Nu simti departarea cum casca-ntre noi
Prapastia ne-mingiierii ?
Desi imi esti frate, fratia-ntre noi
Seca-va in ceasu-nhumarii.
Pe veci nu ma ai si pe veci nu te am,
In lumi diferite ne ducem.
Lumina, iubire e patria mea.
A ta e pieire in suflet.
Vai, frate, nu simti departarea furind
caldura trairii-mpreuna ?
te-ntoarce din drum, caci altfel curind
te-anghite a noptii genuna.
Fratia trupeasca e-un chin ce mi-l dai
Cit timp pe Christos nu Îl ai.
1982, Pascani
Categories: Poezii
Barzilaiendan 
bun poet, scrii in poiată?
________________________________
Multumesc.Sunt sigura ca nu sunt simple coincidente, De aceea mi-e sufletul linistit si increzator…
Coincidentele nu exista. Asa a trebuit sa fie pentru voi astazi.
Frate Daniel va multumesc si-i multumesc Domnului ca ne vorbeste prin frati. Lectura poeziei ce ati postat-o a fost un soc pentru mine: cu trei zile in urma a murit subit fratele sotului meu si a murit negandu-l pe Dumnezeu. Zilele astea de pregatire pana la inmormantare, in scurtele ragaze de timp, am discutat si despre omul care disparuse … (Toata familia e necredincioasa, in afara de sotul meu…) Unii stiau sa spuna cate ceva despre nemurirea sufletului, altii negau cu furie si se bateau cu pumnii-n piept clamadu-si ateismul, ca „fratele nostru mai mare”… in mine se usca inima cand auzeam atatea vorbe de blam si de ocara… E cumplit de greu in lumea relativismului post-modernist sa ai opinii ferme si sa spui lucrurilor pe nume desi nu te-ndoiesti de numele lor adevarat si nesofisticat… L-am rugat pe Domnul sa-mi dea putere sa rezist si sa nu raspund elucubratiilor lor, fiindca pentru mine venise momentul cand „inteleptul trebuie sa taca”. Nici macar nu i-am cerut Domnului un semn… Si a venit poezia de mai jos. Pare cumplit de crud si de nedrept in ochii lor daca ii multumesc lui Dumnezeu. dar nici asta nu am sa le-o spun decat daca ma vor intreba de ce sunt (suntem) altfel acum…