Arhivele regale I – Divizarea Împărăției

(Începem publicarea unor capitole din cartea „Lecții din arhivele regale“)

După 1989, în România s-a dat acces cetățenilor să-și vadă dosarele de la Securitate. Cei care au făcut-o au rămas uimiți de unele lucruri pe care le-au găsit scrise acolo. Pentru o vreme, în România a existat chiar o „febră a dosariadei“.

Biblia conține și ea niște arhive cu dosare. Sunt dosarele regilor din istoria lui Israel. Ele se găsesc în cărțile 1 și 2 Regi și 1 și 2 Cronici. Vă propun să încercăm să le studiem împreună. Cred că este foarte important să vedem cum reduce Dumnezeu viața cuiva la informațiile ei cele mai importante. Vom găsi că Dumnezeu apreciează oamenii într-un mod cu totul diferit de acela în care-l facem noi. Vom înțelege că fiecare este „cântărit, numărat și găsit“ într-un fel sau altul în aceste dosare divine.

I. O privire generală

Cărțile 1 și 2 Regi și 1 și 2 Cronici ne pun în față „un experiment care nu trebuia să fie“.  Aceste documente istorice ne arată ce se întâmplă atunci când Împărăția lui Dumnezeu cade pe mâinile oamenilor.

„Pieirea ta, Israele, este că ai fost împotriva Mea, împotriva Celui ce te putea ajuta. Unde este împăratul tău, ca să te scape în toate cetăţile tale? Unde sunt judecătorii tăi, despre cari ziceai: ,,Dă-mi un împărat şi domni?“ Ţi-am dat un împărat în mânia Mea, şi ţi-l iau în urgia Mea!“ (Osea 13:9-11).

Vremea împăraților din Israel este vremea unui eșec necesar. Evreii au vrut să aibă și ei „un împărat ca toate celelalte neamuri“, nu Unul nevăzut, aflat în ceruri. Israel n-a avut răbdare ca „cerul să li-L trimeată pe Cel care a fost rânduit pentru aceasta“, pe Mesia-Isus Christos:

„Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină dela Domnul vremile de înviorare, şi să trimeată pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Christos“ (Fapte 3:19-20).

Pentru o vreme, Dumnezeu i-a lăsat să experimenteze înlocuirea Unsului Său cu „unșii“ ridicați dintre oameni. Asta n-a fost ideea Lui, ci ideea lor, iar Dumnezeu i-a lăsat să vadă că n-a fost o idee bună. Vremea acestor împărați a trebuit să se sfârșească, așa cum era și normal, rău. Odată experimentul terminat și demonstrația făcută, Israelul nu va mai accepta niciodată un „pământean“ pe scaunul de domnie. Nu L-au primit nici chiar pe Isus Christos, Fiul venit la ei în forma Lui umană. Îl vor primi doar atunci când va reveni la ei coborând din slavă:

„ … pe Isus Christos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremi a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime“ (Fapte 3:21).

1. Dezbinarea împărăției  (1 Regi 12:1-33)

După vremea „regatului de aur“ de pe vremea lui David și Solomon, împărăția lui Israel se dezmembrează, divizându-se în Regatul de Nord și Regatul de Sud. Această nenorocire a avut o motivație întreită. Ea a fost:

  1. a) Rezultatul idolatriei lui Solomon (1 Regi 1:11-14)
  2. b) Rezultatul politicii lui Roboam și Ieroboam (1 Regi 12:1-20)
  3. c) Rezultatul unui decret divin suveran (1 Regi 12:21-24).

A. Idolatria vinovată a lui Solomon

Cel mai înțelept dintre oameni a demonstrat că nici cel mai strălucit exemplar al umanității nu rezistă la ispitele tronului. Așa ceva nu va reuși decât „Mesia“, la instaurarea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ. Pentru muritorii de rând, puterea corupe, iar puterea absolută corupe în mod absolut. Iată semnele decadenței lui Solomon:

„Împăratul Solomon a iubit multe femei străine, afară de fata lui Faraon; Moabite, Amonite, Edomite, Sidoniene, Hetite, cari făceau parte din neamurile despre cari Domnul zisese copiilor lui Israel: ,,Să nu intraţi la ele, şi nici ele să nu intre la voi; căci v-ar întoarce negreşit inimile înspre dumnezeii lor“. De aceste neamuri s-a alipit Solomon, târât de iubire. A avut de neveste şapte sute de crăiese împărăteşti şi trei sute de ţiitoare; şi nevestele i-au abătut inima. Când a îmbătrânit Solomon, nevestele i-au plecat inima spre alţi dumnezei; şi inima nu i-a fost în totul a Domnului, Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său David. Solomon s-a dus după Astartea, zeiţa Sidonienilor, şi după Milcom, urâciunea Amoniţilor. Şi Solomon a făcut ce este rău înaintea Domnului, şi n-a urmat în totul pe Domnul, ca tatăl său David. Atunci Solomon a zidit pe muntele din faţa Ierusalimului un loc înalt pentru Chemoş, urâciunea Moabului, pentru Moloc, urâciunea fiilor lui Amon. Aşa a făcut pentru toate nevestele lui străine, cari aduceau tămâie şi jertfe dumnezeilor lor. Domnul S-a mâniat pe Solomon, pentrucă îşi abătuse inima dela Domnul, Dumnezeul lui Israel, care i Se arătase de două ori. În privinţa aceasta îi spusese să nu meargă după alţi dumnezei; dar Solomon n-a păzit poruncile Domnului. Şi Domnul a zis lui Solomon: ,,Fiindcă ai făcut aşa, şi n-ai păzit legământul Meu şi legile Mele pe cari ţi le-am dat, voi rupe împărăţia dela tine şi o voi da slujitorului tău. Numai, nu voi face lucrul acesta în timpul vieţii tale, pentru tatăl tău David. Ci din mâna fiului tău o voi rupe. Nu voi rupe însă toată împărăţia; voi lăsa o seminţie fiului tău, din pricina robului Meu David, şi din pricina Ierusalimului, pe care l-am ales“ (1 Regi 11:1-13).

B. Politica dezastruoasă a lui Roboam și Ieroboam

Fiul lui Solomon, Roboam, și slujitorul lui Solomon, Ieroboam, poartă și ei vină pentru dezbinarea împărăției. În providența divină, cei doi nu plătesc păcatele lui Solomon, ci plătesc pentru propriile lor păcate. Comportamentul lor dovedește cu prisosință acest lucru.

Ieroboam fusese înștiințat de Dumnezeu de rolul care avea să-i fie încredințat în conducerea semințiilor lui Israel:

„Şi Ieroboam, slujitorul lui Solomon, a ridicat mâna împotriva împăratului. El era fiul lui Nebat, Efratit din Ţereda, şi avea ca mamă pe o văduvă numită Ţerua. Iată cu ce prilej a ridicat el mâna împotriva împăratului. Solomon zidea Milo, şi închidea spărturile cetăţii tatălui său David. Ieroboam era tare şi viteaz; şi Solomon, văzând pe tânărul acesta la lucru, i-a dat privigherea peste toţi oamenii de corvoadă din casa lui Iosif.

În vremea aceea, Ieroboam, ieşind din Ierusalim, a fost întâlnit pe drum de proorocul Ahia din Silo, îmbrăcat cu o haină nouă. Erau amândoi singuri pe câmp. Ahia a apucat haina nouă pe care o avea pe el, a rupt-o în douăsprezece bucăţi, şi a zis lui Ieroboam: ,,Ia-ţi zece bucăţi! Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi rupe împărăţia din mâna lui Solomon, şi-ţi voi da zece seminţii. Dar el va avea o seminţie, din pricina robului Meu David, şi din pricina Ierusalimului, cetatea pe care am ales-o din toate seminţiile lui Israel. Şi aceasta, pentrucă M-au părăsit, şi s-au închinat înaintea Astarteei, zeiţa Sidonienilor, înaintea lui Chemoş, dumnezeul Moabului, şi înaintea lui Milcom, dumnezeul fiilor lui Amon, şi pentrucă n-au umblat în căile Mele ca să facă ce este drept înaintea Mea, şi să păzească legile şi poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl lui Solomon. Nu voi lua din mâna lui toată împărăţia, căci îl voi ţinea domn în tot timpul vieţii lui, pentru robul Meu David, pe care l-am ales, şi care a păzit poruncile şi legile Mele. Dar voi lua împărăţia din mâna fiului său, şi-ţi voi da zece seminţii din ea; voi lăsa o seminţie fiului său, pentruca robul Meu David să aibă totdeauna o lumină înaintea Mea la Ierusalim, cetatea pe care am
ales-o să pun în ea Numele Meu. Pe tine te voi lua, şi vei domni peste tot ce-ţi va dori sufletul, vei fi împăratul lui Israel. Dacă vei asculta de tot ce-ţi voi porunci, dacă vei umbla în căile Mele, şi dacă vei face ce este drept înaintea Mea, păzind legile şi poruncile Mele, cum a făcut robul Meu David, voi fi cu tine, îţi voi zidi o casă trainică, aşa cum am zidit lui David, şi-ţi voi da ţie pe Israel. Voi smeri prin aceasta sămânţa lui David, dar nu pentru totdeauna.“ Solomon a căutat să omoare pe Ieroboam. Şi Ieroboam s-a sculat, şi a fugit în Egipt la Şişac, împăratul Egiptului; a locuit în Egipt până la moartea lui Solomon“ (1 Regi 11:26-40).

Moartea lui Solomon a marcat momentul în care Ieroboam trebuia să stea față în față cu Roboam, intuind că venise vremea să se împlinească profeția. Încercând diplomatic să cucerească inimile celor din semințiile din nord, fiul lui Solomon iese din Ierusalim și se duce la Sihem, loc cu mare încărcătură simbolică în istoria lui Israel. Planul său avea să fie însă dejucat de intervenția lui Ieroboam:

„Roboam s-a dus la Sihem, căci tot Israelul venise la Sihem să-l facă împărat. Când a auzit lucrul acesta Ieroboam, fiul lui Nebat, era tot în Egipt, unde fugise de împăratul Solomon, şi în Egipt locuia. Au trimes să-l cheme. Atunci Ieroboam, şi toată adunarea lui Israel au venit la Roboam şi i-au vorbit aşa: ,,Tatăl tău ne-a îngreuiat jugul; acum tu uşurează această aspră robie şi jugul greu pe care l-a pus peste noi tatăl tău. Şi îţi vom sluji.“ El le -a zis: ,,Duceţi-vă, şi întoarceţi-vă la mine peste trei zile.“ Şi poporul a plecat. Împăratul Roboam s-a sfătuit cu bătrânii cari fuseseră pe lângă tatăl său Solomon, în timpul vieţii lui, şi a zis: ,,Ce mă sfătuiţi să răspund poporului acestuia?“ Şi iată ce i-au zis ei: ,,Dacă vei îndatora astăzi pe poporul acesta, dacă le faci ce cer, şi dacă le vei răspunde cu vorbe binevoitoare, îţi vor sluji pe vecie.“ Dar Roboam a lăsat sfatul pe care i-l dădeau bătrânii, şi s-a sfătuit cu tinerii cari crescuseră cu el şi cari erau împrejurul lui. El a zis: ,,Ce mă sfătuiţi să răspund poporului acestuia, care-mi vorbeşte aşa: „Uşurează-ne jugul pe care l-a pus peste noi tatăl tău?“ Şi iată ce i-au zis tinerii cari crescuseră cu el: ,,Să spui aşa poporului acestuia care ţi-a vorbit astfel: „Tatăl tău ne-a îngreuiat jugul, tu uşurează-ni-l!“ Să le vorbeşti aşa: „Degetul meu cel mic va fi mai gros decât coapsele tatălui meu. Acum, tatăl meu a pus peste voi un jug greu, dar eu vi-l voi face şi mai greu; tatăl meu v-a bătut cu bice, dar eu vă voi bate cu scorpioane.“ Ieroboam şi tot poporul au venit la Roboam a treia zi, după cum zisese împăratul: ,,Întoarceţi-vă la mine peste trei zile!“ Împăratul a răspuns aspru poporului. A lăsat sfatul pe care i-l dăduseră bătrînii, şi le-a vorbit astfel, după sfatul tinerilor: ,,Tatăl meu v-a îngreuiat jugul, dar eu vi-l voi face şi mai greu; tatăl meu v-a bătut cu bice, dar eu vă voi bate cu scorpioane.“ Astfel împăratul n-a ascultat pe popor; căci lucrul acesta a fost cârmuit de Domnul, în vederea împlinirii cuvântului, pe care-l spusese Domnul prin Ahia din Silo lui Ieroboam, fiul lui Nebat“ (1 Regi 12:1-15).

Ultimatumul dat de Ieroboam l-a pus pe Roboam într-o poziție foarte dificilă. Amândouă alternative erau rele. Fie că fiul lui Solomon accepta scăderea impozitelor și diminua automat slava și belșugul de la Ierusalim, fie că nu accepta scăderea impozitelor și-și atrăgea antipatia poporului, Roboam avea numai de pierdut.  Spre deosebire de tatăl său, Solomon, Roboam nu a căutat să stea de vorbă cu Dumnezeu și să ceară înțelepciunea de care avea nevoie ca să conducă poporul (1 Regi 3). N-a cerut-o, n-a primit-o, n-a avut-o. El a preferat să se sfătuiască cu tinerii din anturajul lui și, sfătuit de ei, Roboam a ales să nu se smerească. Așa cum era de așteptat, a pierdut:

„Când a văzut tot Israelul că împăratul nu-l ascultă, poporul a răspuns împăratului: ,,Ce parte avem noi cu David? Noi n-avem moştenire cu fiul lui Isai! La corturile tale, Israele! Acum vezi-ţi de casă, Davide!“ Şi Israel s-a dus în corturile lui. Copiii lui Israel cari locuiau în cetăţile lui Iuda, au fost singurii peste cari a domnit Roboam“ (1 Regi 12:16-17).

Orbit de mândrie și ambiție, Roboam n-a înțeles nimic din situația în care se afla și  și-a pecetluit singur soarta, sfidând până și cea mai elementară prudență:

„Atunci împăratul Roboam a trimes la ei pe Adoram, care era mai mare peste biruri. Dar Adoram a fost ucis cu pietre de tot Israelul, şi a murit. Şi împăratul Roboam s-a grăbit să se suie într-un car, ca să fugă la Ierusalim. Astfel s-a deslipit Israel de casa lui David până în ziua de azi.“  (1 Regi 12:18-19).

Numai harul divin, credința celor din Iuda în promisiunile lui Dumnezeu și providența planului mesianic l-au făcut să rămână rege pe tronul dela Ierusalim:

„Tot Israelul, auzind că Ieroboam s-a întors, au trimes să-l cheme în adunare, şi l-au făcut împărat peste tot Israelul. Seminţia lui Iuda a fost singura care a mers după casa lui David“  (1 Regi 12:20).

De partea lui, Ieroboam și-a ratat și el destinul, alunecând spre idolatrie și ducând cele zece seminții care-i fuseseră încredințate spre pierzare. Ceea ce va face acest om firesc, și străin de Dumnezeu va rămâne emblematic în istoria lui Israel cunoscut sub numirea de „păcatele lui Ieroboam“. Activitatea lui va rămâne un punct de reper după care vor fi judecați toți cei care vor urma la tronul lui Israel.

Viclean, dar și bun strateg, Ieroboam nu stă de vorbă cu Dumnezeu, ci se apucă de unul singur să-și întărească domnia și să-și consolideze poziția. Soluțiile strategiei lui, foarte înțelepte la prima vedere, vor intra însă foarte curând sub incidența judecății divine. Ieroboam este prototipul omului care și-a ratat destinul pentru că nu l-a încredințat în mâna lui Dumnezeu, ci și l-a luat în propriile mâini.

Care sunt acțiunile care au constituit „păcatele lui Ieroboam“? Expresia apare de paisprezece ori în cărțile 1 și 2 Regi, de fiecare dată fiind contrastată direct sau implicit, cu comportamentul bun al împăratului David:

„Căci David făcuse ce este plăcut înaintea Domnului, şi nu se abătuse dela nici una din poruncile Lui în tot timpul vieţii lui, afară de întâmplarea cu Urie, Hetitul“ (1 Regi 15:5).

Spre deosebire de David, domnia lui Ieroboam a însemnat schimbarea voii lui Dumnezeu cu voia omului ! Ea a fost caracterizată de:

(1) O gândire omenească. Oare nu se cuvenea ca omul acesta căruia Dumnezeu îi vestise prin profet că îi va da o parte din împărăția lui Israel să stea acum de vorbă cu Acela care l-a pus în această poziție? Oare n-ar fi avut Dumnezeu soluții la toate îndoielile și temerile care-l măcinau pe Ieroboam la acest început de drum? Bineînțeles că ar fi avut! Ieroboam n-a vrut însă să stea de vorbă cu Dumnezeu. El
s-a despărțit de Dumnezeu prin atitudinea lui și s-a apucat de treabă de unul singur, făcând așa cum l-a tăiat capul:

„Ieroboam a zidit Sihemul pe muntele lui Efraim, şi a locuit acolo; apoi a ieşit de acolo, şi a zidit Penuel. Ieroboam a zis în inima sa: ,,Împărăţia s-ar putea acum să se întoarcă la casa lui David. Dacă poporul acesta se va sui la Ierusalim să aducă jertfe în Casa Domnului, inima poporului acestuia se va întoarce la domnul său, la Roboam, împăratul lui Iuda, şi mă vor omorî şi se vor întoarce la Roboam, împăratul lui Iuda“ (1 Regi 12:25-27).

(2) Ieroboam a lăsat cerul deoparte și s-a sfătuit cu oamenii din jur. Strategia lor a fost cât se poate de omenească, dând naștere unei religii omenești, după chipul și asemănarea celei de care s-au făcut vinovați evreii lângă muntele Sinai, sub neinspirata conducere a lui Aaron:

„După ce s-a sfătuit, împăratul a făcut doi viţei de aur, şi a zis poporului: ,,Destul v-aţi suit la Ierusalim; Israele! Iată Dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului.“ A aşezat unul din aceşti viţei la Betel, iar pe celălalt l-a pus în Dan. Şi fapta aceasta a fost un prilej de păcătuire. Poporul se ducea să se închine înaintea unuia din viţei până la Dan“ (1 Regi 12:28-30; Exod 32:4,8).

(3)  Pentru religia lor fără Dumnezeu, Ieroboam a avut nevoie de o preoție omenească, lipsită de alegerea divină:

„Ieroboam a făcut o casă de înălţimi şi a pus preoţi luaţi din tot poporul, cari nu făceau parte din fiii lui Levi“ (1 regi 12:31).

(4)Ritualurile și sărbătoarea principală a noi religii a lui Ieroboam au fost și ele cât se poate de arbitrare, după gândirea lor omenească:

„A rânduit o sărbătoare în luna a opta, în ziua a cincisprezecea a lunii, ca sărbătoarea care se prăznuia în Iuda, şi a adus jertfe pe altar. Iată ce a făcut la Betel, ca să se aducă jertfe viţeilor pe cari-i făcuse el. A pus în slujbă la Betel pe preoţii înălţimilor ridicate de el“ (1 Regi 12:32).

Într-un cuvânt „păcatele lui Ieroboam“ au semnalat instaurarea domniei „bunului plac“ în împărăția care ar fi trebuit să rămână „a lui Dumnezeu“:

„Şi a jertfit pe altarul pe care-l făcuse la Betel, în ziua a cincisprezecea a lunii a opta, lună pe care o alesese după bunul lui plac. A hotărât-o ca sărbătoare pentru copiii lui Israel, şi s-a suit la altar să ardă tămîie“ (1 Regi 12:33).

Decretul dat la tronul cerului

Conflictele de pe pământ nu erau scăpate de sub control de Cel ce stătea pe tronul cerului. În ultimă instanță, divizarea împărăției a fost rezultatul unui decret providențial, căruia a trebuit să I se supună până și ambițiosul fiul al lui Solomon:

„Roboam ajungând la Ierusalim, a strâns toată casa lui Iuda şi seminţia lui Beniamin, o sută optzeci de mii de oameni aleşi, buni pentru război, ca să lupte împotriva casei lui Israel şi s-o aducă înapoi subt stăpânirea lui Roboam, fiul lui Solomon. Dar cuvântul lui Dumnezeu a vorbit astfel lui Şemaia, omul lui Dumnezeu: ,,Vorbeşte lui Roboam, fiul lui Solomon, împăratul lui Iuda, şi întregei case a lui Iuda şi a lui Beniamin, şi celuilalt popor, şi spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul: „Nu vă suiţi, şi nu faceţi război împotriva fraţilor voştri, copiii lui Israel! Fiecare din voi să se întoarcă acasă, căci de la Mine s-a întâmplat lucrul acesta.“ Ei au ascultat de cuvântul Domnului, şi s-au întors acasă, după cuvântul Domnului“ (1 Regi 14:21-24).

Venise vremea unor teribile judecăți. Răutatea omului trebuia dată pe față, iar dreptatea lui Dumnezeu făcută să strălucească înaintea ochilor tuturor. Vremea regilor din cele două fragmente de împărății ale lui Israel avea să se termine dezastruos cu pedeapsa robiei. Israelul născut în cuptorul robiei egiptene avea să ajungă înapoi în focul curățitor; de data aceasta pentru idolatrie și pentru o nestăpânită dorință de a fi „ca toate neamurile“ (1 Sam. 8:15).

Prima lecție cu caracter duhovnicesc pe care o învățăm din întâmplările descrise până acum este că „Cine se îndepărtează de Domnul se îndepărtează de binecuvântările Lui!“

 Deosebirea dintre cărțile Regi și Cronici este determinată de natura destinatarilor pentru care au fost scrise. Cărțile Regi sunt adresate celor care vor să înțeleagă de ce au ajuns evreii în teribila robie Babiloniană.

Cărțile Cronici sunt manuale de istorie pedagogică adresate generației întoarsă în matca străbună după înstrâinarea celor șaptezeci de ani de robie petrecuți în Babilon.

În Regi avem cronica tuturor regilor care au domnit peste evrei, atât în regatul de Nord, cât și în Regatul de Sud. În Cronici citim doar despre istoria regilor din regatul de Sud, pentru că doar iudeii s-au întors din Babilon și lor le-a fost necesar să învețe din greșelile celor dinainte ca să nu le mai repete.

Această deosebire de destinație explică de ce în cărțile 1 și 2 Regi, multe din relatări sunt redate doar fragmentar, ca într-un rezumat, în timp ce relatările din Cronici sunt adesea mai lungi și mai amănunțite, accentuând în tușe groase atât greșelile, cât și reușitele regilor „din vechime“. Cărțile Cronici sunt scrise în alb și negru, fără nuanțe de cenușiu care apar predominant în conținutul cărților 1 și 2 Regi. În Cronici, cei răi sunt din cale afară de răi, iar cei buni sunt, în general, parcă fără nici un fel defecte.



Categories: Studiu biblic, Teologice

7 replies

  1. Amin. Multumesc, fiti binecuvantat si abia astept sa citesc restul de studii.

  2. Nu copyright! Just spread the light!
    Puteti prelua orice, oricand pentru a fi difuzat mai departe.

  3. Frate Dan pe langa ca am postat o maxima gasita in acest capitol pe resurse crestine, am gasit de bun folos ca sa postez si articolul cu totul pe acelasi site, si numai acest articol ci intregul studiu in sine binenteles daca dv imi dati permisiunea, eu simt ca este nevoie de asemnea studiu si acolo , pentru a fi citit de cat mai multi crestini. Astept raspunsul dv.

  4. “Pentru o vreme, Dumnezeu i-a lăsat să experimenteze înlocuirea Unsului Său cu „unșii“ ridicați dintre oameni. Asta n-a fost ideea Lui, ci ideea lor, iar Dumnezeu i-a lăsat să vadă că n-a fost o idee bună. “Eu vad aici o mare descoperire dumnezeiasca menita ca sa taie intai, sa mustre, ca mai apoi pe locul ranei sa fie pus pansament vindecator. Astazi am citit acest prim capitol de studiu, si recunosc ca ii un material de studiu mai mult decat bine venit, am gasit chiar si o maxima pe care am si postat-o pe resurse crestine, dar ce imi place atat de mult este siguranta cu care sunt descrise lucrurile si talmacirea la unele evenimente cum este data:”Venise vremea unor teribile judecăți. Răutatea omului trebuia dată pe față, iar dreptatea lui Dumnezeu făcută să strălucească înaintea ochilor tuturor. Vremea regilor din cele două fragmente de împărății ale lui Israel avea să se termine dezastruos cu pedeapsa robiei. Israelul născut în cuptorul robiei egiptene avea să ajungă înapoi în focul curățitor; de data aceasta pentru idolatrie și pentru o nestăpânită dorință de a fi „ca toate neamurile“ (1 Sam. 8:15).””. Apoi aceasta stare de orbire chiar in locurile cele mai inalte din conducerea unei imparatii arata efectele dezastruoase pe care le poate suferi o natiune, in cazul de fata doua natiuni. Apoi viclenia anticipata a lui Ieroboam de a impiedica poporul ca sa urce la Ierusalim a adus si ea roade, poporul fiind repede pacalit, si usor de induplecat, si noile sarbatori si noi preotii alesi dupa criteriile lui Ieroboam, aveau ca sa devina litera de lege in regatul de nord pentru o vreme, dar mie mi se pare ca seamana zdrobitor de mult cu starea crestinismului de astazi, regasand chiar multe asemenari intre acest material de studiu cu crestinismul care a urmat dupa ce au apus din viata cei dintai apostolii. Si astazi parca legiile lui Ieroboam domnesc in multe adunari crestine in ceea ce priveste lucratori pusi de oameni si criteriile de punere a lor. Multumesc Domnului pentru tine frate Daniel, si fi binecuvantat pentru toata munca depusa pentru noi cei care va citim scrieriile.

  5. Seminția lui Beniamin a fost foarte mică teritorial și chiar numeric (nu uita smerenia lui Saul când a fost ales împărat și cvasi-nimicirea beniamiților din finalul cărții Judecători). Ea a fost „încorporată în Iuda (în partea nordică, cam pe drumul care duce acum de la Ierusalim la Ierihon), formând cu aceasta „regatul lui Iuda“ sau „Împărăția lui Iuda“. Cu siguranță, „Iuda“ a fost numele predominant din cauza familiei lui david și a profețiilor legate de planul Mesianic (Gen. 49:10).

  6. Cum se interpreteaza impartirea imparatiei lui Israel in 10 parti pentru Ieroboam si una ( Iuda ) pentru Roboam , daca erau 12 semintii ale lui Israel? Aceasta in contextul in care apare apoi informatia ca Roboam aduna impotriva semintiilor care erau de partea lui Ieroboam doua semintii dintre semintiile lui Israel, respectiv Iuda si Beniamin ?

  7. Ce mult conteaza un credincios adevarat.
    Daca Samson a patit ce a patit din cauza fetelor straine ce ar fi trebuit sa pateasca Solomon?Scaparea sa a fost iubirea Domnului pentru David.
    Pacatele noastre pot afecta si persoane nevinovate….

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: