CUM SĂ FII UN SLUJITOR BUN

www.fundatiaseer.ro

“Dă înţeleptului, şi se va face şi mai înţelept.” (Proverbe 9:9)

Dacă Dumnezeu te-a chemat să slujești într-o biserică, într-o firmă sau acasă, iată două principii importante pe care trebuie să le urmezi întotdeauna:

1) Stai în preajma celor ce te impulsionează. Solomon a spus: “Dă înţeleptului, şi se va face şi mai înţelept”. Îți poți da seama de direcția în care se îndreaptă viața ta când te uiți la persoanele cu care ai ales să-ți petreci timpul și cu care să-ți împărtășești ideile. Valorile și prioritățile lor au un impact asupra modului în care gândești și te comporți. Dacă acești oameni sunt pozitivi și sunt dedicați dezvoltării, valorile și prioritățile lor te vor încuraja și îți vor întări dorința de a crește. Nu este întotdeauna confortabil să stai în compania celor ce sunt mai sus decât tine, din perspectiva creșterii, dar e întotdeauna profitabil. Așadar, încearcă să cultivi relații cu persoane care te inspiră. Și nu gândi numai în termenii câștigului; adu și tu ceva. Nu uita: într-o relație, ambii trebuie să câștige, căci altfel nu va dura.

2) Stai departe de compromisuri. Pe măsură ce cresc obligațiile, scade corectitudinea. Într-o lume în care câștigurile și privilegiile însoțesc deseori ascensiunea spre succes, se acordă tot mai puțină atenție acelui simț al răspunderii și al responsabilității personale. John D. Rockefeller Jr. a spus cândva: “Orice drept implică o responsabilitate; orice oportunitate, o obligație; orice bun, o sarcină.” Domnul Isus concluzionează astfel, referitor la calitatea de lider: “Cui i s-a dat mult, i se va cere mult; şi cui i s-a încredinţat mult, i se va cere mai mult.” (Luca 12:48)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s