Diferența de trei ore de fus orar a fost de data aceasta împotriva noastră. Ne-am sculat de cu noapte ca să plecăm din Perth, dar am ajuns numai după-amiază la Melbourne. Am apucat doar să ne spălăm puțin pe față și frații ne-au luat la familia Ciui. Majoritatea celor din această familie sunt în America. Aurelia, sora fratelui Ciui este chiar la noi la Bethel.

Nelu Ciui și familia au ajuns la Melbourne pentru că așa au fost îndemnați de cei din lagărul din Iugoslavia. Nu le pare rău acum și eu zic că nici n-au de ce să le pară. Locuiesc într-o casă ca o mini-fermă, cu mult spațiu de joacă pentru copii, într-o zonă foarte liniștită aflată într-una din suburbiile orașului Melbourne. Familia Ciui are nouă copii și încă unul este pe drum, unul mai frumos ca altul!

Sunt o familie harnică și binecuvântată. Iată-l pe tata cu unul dintre fii la un finisaj de casă:

Meseriașii buni sunt foarte bine plătiți în Australia. Un om care pune faianță, dacă știe ce face, poate câștiga aici și la o sută de mii de dolari pe an. Australia este o țară tânără, ca America, și societatea nu s-a decantat încă în forme și sectoare industriale mamut. Există aici încă posibilitatea micilor întreprinzători de a lansa afaceri personale, mici companii, mici ferme agricole. În vest, paradoxal, se caută mai ales slujbe de „diribau”, mai ales în domeniul mineritului. Altfel, la imigrare Australia are un filtru cu punctaj asemănător Canadei.

Și pentru că veni vorba de ferme, am fost lângă Melbourne la cules de cireșe. Cineva are o fermă cu care face o afacere bună.

Vineri pe la prânz, Silvia și familia Emima și Ovi Roman, care o găzduiesc, au venit să ne ia la cules de cireșe de decembrie (echivalentul calendaristic al cireșelor de mai).
Livada este în căușul munților, unde domnește răcoarea strict necesară unei astfel de recolte. După un drum de aproximativ 30 de minute prin canicula subtropicală, printre păduri de eucalipți și ferigi-palmieri (ferntree), am ajuns pe o coștișă însorită.

La casa de bilete de la intrare trona gălăgioasă o ceată de femei de religie islamică. O fi islamul o religie a păcii, dar femeile acestea nu erau deloc tăcute. Dacă nu le vedeai fețele vesele aveai impresia că se ceartă. Nu erau araboaice, ci mai degrabă filipineze sau indonezience. Își făcuseră plinul și așteptau acum să plece spre casă cu pungile pline.

Noi am completat numărul de călători dintr-un autobuz plin de chinezi. În ciripitul lor vesel ne-am amestecat printre ramurile de cireș și am vorbit, am glumit, am mâncat și am cules.

Mi-am adus aminte de vremea când făceam același lucru copil fiind, în marginea Bucureștilor. Era parcă la fel, dar îmi lipsea frica pe care o simțeam pe atunci, căci eram la… furat.

Livada era crescută științific, cu arbori tăiați forțat la înălțimea staturii omenești, cu șanțuri de irigare dintr-un furtun care picura doar lângă tulpina pomilor.

Pentru că nu era probabil rentabil să aibă autobuzele lor, proprietarii închiriaseră pentru sezon două microbuze de 24 de persoane de la compania Budget. Foarte întreprinzători și foarte practici.

Cireșele mâncate la Perth au fost mai dulci. Celor de aici le mai lipsesc încă o săptămână bună până la integrarea zaharoasă. Erau însă cărnoase și colorate, numai bune de rostogolit în gură.

Categories: Personale