Moldova IX

Gheorghe Monacu ne-a dus spre gradina lui de pe malul Prutului, in marginea Unghenilor (era sa scriu: “a unghiului”). Gradina de om gospodar, cu gaini, cu rate, cu zarva, rosii, ardei si cu mult …. papusoi. Ne spune doar intr-o doara si numai intr-un tarziu ca in spatele gradinii era gardul de sarma ghimpata care marca fisia de granita cu Romania. Astazi nu mai este. Este doar o fasie pe marginea careia buldozerele au ingramadit si inaltat un dig de pamant galben. Dincolo de el se afla amenintatoare … apele inundatoare ale Prutului. Ne ducem neincrezatori sa vedem cu ochii nostri. Asa este … “Fasia” este lata de cam 15 picioare si merge cat vezi cu ochii intr-o parte si in cealalta. Ne suim pe mormanele de pamantt. Dintr-o data, apele tuburi care pandesc de dincolo de dig se arata serpuind printre crengile copacilor scufundati. Inainte de inundatii, aici era o rapa de 21 de picioare (sapte metrii), pe care oamenii o coborau ca sa dea la peste.

De dincolo de liziera copacilor razbate panglica ametitoare a suvoiului de ape. Prutul curge acum cu viteza traficului nebun de pe autostradele americane.

Intreb daca este vorba sa merg “pe fisie”. Gheorghe imi spune ca de-amu totul e voie. Plec spre dreapta ca sa ajung sa pun si eu mana pe podul feroviar de peste Prut, supranumit “podul de flori”, pentru ca romanii de pe amandoua maluri l-au inflorat la sarbatoarea unei trecatoare si naiv entuziaste Uniri a neamului. Podul este inca aici. Entuziasmul a plecat spre alte granite. Daca s-ar face alaturi de piodul feroviar si unul pentru traficul auto, de la Ungheni la Iasi s-ar face doar o jumatate de ora …

Ma dau pe langa o batrana fara dinti care, la cei peste optzeci de ani, invarte harnica sapa si o lopata.

“Ce te uiti?”, ma intreaba.

“Nu inteleg ce faceti, dar va laud puterea.”

“Indrept si netezesc. Buldozeristul acela mi-a stricat malul si am fantana chiar aici. Iaca, n-am nevoie de ajutorul lui. Masinile mai mult strica …”

Ii spun ca sunt preot de romani din America. Se mira nevoie mare. O intreb daca ea crede in Dumnezeu. “Bineinteles, ca numa credinta ne da putere.”

Imi este draga si o rog sa primeasca ce i-as da mamei daca ar mai trai. Ii sarut mana si-i pun in palma cateva zeci de dolari. Plec repede de langa ea. Dansa se uita in palma, se dumireste, se mira iarasi. Am timp sa ajung destul de departe ca sa nu-mi vada fata. Striga cu glasul ei parca fara sunet, printre grilele gingiilor sterpe: ‘Bodaproste, maica. Bodaproste”.

Dupa seminarul de dimineata a urmat o sedinta de couseling cu o familie din loc (ea cu doi copii dintr-o alta casatorie si pocaita dupa sapte ani de concubinaj cu actualul sot care o lasase insarcinata acum, el cu o fata dintr-o alta casatorie, care sta insa cu mama ei, eunde el ii trimitea bani). Mi-am dat seama ca doar li se parea ca au probleme. Erau dintre membrii buni ai bisericii din Ungheni. Au plecat hotarati

sa ajusteze putinul care le mai ramasase piedica din calea fericirii matrimoniale.

N-am stat chiar cat s-ar fi cuvenit de vorba pentru ca a venit fratele Florin Vasiliu, pastorul bisericii baptiste din Iasi sa ma ia la intalnirea cu crestinii de dincolo de Prut.

Am fost trei in masina, pentru ca l-am luat acasa si pe Tica Olariu rubedenia mea care a venit sa ma asculte la Ungheni. Prin el speram sa ajung seara la spitalui de recuperare ca sa-l vizitam impreuna pe Pavel Badragan, verisorul care avusese un atac cerebral.

La autogara ne-am despartit de Leo care  s-a dus sa-si serbeze ziua de nastere la Causeni, la parinti, impreuna cu fratii si surorile.  Microbuzul Mercedes care avea sa-l duca avea agatate la parpriz, cu mare fala, stegulete de mercedes, Volvo si Iveco. Nu ma intrebati de ce. Singurul care n-avea nevoie de explicatie era unul pe care era scris: No smoking!

Florin si Tica mi-au povestit extraordinara impresie pe care o lasase in urma corul barbatesc si predica fratelui Iosif Serac. Providential, dansul a vorbit despre infierea unui copil din Iasi de catre o familie din Sacramento. n-avea de unde sa stie ca in sala celor care-l ascultau se afla si familia de evrei care facilitase aceasta infiere. Venisera intamplator doar dupa multe insistente din partea cuiva, ca sa stea numai zece minute. Au stat prinse in vraja mesajului providential pana la sfarsit si l-au cautat pe fratele Iosif ca sa-i spuna ca acum incep sa inteleaga cu adevarat ce inseamna dragostea lui Dumnezeu, care ne infiaza prin Christos.



Categories: Amintiri

3 replies

  1. De fiecare data cand merg la bunicii din partea mamei vad acel pod…si mama ne povesteste cum a fost cand a fost infiintat si cum bunicii au fost atunci sa-si vada rudele de peste Prut…

  2. Hei, Wes

    Ai inima legata cu a mea, de aia ai simtit ce-ai simtit.

  3. Scena cu batrana cea harnica si gestul tau mi-au umezit ochii ! Frumos .foarte frumos gest ! Luca 14.14

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: