Tocmai am primit un telefon de la fratele Horen Brașov, unul din bărbații distinși și deosebiți pe care-i are Dumnezeu în adunarea fraților Creștini după Evangheli din Los Angeles. Dânsul a ținut să-mi împărtășească două versete despre smerenia Domnului Isus, care s-a manifestat în ascultarea Lui desăvârțită față de Tatăl, așa cum este ea prezentată în Filipeni 2.
Primul verset este dinaintea învierii, când Ioan și Iacov, împreună cu mama lor, i-au cerut demnități deosebite în Împărăția viitoare. Domnul Isus le-a răspuns:
,,Şi El le -a răspuns: ,,Este adevărat că veţi bea paharul Meu, şi veţi fi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu: dar a şedea la dreapta şi la stînga Mea, nu atîrnă de Mine s’o dau, ci este păstrată pentru aceia pentru cari a fost pregătită de Tatăl Meu“ (Mat. 20:23).
Al doilea verset este din Faptele Apostolilor 10, unde ni se spune că Domnul Isus S-a arătat după înviere numai acelora rânduiți de Tatăl:
,,Dar Dumnezeu L -a înviat a treia zi, şi a îngăduit să Se arate, nu la tot norodul, ci nouă, martorilor aleşi mai dinainte de Dumnezeu, nouă, cari am mîncat şi am băut împreună cu El, după ce a înviat din morţi“ (Fapte 10:40-41).
Domnul Isus este o pildă de smerenie și de ascultare pentru noi toți.
Categories: Amintiri, Studiu biblic, Teologice
Doamne ai mila zic eu.Prietenul meu ortodoxul subliniaza.”Doamne Isuse ai mila de mine pacatosul.”