10 Iulie, 2010, sambata seara târziu, Chisinău

Bine că m-am întors la timp! Afară plouă și e tare vânt. Fratele Victor Popovici are probleme cu destinția misiunii de duminică. La televizor se văd inundații mari. Niște oameni din comitetul de organizare local i-au spus că nu va veni lumea la evaghelizare. Zic eu: „Dacă am avea ceva lopeți, mai bine ne-am duce să-i ajutăm puțin cu digurile.“

Plecasem pe jos spre teatrul de balet și operă, de unde se auzea până la mine în cameră vuietul mulțimi. După o practică europeană la modă, o mare mulțime de oameni se adunaseră în piațetă să vadă împreună pe un ecran uriaș transmisia meciului pentru locurile 3-4 din cadrul Campionatului mondial de fotbal. Nu mă interesa meciul. M-am dus doar ca să studiez și eu .. fenomenul social, nou pentru mine. Memorasem drumul și am pornit-o vitejește, cu toate că era trecut de ora 22:30. Arbori mari foarte stufoși, becuri puține … Pe la jumătatea drumului am văzut în față o haită de câini care înconjuraseră o pereche plecată și ea la plimbare cu propia potaie. Harmălaie mare! Cred că haita se oferise să-i scurteze omului pantalonii și el nu voia. Am preferat să mă opresc la o distanță bunicică, de la care fuga rămânea o opțiune viabilă. Lătratul se întețea cu fiecare secundă. Probabil că nu se înțelegeau la preț …

Mi-am zis că se merită s risc și am cotit-o la dreapta pe o rută ocolitoare. Am făcit-o cu strângere de inimă pentru că o mai făcusem în Moldova acum doi ani, când, în Ungheniul troienit din preajma Crăciunului, am luat-o puțin la dreapta … Am făcut atunci turul orașului, fără să plănuiesc și fără să vreau.

Din cauza lătratului general din cartier, am renunțat la mersul pe trotuar și am luat-o pe mijlocul străzii.  Mașinile erau rare la ora aceea, dar s-a stârnit dintr-o dată un vânt năvalnic și harnic nevoie mare, care a împins spre mine primele picături de ploaie. Cum tocmai mă spălasem pe cap, am decis că este suficient și m-am întors pe călcâie, făcând calea întoarsă. De data aceasta am ajuns înapoi cu bine.  Acum, afară plouă, Germania a bătut cu 3-2. Toată lumea este mulțumită, afară de unii care s-au îmbătat și fac gălgie prin centru. Hei, pe unii nu-i poți mulșumi niciodată, orice ai face și orice ar face ei.

Clădirea de la Uniune este o bijuterie. Stau într-o cameră foarte frumoasă, cu o baie adiacentă. Înainte de a pleca în America, Victor Popovici a supravegheat personal ridicarea acestei clădiri. Mi-o poate descrie și cu ochii închiși.

Așa cum știți, sâmbătă seara am fost în clădirea Palatului feroviarilor. Pe vremuri, creștinii o priveau doar pe dinafară. Astăzi, în Moldova democratică, creștinii au închiriat-o pentru un servici de închinare către Dumnezeu. Zidurile, îmbibate cu ecourile imnurilor revoluționare comuniste, se sfințesc acum în armonia imnurilor de laudă pentru Creatorul și Stăpânitorul lumilor.

Moldovenii au venit în număr mare să vadă și să asculte corul venit din America românească pentru a le spune că valorile lui Dumnezeu eclipsează pretutindeni bucuriile de o clipă ale păcatului. Acesta este mesajul rostit de fratele Nelu Brisc, păstor la Portland, venit împreună cu fratele Iosif Serac să însoțească corul „Laudă Mielului“.

„Sau materia te va părăsi pe tine sau tu o vei părăsi pe ea. N-o poți avea decât până la mormânt. Este vremea să te ocupi puțin și de sufletul tău, pentru că vei merge cu el în eternitate. Ai probleme mari. Ai nevoie de viață veșnică, de fericire, de părtășie cu Dumnezeu. Vino să te împaci cu Dumnezeu. Fă-o acum! Nu lăsa materia să te biruiască și să te păcălească!“

Fratele Iosif Serac i-a chemat și el pe toți cei prezenți să se înscrie în corul care va cânta în veșnicie laudele Mielului. Fratele Daniel Stăuceanu și-a dirijat una din prelucrările lui, „Rugă“. Pentru dânsul ocazia de a veni în Basarabia la această vârstă este un privilegiu. De aici s-au refugiat părinții lui în România când au dat năvală  peste Basarabia comuniștii ruși. Când am ajuns la sală Palatului, m-am grăbit să dau mâna cu bărbații aceștia minunați care se jertfesc să plece din America într-un turneu așa de mare și obositor. Unii dintre ei, internetiști înveterați, mi-au spus că au citit deja ceea ce am afișat azi dimineașă pe blog. Atenție deci!

Printre cei cunoscuți din bisericile de pe coasta de vest a Americii sunt și fețe necunoscute. Mi se explică cu bucurie că 15 români din Europa au venit să se alăture corului încă de la Paris. Primiseră din timp partiturile și se pregătiseră singuri. Un  altul era australian. Auzise și el de lucrarea corului în anii precedenți și venise să se alăture grupului. Deși nu vorbește românește de loc, a învățat toate cântările pe dinafară.  Sami Prelipceanu nu este numai un dirijos foarte priceput, ci și un bun creștin care a știut să trezească în mulți entuziasmul „laudelor“.

Mi se spune că la sală au venit și un reprezentant al Guvernului împreună cu inspectorul Securității locale pentru problemele culturale. Este și asta o dovadă a atenție și o cinste care ni se face. M-am rugat ca în seara asta, la Palatul feroviarilor, totul să mearga „ca pe roate“.

Categories: Amintiri