâlpului ne sugerează rolul lui de a susţine clădirea din care face parte. La temelia bisericii stă învăţătura apostolilor (Fapte 2:42), acea învăţătură pe care ei au preluat-o direct de la Domnul Isus Însuşi, sau de la Pavel, prin revelaţie divină.

Biserica a fost aleasă de Dumnezeu să proclame adevărul despre Dumnezeu şi ei i s-a încredinţat mandatul de a duce Evanghelia la orice făptură. Este responsabilitatea Bisericii de a proclama adevărul şi numai adevărul, care este Isus, şi de a-l apăra şi susţine aşa cum Dumnezeu i L-a încredinţat şi a întenţionat.

Versteul 16 care ne vorbeşte despre taina evlaviei este unul din versetele dificile din Biblie. Evlavia este parte integrantă din comportamentul adecvat în Casa lui Dumnezeu. Ce este evlavia? Iată definiţia pe care ne-o dă dicţionarul biblic.

“În literatura păgână termenul grecesc eusebeia înseamnă respectul datorat oamenilor şi zeilor, dar în Scripturi cuvintele din acest grup (cum este theosebeia, întâlnit numai în 1 Timotei 2:10) se referă în exclusivitate la reverenţa faţă de Dumnezeu (cu excepţia textului din 1 Timotei 5:4, unde înseamnă respectul cuvenit pentru cei din propria familie). Alford susţine că în afirmaţia lui Petru, că nu eusebeia apostolilor a fost sursa vindecării (Faptele Apostolilor 3:12), termenul „poartă ideea de evlavie sau pietate operativă şi cultică, nu ideea de caracter inerent” şi îl traduce „eficacitate meritorie înaintea lui Dumnezeu”.

Eusebius defineşte termenul ca „a privi în sus spre unicul şi singurul… Dumnezeu şi a trăi viaţa în armonie cu El”. În Faptele Apostolilor 10:2 (cf. v. 7) Corneliu este descris ca eusebes („cucernic”) şi temător de Dumnezeu; evlavia lui este ilustrată de grija pentru familia sa, de dărnicie şi rugăciuni şi de dornicia sa de a urma instrucţiunile divine. Cuvântul este întâlnit mai frecvent în Epistolele pastorale (1 Timotei 2:2; 3:16; 4:7-8; 6:3, 5-6, 11; 2 Timotei 3:5; Tit 1:1). E. F. Scott consideră că eusebeia este cuvântul caracteristic pentru Epistolele pastorale şi vede în acest termen „două lucruri: pe de-o parte un crez corect şi pe de altă parte un mod corect de acţiune”. Dar eusebeia este o atitudine personală faţă de Dumnezeu şi nu doar un crez corect, iar acţiunea nu este paralelă cu acea acţiune ci îşi are izvorul chiar în ea, de ex. 2 Timotei 3:5, unde evlavia formală este prezentată în contrast cu aceea care are putere; de asememnea, în 2 Petru 1:3 evlavia este derivată din puterea divină. „Taina evlaviei” (1 Timotei 3:16) este doctrina fundamentală centrată în Persoana lui Cristos, care este sursa şi criteriul oricărei închinări şi a oricărei conduite creştine. În 2 Petru 3:11 este folosit pluralul pentru a indica acţiuni evlavioase. Substantivul „evlavie” nu apare în VT, dar este întâlnit frecvent în Apocrife, de ex. 2 Macabei 12:45. (Theophilos- dicţionar biblic)

Evlavia constă în ceea ce este o persoană mai degrabă decât în ceea ce face.

Este adevărat, scopul lui Dumnezeu din veşnicie – adică unirea naturii Sale cu aceea a copiilor Săi – este o ştiință pe care nu o înțelegem, şi deci este greu de explicat. Evlavia îşi are izvorul divin în cunoaşterea Domnului Isus şi a trăi aşa cum El a trăit. Nu este destul doar să auzi mesajul Evangheliei, ci trebuie o rămânere constantă în adevărul primit şi crezut. De ce este mare taina evlaviei? Este mare pentru că Persoana care ne-a adus adevărul este Domnul Isus atunci când a părăsit slava cerească şi a luat trup omenesc, născându-se în cel mai umil loc, o iesle în Betleem. Ca şi Dumnezeu, El S-a arătat oamenilor prin întruparea Sa: “Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl” (Ioan 1:14).

“… a fost dovedit neprihănit în duh”. Despre neprihănirea Domnului Isus, Tatăl însuşi este martor atunci când la botez şi apoi la schimbarea la faţă Şi-a făcut auzit glasul din cer: “Acesta este Fiul Meu preaiubit în care îmi găsesc toată plăcerea Mea” (Matei 3:17, 12:18, 17:5, Marcu 1:11, Luca 9:35). Numai un Fiu neprihănit a putut aduce o jertfă neprihănită care să satisfacă plăcerea şi dreptatea lui Dumnezeu. Această neprihănire a Lui a fost imputată tuturor credincioşilor Lui atunci când a înviat din morţi: “a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihăniţi” (Romani 4:25).

“Ea priveşte pe Fiul Său – iar în ce priveşte duhul, dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu prin învierea morţilor, adică pe Hristos” (Romani 1:4). Dumnezeu L-a înviat, i-a dezlegat legăturile morţii ne spune şi apostolul Petru în predica de la Rusalii, dovadă că jertfa Lui a fost acceptată.

            “…a fost văzut de îngeri”. Îngerii au fost martori şi au anunţat naşterea Sa păstorilor de pe câmpia Betlee

 

mului. Când a fost ispitit în pustie, Dumnezeu i-a trimis un înger ca să-I slujească (Marcu 1:13). În Gheţimani i s-a arătat un înger ca să-L întărească (Luca 22:43). În prima zi a învierii un înger a prăvălit piatra de pe uşa mormântului şi a spus Mariei că Hristos a înviat (Marcu 16:5) După înălţarea la cer, doi îngeri li s-a arătat ucenicilor pe muntele măslinilor să le spună că acest Hristos va reveni.

Începând din ziua de Rusalii, Numele Domnului Isus a fost proclamat şi vestit printre Iudei şi Neamuri, până în cele mai îndepărtate colţuri ale pământului.

“Crezut în lume”, “nu de lume” ne spune că această propovăduire a fost crezută de unii nu de toţi.

“Primit în slavă” a fost când s-a înălţat la cer, la 40 de zile după învierea Sa, după ce a încheiat pe pământ lucrarea de răscumpărare pentru care a venit. “De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult şi i-a dat Numele care este mai presus de orice nume; pentru ca în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Cristos este Domnul” (Filipeni 2:9-11).

“Evlavia autentică este trăirea fără păcat cât timp eşti încă în mijlocul unei lumi nelegiuite, sub domnia lui Satana, o lume care încă nu a văzut puterea Evangheliei la lucru. Ceea ce a realizat în Fratele nostru mai mare, Dumnezeu va reproduce în mii de oameni, din toate neamurile, limbile și popoarele.” (Gili Cârstea)

 

Taina credinţei

“…ci să păstreze taina credinţei într-un cuget curat” (1 Timotei 3:9). Taina credinţei cuprinde toate adevărurile divine pe care noi le credem ca şi mântuiţi ai lui Dumnezeu. Pavel vorbeşte aici lui Timotei despre taina credinţei în contextul criteriilor care trebuiau urmate atunci când bărbaţii sunt aleşi şi puşi în lucrarea de propovăduire a Evangheliei. Şi unul din acestea era să aibă credinţă, şi să o păstreze într-un cuget curat. Credinţa însăşi rămâne o taină în continuare, pentru că deşi nu putem explica cum credem, ea ne-a fost dată ca un dar. Şi asta pentru ca nimeni să nu se laude cu aportul lui propriu adus la mântuire (Efeseni 2:8). Cum am crezut nu ştim, dar am crezut. Sunt mulţi şi azi care ar vrea să creadă dar nu pot.

Unul din secretele credinţei este că ea sălăşluieşte într-o conştiinţă curată. Dragostea manifestată practic pentru adevărul care este Hristos, este ceea ce păstrează neîntinată conştiinţa şi mintea noastră de erori şi închipuiri deşarte. Conştiinţa nu este tot una cu mintea. Conştiinţa, numită şi al şaselea simţ al omului, a mai fost numită şi glasul lui Dumnezeu în om. Ea este o facultate (abilitate) pusă de Dumnezeu în om de a se judeca pe sine însuşi. În Romani 2:15, citim că “Dumnezeu a scris Legea Sa în inima fiecărui om” şi de aceea el cunoaşte standardul de bine şi rău. Când el violează acel standard, conştiinţa îl face pe om să îi fie ruşine, să se simtă murdar, sau vinovat, îi este frică şi îl evită pe Dumnezeu. Când conştiinţa este trează, este ca un “câine care ne muşcă”, spune fr. Moldoveanu într-o cântare. Dar atunci când încercăm să o amăgim şi să justificăm păcatul până ajungem la o insensibilitate totală, ea este adormită sau moartă. Să luăm seama la tot ce ar putea întina conştiinţa ca să o atragă departe de Dumnezeu.

 

Taina fărădelegii

“Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel nelegiuit pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale. Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase şi cu toate amăgirile nelegiuirii, pentru cei ce sunt pe calea pierzării, pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi. Din această pricină, Dumnezeu le trimite o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună, pentru ca toţi cei ce n-au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osândiţi.” (2 Tesaloniceni 2:7-12)

Taina fărădelegii a şi început să lucreze“, deci nu este ceva nou. Asta se întâmpla şi pe vremea apostolilor şi a început chiar din grădina Edenului. Acesta este duhul fărădelegii, şi este un mister în felul care se desfăşoară, având şi ea diferite grade de păcătoşenie. Înţelegem din acest verset, că este ceva pus în calea ei şi o împiedecă să se desfăşoare în toată urâţenia şi puterea ei. Fărădelegea va continua să se manifeste printre oameni prin amăgirile mincinoase pe care Satana le îmbie celor lesne crezători, care mai degrabă cred o minciună decât adevărul. Apogeul fărădelegii va fi la apariţia “omului fărădelegii”, numit şi fiul pierzării, fiara sau Anticristul, potrivnicul care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau de ce este vrednic de închinare. Omul fărădelegii, această persoană este atât de obraznică şi neruşinată încât se va da drept Dumnezeu, va încerca să ia locul care de drept i se cuvine numai Domnului Isus. Acest om este posedat de Satana şi atunci când va fi dat pe faţă va face tot felul de minuni şi semne şi puteri mincinoase (pentru că el este tatăl minciunii). El va căuta să-i amăgească pe cei ce sunt deja pe calea pierzării pentru că n-au primit dragostea adevărului ca să fie mântuiţi, ci au găsit plăcere în păcat.

Despre Anticrist sau fiara care este un ante-tip al Domnului Isus în trinitatea satanică, Domnul îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi îl va prăpădi cu arătarea venirii Sale. El va încerca, prin puterea supranaturală pe care o va primi pentru un timp limitat să înşele lumea ca să-i se închine lui, ca să împărtăşească aceeaşi soartă ca şi el, pierzarea veşnică de la faţa lui Dumnezeu. În Apocalipsa 13:2, Anticristul este identificat sub numele de “fiara”, întrucât aceasta descrie foarte bine natura lui feroce. Apostolul Petru aseamănă pe Satana cu un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită (1 Petru 5: 8).

Şi proorocul Daniel vorbeşte despre Anticrist în simboluri profetice, dar care nu au fost descifrate generaţiei lui, ci mult mai târziu, prin revelaţia Duhului lui Dumnezeu. Iată cum descrie Daniel această fiară care i-a fost arătată într-o vedenie de noapte: “După aceea m-am uitat în vedeniile mele de noapte şi iată că era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimântătoare şi de puternică; avea nişte dinţi mari de fier, mânca, şi călca în picioare ce mai rămânea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte şi avea zece coarne. M-am uitat cu băgare de seamă la coarne şi iată că un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor, şi dinaintea acestui corn au fost smulse trei din cele dintâi coarne. Şi cornul acesta avea nişte ochi ca ochii de om şi o gură care vorbea cu trufie”. (Daniel 7:7-8)

“Am văzut, de asemenea, cum cornul acesta a făcut război sfinţilor şi i-a biruit, până când a venit Cel Îmbătrânit de zile şi a făcut dreptate sfinţilor Celui Preaînalt, şi a venit vremea când sfinţii au luat în stăpânire împărăţia. El mi-a vorbit aşa: “Fiara a patra este o a patra împărăţie care va fi pe pământ. Ea se va deosebi de toate celelalte, va sfâşia tot pământul, îl va calca în picioare şi-l va zdrobi. Cele zece coarne înseamnă că din împărăţia aceasta se vor ridica zece împăraţi. Iar după ei se va ridica un altul care se va deosebi de înaintaşii lui şi va dobori trei împăraţi. El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp de o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme” (Daniel7:22-25). Nu se cunoaşte în momentul de faţă numele lui Anticrist, dar ştim că este o persoană despre care ni se dă destule detalii ca atunci când va veni să fie recunoscut pentru ceea ce este el.

Anticristul va înşela pe cei ce nu au crezut în Hristos şi Evanghelia lui, dar au crezut minciunile lui şi vor muri în păcatele lor din cauză că s-au lăsat orbiţi de Satana. Oamenii care aleg să trăiască în păcat şi nu vor să asculte de glasul Evangheliei, vor primi o pedeapsă aspră. Dumnezeu i-a şi judecat trimiţând această lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună în locul adevărului şi vor continua să rămână şi chiar vor muri în starea lor păcătoasă. În felul acesta Dumnezeu se foloseşte de Satana şi de Anticrist ca de nişte uneşte ale judecăţii Sale. În cele din urmă fiecare va culege roadele acţiunilor şi alegerilor lor. Trăirea în păcat nu va rămâne fără consecinţe. Cei ce găsesc plăcere în nelegiuire vor fi osândiţi – ne spune Cuvântul lui Dumnezeu.

Ce har ni se dă nouă astăzi, cei care avem Cuvântul lui Dumnezeu la îndemână, pentru că ni s-a reveleat aceste lucruri. Dumnezeu ne mai dă o şansă ca să credem acum în El şi să acceptăm pe Fiul Său ca Domn al vieţilor noastre şi astfel să putem scăpa de la o pierzare veşnică. Ori cei ce nu au avut Evanghelia pe care noi o avem şi o auzim propovăduită săptămână de săptămână, nu au nici o cunoştinţă despre Anticrist, de felul cum operează el în lume şi nici de sfârşitul lui care va fi în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă.

Iată ce scria apostolul Ioan în primul veac: “Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină Antihrist, să ştiţi că acum s-au ridicat mulţi antihrişti – prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă. Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci, dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri” (1Ioan 2:18-19). Satana este prinţul întunerecului şi Dumnezeul veacului acestuia. El este totdeauna alert şi nu şi-a pierdut entuziasmul şi dorinţa de a înşela pe omul creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

 

Taina împietririi lui Israel

“Fraţilor, pentru ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ţinea până va intra numărul deplin al neamurilor” (Romani 11:25). Apostolul Pavel ne revelează aici o altă taină care nu fusese cunoscută până atunci şi anume că este o certitudine că Israelul care a căzut într-o împietrire va fi reabilitat, după un anumit timp ştiut numai de Dumnezeu. Pavel atenţionează pe credincioşii dintre neamuri să nu se socotească singuri înţelepţi, să nu se mândrească şi să nu dispreţuiască pe Israel.

“O parte din Israel”, deci nu toţi, ci doar cei necredincioşi, a căzut într-o împietrire. Aceasta vrea să ne spună că împietrirea (sau orbirea spirituală) nu a afectat toată naţiunea Israel. Dar şi această stare este temporară şi va ţinea până va intra numărul complet al NEAMURILOR.

In v. 23 apostolul scrie cu privire la iudeii necredincioşi că şi ei pot fi reprimiţi: “dacă nu stăruiesc în necredinţă vor fi altoiţi, căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăşi”.

  1. MacDonald face o demarcaţie între plinătatea neamurilor şi vremurile Neamurilor. Plinătatea neamurilor se referă la timpul când ultimul membru al Bisericii dintre Neamuri va fi convertit, după care trupul lui Hristos fiind complet, va fi răpit la cer, adică Mireasa va fi luată acasă. Pe când vremurile Neamurilor se referă la întreaga perioadă de dominaţie a Neamurilor peste Iudei începând cu captivitatea babiloneană (2 Cronici 36:1-2) şi terminându-se la revenirea lui Hristos pe pământ a doua oară.

Deşi orbirea Israelului va fi îndepărtată cu ocazia răpirii Bisericii asta nu înseamnă că tot Israelul va fi mântuit imediat. Iudeii vor fi convertiţi pe tot parcursul Tribulaţiei (cei şapte ani ai a necazului cel mare, timpul de domnie al lui Anticrist) dar întreaga naţiune Israel va fi mântuită numai la revenirea lui Hristos pe pământ ca Rege al regilor şi Domn al Domnilor, pentru domnia de o mie de ani.

Când Pavel spune că tot Israelul va fi mântuit, el înţelege prin aceasta Israelul credincios. Cei ce nu vor crede vor fi nimiciţi la a doua venire a Domnului Isus (Zaharia 13:8-9). Numai cei care vor zice: “Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului” vor fi cruţaţi şi lăsaţi să intre în împărăţia de o mie de ani.

La aceasta s-a referit şi proorocul Isaia când a vorbit despre un Răscumpărător care vine din Sion (Ierusalim), nu din Betleem, şi îndepărtează nelegiuirea lui Iacov (Isaia 59:20). Pentru o vreme, evreii au fost vrăjmaşi, daţi la o parte în favoarea Neamurilor şi astfel Evanghelia a ajuns la ele. Dar asta este doar o parte a adevărului. În ce priveşte alegerea lor (începând cu Avraam), ei sunt iubiţi de Dumnezeu din pricina părinţilor lor şi a legământului veşnic făcut de Dumnezeu cu Avraam, Isaac, Iacov şi David.

Dumnezeu se va îndura iarăşi de Israelul credincios pentru că Lui nu-i pare rău de darurile şi de chemarea făcută. El nu se schimbă şi nici nu îşi calcă cuvântul. Revelaţia aceasta cu privire la poporul Său îl lasă pe Pavel mut de uimire şi în v. 33, el exclamă: “O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu. Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi cât de neînţelese sunt căile Lui”.

Noi nu putem înţelege cu mintea noastră limitată nici înţelepciunea şi nici ştiinţa lui Dumnezeu. Altfel, Dumnezeu nu ar mai fi Dumnezeu, dacă nu ar fi mai presus de înţelegerea umană. La constatarea lui Pavel şi la care poate şi noi am ajuns, răspunsul este: nimeni nu pătrunde de la început până la sfârşit toată lucrarea lui Dumnezeu. “În adevăr, cine a cunoscut gândul lui Dumnezeu? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine i-a dat ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi? Din El, prin El şi pentru El sunt toate lucrurile. A Lui să fie slava în veci”!

 

Taina învierii morţilor

“Iată vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi, într-o clipă, într-o clipeală de ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi” (1 Corinteni 15:51-52).

Acest adevăr, de asemenea, nu a fost cunoscut de cei de dinaintea venirii Domnului Isus, aşa cum este cunoscut acum. Solomon întreabă: “Cine ştie dacă suflarea omului se suie în sus şi dacă suflarea dobitocului se pogoară în jos în pământ” (Eclesiastul 3:21). Pentru ei nu era nici o dovadă sigură aşa cum este pentru noi. Iov, de asemenea, a trăit cu incertitudinea aceasta: “Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele” ( Iov 14:14).

Dar cât de clar şi detaliat le explică apostolul Pavel credincioşilor din Noul Legământ despre învierea morţilor. Mai întâi ne spune că, acest trup pe care îl avem acum nu este adecvat ca să moştenească Împărăţia cerurilor. Trupurile care au cunoscut păcatul sunt trecătoare şi îmbătrânesc. De aceea ele trebuiesc schimbate cu trupuri de slavă care vor rezista veşnic.

Taina consta tocmai în această schimbare care va avea loc într-o clipită atunci când are loc moartea fizică, sau la răpire pentru cei care vor fi găsiţi în viaţă la venirea Domnului Isus să-şi ia Biserica de pe pământ la Sine. Adevărul despre înviere în sine nu este o taină pentru că avem cel puţin patru texte în Vechiul Testament care ne vorbesc despre o înviere a morţilor: fiul sunamitei (2 Împ. 4:34), fiul văduvei din Sarepta Sidonului (1 Împ. 17:22), mortul îngropat în groapa lui Elisei (2 Împ 13:21), şi învierea oaselor din vedenia lui Ezechiel capitolul 37. Ce rămâne însă o taină este faptul că nu toţi vor muri precum şi schimbarea sfinţilor ce vor fi în viaţă la venirea Domnului Isus, lucruri despre care nu s-a ştiut nimic până atunci.

 

Taina Împărăţiei cerurilor

“Isus le-a răspuns: „Pentru că vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei cerurilor, iar lor nu le-a fost dat. Căci celui ce are, i se va da şi va avea de prisos; iar de la cel ce n-are, se va lua chiar şi ce are” (Matei 13:11-12) . Dar mai întâi ce este Evanghelia? 1. Evanghelia este “puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede; întâi a Iudeului, apoi a Grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: Cel neprihănit va trăi prin credinţă” (Romani 1:16-17).

  1. Evanghelia este TOT Cuvântul lui Dumnezeu şi ne avertizează cu privire la vremurile din urmă – prigoane, prooroci mincinoşi, învăţături false, lepădare de la credinţă (2 Tim. 3:2-4).
  2. Tot în Evanghelie găsim care este starea omului, care este consecinţa păcatului, cum se ajunge la mântuire şi multele binecuvântări ale mântuirii.
  3. Când evanghelistul Marcu începe să scrie evanghelia sa, începe cu fraza: “Începutul Evangheliei lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu” (1:1). Evanghelia este vestea bună despre viaţa, moartea şi învierea lui Isus Hristos. Ea poate fi doctrina profundă a Evangheliei în care Cristos este în centru (Efes. 6:19), şi pe care Pavel o predica oriunde ajungea şi oricui îl asculta. Evanghelie era ceea ce Pavel a predicat la Neamuri, pe care el o numeşte “taina ţinută ascunsă din veşnicii” (Efes. 3:4). Din pricina aceasta el era acum în lanţuri la Roma, pus acolo de cei din neamul lui care nu puteau să se dezlege de legea Vechiului Testament. În cuvintele apostolului Pavel această taină a Evangheliei înseamnă bogăţiile slavei, a prezenţei, frumuseţii şi măreţiei lui Dumnezeu în lucrarea de răscumpărare.

În Antiohia Pisidiei, Pavel a avut îndrăzneala să le spună Iudeilor care i se împotriveau şi îl prigoneau: “Cuvântul lui Dumnezeu trebuia propovăduit mai întâi vouă: dar fiindcă voi nu-l primiţi şi singuri vă judecaţi nevrednici de viaţa veşnică, iată că ne întoarcem spre Neamuri” (Fapte 13:46) La fel spune şi Iudeilor din Corint: “Sângele vostru să cadă asupra capului vostru; eu sunt curat. De acum încolo, mă voi duce la Neamuri” (Fapte 18:6).

  1. Evanghelia este manualul Împărăţiei cerurilor şi tot ce vrem să ştim despre felul cum trebuie să ne trăim viaţa aceasta pentru a o câştiga pe cea viitoare. Cineva a făcut remarca că epistolele sunt comentarii inspirate de Duhul Sfânt la evanghelia lui Isus Hristos.

– Toţi oamenii au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Plata păcatului este moartea veşnică (Romani 3: 23).

– Din pricina aceasta Domnul Isus a murit pentru păcatele noastre (1 Corint. 15:3).

– Am fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire cu sângele scump al Domnului Isus (1 Petru 1:18: 3:18).

– Dumnezeu ne-a ales mai înainte de întemeierea lumii să fim sfinţi şi fără prihană (Efeseni 1:4).

– Prin Domnul Isus am fost făcuţi moştenitori ai vieţii veşnice ca să slujim de laudă slavei sale (Efeseni 1:11-12).

– Toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul Lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu (Rom 8:14).

– Dacă suntem copii ai lui Dumnezeu suntem împreună moştenitori cu Hristos la slava veşnică (Rom 8:17).

– Hristos a înviat şi învierea Lui este garanţia învierii noastre (1 Corint. 15).

– În Hristos locuieşte toată plinătatea dumnezeirii şi avem totul deplin în El (Col. 2:9-10).

– Când va veni Domnul Isus a doua oară Biserica va fi răpită şi dusă în slava sa (Col. 3:5).

– va fi o înviere a morţilor ( 1 Tes. 4:14).

– Dumnezeu ne-a mântuit şi ne-a făcut parte de o chemare sfântă nu pentru faptele noastre bune, ci prin har (2 Tim. 1:9, Tit 2.14).

– Dumnezeu ne-a chemat la sfinţire (1 Tes. 4:4) şi ca să căpătăm slava veşnică (2 Tes. 2:14).

– credincioşii care vor birui (adică vor rămâne credincioşi lui Dumnezeu cu orice preţ până la sfârşitul vieţii) vor fi răsplătiţi (2 Tim. 4:8).

– Domnul Isus este Marele nostru Preot care mijloceşte la Tatăl pentru noi (Evrei 8:1).

Noul mod de viaţă în Hristos impune un nou set de reguli de trăire după voia lui Dumnezeu şi le avem presărate peste tot în Noul Testament:

– rugăciune,

– studierea Cuvântului,

– roada Duhului Sfânt,

– căutarea părtăşiei cu cei mântuiţi,

– purtarea într-un chip vrednic de chemaarea sfântă,

– împlinirea voii lui Dumnezeu care este sfinţirea noastră.

Dumnezeu continuă şi azi să dea o şansă la mântuire fiecărui om. Dumnezeu îi cunoaşte mai dinainte pe cei ce vor crede Evanghelia Sa. Numărul Neamurilor încă nu s-a completat, dar vremea este pe sfârşite şi s-ar putea ca în curând să se închidă şi uşa deschisă pentru ele. Dacă nu ai beneficiat de harul lui Dumnezeu adus prin Evanghelia Domnul Isus Hristos, şi dacă nu L-ai cunoscut încă pe Hristos, de ce nu vrei să vii şi tu acum la El? Dacă Dumnezeu a fost aşa de aspru şi categoric cu poporul Său, nu va fi El oare şi cu cei dintre Neamuri la care li s-a vestit Evanghelia şi nu au primit-o? Dumnezeu nu este părtinitor şi nu se uită la faţa omului.

“Noi propovăduim înţelepciunea lui Dumnezeu (Hristos), cea tainică şi ţinută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu, spre slava noastră, mai înainte de veci, şi pe care n-a cunoscut-o niciunul din fruntaşii veacului acestuia; căci, dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei” (1 Corinteni 2:7-8).

Pentru cei chemaţi, fie Iudei, fie Greci, scria Pavel romanilor, propovăduirea lui Hristos cel răstignit însemna puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Despre această înţelepciune a lui Dumnezeu, nu se poate vorbi cu cuvintele înduplecătoare ale unei înţelepciuni umane. Ea trebuie însoţită de puterea lui Dumnezeu, dată de Duhul lui Dumnezeu. Credinţa în Dumnezeu trebuie să fie întemeiată pe înţelepciunea lui Dumnezeu, nu pe cea a omului. În fapt, înţelepciunea lui Dumnezeu este Fiul Său Isus Hristos. “El a fost făcut de Dumnezeu pentru noi: înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare” (1 Cor. 1:30). Venirea lui Isus Hristos în lume a fost secretul pe care Dumnezeu l-a ţinut ascuns timp de multe veacuri, până a fost revelat. Chiar şi azi, acest secret, sau taină, rămâne necunoscut de oamenii fireşti, de “fruntaşii veacului acestuia”, de cei “înţelepţi şi pricepuţi” (Matei 11:25) care nu sunt interesaţi să cunoască pe Dumnezeu.

“Iar Aceluia care poate să vă întărească după Evanghelia mea şi propovăduirea lui Isus Hristos, – potrivit cu descoperirea tainei, care a fost ţinută ascunsă timp de veacuri, dar a fost arătată acum prin scrierile proorocilor, şi prin porunca Dumnezeului Celui veşnic, a fost adusă la cunoştinţa tuturor Neamurilor, ca să asculte de credinţă, a Lui să Dumnezeu care singur este înţelept, să fie slava prin Isus Hristos, în vecii vecilor” (Romani 16:25).

“Evanghelia mea”, desigur nu este vorba de o evanghelie a lui Pavel, ci de Evanghelia propovăduită de Pavel, pentru că nu este decât o singură cale a mântuirii. Dar apostolul Pavel a fost ales în mod special să fie un vas al lui Dumnezeu care, ca “apostol al Neamurilor”, să vestească în mod public mesajul despre Isus Hristos. Asta nu l-a împiedecat să vorbească şi evreilor despre Hristos, dar pentru că ei nu au primit-o s-a îndreptat spre Neamuri, după cum am mai menţionat.

Observăm că şi apostolul Pavel atunci când vorbeşte despre această taină ascunsă, care acum era propovăduirea lui Isus Hristos – vestea bună a Evangheliei, nu ne spune totul despre ea într-un anume pasaj. Aici vedem că ea a fost arătată “prin scrierile proorocilor” şi “prin porunca lui Dumnezeu”. Apoi că ea a fost adusă la cunoştinţa Neamurilor cu scopul ca ele să asculte de credinţă”. În Fapte 17:30-31, citim că Dumnezeu porunceşte tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască pentru că a rânduit o zi pentru judecată.

Taina despre care vorbeşte aici Pavel este adevărul potrivit căruia şi evreii ca şi Neamurile sunt co-părtaşe la moştenirea cerească, şi sunt împreună mădulare ale trupului lui Hristos, părtaşi ai făgăduinţelor lui Dumnezeu în Hristos prin Evanghelie (Efes 3:6).

Scrierile proorocilor nu se referă la proorocii Vechiului Testament, ci la acei prooroci din Noul Testament, care au scris Faptele apostolilor, epistolele şi Apocalipsa. Acestea sunt Scripturile profetice ale Noului Testament (Efes. 2:20, 3:5). Este mesajul Evangheliei pe care Dumnezeu a poruncit să fie dus la orice făptură, ca oamenii să asculte de credinţă şi prin credinţă să fie mântuiţi.

 

Taina venirii Domnului Isus a doua oară.

Înainte de patima Sa, Domnul Isus pregăteşte pe ucenici şi le spune că şi după plecarea Sa înapoi la Tatăl, de unde venise, nu-i va lăsa orfani (Ioan 14:18), pentru că le va trimite pe Duhul Sfânt să rămână cu ei (Ioan cap. 14, și 16). Apoi, le spune ucenicilor că se duce la Tatăl să le pregătească un loc ca acolo unde este El să fie şi ei (Ioan 14:3). Multe din pildele din Evanghelii ne vorbesc despre a doua Sa venire. Dar nici unde nu ni se spune o dată precisă. Acesta este încă un secret pe care Dumnezeu nu ni L-a făcut de cunoscut şi nici Domnului Isus cât a fost pe pământ. “Despre ziua aceea și despre ceasul acela, nu știe nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl” (Matei 24:36). În schimb, Domnul Isus ne descrie multe din semnele care vor precede a doua Lui venire, astfel ca ziua aceea să nu găsească pe cei aleşi nepregătiţi. Nenumărate sunt îndemnurile la veghere pe care Domnul Isus le-a dat ucenicilor (Matei 24:42, 25:13, Marcu 13:33, Luca 21:36), şi bine este să luăm aminte căci ele sunt valabile şi pentru noi .

Apostolul Pavel de asemenea îl încurajează pe tânărul Timotei să se păstreze curat şi să păzească Cuvântul lui Dumnezeu până la venirea Domnului Isus. “Te îndemn, înaintea lui Dumnezeu, care dă viaţă tuturor lucrurilor, şi înaintea lui Hristos Isus, care a făcut acea frumoasă mărturisire înaintea lui Pilat din Pont, să păzeşti porunca, fără prihană şi fără vină, până la arătarea Domnului nostru Isus Hristos, care va fi făcută la vremea ei de fericitul şi singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea şi care are cinstea şi puterea veşnică! Amin” (1 Tim. 6:13-16).

 

Ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu.

 

“Iată cum trebuie să fim priviţi noi: ca nişte slujitori ai lui Hristos şi ca nişte ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu.” (1 Corint. 4:1)

Ispravnicii tainelor lui Dumnezeu sunt acei slujitori cărora Dumnezeu le-a încredinţat responsabilitatea de a face cunoscut tot adevărul lui Dumnezeu, aşa cum este, tot planul Lui cu privire la mântuirea omului, aşa cum a menţionat apostolul Pavel despre sine bătrânilor şi bisericii din Efes. “…ci vreau numai să-mi sfârşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu. Căci nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu” (Fapte 20:24, 27). Toţi cei ce împlinesc porunca de a merge şi de a vesti Evanghelia la orice făptură, şi de a face ucenici sunt ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu, fie că este un păstor, un evanghelist, un misionar sau un simplu membru în Trupul lui Hristos. Este de datoria fiecărui credincios născut din Dumnezeu să spună şi altora despre vestea bună a mântuirii şi să se lase folosit de Dumnezeu la întoarcerea celor păcătoşi din întunerec la lumină.

Testul după care putem cunoaşte pe adevăraţii slujitori ai lui Dumnezeu ne este arătat de apostolul Ioan: “Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: Orice duh care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu; şi orice duh care nu mărturiseşte pe Isus nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Antihrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum” (1 Ioan 4:2-3).

 

Concluzia:

Cât de bogată este revelaţia divină acordată Bisericii Sale, cine poate s-o evalueze cu adevărat? Cât de recunos-cători ar trebui să fim lui Dumnezeu Tatăl pentru toate aceste lucruri tainice, pe care ni le-a făcut de cunoscut prin Scripturile Noului Testament cu scopul de a ne face părtaşi firii dumnezeeşti! Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce privetşe viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte” (1 Petru 1:3-4).

Cât de mare este harul lui Dumnezeu acordat unor păcătoşi care meritau moartea şi iadul, nu viaţa veşnică şi slava veşnică. Ca păcătoşi nu am fi putut avea “această nădejde vie, tare şi neclintită care pătrunde dincolo de perdeaua dinlăuntrul templului, unde a intrat Domnul Isus pentru noi ca înainte mergător, când a fost făcut Mare Preot în veac după rânduiala lui Melhisedec” (Evreu 6:19-20).

În învierea Domnului Însuşi, Dumnezeu şi-a manifestat satisfacţia deplină faţă de lucrarea de răscumpărare şi ispăşire a Fiului Său. Învierea Domnului Isus este chezăşia învierii noastre. Toţi cei ce au murit cu Hristos vor avea parte şi de o înviere asemănătoare cu a Lui, nu numai la o viaţă nouă, ci şi la viaţa veşnică când vor părăsi lumea aceasta (Romani 6:5, 8).

Nu am încercat prin acest studiu să spun lucruri noi, ci doar lucruri pe care deja le-am ştiut. Tot ce am făcut a fost să pun laolaltă toate aceste texte (şi contextul), ca să putem crea un tablou complet a acestor taine, care de fapt sunt concentrate în Persoana Slăvitului nostru Mântuitor, pentru a fi mai uşor de crezut, de memorat şi apoi de trăit.

“Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape”! (Apoc. 1:3). Dacă vremea a fost aproape când apostolul Ioan, a scris Apocalipsa, cât de aproape trebuie să fie venirea Domnului Isus pentru noi! Dragii mei, mult nu mai este. Să ne întărim dar alegerea şi chemarea noastră, căci mare este slava lui Dumnezeu la care am fost chemaţi.

Advertisements

2 thoughts on “Lidia Crișan – Tainele din Noul Testament

  1. F.D. says:

    Mulțumim frumos!
    Pentru noi, acest ținut Galaadean împroprietărit de un anume Barzilai,
    este un har nebănuit de unde sorbim apa rece și dulce de isvor!
    ,,Mult îmi placi, pârâu, pârâu de munte,
    Apă rece din izvor curat,
    Pentru tine ‘nalț într-una
    Slavă Cui mi te-a creat!” – Vesel, saltă, clocotește (Harvest time)…
    Izvoarele tale, Iacove!…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s