Arhivele regale – 31. Onoarea și obrăznicia lui Ozia (Azaria) – 2 Regi 15:1-7

Dacă Ieroboam al doilea a fost o copie a lui Ieroboam cel dintâi, Ozia a fost o copie a tatălui său, Amația. Coperțile dosarelor lor ar trebui să fie identice.

Cei mai mulți cititori ai Bibliei îl știu pe Azaria sub celălalt nume al său, Ozia (v. 13, 30, 32, 34; 2 Cron. 26; Isaia 1:1; Osea 1:1, Amos 1:1; Zah. 14:5; etc.). Domnia lui de 52 de ani (790-739 î.Ch.) a fost mai lungă decât a oricărui rege din Iuda sau Israel dinainte de el. Mai mult ca el a domnit numai Manase (55 de ani).

Ozia a domnit la Ierusalim în timp ce la Samaria s-au perindat șapte regi din ultimii opt pe care i-a avut Israelul. Singurul rege care a domnit la Samaria mai târziu decât Ozia a fost Osea (2 Regi 17:1-6). La începutul domniei, el a fost 2 ani coregent cu tatăl său, Amația, iar la sfârșitul domniei lui a fost coregent cu fiul său, Iotam.

Astfel de coregențe au mai avut loc în regatele lui Israel. Fie că tatăl a ajuns bătrân și avea nevoie de ajutor, fie că tatăl dorea să-și pregătească fiul pentru domnie, fie că tatăl era bolnav, astfelde perechi care au domnit câțiva ani împreună au fost Asa/Iosafat, Iosafat/Iotam, Ioas/Ieroboam al doilea și Ezechia/Manase.

Ar fi putut deci învăța din greșelile tatălui său, dar … le-a repetat. Ca și în alte cazuri, vom pendula între relatarea pe care ne-o pune la dispoziție cartea 2 Regi și amănuntele mult mai bogate pe care le găsim în cartea 2 Cronici:

„În al douăzeci şi şaptelea an al lui Ieroboam, împăratul lui Israel, a început să domnească Azaria, fiul lui Amaţia, împăratul lui Iuda. Avea şasesprezece ani când a ajuns împărat, şi a domnit cincizeci şi doi de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Iecolia din Ierusalim. El a făcut ce este plăcut înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său Amaţia (2 Regi 15:1-3).

„Tot poporul din Iuda a luat pe Ozia, care era în vârstă de şasesprezece ani, şi l-a pus împărat în locul tatălui său Amaţia. Ozia a întărit Elotul şi l-a adus iarăş supt stăpânirea lui Iuda, dupăce a adormit împăratul cu părinţii săi. Ozia avea şasesprezece ani când a ajuns împărat, şi a domnit cincizeci şi doi de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Iecolia, din Ierusalim. El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său Amaţia“(2 Cron. 26:1-4).

La început, Ozia a fost un rege duhovnicesc preocupat să audă și să facă voia Domnului. Relația lui cu purtătorii de cuvânt ai lui Dumnezeu a fost la început exemplară și l-a făcut să aibă succes și binecuvântare:

„A căutat pe Dumnezeu în timpul vieţii lui Zaharia, care pricepea vedeniile lui Dumnezeu. Şi în timpul când a căutat pe Domnul, Dumnezeu l-a făcut să propăşească“ (2 Cron. 26:5).

Ozia a fost unul din cei mai plini de realizări, mai influenți și mai îndrăgiți regi ai lui Iuda. El a lărgit hotarele, a fortificat cetățile și a reorganizat armata. Teritoriul total care s-a aflat sub stăpânirea lui Ozia și Ieroboam al doilea a fost aproximativ același peste care au stăpânit David și Solomon:

„A pornit cu război împotriva Filistenilor. A dărâmat zidurile Gatului, zidurile Iabnei, şi zidurile Asdodului, şi a zidit cetăţi în ţinutul Asdodului, şi între Filisteni. Dumnezeu l-a ajutat împotriva Filistenilor, împotriva Arabilor cari locuiau la Gur-Baal, şi împotriva Maoniţilor. Amoniţii aduceau daruri lui Ozia, şi faima lui s-a întins până la hotarele Egiptului, căci a ajuns foarte puternic.

Ozia a zidit turnuri la Ierusalim pe poarta unghiului, pe poarta văii, şi pe unghiu, şi le-a întărit. A zidit turnuri în pustie, şi a săpat multe fântâni, pentru că avea multe turme în văi şi în câmpie, şi plugari şi vieri în munţi şi la Carmel, căci îi plăcea lucrarea pământului.

Ozia avea o oaste de ostaşi cari mergeau la război în cete, socotite după numărătoarea făcută de logofătul Ieiel şi dregătorul Maaseia, şi puse supt poruncile lui Hanania, una din căpeteniile împăratului. Tot numărul capilor caselor părinteşti, al vitejilor, era de două mii şase sute. Ei porunceau peste o oaste de trei sute şapte mii cinci sute de ostaşi, în stare să ajute pe împărat împotriva vrăjmaşului. Ozia le-a dat pentru toată oştirea scuturi, suliţi, coifuri, platoşe, arcuri şi prăştii. A făcut la Ierusalim maşini iscodite de un meşter, cari aveau să fie aşezate pe turnuri şi pe unghiuri, ca să arunce săgeţi şi pietre mari. Faima lui s-a întins până departe, căci a fost ajutat în chip minunat până ce a ajuns foarte puternic“ (2 Cron. 26:6-15).

Ozia a lăsat însă, ca și tatăl său, sămânța de neascultare în țară și o formă alterată de închinăciune:

„Numai că înălţimile nu le-a stricat; poporul tot mai aducea jertfe şi tămâie pe înălţimi“ (2 Regi 15:4).

Această acceptare a unor forme alternative de închinare a fost extrapolată apoi la inițiative de a intra el însuși în slujba altarului, o activitate absolut interzisă de Dumnezeu pentru regi și rezervată exclusiv pentru preoți:

„Dar când a ajuns puternic, inima i s-a înălţat şi l-a dus la peire. A păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului său, intrând în Templul Domnului ca să ardă tămâie pe altarul tămâierii. Preotul Azaria a intrat după el, cu optzeci de preoţi ai Domnului, oameni de inimă, cari s-au împotrivit împăratului Ozia, şi i-au zis: ,,N-ai drept, Ozia, să aduci tămâie Domnului! Dreptul acesta îl au preoţii, fiii lui Aaron, cari au fost sfinţiţi ca s-o aducă. Ieşi din sfântul locaş, căci faci un păcat! Şi lucrul acesta nu-ţi va face cinste înaintea Domnului Dumnezeu“ (2 Cron. 26:16-18).

Tolerarea închinării pe înălțimi l-a făcut pe Ozia să-și spună: „Se poate și altfel decât în Lege“. Cel care a spus: „Merge și așa!“ a ajuns să spună foarte ușor și: „De ce să n-aduc eu tămâie?“ Vulpea cea mică a distrus încă o dată viile în floare (Cântarea Cântărilor 2:15). Din cauza acestei îndrăzneli obraznice, Dumnezeu l-a lovit cu lepră:

„Ozia s-a mâniat. În mână avea o cădelniţă. Şi cum s-a mâniat pe preoţi, i-a izbucnit lepra pe frunte, în faţa preoţilor, în Casa Domnului, lângă altarul tămâierii. Marele preot Azaria şi toţi preoţii şi-au îndreptat privirile spre el, şi iată că era plin de lepră pe frunte. L-au scos repede afară, şi el însuş s-a grăbit să iasă, pentru că Domnul îl lovise“ (2 Regi 15:5; 2 Chron. 26:16-20).

Graba preoților a fost motivată de teama că templul însuși ar putea fi putut fi făcut necurat prin contaminarea cu lepra (Lev. 13:14; Num. 5:2).

Istoria ne arată că foarte puțini oameni au reușit să-și păstreze echilibrul lăuntric, vitalitatea duhovnicească și credincioșia atunci când au atins un nivel mare de putere. În mândria lui, Moise și-a pierdut calmul și a pierdut dreptul de a intra în Țara Promisă (Num. 20:1-13). Din cauza mândriei, Iosua nu l-a mai întrebat pe Dumnezeu înainte de a merge împotriva cetății Ai și a pierdut bătălia (Iosua 7). Împăratul Nebucadnețar a fost transformat din cauza mândriei într-un animal (Daniel 4), iar mândria lui Petru l-a făcut să se lepede de Domnul (Luca 22:31-34). „Oricât i-ai fi de drag lui Dumnezeu, dacă vede mândrie în inima ta, El ți-o va scoate cu biciul. Oricine se înalță înaintea Lui va fi smerit.“ a spus C.H. Spurgeon.

„Păzeşte de asemenea pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine! Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari“ (Ps. 19:13).

Ca și în cazul lui Solomon, succesul inițial al lui Ozia a fost, dacă nu cauza principală, atunci circumstanța nefericită care i-a provocat căderea.

„Împăratul Ozia a fost lepros până în ziua morţii, şi a locuit într-o casă deosebită ca lepros, căci a fost izgonit din Casa Domnului. Şi fiul său Iotam era în fruntea casei împăratului şi judeca poporul ţării. Celelalte fapte ale lui Ozia, cele dintâi şi cele de pe urmă, au fost scrise de Isaia, fiul lui Amoţ, proorocul. Ozia a adormit cu părinţii săi. Şi l-au îngropat cu părinţii săi în ogorul de înmormântare al împăraţilor, căci ziceau: ,,Este lepros.“ În locul lui, a domnit fiul său Iotam“ (2 Cron. 26:21-23).

Într-o perioadă de agonie muribundă caracterizată de intrigi și asasinate în regatul de nord, pe tronul de la Ierusalim al regatului de sud au domnit doi oameni despre care se mai poate spune că „au făcut ce este plăcut înaintea Domnului“, acest Amația (numit și Ozia) și fiul său, Iotam (2 Regi 15:3; 15:34).

Domnia bună a lui Ozia (Azaria) în Iuda – 15:1-7
Domnia rea a lui Zaharia în Israel – 15:8-12
Domnia rea a lui Șalum în Israel – 15:13-16
Domnia rea a lui Menahem în Israel – 15:17-22
Domnia rea a lui Pecahia în Israel – 15:23-26
Domnia rea a lui Pecah în Israel – 15:27-31
Domnia bună a lui Iotam în Iuda – 15:32-38

Din păcate, Ozia a urmat nu numai partea bună a tatălui său, Amația, ci și partea lui cea rea. Începutul bun a fost ruinat de amestecul său în lucruri de dincolo de misiunea pe care i-a încredințat-o Dumnezeu. Vrând „mai mult“ a  ajuns să fie „mai puțin“ decât ar fi putut să fie. Ce bine ar fi fost dacă Ozia ar fi urmat exemplul principiului de viața expus în psalmi de împăratul David și s-ar fi mulțumit cu ceea ce i-a dat Domnul:

„Doamne, eu n-am o inimă îngâmfată, nici priviri trufaşe,
nu mă îndeletnicesc cu lucruri prea mari şi prea înalte pentru mine.
Dimpotrivă, sufletul îmi este liniştit şi potolit,
ca un copil înţercat, care stă lângă mamă-sa;
da, sufletul meu este ca un copil înţercat.
Pune-ţi nădejdea în Domnul, Israele,
de acum şi până în veac!“ (Ps. 131).

Warren Wiersbe face câteva observații foarte interesante: „Când Ozia și-a recunoscut limitările, Dumnezeu i-a lățit mult hotarele. A fost perioada în care a ascultat de glasul Domnului printr-un profet. Când a ieșit însă din limitele ascultării, Dumnezeu i-a micșorat hotarele internându-l în izolarea unui lepros. Ce realitate paradoxală și pilduitoare!“

Ozia n-a căzut în murdăriile păcatelor trupești. A căzut atunci când s-a obrăznicit să se ridice deasupra slujbei primite dela Domnul. Era rege, dar nu i-a ajuns, ci a vrut să fie și preot. Omul acesta a căzut în rătăcirea fiilor lui Core, a ridicat sfidător fruntea și pe ea a înflorit pedeapsa leprei. Boala aceasta a fost „radiografia“ nevăzutei maladii care-i măcinase deja inima. Vedeți? Poți păcătui amarnic nu numai cu armele firii, ci și cu cădelnița în mână …

Împăratul Ozia ne este prezentat ca un om cu o excepţională agerime a minţii. Domnia lui deosebit de lungă, de cincizeci şi doi de ani, este încărcată de o activitate remarcabilă. Împăratul veghează ca poporului să nu-i lipsească nimic: fântâni, cirezi de vite, ogoare, vii, toate însoţite de o puternică protecţie militară. Pe scurt, garantează împărăţiei lui atât prosperitatea, cât şi securitatea.

Oare nu spre aceste două ţeluri sunt îndrep­tate toate eforturile oamenilor? Şi la ce-i conduc ele pe oameni în general? La a-I fi oare recunoscători lui Dumnezeu? Îşi folosesc ei bunurile pentru lucrarea Domnului?

Este trist să constatăm că îşi atribuie lor înşişi meritele pentru aceste eforturi şi bunuri şi îşi pun încrederea în bogăţiile adunate, de care se bucură într-un mod egoist. Aceste pericole sunt actuale pentru cre­dinciosul care este împlinit din punct de vedere material. El îşi asumă un mare risc când se sprijină pe propriile resurse, crezând că-i este suficient. În acelaşi timp, el încetează să mai conteze pe ajutorul minunat al lui Dum­nezeu (v.15), pierzând astfel beneficiul. În asemenea condiţii, căderea nu va întârzia.

Ozia pregătise totul pentru a rezista unui atac exterior, dar neglijase să vegheze pe frontul interior, altfel spus, asupra propriei inimi.

Ar fi păcat însă să nu vedem în viața lui Ozia și o lecție de har. Omul acesta a fost bun, a fost rău, apoi a fost lepros. Oamenii doar atât văd, pentru că se grăbesc să judece și nu pot să ierte și să spele prin pocăință. Sfârșitul lui Ozia trebuie interpretat insă prin influența lui asupra fiului său, Iotam. Iată ce găsim scris:

„Iotam a făcut bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său Ozia. Nu mai că n-a intrat în Templul Domnului. … A zidit poarta de sus a casei Domnului și a făcut multe clădiri în zidurile de pe deal“ (2 Cr. 26:2-4).

Iotam a fost la inceput 10 ani coregent cu tatăl său, pentru că acesta era închis și izolat ca lepros. Pedeapsa lui Dumnezeu a fost educativă, nu distructivă. Ozia a vrut mai multă vizibilitate în slujbele împărăției lui Dumnezeu, dar Dumnezeu l-a făcut „invizibil“, ascunzându-l de oameni în carantina leprei. Dumnezeu nu i-a interzis însă activitatea și implicarea în treburile regatului. A trebuit s-o facă însă „prin intermedar“, fiul său devenind fața văzută a familiei regale:

„Împăratul Ozia a fost lepros până în ziua morţii, şi a locuit într-o casă deosebită ca lepros, căci a fost izgonit din Casa Domnului. Şi fiul său Iotam era în fruntea casei împăratului şi judeca poporul ţării“ (26:21).

Dumnezeu ne confirmă că Ozia s-a schimbat prin pocăință prin faptul că-l folosește ca termen de comparație pentru fiul său, Iotam:

„Iotam a făcut bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său Ozia“ (2 Cron. 27:2).

Dumnezeu cântărește cu totul altfel decât oamenii. Despre Ozia și Iotam s-a spus ceea ce nu s-a spus despre prea mulți din regii evreilor: „Au făcut ce e bine înaintea Domnului“. Ozia a fost un om care a știut să folosească harul acordat. Personalitatea lui impresionantă și soarta tragică l-a influențat pe unul din cei mai mari profeți ai Israelului, Isaia. De fapt, dosarul lui Ozia amintește despre interacțiunea lui cu trei oameni mari ai lui Dumnezeu (1) profetul Zaharia – 2 Cron. 26:5; (2) marele preot Azaria (2 Cron. 26:17,20 și (3) profetul Isaia, fiul lui Amoț (2 Cron. 26:22).

Tânăr și încă impresionabil, Isaia l-a avut pe marele împărat ca erou și a fost șocat total de pedeapsa pe care i-a dat-o Dumnezeu. În sufletul său de începător în ale slujirii divine, Isaia s-a întrebat probabil: „Cum e posibil ca Dumnezeu să pedepsească așa de drastic un rege așa de reușit din toate privințele? Cum s-a putut ca pentru o singură și aparent măruntă greșeală (și asta rezultată probabil dintr-un exces de zel lăudabil) Dumnezeu să nu țină seama de importanța pe care a avut-o omul acesta în viața națiunii și să-l scoată pentru totdeauna din activitatea publică. Os domnesc și viță preoțească în același timp. Tânărul Isaia a intrat el însuși în Templul în care pătrunsese Ozia ca să capete un răspuns. Iată cum descrie el această extraordinară experiență:

„În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau. Strigau unul la altul, şi ziceau: ,,Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui“! Şi se zguduiau uşiorii uşii de glasul care răsuna, şi casa s-a umplut de fum. Atunci am zis: ,,Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!“ Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar. Mi-a atins gura cu el, şi a zis: ,,Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!“ (Isaia 6:1-7).

Prăbușirea lui Ozia și mai ales propria lui prăbușire înaintea sfințeniei lui Dumnezeu l-au făcut pe Isaia să înțeleagă planul lui Dumnezeu în dimensiunile lui de imputare a sfințirii asupra tuturor celor ce Îi aparțin. Dumnezeu nu face compromisuri în materie de sfințenie! El o impune și o implantează chiar și prin intermediul celor mai grozave pedepse. Râvna Lui ne asigură însă că, la final, El va reuși și vom ajunge să fim asemenea lui în această privință:

„Am auzit glasul Domnului, întrebând: ,,Pe cine să trimet, şi cine va merge pentru Noi?“ Eu am răspuns: ,,Iată-mă, trimete-mă!“ El a zis atunci: ,,Du-te şi spune poporului acestuia: „Într-una veţi auzi şi nu veţi înţelege; într-una veţi vedea, şi nu veţi pricepe!“ Împietreşte inima acestui popor, fă-l tare de urechi, şi astupă-i ochii ca să nu vadă cu ochii, să n-audă cu urechile, să nu înţeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Mine, şi să nu fie tămăduit.“ Şi eu am întrebat: ,,Până când, Doamne?“ El a răspuns: ,,Până când vor rămânea cetăţile pustii şi lipsite de locuitori; până când nu va mai fi nimeni în case, şi ţara va fi pustiită de tot; până va îndepărta Domnul pe oameni, şi ţara va ajunge o mare pustie. Şi chiar a zecea parte de va mai rămânea din locuitori, vor fi nimiciţi şi ei la rândul lor. Dar, după cum terebintul şi stejarul îşi păstrează butucul din rădăcină, când sunt tăiaţi, tot aşa, o sămânţă sfântă se va naşte iarăşi din poporul acesta“ (Isaia 6:8-13).

Refuzul lui Dumnezeu de a face compromisuri în materie de sfințenie a fost ilustrat și de puținele cuvinte care ne sunt spuse despre domnia lui Iotam:

„El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său Ozia. Numai că n-a intrat în Templul Domnului. Totuşi, poporul se strica mereu“ (2 Cron. 27:2).

Traducerea în limba română este inadecvată. Am auzit un predicator neatent spunând că „Iotam n-a urmat pilda bună a tatălui său și a stat departe de Casa Domnului“ … Tălmăcirea lui a fost rea de tot și a urmărit o aplicație ieftină. În cazul lui Iotam, decizia de a nu intra în Templu a fost mai mult decât meritorie. Evlavia lui Iotam a fost răsplătită de Dumnezeu. Stricăciunea celor din popor le-a atras însă pedeapsa:

„Iotam a zidit poarta de sus a Casei Domnului, şi a făcut multe clădiri pe zidurile de pe deal. A zidit cetăţi în muntele lui Iuda, şi cetăţui şi turnuri în dumbrăvi. A fost în război cu împăratul fiilor lui Amon, şi i-a biruit. Fiii lui Amon i-au dat în anul acela o sută de talanţi de argint, zece mii de cori de grâu, şi zece mii de orz; şi i-au plătit tot atât pe anul al doilea şi al treilea. Iotam a ajuns puternic, pentrucă şi-a urmat necurmat căile înaintea Domnului, Dumnezeului său“ (2 Cron. 27:3-6).

„În vremea aceea, Domnul a început să trimeată împotriva lui Iuda pe Reţin, împăratul Siriei, şi pe Pecah, fiul lui Remalia“ (2 Regi 15:37).

(Înapoi la Cuprins)



Categories: Studiu biblic, Teologice

1 reply

  1. I take pleasure in, result in I discovered exactly what I was taking
    a look for. You have ended my four day long hunt!
    God Bless you man. Have a nice day. Bye

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: