Eram în anticamera „Vindecătorului“, cu o idee năstrușnică în cap (el este medic specialist în năstrujnicie). M-am gândit că s-ar cuveni să o împărtășesc și cu doctorul Marius Cruceru, prietenul meu. Pănă la urmă o afișez aici, unde o pot citi amândoi, dar o puteți citi și voi. Aștept sugestii și rețete pentru însănătoșirea mea grabnică.

Viața în familia regală română

Ce șanse are România să scape de trecutul ei imediat, și, refăcută după epidemia comunismului ateu, să se întoarcă la regalitatea creștină?

Mă gândesc să scriu o piesă-reportaj cu următoarele personaje:

Catalonia:

Fata cea mare, întâia născută, care regretă enorm că n-a rămas și singurul copil al familiei. Foarte bogată, foarte grasă, foarte închipuită. Mai toată lumea îi sărută mâna, cu aceeași curtoazie cu care, pe vremea tinereții ei de duducă, cei râvnitori îi sărutau papucul.

A fost o vreme femeia deocheată de pe lângă cazarmele câtorva armate. Umblată pe toate continentele, adulate pe față și disprețuită în ascuns, se spune că a ținut o vreme niște case de toleranță foarte profitabile.

Alții o învinuiesc că s-a făcut prietenă cu hoții și pirații care au umplut-o de daruri jefuite din toate colțurile lumii.  De prietenă și femeie de lume au cunoscut-o însă și împărații, nu puțini fiind aceia care au învățat foarte repede cărarea secretă spre iatacul ei ademenitor.

Documente de necontestat o dovedesc plină de indulgență față de toți păcătoșii. Privește cu dispreț spre toți ceilalți frați și surori, lăsând mult prea transparent să se înțeleagă că visează la un timp în care va fi iar singura progenitură a familiei. Are planuri precise pentru suprimarea celorlalți, fie printr-o îmbrățișare sufocantă, fie printr-un pahar cu otravă, fie printr-un asasin plătit, fie printr-o bulă … papală.

Ortopan:

Al doilea născut. S-a născut cu forcepsul. Complexat de prezența și pretențiile dominatoare ale sorei lui. S-a dezvoltat debil și bolnăvicios, parcă ciuca tuturor bătăilor băieților din cartier. A ajuns un tip monoton și visător, retras în sine însuși, înclinat spre o viață de pustnicie speculativă, mereu fascinat cu filosofia greacă. Are o preferință morbidă pentru culoarea negru. S-a îmbrăcat mereu în haine întunecate și este foarte mândru că nu și-a schimbat portul, refuzând orice actualizare cu moda celorlalți din sat. Chiar dacă i-au tras curentul electric până în fața casei, preferă să trăiască în obscuritatea lumânărilor de ceară, al căror fum se amestecă cu tămâia. Se simte bine singur. Nu vrea să știe de nimeni și de nimic. Dorește să fie lăsat în pace. Nu se bucură că mai sunt și alții în familie. Nu vrea să-i știe și nu vrea să-i vadă călcându-i pragul, nici măcar în vizită.

Jean Baptiste:

Fiul cel spilcuit, adept al noului și priceput la toate. Deși îi plac călătoriile misionare și este, în măsura în care asta nu-l păgubește, filantrop, de un timp s-a separat mândru și orgolios de ceilalți. Dintr-o data, s-a dedicat unei vieți de studiu. Este în primejdie să ajungă un banal șoarece de bibliotecă, un cercetător enciclopedist steril, un teoretician lipsit cu desăvârșire de orice spirit practic, un profesor fără elevi și un convertitor fără convertiți. A redescoperit arhitectura și a făcut o pasiune subită pentru limbile străvechi, chiar și pentru sanscrită.

Ca orice copil „dela mijloc“ în ordinea nașterilor, se crede mereu neglijat și tânjește după o vreme în care toți își vor da seama de extraordinara lui valoare și-i vor acorda toată atenția. Visează și se pregătește pentru o astfel de eventualitate, dorindu-se un fel de arbitru al tuturor și în toate problemele.

Adventov:

Fire aspră și milităroasă. Îndrăgostit până la fanatism de lege, de ordine și de disciplină. Sfâșiat între dorința de a se face milițian și visul de a fi avocat, este pedant, scorțos, sobru, cu un nejustificat sentiment de superioritate. Are un dispreț total față de libertinajul „civililor“ și este oricând gata să sară cu gura pe ei, deși, în secret, are vise nocturne în care seamană teribil cu năbădăioșii cu care are de furcă ziua.

Cristinel și Cristișor:

Gemeni micuți care seamănă ca două picături de apă. Unul a fost spălat de mic, fără să i se ceară consimțământul și de-atunci are frică de apă și refuză cu încăpățânare să se îmbăieze. Celălalt a făcut baie când era mare, n-are nici o reținere față de apă și s-ar bucura nespus să intre în apă împreună cu fratele lui. Unuia îi place muzica, celuilalt nu prea. Unul este mai îngăduitor cu soția lui, celălalt nu prea este dispus să-i audă glasul, preferând parcă s-o știe mută.

Lapenti:

Prâslea familiei, ultimul născut, grăbit parcă s-o ia temeinic înaintea celorlalți.  Alintat și țâfnos, crede că toate și totul i se cuvin, acum, aici, … imediat. Gata să-și dea ochii peste cap, să bată din picior, să se de-a cu fundul de pământ și să se tăvălească pe jos ca să obțină ceea ce dorește. Vorbăreț, gregar, gălăgios, nestăpânit, pus mereu pe prietenie, dar și pe ceartă, are o înclinație nativă spre limbile străine, spre esoteric, spre spectaculos, mereu în pericolul de a deveni un excentric.

(Ar mai fi niște personaje secundare: Ostașul fără cordonul ombilical tăiat, martorul nimănui, anglicanii fără patrie, refărâmații, etc.)

Ce șanse am să trezesc interes cu o astfel de piesă?  Care sa fie acțiunea din cele trei acte? Care sunt de fapt personajele pozitive?

Singurii care pot ieși bine din această cacialma sunt „biruitorii“, cei care vor reuși să învingă climatul majorității dominante în care trăiesc pentru a face câteva lucruri recomandate de „Regele însuși“:

1.  Să își dea seama de tragedia în care trăiește majoritatea și să se întoarcă la Dumnezeu cu o pocăință personală sinceră (Apoc. 2:5).

2.  Să se reîndrăgostească mereu de Christos (Apoc. 2:5).

3. Să fie gata să sufere necazuri, batjocoră și suferințe (Apoc. 2:9-10).

4.  Să nu se lase târâți în practici și credințe din afara Scripturilor, aduse sub masca unei adânci spiritualități lipsite însă de moralitate (Apoc. 2:13-16; 20-23).

5.  Să stea lângă crezul clar al Scripturilor, așa cum a fost el predicat de-a lungul veacurilor și să trăiască în sfințenie (Apoc. 3:2-4).

6. Să fie pasionați de evanghelizarea celor pierduți (Apoc. 3:8-9).

7. Să nu se lase amăgiți de evanghelia prosperității, nici de o formă apatică de evlavie lipsită de putere, ci să se îmbogățească în Christos cu o sfințenie practică și cu o spiritualitate veghetoare (Apoc. 3:17-18).

8. Să trăiască în părtășia personală zilnică cu adevărata familie ragală (Apoc. 3:20).

_____________

Referințe:

Categories: Articole de interes general, Glume sarate, Maxime si cugetari