2 Regi 25:27-30
Nu știu dacă v-a spus-o cineva deja, dar vreau să fiu sigur că o aflați și de la mine: „Fiți atenți la finalul cărților Bibliei! De multe ori ceea ce scrie în ultimul capitol sau în ultimele versete ne dă cheia întregii cărți. Uitați-vă cum se termină Iov și care este finalul din Eclesiastul. Numai finalul ne dă mesajul prin care trebuie să interpretăm întreaga carte! La fel este și cu Evanghelia lui Ioan și cu … Apocalipsa!“ Felul în care se încheie cele două cărți care conțin arhivele regale ale împărăției este la fel de important și de sugestiv. Deși ambele puteau fi încheiate cu descrierea dezastrului, și Regi și Cronici se termină cu vești bune.
Veștile rele nu sunt niciodată definitive pentru un copil al lui Dumnezeu! Cel care a inspirat scrierea cărții Regi și Cronici le-a făcut să fie ca lucrările muzicale ale lui J.S Bach. Chiar și cele cu tonalități triste (game minore) se termină inevitabil cu cel puțin un acord pozitiv luminos (într-o gamă majoră). Cu Dumnezeu, există viață chiar și după moarte! Istoria poporului Israel nu s-a terminat în rușine și în exil. Cartea Regi ne spune că, fără un motiv aparent, un împărat al Israelului s-a bucurat de un tratament preferențial în Babilon:
„În al treizeci şi şaptelea an al robiei lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, în a douăzeci şi şaptea zi a lunii a douăsprezecea, Evil-Merodac, împăratul Babilonului, în cel dintâi an al domniei lui, a înălţat capul lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, şi l-a scos din temniţă, i-a vorbit cu bunătate, şi a pus scaunul lui de domnie mai pe sus de scaunul de domnie al împăraţilor cari erau cu el la Babilon. I-a schimbat hainele de temniţă, şi Ioiachin a mâncat totdeauna la masa lui, în tot timpul vieţii lui. Împăratul i-a îngrijit necurmat de hrana de toate zilele, în tot timpul vieţii lui“ (2 Regi 25:27-30).
Ca și Samuel, care a scos întâmplarea cu Rut și a făcut-o un apendice pozitiv al cărții Judecători, autorul cărții Regi scoate un episod din pozitiv din viața lui Ioiachin și-l pune la finalul întregii cărți. Evil-Merodac a fost fiul lui Nebucadnețar. El a ajuns pe tron în anul 562 î.Ch, 24 de ani după căderea Ierusalimului și 37 de ani de când Ioiachin a fost dus la Babilon. Ce l-a făcut oare pe Evil-Merodac, împăratul Babilonului, să-l scoată pe Ioachin din închisoare după 37 ani și să-l ridice în cinste deasupra celorlalți împărați care erau cu el la Babilon?
Probabil că extraordinara influență a dregătorului/profet Daniel asupra tatălui său, împăratului Nebucadnețar, și a tuturor celor din Babilon.
Ce face Dumnezeu atunci când cei chemați să-L reprezinte pe pământ eșuează lamentabil? Ce face Domnul când nu mai are la dispoziție nici popor, nici țară, nici capitală, nici templu, nici preoți? Biblia ne spune că atunci, „Dumnezeu se sprijină pe Sine!“
„El vede că nu este nici un om, şi Se miră că nimeni nu mijloceşte. Atunci braţul Lui Îi vine în ajutor, şi neprihănirea Lui Îl sprijineşte. Se îmbracă cu neprihănire ca şi cu o platoşă, Îşi pune pe cap coiful mântuirii; ia răzbunarea ca o haină, şi Se acopere cu gelozia ca şi cu o manta“ (Isaia 59:16-17; Ps. 98:1).
Vă aduceți aminte de convertirea treptată a lui Nebucadnețar prin încercările prin care l-a trecut Dumnezeu? Vă amintiți de visul căruia n-a putut să-i dea nimeni tălmăcirea (Daniel 2), de ce trei tineri din cuptorul de foc (Daniel 3) și de copacul cel mare (Daniel 4) care vestea umilirea marelui împărat? Toate acestea au fost ocazii în care Dumnezeu S-a mărturisit pe Sine și s-a descoperit celui ce conducea atunci lumea. Iată concluziile lui Nebucadnețar, așa cum le-a rostit el personal când a văzut mărturiile extraordinare ale lui Dumnezeu:
„Atunci împăratul Nebucadneţar a căzut cu faţa la pământ şi s-a închinat înaintea lui Daniel, şi a poruncit să i se aducă jertfe de mâncare şi miresme. Împăratul a vorbit lui Daniel şi a zis: ,,Cu adevărat, Dumnezeul vostru este Dumnezeul dumnezeilor şi Domnul împăraţilor, şi El descopere tainele, fiindcă ai putut să descoperi taina aceasta!“ (Daniel 2:46-47).
„Nebucadneţar a luat cuvântul, şi a zis: ,,Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, care a trimes pe îngerul Său şi a izbăvit pe slujitorii Săi cari
s-au încrezut în El, au călcat porunca împăratului şi şi-au dat mai degrabă trupurile lor decât să slujească şi să se închine altui dumnezeu decât Dumnezeului lor! Iată acum porunca pe care o dau: orice om din orice popor, neam sau limbă ar fi, care va vorbi rău de Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, va fi făcut bucăţi şi casa lui va fi prefăcută într-un morman de murdării, pentru că… nu este niciun alt dumnezeu, care să poată izbăvi ca El“ (Dan. 3:28-29).„După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer, şi mi-a venit iarăşi mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Prea Înalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte vecinic, Acela a cărui stăpânire este vecinică, şi a cărui împărăţie dăinuieşte din neam în neam. Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să-I zică: „Ce faci?“
În vremea aceea, mi-a venit mintea înapoi; slava împărăţiei mele, măreţia şi strălucirea mea mi s-au dat înapoi; sfetnicii şi mai marii mei din nou m-au căutat; am fost pus iarăşi peste împărăţia mea, şi puterea mea a crescut. Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte, şi El poate să smerească pe cei ce umblă cu mândrie!“ (Daniel 4:34-37).
Un comentator al Bibliei, C.F. Keil, este de părere că „înălțarea lui Ioiachin deasupra celorlalți a fost un evenimentul providențial destinat să-i mângâie pe toți evreii aflați în robie. Dumnezeu a vrut să-i anunțe că într-o zi va pune capăt umilirii lor și-i va reașeza în poziția proeminentă deasupra tuturor împărățiilor lumii“. Aceasta ar fi și motivația pentru care acest episod a fost scos din secvența cronologică a vieții lui Ioiachim și folosit ca încheiere simbolică pentru întreaga carte Regi.
Astfel se sfârşesc cele două cărţi ale regilor (care în originalul ebraic constituie o singură carte). Se deschiseseră cu gloria împăratului lui Israel şi se încheie cu cea a împăratului Babilonului; începuseră cu construirea Templului şi se termină cu tabloul distrugerii sale. La început, întâiul succesor al lui David urcase pe tron la Ierusalim (1 Împăraţi 1). La sfârşit, ultimul lui descendent este închis într-o temniţă laBabilon. Între acel început şi acest sfârşit, capitol după capitol, am fost martorii unui dureros declin. Aceasta este situaţia cu orice lucru încredinţat omului! În adevăr, inima omului este înşelătoare şi incurabilă. Iar Ezechiel, a cărui voce s-a făcut auzită în timpul acestei perioade a captivităţii, confirmă aceasta în exclamaţia lui venind din adâncul inimii: „Cât de slabă îţi este inima – zice Domnul Dumnezeu – de faci toate acestea! …” (Ezechiel 16.30)
Este consolant să vedem cum din aceste ultime versete străbate o mică licărire: un atât de slab început al restaurării. Dumnezeu ne arată că lucrarea Lui nu s-a încheiat. Ultimul cuvânt va fi al Lui când, după falimentul tuturor acestor împăraţi, va apărea Hristos, Fiul lui David, adevăratul împărat al lui Israel.
Cartea Cronici merge chiar mai departe și ne anunță eliberarea din robie și reîntoarcerea în străvechiul Canaan:
„În cel dintâi an al lui Cir, împăratul Perşilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cir, împăratul Perşilor, care a pus să se facă prin viu grai şi prin scris această vestire în toată împărăţia lui: ,,Aşa vorbeşte Cir, împăratul Perşilor: ,,Domnul, Dumnezeul cerurilor, mi-a dat toate împărăţiile pământului, şi mi-a poruncit să-I zidesc o casă la Ierusalim în Iuda. Cine dintre voi este din poporul Lui? Domnul, Dumnezeul lui, să fie cu el, şi să plece!“ (2 Cron. 36:22-23).
Ezechiel, unul din marii profeți ai exilului babilonian descrie viitorul poporului Israel ca o veritabilă înviere din morți. Risipiți în cimitirul necredinței neamurilor ca niște oase uscate, evreii vor fi readuși la viață prin lucrarea Duhului lui Dumnezeu:
„Mâna Domnului a venit peste mine, şi m-a luat în Duhul Domnului, şi m-a pus în mijlocul unei văi pline de oase. M-a făcut să trec pe lângă ele, de jur împrejur, şi iată că erau foarte multe pe faţa văii, şi erau uscate de tot. El mi -a zis:
,,Fiul omului, vor putea oare oasele acestea să învieze?“
Eu am răspuns: ,,Doamne, Dumnezeule, tu ştii lucrul acesta!“
El mi-a zis: ,,Prooroceşte despre oasele acestea, şi spune-le: „Oase uscate, ascultaţi cuvântul Domnului! Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu către oasele acestea: „Iată că voi face să intre în voi un duh, şi veţi învia! Vă voi da vine, voi face să crească pe voi carne, vă voi acoperi cu piele, voi pune duh în voi, şi veţi învia. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul.“Am proorocit cum mi se poruncise. Şi pe când prooroceam, s-a făcut un vuiet, şi iată că s-a făcut o mişcare, şi oasele s-au apropiat unele de altele! M-am uitat, şi iată că le-au venit vine, carnea a crescut, şi le-a acoperit pielea pe deasupra; dar nu era încă duh în ele. El mi-a zis:
,,Prooroceşte, şi vorbeşte duhului! Prooroceşte, fiul omului, şi zi duhului: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Duhule, vino din cele patru vânturi, suflă peste morţii aceştia, ca să învieze!“
Am proorocit, cum mi se poruncise. Şi a intrat duhul în ei, şi au înviat, şi au stătut pe picioare: era o oaste mare, foarte mare la număr. El mi-a zis: ,,Fiul omului, oasele acestea sunt toată casa lui Israel. Iată că ei zic: „Ni s-au uscat oasele, ni s-a dus nădejdea; suntem pierduţi!“
Deaceea, prooroceşte, şi spune-le: ,,Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,,Iată, vă voi deschide mormintele, vă voi scoate din mormintele voastre, poporul Meu, şi vă voi aduce iarăş în ţara lui Israel. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul, când vă voi deschide mormintele, şi vă voi scoate din mormintele voastre, poporul Meu! Voi pune Duhul Meu în voi, şi veţi trăi; vă voi aşeza iarăşi în ţara voastră, şi veţi şti că Eu, Domnul, am vorbit şi am făcut, zice Domnul“ (Ezec. 37:1-14).
Iar profetul Isaia, cu 150 de ani mai înainte, profețește până și cum se va numi împăratul persan care va decreta întorcerea copiilor lui Israel la ei acasă:
„Eu zic despre Cir: „El este păstorul Meu, şi el va împlini toată voia Mea; el va zice despre Ierusalim: „Să fie zidit iarăş!“ Şi despre Templu: „Să i se pună temeliile!“
„Aşa vorbeşte Domnul către unsul Său, către Cir, pe care-l ţine de mână, ca să doboare neamurile înaintea lui, şi să deslege brâul împăraţilor, să-i deschidă porţile, ca să nu se mai închidă:
„Eu voi merge înaintea ta, voi netezi drumurile muntoase, voi sfărâma uşile de aramă, şi voi rupe zăvoarele de fer. Îţi voi da vistierii ascunse, bogăţii îngropate, ca să ştii că Eu sunt Domnul care te chem pe nume, Dumnezeul lui Israel. Din dragoste pentru robul Meu Iacov, şi pentru Israel, alesul Meu, te-am chemat pe nume, ţi-am vorbit cu bunăvoinţă, înainte ca tu să Mă cunoşti. Eu sunt Domnul, şi nu mai este altul, afară de Mine nu este Dumnezeu.
Eu te-am încins, înainte ca tu să Mă cunoşti. Ca să se ştie, dela răsăritul soarelui până la apusul soarelui, că afară de Mine nu este Dumnezeu: Eu sunt Domnul, şi nu este altul. Eu întocmesc lumina, şi fac întunerecul, Eu dau propăşirea, şi aduc restriştea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri. Să picure cerurile de sus şi să ploaie norii neprihănirea! Să se deschidă pământul, să dea din el mântuirea, şi să iasă totodată din el izbăvirea! Eu, Domnul, fac aceste lucruri.“
„Vai de cine se ceartă cu Făcătorul său! – Un ciob dintre cioburile pământului! – Oare lutul zice el celui ce-l făţuieşte: „Ce faci?“ Şi lucrarea ta zice ea despre tine: „El n-are mâini?“ Vai de cine zice tatălui său: „Pentru ce m-ai născut?“ Şi mamei sale: „Pentru ce m-ai făcut?“
Aşa vorbeşte Domnul, Sfântul lui Israel, şi Făcătorul său: „Vrea cineva să Mă întrebe asupra viitorului, să-Mi poruncească pentru copiii Mei şi pentru lucrarea mâinilor Mele? Eu am făcut pământul, şi am făcut pe om pe el; Eu cu mâinile Mele am întins cerurile, şi am aşezat toată oştirea lor. Eu am ridicat pe Cir, în dreptatea Mea, şi voi netezi toate cărările lui. El Îmi va zidi iarăşi cetatea, şi va da drumul prinşilor Mei de război, fără preţ de răscumpărare şi fără daruri, zice Domnul oştirilor.“ …
… „Dar Israel va fi mântuit de Domnul, cu o mântuire vecinică. Voi nu veţi fi nici ruşinaţi, nici înfruntaţi, în veci. Căci aşa vorbeşte Domnul, Făcătorul cerurilor, singurul Dumnezeu, care a întocmit pământul, l-a făcut şi l-a întărit, l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit – : ,,Eu sunt Domnul, şi nu este altul!“ (Isaia 44:28; 45:1-13, 17-18).
Categories: Studiu biblic
barzilaiendan.com 
Leave a Reply