Un Paște mai profund – Pâinea din cer

(O meditație care dospește în mine de foarte mulți ani, dar s-a copt într-o singură după-amiază)

Capitolul 6 din Evanghelia lui Ioan este deosebit de interesant pentru cei ce pot urmări un dialog purtat pe mai multe paliere existențiale. El trebuie citit și pătruns păstrând în minte intenția lui Ioan de a-L demosntra pe Isus Christos drept Fiu al lui Dumnezeu, venit ca să aducă omenirii viața veșnică (Ioan 20:31).

Tipic pentru evrei, capitolul trebuie citit de la coadă la capăt ca să fie înțeles corect. Ioan face din proclamația lui Petru ocazie pentru a marca despărțirea între cei care au fost ,,cu Christos“ și cei care au fost ,,ai lui Christos“. Nu minunile prin care ai trecut și nici însoțirea cu El te face un adevărat copil al lui Dumnezeu, ci credința care merge dincolo de ceea ce poate pricepe, sprijinindu-se pe o încredere totală în persoana Fiului lui Dumnezeu:

,,Atunci, Isus a zis celor doisprezece: „Voi nu vreţi să vă duceţi?”
„Doamne”, I-a răspuns Simon Petru, „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Şi noi am crezut şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu.”

Isus le-a răspuns: „Nu v-am ales Eu pe voi cei doisprezece? Şi totuşi unul din voi este un drac.” Vorbea despre Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul, căci el avea să-L vândă; el, unul din cei doisprezece“ (Ioan 6:67-71).

Ilustrarea acestui adevăr este atitudinea celor care, deși au beneficiat de înmulțirea pâinilor, nu au rămas cu Christos atunci când El le-a pus la încercare motivația.

,,Drept răspuns, Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut semne, ci pentru că aţi mâncat din pâinile acelea şi v-aţi săturat. Lucraţi nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viaţa veşnică şi pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică Însuşi Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui” (Ioan 6:26-27).

Aparent, popularitatea Domnului Isus a crescut exponențial când a înmulțit pâinile și i-a săturat pe cei cinci mii de oameni pe țărmul Mării Galileii. Era însă o popularitate falsă.

La primul ,,semn“ pe care L-a făcut Domnul Isus la nunta din Cana, unde a transformat apa în vin: ,,El Și-a arătat slava Sa, și ucenici Lui au crezut în El“ (Ioan 2:11). Ei nu au crezut în ,,prefacerea apei în vin“, ci ,,în El“. Cei care au beneficiat de înmulțirea pâinilor n-au crezut însă în El, ci în ,,înmulțirea pâinilor“. Aceasta era motivul pentru care Isus devenise dintr-o dată așa de popular:

,,Oamenii aceia, când au văzut minunea pe care o făcuse Isus, ziceau: „Cu adevărat, acesta este prorocul cel aşteptat în lume” (Ioan 6:14).

În extazul clipei, ei au fost gata să-L proclame drept noul împărat:

,,Isus, fiindcă ştia că au de gând să vină să-L ia cu sila ca să-L facă împărat, S-a dus iarăşi la munte, numai El singur“ (Ioan 6:1-15).

Când i-a refuzat și a plecat de la ei L-au căutat, au trecut marea pe vreme de furtună și L-au găsit în sinagoga din Capernaum (Ioan 6:59).

Dincolo de aparenta popularitate exista un palier mai înalt la care ei n-au reușit să se suie: credința în divinitatea Lui și abandonarea plină de încredere în cuvintele Lui.

,,Ei I-au zis: „Ce să facem ca să săvârşim lucrările lui Dumnezeu?” Isus le-a răspuns: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El” (Ioan 6:29).

Asta se vede din felul în care L-au ascultat când le-a vorbit despre asemănarea dintre misiunea Lui și mana pe care le-a dăruit-o Dumnezeu prin Moise evreilor în pustie.

„Ce semn faci Tu, deci”, I-au zis ei, „ca să-l vedem şi să credem în Tine? Ce lucrezi Tu? Părinţii noştri au mâncat mană în pustie, după cum este scris: ,,Le-a dat să mănânce pâine din cer”.

Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că Moise nu v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer, căci Pâinea lui Dumnezeu este aceea care se pogoară din cer şi dă lumii viaţa” (Ioan 6:30-33).

Incapacitatea de a urca la palierul credinței în divinitatea Lui se vede din reacția lor viscerală, materialistă și mercantilă, la cuvintele Lui:

,,Doamne”, I-au zis ei, „dă-ne totdeauna această pâine” (Ioan 6:34).

Contrastul dintre vorbirea Lui și reacția lor este acesta: Domnul Isus dorea să-i ridice la palierul credinței în divinitatea Lui, ei doreau să-L coboare la nivelul existenței lor pământești ca să le asigure hrana și bunăstarea materială. El urmărea prin minuni să-i ridice în lumea Lui, ei doreau egoist să-L coboare în lumea lor.

Acesta este punctul culminant al întregii întâmplări. Ceea ce urmează este o probă de foc la care-i supune El, provocându-le în mod intenționat repulsie și lepădare de El. De ce o face? Ca să separe apele și să scoată în evidență ce este și ce nu este credința. Discursul Lui, rostit înainte de taina răstignirii și a învierii, era imposibil de înțeles de cei de față, și de cei din mulțime și de cei doisprezece ucenici. Mulțimea va reacționa cu dezgust interpretându-l literal, în sensul lui materialist, de canibalism. Ucenicii vor renunța să-l înțeleagă, dar se vor încrede în cuvintele Lui care-i dovedesc divinitatea tocmai pentru că sunt deasupra oricărei înțelegeri. Excepțional !!!

La ,,prima facie“, în stratul superficial al primei impresii, cuvintele rostite atunci de Domnul Isus sunt o aberație monstruoasă. El li se oferă să fie mâncat de viu și face din această ofrandă condiția ascenderii în viața veșnică pe care o doreau ei:

,,Eu sunt Pâinea vieţii.
Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit. Pâinea care se pogoară din cer este de aşa fel ca cineva să mănânce din ea şi să nu moară.
Eu sunt Pâinea vie, care s-a pogorât din cer.
Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac, şi pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii.”

La auzul acestor cuvinte, iudeii se certau între ei şi ziceau: „Cum poate omul acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?” (Ioan 6:48-51).

Reacția lor este virulentă pentru că auziseră despre o taină pe care nici Satan n-o știa încă. Nimeni din cei de față n-o putea înțelege ,,înainte de vreme“.  Domnul Isus nu le pune la încercare priceperea, ci loialitatea deplină care se abandonează în divinitatea Lui. În fața nedumeriri lor, El plusează, vorbindu-le parcă și mai dur:

,,La auzul acestor cuvinte, iudeii se certau între ei şi ziceau: „Cum poate omul acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?”

Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă.
Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană şi sângele Meu este cu adevărat o băutură.
Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine, şi Eu rămân în el.
După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe Mine va trăi şi el prin Mine.
Astfel este pâinea care s-a pogorât din cer, nu ca mana pe care au mâncat-o părinţii voştri, şi totuşi au murit; cine mănâncă pâinea aceasta va trăi în veac” (Ioan 6:52-58).

Blocați la palierul existențial al pământului, mulțimea Îl refuză. Este un refuz pe care El l-a provocat deliberat, ca să le arate adevărata lor atitudine față de El, punându-i la o încercare prea grea pentru a o putea trece:

,,Mulţi din ucenicii Lui, după ce au auzit aceste cuvinte, au zis: „Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s-o sufere?” … Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi şi nu mai umblau cu El“ (Ioan 6:60, 66).

Ioan scoate în evidență diferența dintre reacția lor (greșită) și reacția celor doisprezece ucenici (corectă). Nici ucenicii n-au înțeles (nu putea nimeni înțelege atunci!), dar s-au abandonat în dimensiunea credinței, urcând dintr-un salt pe palierul încrederii în divinitatea Lui:

,,Atunci, Isus a zis celor doisprezece: „Voi nu vreţi să vă duceţi?”
„Doamne”, I-a răspuns Simon Petru, „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice. Şi noi am crezut şi am ajuns la cunoştinţa că Tu eşti Hristosul, Sfântul lui Dumnezeu” (Ioan 6:67-69).

Cine poate sări de la palierul inferior al rațiunii, la palierul superior al credinței? Iată o întrebare esențială! Domnul Isus ne dă în cuvintele lui Ioan un răspuns năucitor și încântător totodată. Vi-l semnalez fără să-l comentez, lăsându-vă pe voi să vă poticniți sau nu în cuvintele Lui:

,,Dar v-am spus că M-aţi şi văzut şi tot nu credeţi.  Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară, căci M-am pogorât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis. Şi voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi. Voia Tatălui meu este ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţa veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua de apoi” …

Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.
În prooroci este scris: ,,Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu”. Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl şi a primit învăţătura Lui vine la Mine.  Nu că cineva a văzut pe Tatăl, afară de Acela care vine de la Dumnezeu, da, Acela a văzut pe Tatăl. Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viaţa veşnică“. …

,,Isus, care ştia în Sine că ucenicii Săi cârteau împotriva vorbirii acesteia, le-a zis: „Vorbirea aceasta este pentru voi o pricină de poticnire? Dar dacă aţi vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte?…
Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele, pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă. Dar sunt unii din voi care nu cred.”
Căci Isus ştia de la început cine erau cei ce nu cred şi cine era cel ce avea să-L vândă.
Şi a adăugat: „Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu” (Ioan 6:36-39, 44-47, 61-65).

Nu sunt nici arminian, nici calvinist. Sunt biblicist! Cu mulți ani în urmă, răspunzând dorinței tinerilor de la Bethel de a mă pronunța în această privință, i-am rugat să citească Evanghelia lui Ioan și să treacă pe două coloane versetele care li se par că ar susține una din cele două ,,poziții“ teologice. Au venit înapoi peste o săptămână năuciți cu ceea ce au scris în cele două coloane.

Nu poți așeza ,,pozițional“, ,,static“ pe Cel ce ,,se mișcă deasupra apelor“ și curge în fara spațiului și timpului, evoluând deasupra palierului eternității!

Unui nepot care mi-a cerut aceeași clarificare, i-am propus să mergem împreună cu întrebarea direct la Dumnezeu:

,,Doamne, există predestinare?“

Ce simțiți că ne-ar rspunde? Eu Îl aud spunând prin capitolul 6 din Evanghelia lui Ioan: ,,Ce înseamnă ,,pre“? Ce înseamnă ,,post“? Eu EXIST! Iar spațiul și timpul sunt doar dimensiuni caracteristice ,,limitărilor din lumea voastră“.

Cunoașterea prin credința care răspunde atingerilor Duhului lui Dumnezeu este infinit superioară cunoașterii raționale, sclava neputincioasă a experiențelor personale. Dumnezeu este ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce pot să pipăi (1 Ioan 1:1-3), dar este și mult mai mult, infinit mai mult decât aceasta! Iar pentru a sta lângă El se cere câteodată doar … credință, o copilărească și fascinată credință.

Parcă ce, evreii din pustie au înțeles ce este ,,mana“? Ați uitat că ei au numit-o neputincioși și retoric: ,,Man hu“, ,,Ce este aceasta?“ (Exod 16:15). Ca să mănânci și să trăiești prin pustia acestei lumi nu ți se cere pricepere, ci doar credință.

Advertisements


Categories: Studiu biblic

9 replies

  1. Multumim Domnului pentru modul Sau minunat in care alege si astazi sa_i hraneasca pe ai Sai

  2. Cine poate? Cine vrea?
    Peste spatiu, peste timp,
    Sare de pe undeva
    Ca sa ia ceva in schimb

    Paine. apa chiar si vin
    Ramanand neinteles
    Prin credinta-n drept divin
    Binecuvantat, ales

    Si neprihanit prin har
    Liber si victorios
    Prin credinta, la calvar
    Fericit si pro-Christos

    Nu-i doar pacatos iertat
    Intr-o logica de cult…
    E sfant binecuvantat
    Cum erau mai dedemult

  3. Frate Daniel
    Mam delectat cu aceste ganduri profunde. Binecuvintat sa fie Numele Lui in vecii vecilor !!!

  4. Ce bine că ne numim creștin baptiști! Baptist este doar secundar. Principal este că suntem creștini, cu dimensiunile lui Christos! Pe El îl urmăm, nu tradițiile noastre. El sparge toate tradițiile. Să rămânem lângă El și vom avea parte ca ,,în El“ să gustăm încă de pe aici, ceva din eternitatea Lui.

  5. Cred că în explicaţia dvs aţi atins foarte bine şi dimensiunea eternă a împărtăşirii cu trupul şi sângele Domnului. Ah, dacă am înţelege pe deplin această taină. E o contopire cu Cel pe care trebuie să îl cunoaştem, până la cea mai elementară fibră a Fiinţei Sale. Viaţa veşnică!

  6. Frate Daniel, firul prezentat de dumneata este cât se poate de corect și biblic. Aceasta trebuie predicat fără încetare. Părerea mea este că și azi noi nu ne lăsăm trași de Domnul Isus, ci rămânem: „blocați la palierul existențial al pământului, mulțimea Îl refuză”. Noi refuzăm gândirea Lui nelimitată care ne descoperă taine ascunse și primim o gândire limitată a școlilor de gândire pământești, care Îl limitează pe Dumnezeul infinit la o gândire finită, îngustă, care încorsetează pe Dumnezeu într-o carapace umană.
    Eu mi-aș dori ca poporul baptist să renunțe la tiparele omenești și să tindem spre tiparul desăvârșit și infinit a lui Dumnezeu, să întindem mâna noastră spre mâna Lui, să ne ridice tot mai sus ca să vedem:
    5. Cât de mari sunt lucrările Tale, Doamne, şi cât de adânci sunt gândurile Tale!
    (Psalmi 92:5, VDCC)
    17. Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor!
    (Psalmi 139:17, VDCC)

    Domnul Isus a venit de la Tatăl și noi să ne schimbăm gândirea noastră după gândirea Lui.
    46. Nu că cineva a văzut pe Tatăl, afară de Acela care vine de la Dumnezeu; da, Acela a văzut pe Tatăl.
    (Ioan 6:46, VDCC)
    34. Şi, în adevăr, „cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui?
    (Romani 11:34, VDCC)
    16. Căci „cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învăţătură?” Noi însă avem gândul lui Hristos.
    (1 Corinteni 2:16, VDCC)
    5. Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.
    (2 Corinteni 10:5, VDCC)
    Mulțumim frate pentru idee.

  7. Un articol deosebit cu o abordare duhovniceasca.Sau, altfel spus, vazand lucrurile de SUS in JOS, si nu invers. Lucruri minunate ne scoate Domnul inainte cand suntem gata sa operam la nivelul DUHOVNICESC, iar nu pamantesc sau rationalis! Domnul sa va rasplateasca pentru efortul depus in explicatiile dvs!!!

  8. Excelenta concluzie

Trackbacks

  1. Un comentariu pe blogul lui Daniel Brânzei | RoEvanghelica

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: