39. Arhivele regale – Iosia – ultima pocăință dinaintea prăbușirii – 2 Regi 22:1 – 23:30; 2 Cron. 34:1 – 35:25

Viața lui Iosia este un dosar din care învățăm diferența dintre a avea Cuvântul Domnului, a auzi Cuvântul Domnului și a asculta de Cuvântul Domnului. Se poate să-l pierzi în nepăsare, să-l ai, dar să-l neglijezi și să-l auzi, dar să-l nesocotești. Cine se apropie de acest Cuvânt cu pocăință și evlavie va fi, ca Iosia, prețuit și răsplătit de Dumnezeu, dar cine pleacă la luptă fără să fie trimis de acest Cuvânt al Domnului, tot ca Iosia, va sfârși întotdeauna rușinos. În viața spirituală, totul începe și se termină cu atitudinea față de Cuvântul pe care ni l-a dat Dumnezeu ca o „candelă care să ne călăuzească pașii“ (Psalm 119: 8-12, 105) pe calea cea bună.

Domnia lui Iosia a avut loc între anii 639-608 î.Ch. Această perioadă de aproximativ treizeci și unu de ani a fost una crucială în istoria lumii. Invazia sciților, căderea Asiriei, formarea imperiului Median și formarea imperiului Babilonian sub Nebopolasar au fost mugurii din care a crescut „vremea Neamurilor“ despre care a vorbit profetul Daniel (Dan. 9:24-27. 12:7) și Domnul Isus:

„Vor cădea supt ascuţişul săbiei, vor fi luaţi robi printre toate neamurile; şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până se vor împlini vremurile neamurilor.“  (Luca 12:24).

În calendarul profetic avea să înceapă pedepsirea lui Israel, scoaterea lui din prim planul istoriei și succesiunea „fiarelor“ ridicate din mare după tiparul ilustrat în chipul de aur din visul lui Nebucadnețar (Daniel 2). Iosia este ultimul rege independent al evreilor. Cei care vor veni după el vor fi vasali ai puterilor mondiale.

Apariția și lucrarea lui Iosia au fost subiectul unei profeții rostite cu trei sute de ani înainte, în primele zile ale dezbinării împărăției lui Israel, ca un antidot la idolatria pricinuită de ambițiile lui Ieroboam:

„Dar iată că un om al lui Dumnezeu a venit din Iuda la Betel, trimes de cuvântul Domnului, tocmai pe când stătea Ieroboam la altar să ardă tămâie. El a strigat împotriva altarului, după cuvântul Domnului, şi a zis: ,,Altarule! Altarule! Aşa vorbeşte Domnul: „Iată că se va naşte un fiu casei lui David; numele lui va fi Iosia; el va junghia pe tine, pe preoţii înălţimilor, cari ard tămâie pe tine, şi pe tine se vor arde osăminte omeneşti!“ (1 Regi 13:1-5).

Ca să nu ne rătăcim în mulțimea de informații care ne este dată despre Iosia, vă propun să parcurgem dosarul lui pe trei secțiuni: căutarea după Dumnezeu, confruntarea cu Cuvântul lui Dumnezeu și conformarea la acest Cuvânt prin reformele făcute în țară. Vom încheia cu „marea și inexplicabila excepție“, greșeala care l-a costat viața pe Iosia, infatuarea fatală care l-a făcut să pornească la luptă fără să se consulte cu Dumnezeu.

a. Căutarea după Dumnezeu – 2 Cron. 34:3-13

Iosia este o dovadă că cel care vrea să se întoarcă la Dumnezeu, poate! Iosia a făcut-o și a reușit pentru că s-a bucurat de bunăvoința lui Dumnezeu. Cel ce deschide dosarul va ajunge la concluzia că numai despre Ezechia s-au spus lucruri mai frumoase decât despre acest Iosia!

„Iosia avea opt ani când s-a făcut împărat, şi a domnit treizeci şi unu de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Iedida, fata lui Adaia, din Boţcat. El a făcut ce este bine înaintea Domnului, şi a umblat în toată calea tatălui său David; nu s-a abătut dela ea nici la dreapta, nici la stânga“ (2 Regi 22:1-2).

În mod simetric, istoria evreilor în țara lui Israel s-a scurs între marele împărat David și acest ultim rege care l-a imitat cât a putut el de bine pe David. Cu el se încheie experimentul acesta nereușit al regalității. „Ţi-am dat un împărat în mânia Mea, şi ţi-l iau în urgia Mea!“ (Osea 13:11). Idea de a avea un împărat „ca toate celelalte popoare“ a fost un moft în afara planului profetic și Dumnezeu le-a dovedit cu prisosință asta. Următorul împărat pe care-l va avea Israelul va fi Cel ales și trimis de Dumnezeu, acel Fiu al lui David care S-a născut la Betleem, vestit de îngeri, a fost adorat de magi, dovedit cu prisosință prin învierea din morți.

Din cei douăzeci de conducători ai lui Iuda, numai despre opt găsim scris că „au făcut ce este bine“ înaintea Domnului: Asa, Iosafat, Ioas, Amația, Uzia, Ioatam, Ezechia și Iosia. Profetul Ieremia, cu care ne vom întâlni acum, după ce proorocul Isaia a ieșit din scenă, îl dă pe Iosia exemplu de conducător „care făcea dreptate și judecată, judeca pricina săracului și a celui lipsit“ în contrast cu liderii de după el care s-au dedat la asuprire și silnicie, vărsând sânge nevinovat“ (Ier. 22:11-17).

Cum de a ajuns un copil să fie rege peste o țară? Simplu! Dumnezeu i-a omorât tatăl pentru că fusese un nemernic. Dar, se poate naște un vultur dintr-o cioară? Cu harul lui Dumnezeu totul este posibil! Puștiul acesta de opt ani a umblat după Domnul! Căutarea unui copil după Dumnezeu nu se poate desfășura decât sub influența binevoitoare a celor rămași în jurul lui.

Mama lui s-a numit „Iedida“ (iubita Domnului), varianta numelui pe care l-a purtat și Solomon (2 Sam. 12:24-25). Este imposibil să minimalizăm rolul pe care trebuie să-l fi jucat această femeie în orientarea spirituală a lui Iosia. La ea s-a adăugat probabil și influența bună a unora din slujitorii de la curte. Prima lucrare bună pe care a făcut-o Iosia a fost curățarea țării:

„În al optulea an al domniei lui, pe când era încă tânăr, a început să caute pe Dumnezeul tatălui său David. Şi în al doisprezecelea an, a început să curăţească Iuda şi Ierusalimul de înălţimi, de idolii Astarteei, de chipuri cioplite şi de chipuri turnate. Au dărâmat înaintea lui altarele Baalilor, şi au tăiat stâlpii închinaţi soarelui, cari erau deasupra lor; a sfărâmat idolii Astarteei, chipurile cioplite şi chipurile turnate, le-a făcut praf, a presărat praful pe mormintele celor ce le aduseseră jertfe, şi a ars oasele preoţilor pe altarele lor. Astfel a curăţit Iuda şi Ierusalimul (2 Cron. 34:3-5).

Iosia  a trecut apoi dincolo de granițele regatului de sud și a inițiat o curățire a teritoriilor din celelalte seminții. Să nu uităm că evrei din Efraim, Manase, Isahar și Zabulon veniseră pe vremea lui Ezechia să sărbătorească paștele la Ierusalim și se întorseseră acasă hotărâți să trăiascî după Legea Domnului (2 Cron. 30:18. Din relatările pe care le găsim în 2 Cronici 34:7 aflăm că Ioas s-a dus personal în acele teritorii și a condus lucrarea de demolare a altarelor păgâne:

„În cetăţile lui Manase, lui Efraim, lui Simeon, şi chiar lui Neftali, pretutindeni, în mijlocul dărâmăturilor lor, a dărâmat altarele, a făcut bucăţi idolii Astarteei şi chipurile cioplite, le-a făcut praf, şi a tăiat toţi stâlpii închinaţi soarelui în toată ţara lui Israel. Apoi s-a întors la Ierusalim“ (2 Cron. 34:6-7).

Ezechia a curățit după Ahaz, iar Manase a curățit după el însuși. Acum, Iosia curăță țara după moștenirea idolatră lăsată de tatăl său, Amon. Acest sus-jos, sus-jos, nesănătos va prăbuși până la urmă națiunea departe de fața lui Dumnezeu. Cei patru regi care îi vor urma lui Iosia vor strica tot binele pe care l-a făcut marele reformator și vor vinde regatul în mâinile babilonienilor. Deocamdată însă, după numai patru ani de domnie și de maturizare sub tutela oamenilor evlavioși, Iosia s-a dus harnic să curețe țara de murdăriile idolatre.

A doua lucrare pe care a făcut-o Iosia a fost curățirea Templului. La zece ani după ce a început curățirea țării, ni se spune că Iosia a trimis pentru această lucrare pe Șafan, logofătul:

„În al optsprezecelea an al domniei lui, după ce a curăţit ţara şi casa, a trimes pe Şafan, fiul lui Aţalia, pe Maaseia, căpetenia cetăţii şi pe Ioah, fiul lui Ioahaz, arhivarul, să dreagă casa Domnului, Dumnezeului său“ (2 Cron. 34:8).

Acest Șafan a fost un om cu totul și cu totul remarcabil, tatăl unei familii dedicată puternic lui Dumnezeu. Fiul său, Ghemaria, a fost printre aceia care au stăruit de împăratul Ioiachim să nu arunce pe foc scrisoarea profetului Ieremia (Ier. 36:25), iar nepotul său, Baruc a citit cea de a doua scrisoare a lui Ieremia și a păstrat-o în secretariatul împărătesc (Ier. 36:31). Eleasa, un alt fiu al lui Șafan, a dus o scrisoare a lui ieremia către prinșii de război duși robi în Babilon (Ier. 29:1-32). Ahicam, un alt fiu al lui Șafan, a fost printre cei trimiși de Iosia la proorocița Hulda să întrebe pe Domnul ce trebuei să facă după ce au găsit în Templu cartea Legii (2 Cron. 34:20). Tot Ahicam a insistat pe lângă împăratul Ioiachim să nu-l omoare pe profetul Ieremia (Ier. 26:16-24). După căderea Ierusalimului, un nepot al lui Șafan, Ghedalia a fost numit de babilonieni guvernator peste Iuda (2 Regi 25:22), probabil la recomandarea profetului Ieremia, simpatizat de noii cuceritori. Singurul fiu rău al lui Șafan a fost unul numit Iaazania, care se închina la idoli în Templul de la Ierusalim (Ezec. 8:11-12).

Acest Șafan a fost tatăl lui Ahiman, prietenul profetului Ieremia (Ier. 26:24) și bunicul lui Ghedalia, cel care avea să fie făcut de babilonieni guvernator al Iudeii după căderea Ierusalimului (2 Regi 25:22).

Tot după zece ani ni se amintește și despre preotul Hilchia, bunicul sau tatăl lui Seraia, mare preot în vremea robiei babiloniene, din care se va naște și cărturarul Ezra:

„S-au dus la marele preot Hilchia, şi au dat argintul adus în Casa lui Dumnezeu, pe care-l strânseseră Leviţii păzitori ai pragului, dela Manase şi Efraim, şi dela toată cealaltă parte a lui Israel, şi dela tot Iuda şi Beniamin şi dela locuitorii Ierusalimului“ (2 Cron. 34:9).

O mamă evlavioasă, un educator iubitor de Dumnezeu și un preot plin de râvnă au fost factorii care l-au influențat pe Iosia în anii căutării lui după voia lui Dumnezeu. Influențat de acești trei oameni, Iosia a făcut o sumedenie de reforme prin care a îndepărtat moștenirea idolatră lăsată în țară de Manase și Amon.

Ni se spune că, după ce a terminat cu reformele din Ierusalim și Iuda, Iosia a plecat personal „în cetăţile lui Manase, lui Efraim, lui Simeon, şi chiar lui Neftali“ să dărâme chipurile idolești și altarele păgâne, iar apoi ni se spune că leviții au strâns argint  „dela Manase şi Efraim, şi dela toată cealaltă parte a lui Israel“. Cum de a putut un rege din Ierusalim să-și exercite autoritatea asupra semințiilor din fostul regat de nord? Nu uitați că oamenii de pe acele meleaguri fuseseră aduși de influența lui Ezechia înapoi la adevărata închinare și participaseră și ei la extraordinara sărbătoare prin care Ezechia a reașezat Paștele (2 Cron. 30:18).

Ca și în cazul lui Ezechia (2 Regi 12) ni se spune că entuziasmul religios al lui Iosia
s-a transmis la toți oamenii din vremea aceea, care au lucrat cu cinste și n-au avut nevoie de supraveghere:

„L-au dat în mâinile meşterilor însărcinaţi cu facerea lucrării în Casa Domnului. Aceştia l-au dat lucrătorilor cari munceau la dregerea Casei Domnului, iar ei l-au dat tâmplarilor şi zidarilor, ca să cumpere pietre cioplite şi lemne pentru grinzi şi pentru căptuşitul clădirilor pe care le stricaseră împăraţii lui Iuda. Oamenii aceştia au lucrat cinstit în lucrul lor. Erau puşi supt privegherea lui Iahat şi Obadia, Leviţi din fiii lui Merari, şi a lui Zaharia şi Meşulam, din fiii Chehatiţilor. Toţi aceia dintre Leviţi, cari ştiau să cânte bine, vegheau asupra lucrărilor şi cârmuiau pe toţi lucrătorii cari aveau de făcut felurite lucrări. Mai erau şi alţi Leviţi, logofeţi, dregători şi uşieri“ (2 Cron. 34:10-13).

Cel de al patrulea personaj care l-a ajutat pe Iosia să-și împlinească lucrarea a fost profetul Ieremia. Chemat el însuși la o vărstă fragedă să fie purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, Ieremia a vestit teribilele invazii care aveau să vină din partea de „miazănoapte“. Cuvintele lui au speriat poporul și l-au făcut să accepte cu bucurie reformele propuse de Iosia. Vă rog pe voi să citiți Ieremia 1:1-19;3:6 și 6:30.

b. Confruntarea cu Cuvântul lui Dumnezeu – 2 Regi 22:8-20; 2 Cron. 34:14-28.

Cine caută Cuvântul venit de la Dumnezeu îl găsește! Dumnezeu ne asigură că cine caută găsește și celui ce bate i se va deschide! După ce a curățit țara de spurcăciunile idolatre, Iosia a continuat căutarea după Dumnezeu în perimetrul Templului și ce a descoperit acolo l-a umplut de uimire. Pasajul anterior a fost doar o paranteză istorică pentru a ne duce la cel mai important fapt din toată viața lui Iosia: întâlnirea personală cu Cuvântul lui Dumnezeu.

„În clipa când au scos argintul care fusese adus în Casa Domnului, preotul Hilchia a găsit cartea Legii Domnului, dată prin Moise. Atunci Hilchia a luat cuvântul şi a zis logofătului Şafan: ,,Am găsit cartea Legii în Casa Domnului.“ Şi Hilchia a dat lui Şafan cartea. Şafan a adus împăratului cartea. Şi când a dat socoteală împăratului, a zis: ,,Slujitorii tăi au făcut tot ce li s-a poruncit. Au strâns argintul care se afla în Casa Domnului, şi l-au dat în mâinile priveghetorilor şi lucrătorilor.“ Logofătul Şafan a mai spus împăratului: ,,Preotul Hilchia mi-a dat o carte.“ Şi Şafan a citit-o înaintea împăratului. Când a auzit împăratul cuvintele Legii, şi-a sfâşiat hainele. (2 Cron. 34:14-19).

„Sfâșierea hainelor“ a fost gestul simbolic de mare panică și suferință, echivalentul contemporan al unei pocăințe adânci și sincere. Probabil că fragmentele pe care i
le-a citit Șafan lui Iosia au fost din cartea Deuteronomului. Dacă așa a fost, atunci regele a putut auzi din Deuteronom 4 – 13 înșiruirea de păcate pe care copiii lui Dumnezeu le făcuseră deja. Din capitolele 14 – 18 a putut fi confruntat cu lucrurile bune pe care poporul încetase să le mai facă, iar din prevederile legământului expus în capitolele 27 – 30 Iosia a putut afla cu groază despre pedepsele teribile care pluteau acum asupra lor, dacă nu se vor pocăi.

Iosia avea pe atunci douăzeci și șase de ani, dar reacția lui când este confruntat cu Cuvântul lui Dumnezeu dovedește sensibilitate spirituală și maturitate. Ea este echivalentul acelui „Ce să facem fraților?“ pe care l-au rostit evreii pocăiți din Ierusalim după auzirea predicii lui Petru (Fapte 2:37).

Convins și consternat de ceea ce le vorbise Dumnezeu în trecut, Iosia vrea să știe ce le spune Dumnezeu în prezent și cum să-și pregătească viitorul:

„Şi împăratul a dat următoarea poruncă lui Hilchia, lui Ahicam, fiul lui Şafan, lui Abdon, fiul lui Mica, lui Şafan, logofătul, şi lui Asaia, slujitorul împăratului: ,,Duceţi-vă şi întrebaţi pe Domnul pentru mine şi pentru rămăşiţa lui Israel şi Iuda, cu privire la cuvintele cărţii acesteia care s-a găsit. Căci mare mânie s-a vărsat peste noi din partea Domnului, pentru că părinţii noştri n-au ţinut cuvântul Domnului, şi n-au împlinit tot ce este scris în cartea aceasta“ (2 Cron. 34:20-21).

„Ferice de cine citeşte, şi de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii, şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este aproape!“ spune autorul cărții Apocalipsa (Apoc. 1:3). Iosia a rămas străpuns în inimă și a vrut să afle ce trebuie să facă. Cunoașterea de Dumnezeu nu este niciodată teoretică, ci transfromatoare!

„Hilchia şi cei trimişi de împărat s-au dus la proorociţa Hulda, nevasta lui Şalum, fiul lui Tochehat, fiul lui Hasra, străjerul veşmintelor. Ea locuia la Ierusalim, în cealaltă mahala a cetăţii “ (2 Cron. 34:22a).

Trimișii lui Iosia nu s-au dus nici la Ieremia, care locuia probabil la Anatot și nici la Țefania, care era și el activ pe vremea aceea (Țefan. 1:1), ci s-au dus la o proorociță, numită Hulda, așezată de Dumnezeu foarte la îndemână, ca soție a celui care se îngrijea de veșmintele casei regale. Biblia ne vorbește și despre alte femei prin care a vorbit Dumnezeu națiunii: Miriam, sora lui Moise (Exod 15:20), Debora (Jud. 4:4), Naodia de pe vremea reconstruirii Ierusalimului (Neemia 6:14), nevasta lui Isaia (Is. 8:3), Ana, bătrâna de la Templu (Luca 2:36) și cele patru fete fecioare ale evanghelistului Filip (Fapte 21:8-9).

Confruntarea cu Cuvântul lui Dumnezeu l-a adus pe Iosia în fața unui mesaj proaspăt. Spusele profetesei Hulda pot fi împărțite în două mesaje, unul adresat lui „Iosia-omul“, iar celălalt adresat lui „Iosia-regele“.

„După ce au spus ce aveau de spus, ea le-a răspuns: ,,Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: ,,Spuneţi omului care v-a trimes la mine: ,,Aşa vorbeşte Domnul: ,,Iată, voi trimete nenorociri peste locul acesta şi peste locuitorii lui, şi anume toate blestemele scrise în cartea care s-a citit înaintea împăratului lui Iuda. Pentru că M-au părăsit şi au adus tămâie altor dumnezei, mâniindu-Mă prin toate lucrările mâinilor lor, mânia Mea s-a vărsat asupra acestui loc, şi nu se va stinge“ (2 Regi 15-17; 2 Cron. 34:23-25).

„Dar să spuneţi împăratului lui Iuda care v-a trimes să întrebaţi pe Domnul: ,,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel, cu privire la cuvintele pe cari le-ai auzit: ,,Pentru că ţi s-a înduioşat inima, pentru că te-ai smerit înaintea lui Dumnezeu, când ai auzit cuvintele rostite de El împotriva acestui loc şi împotriva locuitorilor lui, pentru că te-ai smerit înaintea Mea, pentru că ţi-ai sfâşiat hainele şi ai plâns înaintea Mea, şi Eu, am auzit, – zice Domnul. – Iată, te voi strânge lângă părinţii tăi, vei fi adăugat în pace în mormântul tău şi nu vei vedea cu ochii tăi toate nenorocirile pe cari le voi trimete peste locul acesta şi peste locuitorii lui.“ Ei au adus împăratului răspunsul acesta“ (2 Regi 22:18-20; 2 Cron. 34:26-28).

„Omul“ Iosia află că este un păcătos dintr-un șir foarte mare de păcătoși, aflat sub aceeași osândă ca și ei, din cauză că L-au părăsit pe Dumnezeu și au făcut lucruri vrednice de pedepasă.

„Regele“ Iosia află însă că pocăința lui a fost apreciată de Dumnezeu și pedeapsa meritată de păcătoși nu va veni asupra lui pentru că s-a pocăit și s-a străduit să facă ce este bine.  Pocăința unui om nu împiedică pedeapsa celorlalți, dar îl scapă pe el de sub apăsarea mâniei divine. Chiar dacă acest Iosia avea să moară ca rezultat al rănilor primite într-o luptă pierdută, putem spune despre el că a mers la groapă în pace, pentru că n-a apucat să-l vadă pe teribilul Nebucadnețar venind să pustiască țara și să-i ducă în robie locuitorii. În cuvintele lui Ieremia, Iosia a primit răsplată pentru pocăința sa chiar viața lui:

„ … va scăpa cu viaţă, va avea ca pradă viaţa lui, şi va trăi …  Căci iată, voi aduce nenorocirea peste orice făptură, zice Domnul, dar ţie îţi voi da ca pradă de război viaţa ta, în toate locurile unde vei merge“ (Ier. 38:2; 45:5).

Moartea dinainte de prăpăd a fost semnul că pedeapsa se apropia:

„Piere cel neprihănit, şi nimănui nu-i pasă; se duc oamenii de bine şi nimeni nu ia aminte că înaintea nenorocirii este luat cel neprihănit“ (Isaia 57:1).

Confruntarea cu Cuvântul lui Dumnezeu n-a produs însă în Iosia doar pocăință, ci și râvnă pentru neprihănire. Ioan Botezătorul nu era străin de această logică atunci când tuna și fulgera împotriva contemporanilor săi ipocriți:

„Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi dar roduri vrednice de pocăinţa voastră, şi nu vă apucaţi să ziceţi în voi înşivă: „Avem pe Avraam ca tată!“ Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam. Securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom care nu face roadă bună, este tăiat şi aruncat în foc“ (Luca 3:7-9).

Apostolul Pavel cunoștea și el această consecință logică a adevăratei pocăințe:

„Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudea, şi la Neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu, şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor“ (Fapte 26:20).

Consecința fireasă a confruntării cu Cuvântul a fost intrarea într-un nou legământ cu Dumnezeu:

„Împăratul a strâns pe toţi bătrânii din Iuda şi din Ierusalim. Apoi s-a suit la Casa Domnului, cu toţi oamenii lui Iuda şi cu locuitorii Ierusalimului, cu preoţii şi Leviţii, şi cu tot poporul, de la cel mai mare până la cel mai mic. A citit înaintea lor toate cuvintele cărţii legământului, care se găsise în casa Domnului. Împăratul stătea pe scaunul lui împărătesc, şi a încheiat legământ înaintea Domnului, îndatorindu-se să urmeze pe Domnul şi să păzească poruncile Lui, învăţăturile Lui, şi legile Lui, din toată inima şi din tot sufletul lui, şi să împlinească cuvintele legământului, scrise în cartea aceasta. Şi a făcut să intre în legământ toţi cei ce se aflau la Ierusalim şi în Beniamin. Şi locuitorii Ierusalimului au lucrat după legământul lui Dumnezeu, legământul Dumnezeului părinţilor lor. Iosia a îndepărtat toate urâciunile din toate ţările copiilor lui Israel, şi a făcut ca toţi cei ce se aflau în Israel să slujească Domnului, Dumnezeului lor. În tot timpul vieţii lui, nu s-au abătut dela Domnul, Dumnezeul părinţilor lor“ (2 Cron. 34:29-33).

c. Conformarea cu Cuvântul lui Dumnezeu – 2 Regi 23:1–28; 2 Cron. 34:33 – 35:19

„Iosia a îndepărtat toate urâciunile din toate ţările copiilor lui Israel, şi a făcut ca toţi cei ce se aflau în Israel să slujească Domnului, Dumnezeului lor. În tot timpul vieţii lui, nu s-au abătut dela Domnul, Dumnezeul părinţilor lor “ (2 Cron. 34:33).

Versetul din 2 Cron. 34:33, rezumă toate activitățile rezultate din pocăința așezată de Iosia în țară și descrise pe larg în 2 Regi 23:1-20.

„Împăratul Iosia a strâns la el pe toţi bătrânii lui Iuda şi ai Ierusalimului. Apoi s-a suit în Casa Domnului, cu toţi bărbaţii lui Iuda şi cu toţi locuitorii Ierusalimului, preoţii, proorocii, şi tot poporul, de la cel mai mic până la cel mai mare. A citit înaintea lor toate cuvintele din cartea legământului, pe care o găsiseră în Casa Domnului. Împăratul stătea pe scaunul lui împărătesc, şi a făcut legământ înaintea Domnului, îndatorindu-se să urmeze pe Domnul, şi să păzească poruncile, învăţăturile şi legile Lui, din toată inima şi din tot sufletul lui, ca să împlinească astfel cuvintele legământului acestuia, scrise în cartea aceasta. Şi tot poporul a intrat în legământ“ (2 Regi 23:1-3).

Iosia a îndepărtat din Templu tot ceea ce era pentru închinarea la idoli și le-a ars:

„Împăratul a poruncit marelui preot Hilchia, preoţilor de al doilea rând, şi celor ce păzeau pragul, să scoată din Templul Domnului toate sculele cari fuseseră făcute pentru Baal, pentru Astartea, şi pentru toată oştirea cerurilor; şi le-a ars afară din Ierusalim, în ogoarele Chedronului, şi a pus să le ducă cenuşa la Betel. A izgonit pe preoţii idolilor, puşi de împăraţii lui Iuda să ardă tămâie pe înălţimi în cetăţile lui Iuda şi în împrejurimile Ierusalimului, şi pe cei ce aduceau tămâie lui Baal, soarelui, lunei, zodiilor şi întregei oştiri a cerurilor. A scos din Casa Domnului idolul Astareteei, şi l-a dus afară din Ierusalim, la pârâul Chedron; l-a ars la pârâul Chedron şi l-a prefăcut în cenuşă, iar cenuşa i-a aruncat-o pe mormintele copiilor poporului. A dărâmat casele sodomiţilor cari erau în Casa Domnului, şi unde femeile împleteau corturi pentru Astartea“ (2 Regi 23:4-7).

Iosia a împlinit astfel profeția rostită de Dumnezeu prin profetul Țefania:

„Îmi voi întinde mâna împotriva lui Iuda, şi împotriva tuturor locuitorilor Ierusalimului; voi nimici cu desăvârşire din locul acesta rămăşiţele lui Baal, numele slujitorilor săi şi preoţii împreună cu ei, pe ceice se închină pe acoperişuri înaintea oştirii cerurilor, pe cei ce se închină jurând pe Domnul, dar cari jură şi pe împăratul lor Malcam, pe cei ce s-au abătut dela Domnul, şi pe cei ce nu caută pe Domnul, nici nu întreabă de El“ (Țef. 1:4-6).

Iosia a dărâmat casele sodomiților, preoți prostituați ai lui Baal și ai Astarteii (1 Regi 14:24: 15:12; 2 Regi 23:7) împlinind astfel prevederile Legii mozaice:

„Să nu fie nici o curvă din fetele lui Israel, şi să nu fie nici un sodomit din fiii lui Israel. Să n-aduci în casa Domnului, Dumnezeului tău, câştigul unei curve, nici preţul unui câine, ca împlinire a unei juruinţe oarecare; căci şi unul şi altul sunt o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeului tău“ (Deut. 23:17-18).

Iosia i-a scos din slujbă pe preoții care slujiseră până atunci aducând jertfe pe înălțimi, i-a adus la Ierusalim, le-a interzis să mai slujească, dar i-a lăsat să mănânce din lucrurile date lor împreună cu ceilalți preoți:

„A adus pe toţi preoţii din cetăţile lui Iuda; a pângărit înălţimile unde ardeau preoţii tămâie, dela Gheba până la Beer-Şeba; şi a dărâmat înălţimile de la porţi, cea care era la intrarea porţii lui Iosua, căpetenia cetăţii, şi cea care era la stânga porţii cetăţii. Totuşi, preoţii înălţimilor nu se suiau la altarul Domnului în Ierusalim, ci mâncau azime în mijlocul fraţilor lor“ (2 Regi 23:8-9).

Iosia s-a dus apoi la Tofet, în valea fiilor lui Hinom și a pus capăt urâciunii de acolo:

„Împăratul a pângărit Tofetul în valea fiilor lui Hinom, ca nimeni să nu-şi mai treacă fiul sau fiica prin foc în cinstea lui Moloh“ (2 Regi 23:10).

Toate urâciunile idolești zidite pe vremea lui Manase și chiar din timpul lui Solomon au fost sfărâmate, arse, iar cenușa lor împrăștiată în pârâul Chedron:

„A îndepărtat dela intrarea casei Domnului caii, pe cari împăraţii lui Iuda îi închinaseră soarelui, lângă odaia dregătorului Netan-Melec, care locuia în mahala; şi a ars în foc carăle soarelui. Împăratul a dărâmat altarele de pe acoperişul odăii de sus a lui Ahaz, pe cari le făcuseră împăraţii lui Iuda, şi altarele pe cari le făcuse Manase în cele două curţi ale Casei Domnului; după ce le-a sfărâmat şi le-a luat de acolo, le-a aruncat ţărâna în pârâul Chedron. Împăratul a pângărit înălţimile cari erau în faţa Ierusalimului, pe partea dreaptă a muntelui Pierzării, şi pe cari le zidise Solomon, împăratul lui Israel, Astarteei, urâciunea Sidonienilor, lui Chemoş, urâciunea Moabului, şi lui Milcom, urâciunea fiilor lui Amon. A sfărâmat stâlpii idoleşti şi a dărâmat Astarteele, şi locul lor l-a umplut cu oase omeneşti“ (2 Regi 23:11-14).

Iosia a așezat astfel un cimitir peste locurile idolatre, ca nimeni să nu se mai întineze mergând acolo:

„Oricine se va atinge, pe câmp, de un om ucis de sabie, sau de un mort, sau de oase omeneşti, sau de vreun mormânt, va fi necurat timp de şapte zile“ (Num. 19:16).

Simbolic, Iosia și-a dus cruciada până la Bethel, acolo unde Ieroboam așezase pentru întâia dată idolatria în țară:

„A dărâmat şi altarul de la Betel, şi înălţimea făcută de Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască; a ars înălţimea şi a prefăcut-o în ţărână, şi a ars idolul Astarteei“ (2 Regi 23:15).

Conștient că împlinește o profeție divină, Iosia și-a dus misiunea până la capăt și fără nici o milă:

„Iosia, întorcându-se şi văzând mormintele cari erau acolo în munte, a trimes să ia oasele din morminte, şi le-a ars pe altar şi l-a pângărit, după cuvântul Domnului, rostit prin omul lui Dumnezeu, care vestise aceste lucruri. El a zis: ,,Ce este mormântul acesta pe care-l văd?“ Oamenii din cetate i-au răspuns: ,,Este mormântul omului lui Dumnezeu, care a venit din Iuda, şi a strigat împotriva altarului din Betel lucrurile acestea pe cari le împlineşti tu.“ Şi el a zis: ,,Lăsaţi-l; nimeni să nu-i mişte oasele!“ Astfel, au păstrat oasele lui împreună cu ale proorocului care venise din Samaria. Iosia a mai înlăturat toate templele idoleşti ale înălţimilor cari se aflau în cetăţile Samariei, şi pe cari le făcuseră împăraţii lui Israel ca să mânie pe Domnul; a făcut cu ele întocmai cum făcuse în Betel. A junghiat pe altare pe toţi preoţii înălţimilor, cari erau acolo, şi a ars pe ele oase de oameni. Apoi s-a întors la Ierusalim“ (2 Regi 23:16-20).

Să nu cumva să-i confundați pe preoții idolatrii din versetul 20 cu preoții neascultători din versetul 8. Preoții idolatrii și-au meritat soarta pentru că intraseră fără chemare într-o slujire religioasă, oferind oamenilor naivi o farsă spirituală bună doar pentru păcălirea conștiințelor.

În fine, Iosia a îndepărtat din țară orice îndeletnicire care fusese interzisă în cartea descoperită de preotul Hilchia:

„Mai mult, Iosia a stârpit pe cei ce chemau duhurile, pe cei ce spuneau viitorul, terafimii, idolii, şi toate urâciunile cari se vedeau în ţara lui Iuda şi la Ierusalim, ca să împlinească astfel cuvintele legii, scrise în cartea pe care o găsise preotul Hilchia în Casa Domnului“ (2 Regi 23:24).

Providențial și simbolic, aceasă conformare cu Cuvântul s-a făcut pe temeiul reașezării Paștelor! Calendarul anual cerea acest lucru! Logica divină o pretindea, iar botezul în moartea și învierea lui Christos o ilustrează astăzi!

„Iosia a prăznuit Paştele în cinstea Domnului la Ierusalim, şi au jertfit Paştele în a patrusprezecea zi a lunii întâi. A pus pe preoţi în slujbele lor, şi i-a îmbărbătat la slujba Casei Domnului. A zis Leviţilor, cari învăţau pe tot Israelul şi cari erau închinaţi Domnului: ,,Puneţi chivotul sfânt în casa pe care a zidit-o Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel. N-aveţi să-l mai purtaţi pe umeri. Slujiţi acum Domnului, Dumnezeului vostru, şi poporului Său, Israel. Pregătiţi-vă, după casele voastre părinteşti, după cetele voastre, cum au rânduit prin scris David, împăratul lui Israel, şi fiul său Solomon. Luaţi-vă locurile în sfîntul locaş, după feluritele case părinteşti ale fraţilor voştri, fiii poporului, şi după înşiruirea caselor părinteşti ale Leviţilor. Jertfiţi Paştele, sfinţiţi-vă, şi pregătiţi-le pentru fraţii voştri, întocmai după cuvântul Domnului, rostit prin Moise.“

Iosia a dat oamenilor poporului, tuturor celor ce se aflau acolo, miei şi capre în număr de treizeci de mii, toţi pentru Paşte, şi trei mii de boi. Aceştia au fost luaţi din averile împăratului. Căpeteniile lui au făcut de bună voie un dar poporului, preoţilor şi Leviţilor. Hilchia, Zaharia şi Iehiel, mai marii Casei lui Dumnezeu, au dat preoţilor, pentru Paşte, două mii şase sute de miei şi trei sute de boi. Conania, Şemaia şi Netaneel, fraţii săi, Haşabia, Ieiel şi Iozabad, capii Leviţilor, au dat Leviţilor, pentru Paşte, cinci mii de miei şi cinci sute de boi. Astfel s-a întocmit slujba, şi preoţii şi Leviţii şi-au luat locul, după cetele lor, după porunca împăratului. Au jertfit Paştele. Preoţii au stropit sângele pe care-l luau din mâna Leviţilor, şi Leviţii au jupuit vitele de piele. Au pus deoparte arderile de tot, ca să le dea cetelor caselor părinteşti ale oamenilor din popor, ca să le aducă Domnului, cum este scris în cartea lui Moise. Tot aşa au făcut şi cu boii. Au fiert Paştele la foc, după orânduială, şi au fiert lucrurile sfinte în cazane, căldări şi tigăi. Şi le-au împărţit în grabă la tot poporul. Apoi au pregătit ce era pentru ei şi pentru preoţi, căci preoţii, fiii lui Aaron, au avut treabă până noaptea cu aducerea arderilor de tot şi a grăsimilor. De aceia au pregătit Leviţii pentru ei şi pentru preoţi, fiii lui Aaron. Cântăreţii, fiii lui Asaf, stăteau la locul lor, după rânduiala lui David, lui Asaf, lui Heman, şi lui Iedutun, văzătorul împăratului. Uşierii deasemenea erau la fiecare uşă. N-au avut nevoie să se abată de la slujba lor, căci fraţii lor Leviţii au pregătit ce era pentru ei. Astfel a fost întocmită în ziua aceea toată slujba Domnului, ca să prăznuiască Paştele şi să aducă arderile de tot pe altarul Domnului, după porunca împăratului Iosia. Copiii lui Israel, cari se aflau acolo, au prăznuit Paştele în acelaş timp şi sărbătoarea azimilor şapte zile“ (2 Cron. 35:1-17)

În sărbătorirea Paștelor, Iosia a urmat exemplul dat de Ezechia. Spre deosebire de acesta însă, Iosia n-a trebuit să improvizeze o sărbătoare în luna a doua a anului, ci a sărbătorit după rânduielile Legii în chiar prima lună a anului. Deasemenea, jertfele aduse cu această ocazie au fost cam de două ori la număr cât jertfele aduse în vremea lui Ezechia. Trebuie să fi fost cel puțin 37.600 de animale mici și 3.800 de boi. Preoții și leviții erau curățiți, gata să slujească iar cântăreții erau așezați după obicei să înalțe laudele Domnului. Iosia a făcut în totul după ceea ce a citit în Cuvântul Domnului care fusese descoperit.

„Nici o sărbătoare a Paştelor nu mai fusese prăznuită ca aceasta în Israel din zilele proorocului Samuel. Şi nici unul din împăraţii lui Israel nu mai prăznuise Paşte ca cele pe cari le-au prăznuit Iosia, preoţii şi Leviţii, tot Iuda şi Israelul cari se aflau acolo, şi locuitorii Ierusalimului. În al optsprezecelea an al domniei lui Iosia au fost prăznuite Paştele acestea“ (2 Cron. 35:18-19).

Iosia a domnit când Asiria se afla în declin, iar Babilonul nu-și atinsese încă zenitul puterii. Evreii au putut călătorii în liniște de departe, iar serbările au fost exuberante și gălăgioase.

Condamnat sub Cuvântul lui Dumnezeu

Dosarul regelui Iosia se încheie, paradoxal, cu o neascultare care l-a costat viața. În ciuda tuturor realizărilor lui epocale, Iosia a trebuit să dispară, pentru că venise vremea în care Dumnezeu pregătise pedepsirea celor din regatul lui Iuda:

„Înainte de Iosia, n-a fost nici un împărat care să se întoarcă la Domnul, ca el, din toată inima, din tot sufletul şi din toată puterea lui, întocmai după toată legea lui Moise; şi chiar după el, n-a fost nici unul ca el. Totuş Domnul nu S-a întors din iuţimea mâniei Lui celei mari, de care era aprins împotriva lui Iuda, din pricina tuturor celor ce făcuse Manase ca să-L mânie. Şi Domnul a zis: ,,Voi lepăda şi pe Iuda dinaintea Mea, cum am lepădat pe Israel, şi voi lepăda cetatea aceasta a Ierusalimului, pe care o alesesem, şi casa despre care zisesem: „Acolo va fi Numele Meu“ (2 Regi 23:25-27).

Moartea lui Iosia a fost stupidă și fulgerătoare. A fost ucis ca unul care se amestecă nechemat în treburile altora. Iosia a vrut să-l împiedice pe faraonul Egiptului să vină în ajutorul Asiriei care se lupta cu Babilonul. Nu știa, săracul, că Babilonul, nu Asiria, va ajunge să fie cel mai mare dușman al lui Iuda. Decizia lui Iosia a fost una personală și politică, nu o poruncă primită din partea Domnului. De ce a făcut-o? Combinând informațiile din cartea Regi cu cele din cartea Cronici, ajungem la concluzia că Iosia a vrut să împiedice alianța dintre Egipt și Asiria, considerând-o de rău augur pentru viitorul lui Iuda. Faraonul Neco (609-594 î.Ch.) s-a suit să dea o mână de ajutor Asiriei în bătălia de la Carcheșiș, ultima capitală a Asiriei, situată cam la 400 de kilometrii nord de Damasc. S-ar putea să fi ajuns să se creadă prea important și prea puternic, iar asta l-a costat viața:

„După toate aceste lucruri, după ce a dres Iosia Casa Domnului, Neco, împăratul Egiptului, s-a suit să lupte împotriva Carchemişului pe Eufrat. Iosia i-a ieşit înainte. Şi Neco i-a trimes soli să-i spună: ,,Ce am eu cu tine, împăratul lui Iuda? Nu împotriva ta vin astăzi; ci împotriva unei case cu care sunt în război. Şi Dumnezeu mi-a spus să mă grăbesc. Nu te împotrivi lui Dumnezeu, care este cu mine, ca să nu te nimicească.“ Dar Iosia nu s-a întors dela el, ci şi-a schimbat hainele, ca să lupte împotriva lui, fără să asculte cuvintele lui Neco, cari veneau din gura lui Dumnezeu. A înaintat la luptă în valea Meghido. Arcaşii au tras asupra împăratului Iosia, şi împăratul a zis slujitorilor săi: ,,Luaţi-mă, căci sunt greu rănit.“ Slujitorii l-au luat din car, l-au pus într-un alt car al lui, şi l-au adus la Ierusalim. A murit, şi a fost îngropat în mormântul părinţilor săi. Tot Iuda şi Ierusalimul au plâns pe Iosia. Ieremia a făcut un cântec de jale pentru Iosia. Toţi cântăreţii şi toate cântăreţele au vorbit de Iosia în cântecele lor de jale până în ziua de azi, şi au ajuns o datină în Israel. Cântările acestea sunt scrise în ,,Cântecele de jale“ (2 Regi 23:29-30; 2 Cron. 35:20-25).

După moartea lui Iosia în anul 608 î.Ch și până când Babilonul a cucerit și dărâmat Ierusalimul în 586 î.Ch. au mai trecut aproximativ douăzeci de ani. Patru regi s-au așezat pe tronul lui David, trei dintre ei fii ai lui Iosia. Nici unul dintre ei nu i-a urmat însă nici credința și nici exemplul.

Ultimii regi ai lui Iuda au fost … de plâns.

(Înapoi la Cuprins)



Categories: Studiu biblic, Teologice

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: