Sufletul suflă greu, sfarsit
Privind printr-o lacrima lumina
Gandul a-nghețat, s-a prăvălit
Caderea-i fara fund, spre moarte, bate-o vina.
Doar vantul mai spera sa duca-n gand speranța
Dar valul e prea greu și-i vadu-ntunecat
Steagul de-alta dat seamănă-acum cu zdreanța
Din capul aplecat, ochii inchisi s-au rasturnat
Iar în spatele lor nu stă decât visarea
Privind de-andoaselea cu șansa unei oarbe
Evadarea, închistarea, internarea
Eternul, insipidul joc cu boabe
Până când susul s-a-mpachetat cu josul
Și dreapta stă de-acurmeziș cu stânga
Fără suflare va rămâne moșul
Când oile se strâng acolo unde-i strunga.
Categories: Poezii
Barzilaiendan 
Citind poezia aproape ca mi-am trait momentele plecarii in vesnicii ! Acuma ma gandesc cine sa fie “moshul”.. ?!
Probabil a-ti compus-o sub influenta unor presimtiri ….sa nu zic apocaliptice !
O alta uimire pe care o am, este cand mai aveti timp si de poezii !? Numai pentru a scrie atatea articole cite are acest blogg, mie nu mi-ar ajunge toata viata si multumesc Domnului ca am fost tanar si am imbatranit …!
Felicitari si Domnul sa va binecuvanteze impreuna cu familia si lucrarea d-voastra !