Arhivele regale – 32. Zaharia, Șalum, Menahem, Pecahia, Pecah – resturi împărătești – 2 Regi 15:8-31

Revenind la raftul cu dosarele regilor din Israel, după decretul de condamnare al împărăției pecetluit în vremea lui Ieroboam al doilea, mai găsim încă șase dosare subțiri, cenușii, pătate de păcat și cu urme de sânge. Ele marchează agonia Israelului. Atmosfera este grea, cețoasă, confuză și nedemnă pentru un popor al lui Dumnezeu.

Dacă cei cincizeci și doi de ani de domnie ai lui Ozia ocupă numai șapte versete din capitolul 15 din cartea Regilor, toți ceilalți cinci regi contemporani din Israel sunt „înghesuiți“ în doar jumătate de capitol. Ar fi fost foarte greu să se arate altfel părerea autorului despre acești regi-fantomă, total lipsiți de importanță și de implicații în istoria poporului lui Dumnezeu. Disprețul lor față de Legea și voia lui Dumnezeu n-au făcut altceva decât să grăbească căderea Samariei, aflată acum în stadiu final de decadență.  Toamna, în anticiparea morții care va veni sub gerul iernii, frunzele devin palide și sângerii …

Zaharia – 2 Regi 15:8-12

Zaharia a fost cel de al patrulea urmaș la tron pe cere i l-a promis Dumnezeu lui Iehu (2 Regi 10:30). El a domnit numai șase luni (753-752 î.Ch.) până ce a fost asasinat de Șalum, care i-a uzurpat tronul.

„În al treizeci şi optulea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Zaharia, fiul lui Ieroboam. A domnit şase luni. El a făcut ce este rău înaintea Domnului, ca şi părinţii lui; nu s-a abătut dela păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască. Şalum, fiul lui Iabeş, a uneltit împotriva lui, l-a lovit înaintea poporului, şi l-a omorât; şi, în locul lui, a domnit el“ (2 Regi 15:8-10).

Faptul că poporul l-a făcut împărat pe Șalum, în ciuda crimei pe care o comisese, ne face să credem că Zaharia n-a fost un rege îndrăgit. Odată cu dispariția dinastiei lui Iehu se sfârșește de fapt istoria regatului de nord. În următorii douăzeci de ani, șase alți regi se vor succeda la tron, dar numai unul va reuși să moară de moarte bună. Totul se va termina într-o baie colectivă de sânge.

Șalum – 2 Regi 15:13-16

Șalum a domnit chiar mai puțin decât Zaharia: o singură lună. Comandantul forțelor armate regale, Menahem, s-a ridicat împotriva asasinatului comis, l-a omorât pe uzurpator și s-a proclamat rege în locul lui:

„Şalum, fiul lui Iabeş, a început să domnească în al treizeci şi nouălea an al lui Ozia, împăratul lui Iuda. A domnit o lună la Samaria. Menahem, fiul lui Gadi, s-a suit din Tirţa şi a venit la Samaria, a lovit în Samaria pe Şalum, fiul lui Iabeş, şi l-a omorât; şi, în locul lui, a domnit el“ (2 Regi 15:13-14).

Tirța, menționată aici, fusese capitala regatului de nord pe vremea lui Ieroboam (1 Regi 14:17). Menahem a atacat apoi orgolios Tisfahul pentru că cei de acolo nu i-au acceptat de bunăvoie autoritatea:

„Atunci Menahem a bătut Tifsahul şi pe toţi ceice erau în el, cu ţinutul lui dinspre Tirţa; l-a bătut pentru că nu-şi deschisese porţile. Şi a spintecat pântecele tuturor femeilor însărcinate“ (2 Regi 15:16).

Nu se poate să nu remarcăm faptul că acești regi epigoni din final de istorie nu s-au mai deosebit cu nimic în faptele lor de felul de purtare al neamurilor din jur. Fiecare și-a făcut dreptate și s-a impus prin forță fără să se mai preocupe să afle măcar la suprafață dacă aceasta era sau nu voia lui Dumnezeu. „Spintecarea pântecelui tuturor femeilor însărcinate“ a fost o practică asiriană a vremii. Elisei o anticipează la Hazael (2 Regi 8:12).

A fost aplicată asupra lui Israel și de Amon (Amos 1:13) și avea să marcheze finalul tragic al celor din Israel (Osea 13:16-14:1). Oamenii aceștia urmăreau să răspândească în jur teroare pentru ca nimeni să nu cuteze să li se mai împotrivească.

Menahem – 2 Regi 15:17-22

Acesta este exponentul celei de a opta familie regală distinctă care s-a perindat la tronul regatului de nord. Domnia lui a durat zece ani, dar este evident că nu-i putem considera ani de domnie propriu zisă. Menahem a fost rege doar pe hârtie, în realitate fiind vasalul împăratului Asiriei:

„Pul, împăratul Asiriei, a venit în ţară. Şi Menahem a dat lui Pul o mie de talanţi de argint, ca să-l ajute să-şi întărească domnia. Menahem a ridicat argintul acesta dela toţi cei cu avere din Israel, ca să-l dea împăratului Asiriei; i-a pus să dea fiecare câte cincizeci de sicli de argint. Împăratul Asiriei s-a întors înapoi, şi nu s-a oprit atunci în ţară“ (2 Regi 15:19-20).

Acest Put este același om numit în 2 Regi 15:29 și Tiglat-Pileser, titlu pe care Put și l-a luat după ce a devenit împărat al Babilonului. Este prima apariție a Asiriei ca putere regională ostilă Israelului. Capitolele următoare din cartea Regi vor documenta o serie întreagă de agresiuni asiriene împotriva poporului lui Dumnezeu, culminând cu cucerirea Samariei, deportarea populației și curmarea rolului jucat de regatul de nord în istorie. Agresiunea lui Put s-a petrecut în 743 î.Ch. și a marcat începutul dominației lui asupra evreilor. Din cauza păcatelor lor, Dumnezeu i-a dat pe copiii Săi în ghiarele dușmanilor:

„Fiii tăi şi fiicele tale vor fi date ca roabe pe mâna altui popor; ţi se vor topi ochii de dor, uitându-te toată ziua după ei, şi mâna ta va fi fără putere. Un popor, pe care nu-l cunoşti, va mânca rodul pământului tău şi tot venitul lucrului tău, şi în toate zilele vei fi apăsat şi zdrobit“ (Deut. 28:32-33).

Pecahia – 2 Regi 15:23-26

Cronicarul nu găsește nimic vrednic de menționat din activitatea lui în afara faptului că a domnit doar doi ani. A fost un fel de „om al nimănui“ pe care până și prietenii și slujitorii l-au disprețuit. S-a găsit unul din ei care să scape țara de el:

„În al cincizecilea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria, Pecahia, fiul lui Menahem. A domnit doi ani. El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut dela păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască. Pecah, fiul lui Remalia, slujbaşul lui, a uneltit împotriva lui; l-a lovit la Samaria, în palatul casei împăratului, ca şi pe Argob şi Arie; avea cu el cincizeci de oameni dintre fiii Galaadiţilor. A omorât astfel pe Pecahia, şi a domnit în locul lui“ (2 Regi 15:23-25).

Pecah – 2 Regi 27-31

Deși autorul nu precizează, se pare că acest Pecah a fost un domn regional încă din 752 î.Ch. Este prezentat împreună cu galaadiții, peste care a fost rege din „al cincizecilea an al lui Azaria, împăratul lui Iuda“ (2 Regi 15:27). Cincizeci de oameni din Galaad au fost alături de el când l-a omorât pe Pecahia în Samaria, împreună cu Argob și Arie, probabil doi prinții de la curte.  Se pare că Pecah nu a recunoscut niciodată domnia lui Pecahia, ci și-a alcătuit un guvern în exil dincolo de Iordan, cam la jumătatea distanței dintre Marea Galileii și Marea Moartă. Situația a stat în cumpănă doi ani, după care Pecah l-a asasinat pe Pecahia de îndată ce situația i-a permis-o.

Deși durata domniei lui Pecah a fost de douăzeci de ani, cronicarul nu găsește nimic vrednic de menționat. Chiar și faptul că au existat lupte pentru domnie într-un climat în care nimeni nu mai era interesat de voia lui Dumnezeu în această privință a fost o dovadă a decadenței care trebuia pedepsită. Sosise începutul sfârșitului, iar poporul avea să sfârșească în robie:

„El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut dela păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască. Pe vremea lui Pecah, împăratul lui Israel, a venit Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, şi a luat Iionul, Abel-Bet-Maaca, Ianoah, Chedeş, Haţor, Galaad şi Galileia, toată ţara lui Neftali, şi pe locuitori i-a dus în prinsoare în Asiria“ (2 Regi 15:28-29).

Cartea Cronici ne spune că, pe vremea lui Ahaz, împărat la Ierusalim, acest Pecah, aliat al Siriei, a invadat regatul de sud și i-a jefuit ca pe niște străini. Dumnezeu a trimis un prooroc ca să mustre oștirea lui Pecah, care se întorcea cu prada la Samaria:

„Domnul, Dumnezeul său, l-a dat în mâinile împăratului Siriei. Sirienii l-au bătut şi
i-au luat un mare număr de prinşi de război, pe cari i-au dus la Damasc. A fost dat şi în mâinile împăratului lui Israel, care i-a pricinuit o mare înfrângere. Pecah, fiul lui Remalia, a ucis într-o singură zi în Iuda o sută douăzeci de mii de oameni, toţi viteji, pentru că părăsiseră pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor. Zicri, un războinic din Efraim, a ucis pe Maaseia, fiul împăratului, pe Azricam, căpetenia casei împărăteşti, şi pe Elcana, care era al doilea după împărat. Copiii lui Israel au luat dintre fraţii lor două sute de mii de prinşi de război, femei, fii şi fiice, şi le-au luat multă pradă, pe care au adus-o la Samaria.
Acolo era un prooroc al Domnului, numit Oded. El a ieşit înaintea oştirii care se întorcea la Samaria, şi le-a zis: ,,În mânia Sa împotriva lui Iuda i-a dat Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri în mâinile voastre, şi voi i-aţi ucis cu o furie, care s-a ridicat până la ceruri. Şi credeţi acum că veţi face din copiii lui Iuda şi din Ierusalim robii şi roabele voastre? Dar voi nu sunteţi vinovaţi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru? Ascultaţi-mă dar, şi daţi drumul acestor prinşi pe cari i-aţi luat dintre fraţii voştri; căci mânia aprinsă a Domnului este peste voi!“

Unii dintre capii fiilor lui Efraim: Azaria, fiul lui Iohanan, Berechia, fiul lui Meşilemot, Ezechia, fiul lui Şalum, şi Amasa, fiul lui Hadlai, s-au ridicat împotriva celor ce se întorceau dela oştire, şi le-au zis: ,,Să nu aduceţi aici pe aceşti prinşi de război. Căci, după ce că suntem vinovaţi înaintea Domnului, voi vreţi să mai şi adăugaţi la păcatele şi la greşelile noastre. Suntem foarte vinovaţi, şi mânia aprinsă a Domnului este peste Israel.“
Ostaşii au lăsat pe prinşii de război şi pradă înaintea căpeteniilor şi înaintea întregei adunări. Şi oamenii numiţi pe nume pentru aceasta, s-au sculat şi au luat pe prinşii de război, au îmbrăcat cu prada pe toţi cei ce erau goi, le-au dat haine şi încălţăminte, le-au dat să mănânce şi să bea, i-au uns, au încălecat pe măgari pe toţi cei osteniţi, şi i-au adus la Ierihon, cetatea finicilor, la fraţii lor. Apoi s-au întors la Samaria“ (2 Cron. 28:5-15).

Se pare că Pecah a fost mai degrabă un aliat al Siriei, iar Asiria, care domina toată regiunea, a susținut uneltirea lui Osea, care a dat și el o lovitură de stat:

„Osea, fiul lui Ela, a făcut o uneltire împotriva lui Pecah, fiul lui Remalia, l-a lovit şi l-a omorât şi a domnit el în locul lui, în al douăzecilea an al lui Iotam, fiul lui Ozia“ (2 Regi 15:30).

În mod foarte clar, scopul campaniei lui Pecah împotriva regatului de sud a fost să așeze în locul lui Ahaz pe tron un rege care să i se alăture în alianța cu Siria. Amănunte găsim în relatarea istorică din cartea lui Isaia, prilej de rostire a unui oracol profetic:

„S-a întâmplat, pe vremea lui Ahaz, fiul lui Iotam, fiul lui Ozia, împăratul lui Iuda, că Reţin, împăratul Siriei, s-a suit cu Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, împotriva Ierusalimului, ca să-l bată; dar n-a putut să-l bată. Când au venit şi au spus casei lui David: ,,Sirienii au tăbărât în Efraim!“ a tremurat inima lui Ahaz şi inima poporului său, cum se clatină copacii din pădure când bate vântul. Atunci Domnul a zis lui Isaia: ,,Ieşi înaintea lui Ahaz, tu şi fiul tău Şear-Iaşub, la capătul canalului de apă al iazului de sus, pe drumul care duce la ogorul nălbitorului, şi spune-i: „Ia seama şi fii liniştit; nu te teme de nimic, şi să nu ţi se moaie inima, din pricina acestor două cozi de tăciuni cari fumegă: din pricina mâniei lui Reţin şi a Siriei, şi din pricina fiului lui Remalia! Nu te teme că Siria gândeşte rău împotriva ta, şi că Efraim şi fiul lui Remalia zic: „Să ne suim împotriva lui Iuda, să batem cetatea, s-o spargem, şi să punem împărat în ea pe fiul lui Tabeel.“ Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Aşa ceva nu se va întâmpla şi nu va avea loc. Căci Damascul va fi capitala Siriei, şi Reţin va fi capitala Damascului. Şi peste şasezeci şi cinci de ani, Efraim va fi nimicit şi nu va mai fi un popor. Samaria va fi capitala lui Efraim, şi fiul lui Remalia va fi capul Samariei. Dacă nu credeţi, nu veţi sta în picioare.“

Domnul a vorbit din nou lui Ahaz, şi i-a zis: ,,Cere un semn dela Domnul, Dumnezeul tău; cere-l, fie în locurile de jos, fie în locurile de sus.“ Ahaz a răspuns. ,,Nu vreau să cer nimic, ca să nu ispitesc pe Domnul.“ Isaia a zis atunci: ,,Ascultaţi totuşi, casa lui David! Nu vă ajunge oare să obosiţi răbdarea oamenilor, de mai obosiţi şi pe a Dumnezeului meu? De aceea Domnul însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va rămânea însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi). El va mânca smântână şi miere, până va şti să lepede răul şi să aleagă binele. Dar înainte ca să ştie copilul să lepede răul, şi să aleagă binele, ţara de ai cărei doi împăraţi te temi tu, va fi pustiită“ (Isaia 7:1-16).

Zaharia, Șalum, Menahem, Pecahia, Pecah, au fost cinci rămășițe împărătești, regi epigoni și împărați fantomă, umbre fără conținut, năluci nelegiuite care s-au plimbat  prin cimitirul unei națiuni în scena de final a regatului de nord cu capitala la Samaria.

(Înapoi la Cuprins)



Categories: Studiu biblic, Teologice

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: