2. Reproșuri de Paște – Pilat

,,Pilat I -a zis: ,,Mie nu-mi vorbeşti? Nu ştii că am putere să Te răstignesc, şi am putere să-Ţi dau drumul!“ – Ioan 19:10

Iată un reproș făcut de un om foarte puternic în vremea aceea. La prima vedere, indignarea lui pare justificată. L-ar fi eliberat oare Pilat pe Isus dacă Domnul i-ar fi arătat mai multă bunăvoință? Din ceea ce citim, se pare că nu. Nici cei mari nu fac întotdeauna chiar tot ceea ce vor ei. ,,Cazul Pilat“ demonstrează câtă libertate de manevră au oamenii mari sub providența divină. Concluzia comunicată de reprezentantul cerului pentru reprezentantul celei mai mari puteri mondiale de atunci a fost aceasta:

,,N’ai avea nicio putere asupra Mea“, i -a răspuns Isus, ,,dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus“ – Ioan 19:11

Cine a fost Pilat?

Există scrieri din care s-ar putea deduce că Pontius Pilat a fost ofițer în armata imperială înainte de  a fi trimis ca reprezentant al Romei în Iudeia. El ar fi făcut parte din cavaleria imperială, o clasă care venea imediat după clasa senatorilor.  Se mai spune că el ar fi câștigat om poziție mai înaltă prin căsătoria cu Claudia Procula, una din nepoatele împăratului Tiberius.

Pilat a ajuns în Iudeia în anul 26 d.Ch. și a ocupat oficiul imperial timp de aproximativ zece ani. Titlul lui a fost de ,,prefect“ imperial, dar a fost tradus adesea prin acela de ,,guvernator“. Cele două datorii principale ale funcției lui erau să asigure ordinea și pacea în regiune și să facă așa ca taxele imperiale să fie colectate  și trimise la timp spre Roma.

Istoricul evreu Iosif Flavius îl descrie pe Pilat drept un om încăpățânat, inflexibil și crud care n-a avut nici un fel de simpatie sau respect pentru poporul iudeu. Influențat poate d epregătirea lui militară, Pilat a folosit forța și atunci când împrejurările n-au cerut-o. El le-a poruncit soldaților săi să se deghizeze în civili și să pătrundă în rândurile unor manifestanți și, la un semnal prestabilit, să-i măcelărească fără milă pe cei ce mășăluiau în pace.

Probabil că Pilat n-a fost cu mult mai brutal decât alți guvernatori peste Iudeia. Poporul acesta mândru era mereu neastâmpărat și n-a putut fi ținut sub stăpânire decât prin mijloace dure. Romanii cunoșteau cu siguranță revolta Macabeilor, sub conducerea cărora iudeii s-au eliberat de sub greci.  Motivația revoltelor acestui popor era de obicei una religioasă, iar Pilat trebuia să fie foarte atent, mai ales în timpul festivalului Paștelor. Nu-i de mirare că el a ales să fie prezent la Ierusalim în zilele acelea.

Confirmându-i parcă temerile, în cetate s-a produs o tulburare și mai marii evreilor I l-au adus înainte pe Isus din Nazaret, un lider religios controversat. Tactica lor a fost să-L prezinte pe acest tănăr rabin drept un instigator la o răscoală asemănătoare cu cea a Macabeilor, un presupus nou împărat care contesta autoritatea Romei.

Care a fost rolul jucat de Pilat în cazul Domnului Isus ?

Pilat este glasul orgoliosului Imperiu Roman. De aceea Domnul Isus îi spune că adevărata autoritate nu este de la Roma, ci ,,de sus“, dintr-un loc mai înalt decât orice loc de autoritate omenesc. (M-am scandalizat întotdeauna și am zâmbit ironic atunci când am citit alte expresii seci ale acestui orgoliu omenesc: Curtea supremă, autoritatea supremă, legea supremă a unei națiuni, etc.)

Pilat se înșela. Roma nu putea bloca planurile profetice făcute la curtea supremăa  cerului. Biblia ne arată că Pilat a vrut de patru ori să-L scape de la moarte pe Isus din Nazaret, dar “împrejurările“ nu l-au lăsat s-o facă. Prima dată, Pilat le-a spus iudeilor să-l ia ei și să-l judece, arătându-le astfel că vina lui nu se ridică la gravitatea pedepsei cu moartea, pe care nu o puteau da decât romanii. A doua dată, Pilat a trimis cazul lui Irod. A treia oară, Pilat a încercat să-l încadreze pe Domnul Isus într-o pedeapsă mai puțin gravă și l-a bătut crunt, încercând astfel să satisfacă ura celor care-l doreau răstignit. A patra oară, Pilat a încercat să facă un târg cu iudeii și s-a oferit să le ofere în schimb eliberarea unui ,,patriot“, pe Baraba.

Cazul lui Pilat este una din marile tragedii ale istoriei. Cea mai mare tragedie rămâne condamnarea Fiului lui Dumnezeu la moarte, dar Pilat este o victimă colaterală. El n-a vrut să fie implicat în tărășenia asta. Singurul lucru pe care l-a dorit el a fost să păstreze liniștea și pacea în cetate pe durata sărbătorii.

Biblia ne spune că Pilat nu l-a urât pe Domnul Isus, ci că a vrut să-l scape. Ce ironie a disproporționării: Pilat dorea să-l salveze pe Cel venit să salveze lumea. De ce a vrut Pilat să-l salveze pe Isus ?

În primul rând pentru că-i ura visceral pe conducătorii religioși ai evreilor. Ca unul care avusese de-a face cu ei, Pilat îi detesta din toată inima.

În al doilea rând, Pilat a vrut să pună capăt procesului pentru că știa că în disputele religioase interne, poporul se poate dezbina repede în două tabere și incidentul se putea transforma peste noapte într-o încăierare în toată regula. Dintre toate pasiunile, pasiunea religioasă aprinsă de fanatism este cea mai periculoasă.

În al treilea rănd, Pilat a fost îndemnat să-L scape pe Domnul Isus de un vis al nevestei lui.

,,Pe cînd sta Pilat pe scaun la judecată, nevastă-sa a trimis să -i spună: ,,Să n’ai nimic a face cu neprihănitul acesta; căci azi am suferit mult în vis din pricina lui“ – Mat. 27:19

În al patrulea rănd, Pilat a vrut să-L scape pe Domnul Isus pentru că L-a cercetat și s-a convins de nevinovăția Lui. Pilat reprezintă jurisprudența romană, una din cele mai drepte din lume. Mai toate jurisprudențele șărilor moderne au la bază azi ,,dreptul roman“. Ancheta lui dă un verdict care stă în picioare înaintea secolelor:

,,Pilat a strîns pe preoţii cei mai de seamă, pe fruntaşi şi pe norod,  şi le -a zis: ,,Mi-aţi adus înainte pe omul acesta ca pe unul care aţîţă norodul la răscoală. Şi iată că, dupăce l-am cercetat cu deamăruntul, înaintea voastră, nu l-am găsit vinovat de niciunul din lucrurile de cari -l pîrîţi.  Nici Irod nu i -a găsit nici o vină, căci ni l -a trimes înapoi; şi iată că omul acesta n’a făcut nimic vrednic de moarte. Eu deci, după ce voi pune să -l bată, îi voi da drumul“ – Luca 23:13-16

De ce nu L-a putut scăpa Pilat pe Domnul Isus?

Textul de la care am pornit această meditație ne spune că Pilat a fost legat de mâini de șantajul celor care l-au avertizat că vor face o plângere imperială împotriva lui și-l vor învinui că n-a apărat suveranitatea Romei:

,,De atunci Pilat căuta să-I dea drumul. Dar Iudeii strigau: ,,Dacă dai drumul omului acestuia, nu eşti prieten cu Cezarul. Oricine se face pe sine împărat, este împotriva Cezarului.“ Cînd a auzit Pilat aceste vorbe, a scos pe Isus afară; şi a şezut pe scaunul de judecător, în locul numit ,,Pardosit cu pietre“, iar evreieşte: ,,Gabata.“ Era ziua Pregătirii Paştelor, cam pela ceasul al şaselea. Pilat a zis Iudeilor: ,,Iată Împăratul vostru!“ Dar ei au strigat: ,,Ia-L, ia-L, răstigneşte-L!“ ,,Să răstignesc pe Împăratul vostru?“ le -a zis Pilat. Preoţii cei mai de seamă au răspuns: ,,Noi n’avem alt împărat decît pe Cezarul!“ Atunci L-a dat în mînile lor, ca să fie răstignit. Au luat deci pe Isus, şi L-au dus să-L răstignească“ – Ioan 19:12-17

Este evident că, așa cum îi spusese deja Domnul, Pilat n-a putut să-L scape pe cel osândit la moarte. În planul lui Dumnezeu, Golgota trebuia să existe, iar răutatea iudeilor și râvna diavolului au făcut-o inevitabilă. Ghețimani, Gabata și Golgota au fost hotărâte la curtea supremă a cerului. Nu există decât o singură autoritate supremă în Univers, iar aceasta este Dumnezeu.  Cel ce conduce mersul tuturor celor create n-a scăpat din mână evenimentele de pe pământ. Oricât ar fi de greu de pătruns și de acceptat de noi, toate formele de guvernământ ale omenirii sunt sub autoritate divină. Pilat reprezenta autoritatea romană. Iată ce a scris apostolul Pavel către creștinii care trăiau la Roma. Cubvintele lui sunt greu de acceptat, mai ales în contextul persecuțiilor care aveau să urmeze în imperiu, dar sunt revelație divină:

,,Oricine să fie supus stăpînirilor celor mai înalte; căci nu este stăpînire care să nu vină dela Dumnezeu. Şi stăpînirile cari sînt, au fost rînduite de Dumnezeu.  Deaceea, cine se împotriveşte stăpînirii, se împotriveşte rînduielii puse de Dumnezeu; şi ceice se împotrivesc, îşi vor lua osînda.  Dregătorii nu sînt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea. Vrei dar să nu-ţi fie frică de stăpînire? Fă binele, şi vei avea laudă dela ea.  El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să -L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău.  Deaceea trebuie să fiţi supuşi nu numai de frica pedepsei, ci şi din îndemnul cugetului.  Tot pentru aceasta să plătiţi şi birurile. Căci dregătorii sînt nişte slujitori ai lui Dumnezeu, făcînd necurmat tocmai slujba aceasta. Daţi tuturor ce sînteţi datori să daţi: cui datoraţi birul, daţi -i birul; cui datoraţi vama, daţi -i vama; cui datoraţi frica, daţi -i frica; cui datoraţi cinstea, daţi -i cinstea“ – Rom. 13:1-7

Iosif în Egipt, Daniel în Babilon și Estera la Susa au experimentat această realitate. Dumnezeu înalță pe cine vrea și coboară pe cine vrea, iar prin aceasta îi face pe toți să împlinească, nu altceva, ci planurile Lui prestabilite. În mijlocul persecuției, aceasta a fost și convingerea credincioților din Biserica primară:

,,Cînd au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu, şi au zis: ,,Stăpîne, Doamne, care ai făcut cerul, pămîntul, marea şi tot ce este în ele! Tu ai zis prin Duhul Sfînt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: ,Pentruce se întărîtă neamurile, şi pentruce cugetă noroadele lucruri deşerte?  Împăraţii pămîntului s’au răsculat, şi domnitorii s’au unit împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său“. În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfînt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s’au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel,  ca să facă tot ce hotărîse mai dinainte mîna Ta şi sfatul Tău“ – Fapte 4:24-28

Deși a crezut orgolios că poate face orice vrea, Pilat a trebuit să se recunoască o victimă a împrejurărilor. El nu s-a putut scăpa nici măcar pe sine însuși. În zadar ,,s-a spălat pe mâini“ înaintea oamenilor de sângele nevinovatului dus la răstignire. Mai mic decât păcatul evreilor, păcatul lui Pilat rămâne totuși și are implicații eterne:

,,N-ai avea nicio putere asupra Mea“, i-a răspuns Isus, ,,dacă nu ţi-ar fi fost dată de sus. De aceea, cine Mă dă în mînile tale, are un mai mare păcat“ – Ioan 19:11

Pilat a rămas la Ierusalim pe postil de guvernator până în anul 36 d.Ch. Atunci a fost rechemat la Roma pentru un măcel poruncit împotriva unor samariteni care se adunaseră la un loc sfânt de închinare. Nu știm ce s-a întâmplat după aceea cu el, dar știm că nu s-a mai întors în Iudeia.

Există tradiții care-l încreștinează în timp ce altele în arată agonizând în ultimii ani ai vieții într-o obsesivă preocupare de a-și spăla mâinile ,,mereu pătate  de sânge.“

În muzeul de antichități de la Ierusalim există o piatră cu o inscripție cu numele lui Pilat:

Ea spune despre o clădire pe care Pilat ar fi construit-o în cinstea divinului Tiberiu, cezar al Romei.

(Din ciclul “Reproșuri de Paște“)



Categories: Studiu biblic, Teologice

6 replies

  1. Foarte interesant și binevenit. Mulțumim frumos.

  2. Cu retinere si respect pentru munca si harul care va anima, imi permit o observatie care fie este o completare din Lumina, fie doar o perspectiva personala…

    Din ce am citit aici, ar putea rezulta pentru unii ca, noi oamenii actionam intr-un anume mod pentru ca asa e planul lui Dumnezeu. As zice si da si nu. Dumnezeu creeaza conjuncturi favorabile implinirii unor fapte, conform cu planul Sau care, este drept si in Duhul Dragostei pe care o poarta pentru creatia Sa. Dar ceea ce ingaduie sa faptuim (atunci cand considera El a fi timpul potrivit) nu contravine cu ceea ce e in inima omului ci, Planul urmareste a scoate la lumina alegerile si inclinatiile inimilor si cugetelor noastre. Creeaza deci conjuncturi, dar in conformitate cu disponibilitatile care uneori stau ascunse in adancul inimilor noastre. El doar gestioneaza faptele pe care suntem dispusi sa le facem, nu manipuleaza vointele noastre.

    Dumnezeu planuieste in baza prestiintei Sale. Altfel spus, ingaduie controlat manifestarea cailor alese de fii neascultarii, aspiratiile, nevoile si inclinatiile inimilor noastre, fie ca isi au izvorul in mostenirea pacatului originar fie in Duhul lui Dumnezeu.
    Suntem pamant intinat acum, “insamantati” pe intuneric (pe candveram ignoranti inca) de cel viclean. Odata cu neascultarea i-am dat girul la sadirea si cultivarea unei noi firi fata de care am fost chemati sa ne ferim… o constiinta pervertita (initial doar altruista, asa cum a insamantat-o Semanatorul cel Bun) acum intinata de nevoi egoiste si egocentriste. Aceasta pornire sufoca si astazi firea divina care mai palpaie in unii dintre noi.
    Dumnezeu ingaduie la vremea potrivita conjuncturi, atat pentru manifestarea (punerea in fapta) a nevoilor ce rezida din firea Sa, dar si manifestarea celeilalte aciuata in om prin neascultare. Le ingaduie pe ambele o vreme, in virtutea liberului arbitru daruit, spre iluminare, spre edificarea noastra si a ingerilor care nu stim/stiau ce Dumnezeu cunostea inca de la razvratirea unora dintre ingeri. Acestia au sadit neincredere si indoiala, in Cer si pe Pamant. Faptele pe care Dumnezeu le aproba, conform planului Sau, au in vedere incriminarea, respectiv indreptatirea, in procesul juridic dintre cele doua “surse” duhovnicesti care anima creaturile… duhul lui satan versus Duhul Divin. Ambele ne anima alternstiv, pe noi oamenii, prin influentele care-si gasesc loc in inima si cugetul nostru devenite duplicitare. Manifestarea noastra la un moment dat este conforma cu nevoile care ne domina vointa. Doar ca uneori avem conjuncturi favorabile spre a le aduce la implinire, alteori doar tanjim. Dumnezeu alege clipa si conjunctura in care sa le manifestam. Vointa noastra, intreita in cele trei subeu-ri (nevoi afective/simtitoare identificabile prin sintagma “imi place – nu-mi place”, nevoi rationale/principiale ce oglindesc valorile dupa care stabilim “binele si raul” si eul aspirational prin care ne conturam tintele de atins in viata), oricare din aceste laturi ale vointei noastre este animata de un duh (altruist daca isi are originea in Tatal, egoist/egocentrist daca e de la potrivnic. Prin aceste nevoi ne este ingaduit dupa voia si planul lui Dumnezeu, a manifesta din ambele “surse”, conform cu ceea ce dorim sau ne identificam la momentul respectiv. Faptele noastre aduc deci probe care, pe de o parte vor condamna respectiv exonera de acuzatii partile aflate in conflict juridic in Cer, si pe de alta parte, vor oglindi in noi (prin faptele realizate si puse pe cantar, dar nu oricare, cele manifestate din incredintare, nu cele care ofera aparente) de partea cui am ales sa fim . Stim ca satan invoca liberul arbitru cand pretinde si aparentele cand isi sustine pozitia. El acuza pe Dumnezeu si Calea Sa si invoca starea pacatoasa a tuturor drept aderarea la calea propusa de el. Dumnezeu, pe de alta parte permite experimentarea caii lui satan (prin oameni pentru ca a fost aprobata de umanitate), doar pentru a inlatura indoiala insamantata chiar si printre ingeri cu privire la El, la calitatea Duhului Sau. Permite impotrivirea cu iz de indreptatire a lui Satan si a acolitilor lui, doar pentru a-i deconspira “calitatea”. El a prestiut repercusiunile… suferinta si nedreptatile produse de iluzoria cale demonica, cale invocata a fi mai de dorit decat chemarea Tatalui, desi incompatibila clar cu modul in care functioneaza Creatia. Rautatea si adevarata intentie/preocupare a lui Satan (nu de a oferi o cale mai buna ci, gandul ascuns de marire si de uzurpare) va fi vadita tuturor, dar si lucrarile tainice ale Tatalui, in Ziua cea Mare cand mielul care a biruit pentru noi implinind Planul de mantuire va deschide sulurile.

    Marea taina a sacrificiului lui Iisus care plateste cu moartea, desi e ascultator pana la moarte, este sa dovedeasca in dreptul omului care pacatuieste ca, nu in toate cazurile o face din incredintare ci, inertial, poate, din neputinta si slabiciune, tare pe care le-a mostenit prin aportul amagitorului, dar nu neaparat le-a si dorit. Aceasta mostenire ne face sa manifestam pornirile egoiste inca din primii ani ai vietii ( ganditi-va la doi copii de doar un an doi – poate ati asistat – cum unul imbranceste si ii ia jucaria celuilalt, de unde aceasta?…din invatare?… educatie?). De aceea s-a trimis un alt Adam neintinat dar desavarsit ca sa arate ca Omul fara intinarea in carnea sa si cu intelepciune (stare dorita si in dreptul primului a fi fost dobandita, o desavarsire obtinuta prin “hranirea” minunata si binecuvantata din Eden daca omul ar fi ramas in ascultare). al doilea Adam deci, a putut astfel trai in ascultare si recunostinta fata de Tatal. Lipsa desavarsirii de care a profitat amagitorul este cauza pacatelor tuturor, dovedit acum prin Hristos care a dedfiintat pretentia lui satan ca oricine pacatuieste ii sustine calea.Acum fii ratacitori trebuie judecati dupa increfintare si faptele credintei…. Pentru ca Satan invoca: toti pacatuiesc, deci toti au ales si subscriu la calea mea. Fiul Omului, desavarsit de aceasta data, a dovedit insa, ca pacatul nu e intotdesuns o alegere reala ci poate manifestarea unor slabiciuni sau neputinte pe care acum, le renegam. Pentru aceasta a venit Hristosul (cum ne spune Isaia) sa ia asupra Sa neputintele si slabiciunile noastre, efectele neascultarii ce nu din voie le facem ci mai degraba inertial….
    Iata Dreptatea Judecatorului Suprem, iata Dragostea si binecuvantarea Divina a Tatalui dispus sa ierte, sa reabiliteze si sa dezvinovateasca pe fii lui. Tapul ispasitor, cel ce a ispitit, ramane astfel el vinovat, avand asupra capului sau toate faptele pacatoase ale neprihanitilor care-si marturisesc o alta Credinta decat cea a faptelor nedorite. Prin credinta (convingeri) suntem astazi judecati, iar cei ce cred in Hristos au mantuirea si viata vesnica, pentru ca spiritual suntvreabilitati. Credints este cea care ne condamna sau dimpotriva, ne mantuieste. Unii arata (constienti sau nu) spre satan, prin convingerile si valorile lor, altii smeriti spre Hristosul ce le este Calea Adevarul si Viata, acestia duc o lupta cu firea ce si-o reneaga. Pe acestia credinta-i dezvinovateste. Marit fie Mielul lui Dumnezeu care si-a dat viata pentru ca, ajungand sa Imparateasca peste noi sa poata avea dreptul sa marturiseasca si sa gireze pentru noi, precum orice imparat are dreptul sa gratieze pe cei intemnitati dar reabilitati. Asa ne va elibera si pe noi de vina, de umblarile noastre prin ungherele mortii.

    PS: Iertare pentru comentariul meu cam lung, sper nu si neavenit.

  3. E greu sa fii ”supus” autoritatilor…mai ales celor comuniste.În Cambodgia gardienii omorau deținuți pt a le găti …ficatul.
    În Coreea de Nord cetățenii se închină efectiv și mulțumesc ”conducătorului iubit” ca unei divinitățî coborâte din cer…
    În România si in lume statul prin politica de Socialism mascat(TVA impozite si n taxe posibile)iti ia aproape tot.Sunt unele state ”democratice”unde Statul ia 90% iar cetațeanului îi lasă 10%.

Trackbacks

  1. Meditatii inainte de Paste - VIDEO - Gand bun

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: