Noe și Lot

O istorie cu doi oameni neprihăniți, dar diferiți!

Text: 2 Petru 2, Gen. 6-8 Geneza 19

Ce trebuie să facă un tată pentru ca să-i fie binecuvântayi și în credință copiii? Ce trebuie să facă un tată pentru ca să-și nenorocească familia și să-și piardă pe veci copiii? Ca să răspundem la aceste întrebări este suficient să ne uităm în Vechiul Testament la Noe și La Lot.

Noe și Lot, doi oameni neprihăniți, dar … diferiți! Două feluri de trăire, două influențe în familie, două rezultate. Unul își salvează familia, celălalt și-o pierde. Asemănăro și diferențe. Unul este scăpat de potopul nimicitor, celălalt este mântuit, dar … ca prin foc.

Textul din 2 Petru ne spune că și Noe și Lot au fost oameni „neprihăniți“ (2 Petru 2:5-8). Nouă ne este greu să-i punem unul lângă altul, dar Dumnezeu o face prin apostolul Petru. Oricât ne-ar părea de nepotrivit, Noe și Lot sunt tipuri pentru „excepțiile“ pe care le salvează Dumnezeu dintr-o lume sortită pieirii. Ca și în biserica din timpul lui Petru și ca și în bisericile de astăzi, Dumnezeu știe cine trăiește în neprihănire și cine practică păcatul, oricât de supersfinți și superspirituali s-ar pretinde ei că sunt! (pentru a înțelege acest lucru trebuie să citim întreg capitolul 2 din 2 Petru).

A doua asemănare dintre Noe și Lot este că amândoi au trăit în vremuri de decadență generală, între oameni depravați la maximum. Gândiți-vă că Noe n-a avut nici măcar un singur om care să gândească și să trăiască ca el. Noe a fost „marea excepție“, „sfântul singuratic“ care „a umblat cu Dumnezeu“ chiar și atunci când orice făptură își stricase calea pe pământ“ (Gen. 6:12). Tu și cu mine n-avem nici o scuză să nu fim neprihăniți astăzi. În orice țară, în oricare oraș, în fiecare biserică există cel puțin câțiva oameni care să „umble cu Dumnezeu“. Noe n-a avut avantajul acesta. Dacă el a reușit să fie neprihănit, noi n-avem nici o scuză să nu fim neprihăniți astăzi!

Lot a trăit o viață singulară în Sodoma. El „era foarte întristat de viaţa destrăbălată a acestor stricaţi;  (căci neprihănitul acesta, care locuia în mijlocul lor, îşi chinuia în toate zilele sufletul lui neprihănit, din pricina celor ce vedea şi auzea din faptele lor nelegiuite;) (2 Petru 2:7-8). Parantezele în care apare versetul 8 nu exprimă neîncrederea ta și a mea în fața acestei afirmații, ci faptul cp ele apar în unele manuscrise mai vechi, dar nu apar în altele, de parcă acest comentariu la viața lui Lot ar fi fost și atunci pus la îndoială.

Asemănările sunt mari și importante, dar sfârșesc foarte repede. Ele fac loc enormelor diferențe care au existat între cei doi „neprihăniți“ ai lui Dumnezeu.

Prima diferență este că Noe „a umblat cu Dumnezeu“ (Gen. 6:9b), în timp ce Lot a umblat doar cu Avraam și cu Dumnezeul acestuia. Deosebirea este fundamentală!

În familia lui Noe, Dumnezeu era o prezență reală. Copiii lui știau că „tata este prieten cu Dumnezeu și că-L cunoaște“. Caracterul și comportamentul lui Noe au reuțit să-L facă „vizibilbil„ copiilor lui pe Dumnezeul cel nevăzut. În jurul lui Noe, Dumnezeu era „palpabil“, își făcea simțită prezența, umplea spațiul cu aroma maiestuoasă a prezenței Sale. Noe era sfințit din umblarea lui cu Dumnezeu. Extraordinar!

Dimensiunile lui Noe s-au umplut cu dimensiunile atributelor divine. Noe gândea ca Dumnezeu, simțea ca Dumnezeu, era pătruns de valorile lui Dumnezeu. De unde știu asta? Din reacția copiilor lui Noe la vestea pe care le-a adus-o tatăl lor din partea lui Dumnezeu. Ceea ce le-a cerut Dumnezeu n-a fost un lucru ușor.  Dar reacția lor a fost exemplară.

Copiii ar fi putut întreba foarte ușor: „De ce vrea Dumnezeu să distrugă toată lumea?“, dar faptul că ei n-au pus această întrebare vorbește volume. Înseamnă că Noe le vorbise despre sfințenia lui Dumnezeu care nu poate să tolereze decât vremelnic păcatul, despre dreptatea divină și despre suvernitatea sfințeniei divine.

Copiii lui Noe ar fi putut întreba: „Tată, ce este aceea ploaie?“ (Majoritatea comentatorilor credcă până atunci nu căzuse ploaia pe pământ).

„Ce este aceea potop?“ ar fi putut întreba ei. „Cum de vor veni animalele singure, două câte două? Dar dacă vor veni trei girafe, ce vom face?“ Dar copiii lui Noe n-au pus asemenea întrebări, pentru cq Noe le spusese că Dumnezeu ți vorbise, iar când Dumnezeu vorbește, omul nu poate să zică decât: „Da!“ și „Amin!“ Noe reușise să transmită copiilor săi credința adevărată.

Din păcate, Lot n-a reușit această performanță … Departe de Avraam și de Dumnezeul lui Avraam, Lot fusese infectat cu gândirea și obiceiurile celor din Sodoma.

Cum s-a ajuns la această situație?

Ca deobiceieste vorba despre o serie de alegeri greșite. Când a fost lăsat de Avraam să aleagă în ce parte din țară să meargă (Gen. 13:1-13), Lot a ales să trăiască „prin vedere“, nu prin credință:

„Lot şi -a ridicat ochii, şi a văzut că toată Cîmpia Iordanului era bine udată în întregime … ca o grădină a Domnului, ca ţara Egiptului.  Lot şi-a ales toată Cîmpia Iordanului, şi a mers spre răsărit.  Avram a locuit în ţara Canaan, iar Lot a locuit în cetăţile din Cîmpie, şi şi-a întins corturile pînă la Sodoma.“

Lot a ales influențat de priveliștea amăgitoare și ademenitoare. El a ales zona aceea, deși se știa că „oamenii din Sodoma erau răi, şi afară din cale de păcătoşi împotriva Domnului“.

Vasile Brânzei a predicat odată din textul acesta și a spus că integrarea lui Lot în Sodoma a fost un proces treptat, nu s-a produs dintr-o dată. La început el a ales să meargă „înspre Sodoma“, fără să facă neapărat din această cetate o țintă. A urmat apoi o altă alegere,„i-a întins corturile pînă la Sodoma“. Nu „în Sodoma, căci nu se cuvenea pentru unul care-l cunoștea pe Dumnezeul cel sfânt și adevărat, ci „lângă Sodoma“.  A venit însă și ziua în care, printr-un raționament oarecare, Lot s-a autoconvins că este mai bine să nu stea în corturi, ci să-și cumpere o casă în cetate. L-a început oamenii l-au privit cu suspiciune, dar pânâ la urmă Lot s-a făcut acceptat. A primit „buletin de Sodoma“!

Petru ne spune că Lot își chinuia sufletul la vederea răului care se întâmpla în cetate și avem toate motivele să-l credem. Ne întrebăm însă împreună cu Vasile Brânzei, „De ce a trebuit el să se chinuie ÎN cetate? Ce-l ținea legat acolo. Doar nu era legat cu lanțuri! De ce n-a plecat afară din cetate, cât mai departe de Sodoma? De ce nu s-a dus înapoi spre neprihănirea rudei sale care umbla prin Canaan împreună cu Dumnezeu? Rău cu rău, dar mai rău fără rău“, și-o fi zis Lot și a ales să stea acolo chinuit și neputincios.

Rupt de o părtășie vie și intimă cu Dumnezeu, Lot și-a chinuit sufletul, pierzând cu fiecare zi câte ceva din sensibilitatea unuia care-L cunoaște pe Domnul. Mintea luia  început să gândească ca unul din Sodoma. Inima lui a ajuns pe nesimțite să simtă ca și unul din Sodoma. Cum am putea explica altfel relațiile lui cu copiii lui?

Gândiți-vă că atunci când bărbații din cetate au venit să-i ceară pe cei doi strini găzduiți de Lot ca să se împreuneze cu ei noaptea, neprihănitul Lot le-a propus un târg: să le dea în schimb pe cele două fete fecioare pe care le avea în casă. Două fete ieșite din trupul lui ca să salveze cinstea a doi musafiri necunoscuți ! Care tată normal s-ar putea gândi la o astfel de soluție? Ce traumă schingiuitoare de caracter or fi cauzat aceste vorbe auzite de două fete nevinovate ? Lot are soluții de Sodoma, la o criză de Sodoma. Ne mirăm că Lot, în cea mai grea clipă din viața lui, nu se gândește să facă singurul lucru care trebuia … să se roage! Dacă aș fi fost acolo, sub asediul bărbaților descreeierați de patimi, i-aș fi chemat pe toți din casă să îngenungheze și aș fi strigat către Dumnezeu cu cele mai mari strigăte de care aș fi fost în stare! Lot n-a făcut-o. Și asta pentru că Lot nu știa să „umble cu Dumnezeu“. Nu cunoștea puterea prezenței divine care este întotdeauna la distanță de o rugăciune. De fapt, Lot nici n-ar fi trebuit să strige prea tare … Trimeșii lui Dumnezeu erau … chiar la el în casă. Dumnezeu dăduse buzna peste el și Lot n-avea ochi ca să vadă aceasta. A trebuit ca cei doi îngeri să-l tragă înăuntru pe Lot și să-i lovească cu orbire pe nelegiuiții de afară.

Uitați-vă la reacția ginerilor lui Lot când acesta le comunică mesajul amenințător din partea lui Dumnezeu (Gen. 19:12-14). Ei credeau că „el glumește“ (Gen. 19:14). Nu le-a spus nici că trebuie să construiască o corabie nemaivăzută, nici că apele potopului vor acoperi întreaga lumea … dar ei tot credeau că socrul și tatăl lor „glumește“.

„Las-o mai moale moșule. Ce Dumnezeu să distrugă lumea? Așa este lumea și nu poate fi altfel … Prea o iei în serios. Nu-i așa că vrei să ne pui la încercare? Nu-i așa că toată această poveste cu Dumnezeu și cu doi îngeri este o … glumă?“

Lot n-a reușit să transmită credința copiilor lui. Dumnezeul în care credea el fusese redus la dimensiunile existenței lui schimonosite. Lot gândea altfel decât Dumnezeu, simțea altfel decât Dumnezeu, avea altfel de soluții decât Dumnezeu. Iar asta s-a întâmplat pentru că Lot era tare departe de Dumnezeu și foarte aproape de Sodoma. De fapt, Sodoma intrase foarte adânc în casa și familia lui. Rezultatul?

Lot și-a piedut copiii. Cei căsătoriți au pierit odată cu Sodoma din care n-au vrut să iasă. Soția lui Lot a pierit din cauză că, deși ieșise din Sodoma împreună ci Lot nu iesise Sodoma din inima ei și, aruncând o privire interzisă spre cetate, a fost transformată într-un stâlp de sare. Cele două fete fecioare pe care a reuțit să le ia cu el au pierit în obiceiuri de sodomiți. A fost un incest mizerabil provocat de copilele care și-au îmbatat criță tatăl ca să aibe copii de la el. Citiți tristul episod în Geneza 19:30-38. Din această unire nelegiuită s-au născut Moab și Amon, neamuri cu proastă reputație și, mai târziu, dușmani ai poporului lui Dumnezeu.

Noe și Lot, doi oameni socotiți de Dumnezeu „neprihăniți“. Câteva asemănări între ei, dar și câteva deosebiri fundamentale. Unul este scăpat de potopul nimicitor, celălalt este mântuit, dar cu mâinile goale … ca prin foc. Unul și-a scăpat copiii de la pieire, dându-le credința cea adevărată. Celălalt și-a nenorocit familia, deși în inima lui a vrut să le facă bine. Unul care s-a bucurat pe pământ; altul care și-a chinuit existența. Și asta pentru că doar unul dintre ei „a umblat cu Dumnezeu“.

Vrei să fi și tu astăzi un Noe pentru binecuvântarea copiilor tăi?



Categories: Studiu biblic

2 replies

  1. Sunt de intru totul de acord cu aceasta afirmatie. “Lot a umblat doar cu Avraam si cu Dumnezeul acestuia”.
    Lot se pare ca era nepotelul cel alintat. Unchiul Avraam il iubea foarte mult. Cand a plecat spre Canaan l-a luat cu el si pe nepotul ramas fara tata. Totusi Lot nu impartaseste acelasi “altruism a la Avraam”. Cand se ajunge la neintelegerea pazitorilor de vite, Avraam se grabeste sa-i dea lui Lot intaietatea alegerii (“dacă apuci tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; dacă apuci tu la dreapta, eu voi apuca la stânga”). Ne-am fi asteptat ca Lot sa spuna: “sarut-mana unchiule, tu esti seful expediei, tu ne-ai adus aici pe toti, datorita tie am si eu ce am, se cade sa decizi tu mai intai”. Dar Lot nu are nici o tresarire cand Avram ii face oferta intaietatii. Parca ii vad ochii lacomi privind cu aroganta spre campia verde a Iordanului. Raspunsul ii vine rapid in minte si pe buze: desigur, partea aceea (grasa) e a mea! (Gen.13.11.)
    La acest tip de obraznicie, ne-am fi asteptat ca Avraam sa-l uite pentru totdeauna. Dar Avraam continua sa fie interesat de viata nepotului sau, care a fost in cele din urma mantuit din Sodoma gratie interventiei lui insistente in fata Domnului pentru acele cetati, adica de fapt pentru el si familia lui. Dumnezeu il iubea atat de mult pe Avraam incat dupa un moment de ezitare (Gen 18.17) se hotaraste sa ii descopere si lui Avraam planul Sau de distrugere a cetatilor respective. Domnul stia ca Avraam are o inima speciala pentru Lot si S-a gandit ca Avraam ar vrea/ar trebui sa stie totusi ce i se va intampla curand nepotului drag. Evident, Avraam este disperat la auzirea acestei vesti si are loc celebra targuiala intre un om si Dumnezeu din Gen 18.23-32, o targuiala la care omul cere, cum s-ar spune “pana in panzele albe”. Domnul il asculta cu rabdare pe Avraam si face tot posibilul ca o sa-i faca acest hatar si sa-l scoata pe nepot de acolo. Cei doi ingeri il gasesc pe Lot stand singur la marginea cetatii (la poarta). Este evident ca nu se integrase in societatea Sodomei, asa incat vecinii il declara un “strain care vrea sa faca pe judecatorul”. Chiar si ingerii trebuie sa actioneze sub stres salvandu-l pe Lot de la a fi linsat de vecini (Gen 19.10 ). Lot probabil credea ca a “capatat trecere inaintea Domnului” datorita neprihanirii lui, asa ca nu se sfieste sa faca mofturi cand vorbeste cu Domnul: nu vreau la munte, ca mi-e greu; mie imi place la oras, la cetatea aceea “asa de mica”.. (Gen 19.20). Domnul ii face si acest hatar (Gen.19.21) pentru ca “avea o datorie” fata de robul sau Avraam, daca se poate spune asa. Lot nici nu stia ce lupta de convingere duse-se de fapt unchiul penntru el si nici ca acesti ingeri veneau la Lot dupa intalnirea si targuiala cu Avraam, si nu de dragul lui, cu o misiune clara: sa-l salveze pe Lot cu orice pret. Lot nici nu era in stare sa se salveze pe el insusi, asa ca ingerii l-au evacuat pe el si fete cu forta (Gen 19.16).

  2. ” (Majoritatea comentatorilor credcă până atunci nu căzuse ploaia pe pământ).”
    E posibil sa nu fi fost ploaie, ca in Scriptura zice:
    ” Ci numai abur ieşea din pământ şi umezea toată faţa pământului.” , ceea ce ma duce cu gandul la un fel de ceaţă.
    ( Facerea/ Geneza 2: 6).

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: