Maxime de Intelepciune evreiasca

(De la: Muresan Bombonica)

 

 

1. Dacă problema poate fi rezolvată cu bani, aceasta nu este o problemă – e o cheltuială de bani.

2. Adam – primul om fericit, pentru că nu a avut soacră.

3. Dumnezeu i-a dat omului două urechi și o gură, pentru ca să asculte mai mult și ‘să vorbească mai puțin.

4. Să te păzească Dumnezeu de femei rele, de cele bune să te păzești singur.

5. A intrat vinul – a ieșit taina.

6. Dumnezeu nu poate fi pretutindeni în același timp – de aceea a creat mamele.

7. Nu fi dulce – altfel te vor mînca. Nu fi amar – altfel te vor scuipa.

8. Toți se plîng de lipsă de bani, dar de lipsă de minte – nimeni.

9. Păzește-te de o capră – din față, de un cal – din spate, de un prost – din toate părțile.

10. Cunoștințele nu ocupă mult spațiu.

11. Oaspetele și peștele peste trei zile încep să miroase urât.

12. Omul trebuie să trăiască cel puțin de dragul curiozității.

13. Alegînd între două rele, pesimistul le alege pe ambele.

14. Surdul a auzit cum mutul a povestit, că orbul a văzut, cum șchiopul alerga foarte rapid.

15. Dumnezeu îi păzește pe săraci, cel puțin, de păcatele scumpe.

16. Dacă caritatea nu ar costa nimic, toți oamenii ar fi filantropi.

17. Cînd o fată bătrînă se căsătorește, ea se transformă imediat într-o soție tînără.

18. Părinții îi învață pe copii să vorbească, copiii îi învață pe părinții să tacă.

19. De la distanță toți oamenii sunt buni.

20. Nu e atît de bine cu bani, cit de rău e fără ei.

21. Poate oul e mult mai deștept decît găina, dar se strică repede.

22. Încă nu s-a născut calul pe care vei putea prinde urma tinereții tale.

23. Bărbații ar face mai mult, dacă femeile ar vorbi mai puțin.

24. Cărunțimea – semnul bătrîneții, nu al înțelepciunii.

25. Să taci bine e mult mai greu decît să vorbești bine.

26. Soția rea e mai periculoasă decăt ploaia rea: ploaia te încuie în casă, iar soția rea te alungă din ea.

27. Lumea va disparea nu pentru că sunt mulți oameni, ci pentru că sunt mulți oameni răi.

28. Doamne! Ajută-mă să mă ridic în picioare – să cad în genunchi pot și singur.

29. Dacă viața nu se schimbă spre bine, așteaptă, și ea se va schimba spre rău.

30. Oricît de dulce ar fi dragostea, compot din ea n-o să iasă.

31. Cînd nu este nimic de făcut, oamenii se apucă de lucruri mari.

32. Cine nu are copii știe cum să-i educe.

33. Mai bine să mori de rîs decît de frică.

34. Experiența – cuvîntul cu care oamenii numesc greșelile lor.

35. Îmbătrînind, omul vede mai slab, dar mai mult.



Categories: Amintiri, Maxime si cugetari

1 reply

  1. Am citit foarte multe confirmari ale intelepciunii de la nr 32 in ultimele saptamini pe internet.
    Imi amintesc si de unele rude, cunostinte si prieteni din Romania care inainte de a trece ei insisi prin experientele respective erau foarte vocali si gata sa dea sfaturi despre cresterea copiilor.
    Viata insa, cu complexitatile ei, i-a invatat sa taca. Si apoi nu exista intr-o famile copii la fel. Fiecare e diferit si ce merge la unul nu merge neaparat la urmatorul. De aceea, e nevoie de intelpeciune de sus, de har si de muuuulta rabdare. 🙂

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.