Arhivele regale – 28. Urmașii lui Iehu – 2 Regi 13 – rugina care mănâncă dinăuntru

Iată un capitol care se poate împărți și studia foarte ușor. Găsim în text trei feluri de „mâini“:  (I) Mâini de pedepsire-13:3, (II) Mâini de putere – 13:16 și (III) Mâini de oportunități ratate – 13:18.

După perioada compromisurilor dintre regatul lui Iuda și regatul de nord, urmează o perioadă de antagonism. În regatul de nord, capitolul 13 ne redă pe scurt domnia a doi dintre urmașii lui Iehu, uraganul divin. Sunt doi din cei patru urmași promiși de Dumnezeu ca răsplată pentru Iehu:

„Domnul a zis lui Iehu: ,,Pentru că ai adus bine la îndeplinire ce este plăcut înaintea Mea, şi ai făcut casei lui Ahab tot ce era după voia Mea, fiii tăi până la al patrulea neam vor şedea pe scaunul de domnie al lui Israel“ (2 Regi 10:30).

Ioahaz și Ioas, primii doi dintre cei patru urmași ai lui Iehu au domnit concomitent cu domnia lui Ioas pe tronul lui Iuda. Iată o schiță care ne poate ajuta să nu-i confundăm pe cei doi împărați care au purtat numele de „Ioas“.

I. Mâini de pedepsire

„În al douăzeci şi treilea an al lui Ioas, fiul lui Ahazia, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Ioahaz, fiul lui Iehu. A domnit şaptesprezece ani. El a făcut ce este rău înaintea Domnului; a săvârşit aceleaşi păcate ca Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, şi nu s-a abătut de la ele. Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel, şi i-a dat în mâinile lui Hazael, împăratul Siriei, şi în mâinile lui Ben-Hadad, fiul lui Hazael, tot timpul cât au trăit împăraţii aceştia. Ioahaz s-a rugat Domnului. Domnul l-a ascultat, căci a văzut apăsarea subt care ţinea împăratul Siriei pe Israel, şi Domnul a dat un izbăvitor lui Israel“ (2 Regi 14:1-5a).

Izbăvitorul amintit în text n-a fost un evreu, ci un împărat păgân. Iată cum s-a întâmplat:

Ioahaz a domnit în Israel între 814 și 798 î.Ch. Pentru că ceea ce a făcut el n-a plăcut Domnului, providența divină i-a dat „în mâinile lui Hazael“. S-ar putea ca situația să aibă un anumit context politic și militar justificabil în plan uman, dar realitatea finală este că Dumnezeu a manevrat situația în așa fel ca acest împărat păgân să fie instrumentul prin care și-a disciplinat poporul.

Hazael a domnit peste Aram între anii 841-801 Î.Ch., iar fiul său, Ben Hadad i-a urmat la tron. „Izbăvitorul“ amintit în text a fost probabil împăratul Adad-Nirari III al Asiriei (810-783 î.Ch.) care a atacat Damascul tot așa cum a atacat și Tirul, Sidonul, Media, Edomul și Egiptul (J. Barton Payne, The Theology of the Older Testament, p. 132; Merrill, “2 Kings,” pp. 280-81).  Arameii n-au mai avut astfel timp să se ocupe de Israel, ci au trebuit să se preocupe cu propria lor supraviețuire.

„Copiii lui Israel au scăpat din mâinile Sirienilor, şi au locuit în corturile lor ca mai înainte“ (2 Regi 13:5b).

„Mâinile de pedepsire“ n-au fost înlăturate până ce nu și-au împlinit mai întâi datoria, iar Isarel a trebuit să simtă că păcatul se pedepsește aspru. Aceasta este lecția pe care o învățăm din viața lui Ioahaz.

„Dar (cei din Israel) nu s-au abătut dela păcatele casei lui Ieroboam, care făcuse pe Israel să păcătuiască; s-au dedat şi ei la ele, şi chiar idolul Astarteei sta încă în picioare la Samaria. Din tot poporul lui Ioahaz Domnul nu-i lăsase decât cincizeci de călăreţi, zece cară, şi zece mii de pedestraşi; căci împăratul Siriei îi prăpădise şi-i făcuse ca pulberea pe care o calci în picioare. Celelale fapte ale lui Ioahaz, tot ce a făcut el, şi isprăvile lui, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel? Ioahaz a adormit cu părinţii săi, şi l-au îngropat la Samaria. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Ioas“ (2 Regi 13:6-9).

(II) Mâini de putere

Dumnezeu este drept și dă fiecărui om o șansă. Puterea lui nemărginită stă gata să intervină pentru cei care se încred în El. Aceasta o vedem într-un episod din viața lui Ioas. El a ajuns pe tronul lui Israel în timp ce pe tronul de la Ierusalim domnea deja omul care purta același nume.

Ioas din regatul de nord a domnit 16 ani. Cinci ani a domnit singur, iar unsprezece a domnit ca și coregent împreună cu fiul său, Ieroboam al doilea. Ioas a fost un continuator al politicii tatălui său, Iehu, și nu s-a abătut de la greșelile predecesorilor săi.

„În al treizeci şi şaptelea an al lui Ioas, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel la Samaria Ioas, fiul lui Ioahaz. A domnit şasesprezece ani. El a făcut ce este rău înaintea Domnului; nu s-a abătut dela nici unul din păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nebat, care făcuse pe Israel să păcătuiască, şi s-a dedat la ele ca şi el. Celelalte fapte ale lui Ioas, tot ce a făcut el, isprăvile lui, şi războiul pe care l-a avut cu Amaţia, împăratul lui Iuda, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel? Ioas a adormit cu părinţii săi. Şi pe scaunul lui de domnie s-a suit Ieroboam. Ioas a fost îngropat la Samaria cu împăraţii lui Israel“ (2 Regi 13:10-13).

Într-un mod cu totul necaracteristic, cronicarul divin se abate de la tiparul folosit până acum în cronica sa și, după ce menționează moartea împăratului Ioas, se întoarce să ne povestească două episoade din viața lui. Este un fel de a spune: „Nu se merită să pierdem mai mult timp cu acest împărat, dar, pentru că tot am vorbit despre el, iată două evenimente din care putem învăța împreună câteva lecții.

Autorul cărții 2 Regi socotește că trebuie să ne dea numai două din acele „fapte  și isprăvi“ amintite în Cartea Cronicilor împăraților lui Israel. În prima ne întâlnim cu niște „mâini de putere“:

„Elisei s-a îmbolnăvit de o boală de care a murit. Ioas, împăratul lui Israel, s-a pogorât la el, a plâns pe faţa lui, şi a zis: ,,Părinte, părinte! Carul lui Israel şi călărimea lui!“ Elisei i-a zis: ,,Ia un arc şi săgeţi.“ Şi a luat un arc şi nişte săgeţi! Apoi Elisei a zis împăratului lui Israel: ,,Încordează arcul cu mâna ta.“ Şi dupăce l-a încordat cu mâna lui, Elisei şi-a pus mâinile pe mâinile împăratului, şi a zis: ,,Deschide fereastra dinspre răsărit.“ Şi a deschis-o. Elisei a zis: ,,Trage.“ Şi a tras. Elisei a zis: ,,Aceasta este o săgeată de izbăvire din partea Domnului, o săgeată de izbăvire împotriva Sirienilor: vei bate pe Sirieni la Afec până îi vei nimici“ (2 Regi 13:14-17).

Imaginea este superbă și vorbește de la sine. Se vede că împăratul Ioas avea simpatie și respect pentru profetul Elisei și a venit la el ca să se plângă de situația grea care domnea în țară din cauza asupririi sirienilor. Ioas avea nevoie de încredere și Elisei este gata să i-o arate. Arcul și săgeata sunt simboluri ale bătăliei și Elisei vrea să-i arate lui Ioas că nu va fi singur în luptă, ci puterea lui Dumnezeu îl va însoți. Mâinile slăbănogite ale bătrânului profet fac mai mult decât oricare armată din lume, pentru că în ele se găsește biruința lui Dumnezeu.

(III) Mâini de oportunități ratate

„Elisei a mai zis: ,,Ia săgeţi.“ Şi a luat. Elisei a zis împăratului lui Israel: ,,Loveşte în pământ!“ Şi a lovit de trei ori; apoi s-a oprit. Omul lui Dumnezeu s-a mâniat pe el, şi a zis: ,,Trebuia să loveşti de cinci sau şase ori: atunci ai fi bătut pe Sirieni până i-ai fi nimicit, acum îi vei bate numai de trei ori“ (2 Regi 13:18-19).

Mâinile lui Iaos umbrite de mâinile lui Elisei aveau asigurată biruința, dar ce vor putea face mâinile lui Ioas singur? Răspunsul este că aproape nimic și asta nu din cauză că Dumnezeu n-ar fi putut sau n-ar fi vrut să-l scoată biruitor asupra vrăjmașilor, ci pentru că Ioas s-a dovedit, slab, indolent și lipsit de râvnă. Nu-i de mirare că Elisei îl mustră!

Autorul textului subliniază această realitate dintr-un episod de mai târziu, dar care trebuie menționat din această cauză aici și acum:

„Elisei a murit, şi a fost îngropat. În anul următor, au intrat în ţară nişte cete de Moabiţi. Şi, pe când îngropau un om, iată că au zărit una din aceste cete, şi au aruncat pe omul acela în mormântul lui Elisei. Omul s-a atins de oasele lui Elisei, şi a înviat şi s-a sculat pe picioare“ (2 Regi 13:20-21).

Slujirea profetică a lui Elisei a durat aproximativ 56 de ani (Thomas L. Constable, “2 Kings,” in The Bible Knowledge Commentary: Old Testament, p. 504). Uneori, este mai multă putere dumnezeiască într-un cadavru decât într-un om care se crede viu. Ioas și-a ratat destinul pentru că n-a avut destulă râvnă ca să folosească toate oportunitățile oferite de Dumnezeu. Oare cum stăm noi în această privință?

Nu Hazael și puterea oștilor lui au determinat limitele biruințelor lui Ioas, ci calitatea relației lui cu Dumnezeu:

„Hazael, împăratul Siriei, asuprise pe Israel tot timpul vieţii lui Ioahac. Dar Domnul S-a îndurat de ei, şi a avut milă de ei, Şi-a întors Faţa spre ei din pricina legământului Său cu Avraam, Isaac şi Iacov, n-a vrut să-i nimicească, şi până acum nu i-a lepădat dela Faţa lui. Hazael, împăratul Siriei, a murit, şi, în locul lui, a domnit fiul său Ben-Hadad. Ioas, fiul lui Ioahaz, a luat înapoi din mâinile lui Ben-Hadad, fiul lui Hazael, cetăţile luate de Hazael dela Ioahaz, tatăl său, în timpul războiului. Ioas l-a bătut de trei ori, şi a luat înapoi cetăţile lui Israel“ (2 Regi 13:22-25).

Întâmplarea cu oasele lui Elisei este pentru unii suportul pe care au sprijinit „cultul moaștelor“ și al „relicvelor“ sfinte. Întâmplarea a fost însă unică și nerepetabilă. Altfel, la mormântul lui Elisei ar fi început un adevărat pelerinaj și foarte mulți oameni și-ar fi readus pe cei dragi la viață. Nu ni se spune însă nicăieri că așa au stat lucrurile, iar unde Biblia tace, este bine să ne abținem și noi. Singurul mormânt la care trebuie să mergem cu pioșenie este mormântul gol din care a înviat pentru noi Isus Christos:

„Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Christos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui, şi să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi, şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui, pe care a desfăşurat-o în Christos, prin faptul că L-a înviat din morţi, şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti, mai pe sus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume, care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor. El I-a pus totul supt picioare, şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii, care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi“ (Efes. 1:17-23).

(Înapoi la Cuprins)



Categories: Studiu biblic, Teologice

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: