Hawaii 1 – Nu-i Utah, nici Colorado, ci … Kauai

Socoteala de acasă nu este întotdeauna și cea mai bună! Nu te poți plânge însă când ți se dă mult mai mult decât te-ai așteptat.

Venirea lui Rodica, sora mai mare a Danielei, ca să stea două săptămâni cu părinții noștri, ne-a dat posibilitatea să fugim într-un mic concediu. Ne-am gândit să mergem pe aproape, puțin prin Utah, la parcurile naționale ,,Zion“ și ,,Brice“ și apoi în sudul statului Colorado, la ,,Pagosa“, o stațiune cu izvoare termale. Am făcut rezervațiile și ne-am calculat benzina, dar … nu este cum se pregătește, ci cum se nimerește.

Printr-un fericit concurs de împrejurări (cineva a renunțat, etc. etc.) am primit o rezervație la un resort din Kauai, cea mai vestică și cea mai veche insulă din Hawaii. Pe deasupra, a trebuit să umplem nu unul, ci două dormitoare, așa că i-am luat și pe Marius cu Sarah cu noi.

Probabil că nu o să vă scriu prea mult în aceste zile. Deocamdată, așa cum îmi este obiceiul, citesc și vizionez cam tot ce pot despre destinația spre care ne îndreptăm. E frumoasă și capricioasă, ni se spune. Vă îndemn să vizionați două, trei prezentări scurte despre frumusețile și pericolele de pe acolo.

Localnicii au făcut un site despre ce este bine și ce nu este bine să faci când ajungi la ,,Scăldătoarea reginei“ (http://www.hawaiigaga.com/kauai/attractions/queens-bath.aspx).

Când valurile sunt mari, este foarte periculos să stai în apropierea țărmului, oricât de pitorească este priveliștea. Doi tineri au scăpat ,,la mustață“ cu viață, de parcă oceanul era o uriașă caracatiță, cu tentacule flămânde ..

,,Rip tides“ sunt curenții de retur pe care-i fac valurile mari. (Rip tides are strong sea currents which push away from the shore as a strong storm is near. They are formed by the strong winds pushing water towards the shore.) Cei neobișnuiți cu pericolul riscă să ,,intre la apă“. Iată o ,,pățanie“ din sudul Californiei.

Dacă ne va lua vreodată un astfel de curent de retur, specialiștii ne spun ce trebuie să facem:

Este înțelept să înveți mai bine din pățaniile altora. Altfel, vacanța noastră se poate transforma într-o amintire neplăcută. Deocamdată, vizionăm rezumatul altor vacanțe și ne pregătim cu bucurie pentru ceea ce va urma:

 

 

Advertisements


Categories: Amintiri

2 replies

Trackbacks

  1. Hello world! | Jurnale de drum Daniel Branzai
  2. Motivație | Jurnale de drum Daniel Branzai

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: