Chemarea ascultării – 3. Samuel, Judecători și Rut

Pentru a înțelege cărțile Judecători și Rut trebuie să plecăm de la criza sfâșietoare prin care a trecut Samuel spre sfârșitul vieții lui. În 1 Samuel 8:1-3 ni se spune că fiii lui Samuel n-au călcat pe urmele tatălui lor și poporul nemulțumit de comportamentul lor ca judecători s-a strâns la Rama și i-a cerut să așeze peste națiune un împărat „cum au toate neamurile” (1 Sam. 8:5).

Cererea aceasta l-a durut foarte mult pe Samuel care s-a văzut lepădat de popor înainte de vreme. Dumnezeu i s-a arătat însă în mâhnirea lui și i-a explicat că cererea poporului era mult mai vinovată decât părea la prima vedere:

„Ascultă glasul poporului în tot ce-ți va spune; căci nu pe tine te leapădă, ci pe Mine Mă leapădă, ca să nu mai domnesc peste ei. Ei se poartă cu tine cum s-au purtat totdeauna, de când i-am scos din Egipt până în ziua de astăzi; M-au părăsit și au slujit altor dumnezei” (1 Sam. 8:7-8).

Deși fusese unul dintre cei mai buni judecători din Israel, Samuel a trăit drama ca sub conducerea lui poporul să se lepede de Dumnezeu și să ceară un om muritor drept împărat peste națiune. Samuel l-a uns atunci pe Saul (1 Sam. 9 și 10).
O bună bucată de timp, Samuel a fost torturat mereu de o întrebare chinuitoare:

„Unde am greșit?”

Ca să scape de ea, el i- a mai adunat o dată la un loc pe toți evreii și le-a spus:

„Samuel a zis întregului Israel: ,,Iată că v-am ascultat glasul în tot ce mi-aţi zis, şi am pus un împărat peste voi. De acum, iată împăratul care va merge înaintea voastră. Cât despre mine, eu sunt bătrân, am albit, aşa că fiii mei sunt cu voi; am umblat înaintea voastră, din tinereţă până în ziua de azi.
Iată-mă! Mărturisiți împotriva mea: Cui i-am luat boul, sau cui i-am luat măgarul? Pe cine am asuprit și pe cine am năpăstuit? De la cine am luat mită ca să închid ochii asupra lui? Mărturisiți și voi da înapoi”. Ei au răspuns: „Nu ne-ai apăsat, nu ne-ai năpăstuit, și nici n-ai primit nimic din mâna nimănui”.
El le-a mai zis: ,,Domnul este martor împotriva voastră, şi unsul Lui este martor, în ziua aceasta, că n-aţi găsit nimic în mâinile mele”. Şi ei au răspuns: ,,Sunt martori!`” (1 Sam. 12:3-15)

Ceea ce urmează în text este o recapitulare selectivă a istoriei lui Israel cu scopul de a arăta poporului tragedia alegerii pe care au făcut-o.

„Apoi, când aţi văzut că Nahaş, împăratul fiilor lui Amon, mergea împotriva voastră, mi-aţi zis: ,Nu!` ci un împărat să domnească peste noi“. ,,Şi totuş Domnul, Dumnezeul vostru, era Împăratul vostru. Iată dar împăratul pe care l-aţi ales, şi pe care l-aţi cerut; iată că Domnul a pus un împărat peste voi. Dacă vă veţi teme de Domnul, dacă-I veţi sluji, dacă veţi asculta de glasul Lui, şi dacă nu vă veţi împotrivi cuvântului Domnului, vă veţi alipi de Domnul, Dumnezeul vostru, atât voi cât şi împăratul care domneşte peste voi. Dar dacă nu veţi asculta de glasul Domnului, şi vă veţi împotrivi cuvântului Domnului, mâna Domnului va fi împotriva voastră, cum a fost împotriva părinţilor voştri. Acum mai aşteptaţi aici, ca să vedeţi minunea pe care o va face Domnul subt ochii voştri. Nu suntem noi la seceratul grânelor? Voi striga către Domnul, şi va trimete tunete şi ploaie. Să ştiţi atunci şi să vedeţi cât de rău… aţi făcut înaintea Domnului când aţi cerut un împărat pentru voi“ (1 Sam. 12:12-17).

Dumnezeu Însuși a confirmat din cer spusele lui Samuel dând, în mijlocul anotimpului secetos, „chiar în ziua aceea tunete și ploaie” (1 Sam. 12:17-18).

Speriat de cele întâmplate, poporul s-a căit și a vrut să retracteze cererea pentru un împărat. Dar era prea târziu. Dumnezeu făcuse pe placul poporului. Îl aveau de acum pe Saul.

Interesant și vrednic de observat este că Samuel nu și-a însușit greșeala poporului și nu L-a lepădat niciodată pe Dumnezeu ca împărat ca să-l accepte pe Saul. Samuel nu l-a numit niciodată pe Saul „împăratul meu“. Dimpotrivă! Samuel îl numește ostentativ și demonstrativ „împăratul vostru“:

„Dar dacă veţi face răul, veţi peri, voi şi împăratul vostru“ (1 Sam. 12:25).

Ce se va întâmpla însă cu Samuel?
Amărât în suflet, el va rămâne credincios acestui popor îndărătnic și va căuta să-i învețe în continuare prin intermediul scrisului. Discursul său magistral, va fi dezvoltat și îmbogățit cu alte evenimente din trecut devenind o veritabilă lecție de pedagogie istorică. Retras în singurătate, Samuel se așterne la lucru și scrie cartea Judecători, cartea Rut și cărț¬ile 1 și 2 Samuel, căci spusese el: „Departe de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi! Vă voi învăța calea cea bună și dreaptă” (1 Sam. 12:23).

Parte din preocuparea pedagogică pentru popor sunt cărțile Judecători și Rut.

Cronica Judecătorilor apare pe timpul domniei lui Saul, după anul 930 î.Ch. și acopere primii 300 de ani petrecuți de Israel în Canaan.

Cartea își ia titlul de la așa numiții „judecători”, reprezentanți ai lui Iehova, Împăratul nevăzut al Israelului. Acești judecători (șofetim- în ebraică) nu reprezentau o succesiune ordonată de guvernatori, ci niște eliberatori ocazi¬onali ridicați de Dumnezeu pentru izbăvirea lui Israel și pentru administrarea dreptății. Este semnificativ că, dintre cele două numiri pe care le-au purtat acești oameni, Samuel optează nu pentru aceea de „izbăvitori“, ci de judecători. Titlu cărții ar fi fost mai frumos dacă s-ar fi spus „Izbăvitorii“! Alegănd să le spună „judecători“, Samuel a accentuat însă activitatea lor de educatori ai neamului, sinonimă acum cu preocupările lui.

Faptul că Samuel a adunat materialul istoric al cărții nu înseamnă că toate fragmentele cronicii istorice alcătuite de el au fost inițial opera lui. Probabil că multe din părțile acestei cărți au fost cronici ale semințiilor lui Israel. Amănuntele prezente în texte ca fabula lui Iotam, cântarea Deborei, mesajul lui Iefta către regele Amon și detaliile mărunte din descrierea adunării de la Mițpa ne trimit la niște autori care au fost ei înșiși martori participanți la aceste evenimente.

În același timp, este evident faptul că aceste relatări au fost editate ulterior de cineva care le-a pus împreună. Iar acest „altcineva“ a fost Samuel.

Aflăm astfel că la scrierea cărții, chivotul legământului fusese luat deja din Silo (Jud. 18:31; 20:27) și că Israelul trecuse deja de pragul instaurării monarhiei (17:7; 18:1; 19:1; 21:25). Nu trecuse însă vremea lui David, căci despre Iebusiți ni se spune că: „au locuit în Ierusalim cu fiii lui Beniamin până în ziua de azi” (Jud. 1:21)

Samuel face ca evenimentele acestei perioade să sune ca o lecție de istorie pentru poporul Israel. Dorința lui este să-i convingă pe evrei că din orice greșeala există posibilitatea întoarcerii la „Dumnezeul care nu obosește iertând”.

Deși sunt pomeniți un total de 12 judecători, numai despre câțiva se vorbește în detaliu. Tot cuprinsul cărții poate fi rezumat la cinci serii de șapte: 7 apostazii, urmate de 7 pedepse prin robie, care fac poporul să se pocăiască de 7 ori și se termină prin 7 izbăviri minunate lucrate de Dumnezeu prin intermediul a 7 judecători.

Samuel știa și el că repetiția este mama învățăturii. De aceea el alege din trecutul Israelului 7 situații în care poporul a greșit înaintea lui Dumnezeu și le arată cum, de fiecare dată, pocăința a fost singura ieșire posibilă de sub pedeapsa divină. Urmarea acestei pocăințe a fost, de fiecare dată, îndurarea lui Dumnezeu, izbăvirea și binecuvântarea. În felul în care o redă Samuel, Istoria lui Israel este o istorie ciclică.
Cele șapte cicluri de păcat-pedeapsă-pocăinți-izbăvire nu se repetă în același plan, ci sunt așezate pe panta descendentă a unei spirale („Dar, după moartea judecătorului, se stricau din nou, mai mult decît părinţii lor“ Jud. 2:19), până când poporul lui Dumnezeu ajunge să se facă vinovat de chiar păcatul pentru care Îi izgonise Dumnezeu pe Canaaniții străvechi, homosexualitatea.

Învățătura principală a cărții este că Dumnezeu este suveran în istorie și că El poate da mântuire poporului Său. Greșelile din trecut trebuiesc ținute minte, dar nu repetate.
Există o frază-comentariu care se repetă ca un avertisment în punctele de greutate ale cărții: „În vremea aceea nu era împărat în Israel. Fiecare făcea ce-i plăcea” (17:6; 18:1; 21:25). Există aici un semnal de alarmă pentru cei ce nu-L vor pe Dumnezeu să domnească asupra lor și nu acceptă Cuvântul Lui ca normă cu autoritate absolută asupra vieții lor.

Fiecare rătăcire a lui Israel este introdusă cu aceleași cuvinte:

„Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului…” (3:7; 3:12; 4:1; 6:1; 10:6; 13:1).

Pedepsele trimise de Dumnezeu pentru neascultarea lor sunt numite cu termeni care subliniază dreptul de posesiune al lui Iehova asupra Israelului:

„Și Domnul i-a vândut în mâinile lui …” (3:8; 4:2; 10:7) sau
„Și Domnul i-a dat …” (6:1; 13:1).

Pocăința poporului sub chinul pedepsei este descrisă mereu cu aceleași cuvinte:

„Copiii lui Israel au strigat către Domnul” (3:9; 3:15; 4:3; 6:7; 10:10).

Repetarea aceasta obsedantă scoate în evidență caracterul ciclic al oscilațiilor poporului Israel și mărește probabilitatea ca lecția dată de Samuel să fie înțeleasă bine de cititorii lui evrei. Ea cuprinde aceste elemente:

1. Răutatea și depravarea inimii umane, care este „deznădăjduit de rea și de înșelătoare” (Jud. 2:11-13, 17,19; 8:33-35; 10:6; 13:1).

2. Plăcerea pe care o are Dumnezeu să se folosească de lucruri slabe: Ehud- un infirm stângaci (3:15), Wamgar- cu un otig de plug (Jud. 3:31), Debora- o femeie (Jud. 4:2,9,21; vezi și Jud. 9:53, Ghedeon- cel mai mic dintr-o familie săracă (Jud. 6:15), ceata mică deostași cu ulcioarele în mâini (Jud. 7:16) și falca de măgar din mâna lui Samson (Jud. 15:15).

3. Duhul Sfânt este cel ce dă tărie și biruință. În viața lui Otniel (Jud. 3:10), în viața lui Ghedeon (Jud. 6:34), în viața lui Iefta (Jud. 11:29), în viața lui Samson (Jud. 13:25; 14:6; 15:14), în viața tuturor copiilor lui Dumnezeu (Zaharia 4:6).

Mesajul cărții trebuie căutat însă în ultimul discurs ținut de Samuel în fața poporului:

„Nu vă temeți! Ați făcut tot răul acesta; dar nu vă abateți de la Domnul, și slujiți Domnului din toată inima voastră. Nu vă abateți de la El; altfel ați merge după lucruri de nimic, care n-aduc nici folos, nici izbăvire, pentru că sunt lucruri de nimic. Domnul nu va părăsi pe poporul Lui, din pricina Numelui Lui cel mare, căci Domnul a hotărât să facă din voi poporul Lui. … Temeți-vă numai de Domnul, și slujiți-L cu credincioșie din toată inima voastră; căci vedeți ce putere desfășoară El printre voi” (1 Sam. 12:20-24).

Cartea Judecători se termină într-un dezastru total și generalizat. Stricăciunea morală, civică și spirituală este pretutindeni. Asta nu înseamnă că poporul nu avea totuși o lege. Falimentul oamenilor nu anulează standardul lui Dumnezeu, tot așa cum astăzi disprețul față de cele 10 porunci și față de învățăturile lui Christos nu înseamnă că acestea nu există. Cartea Judecători este o dovadă că, lăsat de capul lui, omul nu merge în sus pe calea progresului, ci coboară vertiginos în abisurile păcatului. Lumea are nevoie de izbăvire. Ca și altă dată, oriunde există pocăință sinceră ea se va grăbi să sosească.

După cartea Judecători, Samuel a scris cartea Rut. Ea este o recapitulare a cărții Judecătorilor și o subliniere a singurei soluții posibile în caz de păcat și neascultare, întoarcerea ci pocăință la un Dumnezeu care nu obosește să ierte și să restaureze.
Samuel a scris această carte probabil după ce l-a uns pe David ca nou împărat peste Israel, la aproximativ 1.000 î.Ch. Iată ce declară autorul ei în primul verset al cărții:

„Pe vremea judecătorilor a fost o foamete în țară …“ (Rut 1:1).

Cartea Rut este un apendice al cărții Judecătorilor. De fapt, ea ar fi trebuit să fie inclusă în acea carte: și este într-un anumit fel, rezumată în acest verset:

„Ori unde mergeau, mîna Domnului era împotriva lor ca să le facă rău, cum spusese Domnul, şi cum le jurase Domnul. Au ajuns astfel într’o mare strîmtorare“ (Jud. 2:15).

De ce a scos Samuel această întâmplare din cartea Judecătorilor și a făcut-o o carte de sine stătătoare? Motivele sunt două și amândouă sunt clare ca lumina zilei.

În primul rând, Samuel a vrut ca această carte să fie o încheiere recapitulativă a lecțiilor date în cartea Judecători. Ne mai întâlnim o dată aici cu ciclul de apostazie, pedeapsă, pocăință și izbăvire.
De data aceasta însă, Samuel vrea să răspundă unei întrebări viclene, nepuse ăncă în exemplele din cartea Judecătorilor: „Hei, și dacă nu ne vom pocăi? Ce se va întâmpla cu noi dacă în loc să ne pocăim ne vom îndepărta și mai mult de Domnul și vom fugi pe alte meleaguri, departe de fața Sa?“

Prin cartea Rut, Samuel le spune evreilor care s-au lepădat de Dumnezeu că șia tunci când au săvârșit un păcat și se află sub pedeapsa divină, fuga de Dumnezeu nu este o soluție.

Experiența tristă a familiei lui Elimelec este răspunsul clar și răspicat dat acestor întrebări răuvoitoare: „Nicăieri nu este prea departe pentru mâna Domnului ca să ne ajungă și să ne pedepsească“. Nu există altă soluție de ieșire de sub pedeapsă decât pocăința. Cine se întoarce la Dumnezeu, ca Naomi, va avea parte de bunăvoință.

Oridecâteori ne pocăim cu adevărat Dumnezeu se grăbește să ne dea izbăvirea și binecuvântarea.

O citire foarte atentă va scoate la iveală un mesaj spiritual latent ascuns în sem-nificația numelor purtate de personajele cărții.

Întâmplarea debutează la Betleem, care tradus înseamnă „casa pâinii”.
Primul personaj cu care ne întâlnim este Elimelec al cărui nume se traduce prin „Dumnezeu este Împăratul meu” (Eli=Dumnezeu, melech=împărat).
Acest bărbat pleacă din Betleem împreună cu nevasta lui numită Naomi, care se poate traduce prin „plăcuta” sau „fermecătoarea”, și cu cei doi fii ai lor: Mahlon (care înseamnă „cântec” și „bucurie”) și Chilion (care înseamnă „ornament” sau „desăvărșire”).
Hotărârea lor de a pleca este echivalentă cu o încercare de a scăpa de sub pedeapsa pe care Dumnezeu o trimisese asupra Israelului prin secetă.
În Moab, Elimelec („Dumnezeu este Împăratul meu”) moare și după el mor și cei doi fii: Mahlon (bucuria) și Chilion (desăvârșirea).
Frântă de durere, Naomi hotărăște să se întoarcă în Israel, dar refuză să mai fie numită Naomi și cere să i se spună de acum: Mara, care înseamnă amărăciune.

Mesajul spiritual din această succesiune de evenimente este foarte clar: în Canaan, Israelul trăia sub teocrație („Dumnezeu este împăratul meu”) și făcea casă bună cu plăcerea, cântecul, bucuria, frumusețea și desăvârșirea. Sub pedeapsa lui Dumnezeu, ei au recurs la soluții lăturalnice, refuzând pocăința și asta le-a adus moarte, suferință și sărăcie.

Pentru copiii Domnului, singura ieșire din impasul neascultării este pocăința și întoarcerea acasă, la Dumnezeul lor care nu obosește iertându-i și reparându-le greșelile.
Din momentul hotărârii de întoarcere în țară, mâna nevăzutului Dumnezeu începe să lucreze tainic pentru refacerea viitorului lui Naomi. Una dintre nurori, moabita Rut, se întoarce împreună cu ea și găsește favoare în ochii unui om bogat numit Boaz (tradus prin: „În El este puterea”). Acest Boaz restaurează moștenirea lui Naomi și-i dăruiește un fiu prin Rut.

Al doilea motiv pentru care Samuel a scris careta Rut este ca să arate obârșia lui David, omul pe care l-a ales Dumnezeu să fie împărat în locul lui Saul.

„Naomi a luat copilul, l-a ţinut în braţe, şi a văzut de el. Vecinele i-au pus nume, zicînd: ,,Un fiu s-a născut Naomei!“ Şi l-au numit Obed.
Acesta a fost tatăl lui Isai, tatăl lui David.
Iată sămânţa lui Pereţ.
Pereţ a fost tatăl lui Heţron;
Heţron a fost tatăl lui Ram;
Ram a fost tatăl lui Aminadab;
Aminadab a fost tatăl lui Nahşon:
Nahşon a fost tatăl lui Salmon;
Salmon a fost tatăl lui Boaz;
Boaz a fost tatăl lui Obed;
Obed a fost tatăl lui Isai;
şi Isai a fost tatăl lui David“ (Rut 4:17-22).

Providențial, scrierea lui Samuel este mai importantă însă chiar decât și-a dat el atunci. Ea ne arată o secvență din viața familiei care-L va da lumii pe Mesia: Domnul Isus Christos, cel venit din seminția lui David.

O frumoasă completare făcută de Aciduzzu,

„Dincolo de tragedia pe care a trăit-o Samuel atunci când s-a vazut părăsit de popor înainte de vreme, a fost tragedia din propria familie.
Copiii săi care și-au “ales” ca tată, ca model “demn” de urmat pe un altul…vitreg ! (“Voi aveți ca tată pe diavolul…” Nu vi se pare cunoscută afirmația ?

Prin această drama trăita plenar de „omul lui Dumnezeu“ (nu omul sistemului sau al uniformei), înțelegem drama unei națiuni despre care va scrie profetic mai târziu profetul Osea: “Ți-am dat un împărat în mânia Mea, și ți-l iau în urgia Mea !” (Osea 13:11)

Sunt convins că, prin Duhul profetic ce-l călăuzea, bătrânul și abandonatul Samuel a anticipat viitorul lepădării lui Israel de Domnul Cel Atotputernic al lui Avraam, Isaac și Iacov !
Tot anticipativ, scrie în stil profetic o carte cu atestare istorică, dar vorbind despre UN ÎMPARAT ale cărui zile “se suie până în veșniciei” (Isaia 9:6-7), un Împărat al Păcii (Evrei 7:1-4; Psalmul 2:6-9). Pe acest Împărat îl salută în viitor bătrânul Samuel prin relatarea de mai sus din cartea Rut 4:17-22, confirmată istoric prin „Cartea neamului lui Isus Christos” din Matei 1:1-17 coroborată cu Luca 3:23-38.

Aici nu este doar clarviziunea profetică a lui Samuel, ci este chiar Planul lui Dumnezeu de Mântuire, desăvârsit doar prin Împăratul slav Sale, doar prin Isus Christos, singurul Fiu al dreptei Sale eterne în care locuia toata plinătatea Dumnezeirii (Coloseni 2:9-10; Coloseni 1:13-20)!
Și toate acestea doar cu un singur scop: “Ca să ducă pe mulți fii la slavă …”(Evrei 2:10)



Categories: Studiu biblic

6 replies

  1. Nu Dumnezeu a falimentat ! Noi am falimentat inca din Eden, de cand am ales sa…muscam din rodul pomului. Nu stiam ce “gust” are si nici acum nu ne-am dumirit ca “Plata pacatului este moartea !”

  2. Oare Dumnezeu a falimentat in cresterea copiilor Sai, de am luat-o pe drumuri rele? Responsabilitatea este individuala. Asa va fi si rasplata.

  3. Dincolo de tragedia pe care a trait-o Samuel atunci cand s-a vazut parasit de popor inainte de vreme, a fost tragedia din propria familie.
    Copiii sai care si-au “ales” ca tata, ca model “demn” de urmat pe un altul…vitreg ! (“Voi aveti ca tata pe deavolul…” Nu vi se pare cunoscuta afirmatia ?.
    Prin aceasta drama traita plenar de OMUL LUI DUMNEZEU (nu omul sistemului sau al uniformei), intelegem drama unei natiuni despre care va scrie profetic mult mai tarziu profetul Osea: “Ti-am dat un imparat in mania Mea, si ti-l iau in urgia Mea !” (Osea 13:11)
    Sunt convins ca prin Duhul profetic ce-l calauzea, batranul si…abandonatul Samuel a anticipat viitorul lepadarii lui Israel de Domnul Cel Atotputernic al lui Avraam, Isaac si iacov !
    Tot anticipativ, scrie in stil profetic o carte cu atestare istorica, dar vorbind despre UN IMPARAT ale carui zile “se suie pana in vesnicie” (Isaia 9:6-7), un Imparat al Pacii (Evrei 7:1_4; Psalmul 2:6-9). Pe acest Imparat il saluta in viitor batranul Samuel prin relatarea de mai sus din cartea Rut 4:17-22, confirmata istoric prin “Cartea neamului lui Isus Hristos” din Matei 1:1-17 coroborata cu Luca 3:23-38).
    Aici nu este doar clarviziunea profetica a lui samuel ci este insasi Planul lui Dumnezeu de Mantuire, desavarsit DOAR prin IMPARATUL SLAVEI SALE, doar prin ISUS HRISTOS SINGURUL FIU AL DREPTEI SALE ETERNE in care locuia toata plinatatea Dumnezeirii (Coloseni 2:9-10; Coloseni 1:13-20)!
    Si toate acestea doar cu un singur scop: “Ca sa duca pe multi fii la slava…”(Evrei 2:10)

  4. Shalom !

    Istoriile judecatorilor sunt remarcabile. Fiecare cu un destin aparte, cu o alegere dincolo de permisivitatea umanului. Este covarsitoare istioria lui Samuel pentru ca acest om al lui Dumnezeu cu o viata exemplara de dedicare, nu va obosi sa mijloceasca pentru Israel pana la sfarsitul vietii lui. Chiar si atunci cand ii este comunicata divin intentia lui Dumnezeu de-a renunta la Shaul , desi era ferm convins ca Dumnezeu are dreptate sa-l dea laoparte , inima lui se strange de durere si inca – dupa ce-l unge pe tinerelul David ca rege – se roaga pentru imparatul lepadat si pentru poporul razvratit.
    In Israel , inca din vechime erau instituite acele tribunale rabinice, care-au luat amploare mai ales printre evreii Diasporei. Comunitatile trebuiau intretinute , trebuiau rezolvate cazurile grele sau mai putin grele ( de exemplu mostenirile sau cartile de despartire ). Este foare clar ca modelul acestor tribunale fusese cu succes preluat din experienta judecatorilor. Toti judecatorii faceau asta intr-un loc mai protejat, unde poporul venea si isi anunta plangerile care cereau o intelepciune aparte ( v Judecatori 4 : 9 ).
    Interesanta ( preferata mai tuturor cititorilor datorita unei doze concrete de romantism ) este istoria lui Rut . M-as opri putin asupra ei. In Israel – desi fusese casatorita cu un evreu inainte – Rut nu putea fi altceva decat o straina. Insa nobletea caracterului acestei femei – realmente indragostita de Dumnezeul lui Israel si de poporul evreu – este surprinzatoare. Atasamentul fata de soacra ei nu este unul firesc , obisnuit, ci are ceva ceresc in el. Rut a iubit-o pe Naomi pentru ca in aceasta femeie – este cert acest lucru – ea L-a vazut pe Dumnezeul evreilor, care era altfel decat dumnezeul parintilor ei. Ea a gasit in poporul acesta ceva ce niciodata nu i-a daruit casa tatalui ei. Practic RUT a fost o cautatoare sincera a Fetei lui Dumnezeu, si a fost firesc sa fie rasplatita de Acesta , exemplar.. Pe de alta parte, Dumnezeu are umorul Lui. Chiar ni se spune in Biblie ca ” EL sade in ceruri si rade de ei” , de oameni. Se stie ca evreitatea este data de mama, nu de linia paterna. Iata insa ca Dumnezeu a preferat sa strecoare o moabita in linia genealogica a lui ISUS CHRISTOS ( Yeshua Ha Mashiach ). De ce ? Pentru ca EL SE UITA LA INIMA, si ceea ce L-a interesat intotdeauna a fost o INIMA PREDATA. Daca asta exista , Istoria este a Lui!
    Cred ca studiul de fata este cat se poate de articulat pe acesta idee : PREDAREA, CONSACRAREA. Frate Daniel , asteptam in continuare si alte studii , din care sa extragem adevaratele invataturi spirituale. Adonai bless You ! Baruch Hashem !

  5. “În 1 Samuel 8:1-3 ni se spune că fiii lui Samuel n-au călcat pe urmele tatălui lor și poporul nemulțumit de comportamentul lor ca judecători s-a strâns la Rama și i-a cerut să așeze peste națiune un împărat „cum au toate neamurile” (1 Sam. 8:5).”

    Putem spune oare ca Samuel a falimentat in educarea fiilor sai? Daca da, oare de ce?

Trackbacks

  1. Comentariu biblic Judecători, Rut și Samuel « Biserica baptista Sărmaş

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: