Seara asta, fratele Sezonov a spus poezia urmatoare la noi in biserica. Mai multi mi-au cerut-o. Iat-o aici scrisa:

Fiul nerisipitor

Costache Ioanid

Cu cel ce nu-i decât un ciob,
cu un hoinar te bucuri, tată.
Eu ţi-am dus greul ca un rob
şi n-ai fost vesel niciodată.

– Da, fiul meu, tu ai robit,
dar eu te-aştept de-o veşnicie
ca să-mi slujeşti ca fiu iubit,
din dragoste, nu pe simbrie…

– Cu-acest fugar, cu-acest proclet
petreci sub viţă şi sub cetini.
Şi mie nu mi-ai dat un ied
ca să mă bucur cu prieteni.

– O, nu un ied, ci zeci de zeci
ţi i-aş fi dat, căci se cuvine.
dar tu voiai ca să petreci,
vai, cu prietenii, nu cu mine…

– I-ai dat inel împărătesc
si mantie de in cu ciucuri.
Iar eu de ani şi ani trudesc,
şi tu de mine nu te bucuri.

– Tu eşti al meu. Dar eşti pustiu.
El s-a întors din foc şi gheaţă!
El a fost mort şi azi e viu,
iar tu trăieşti şi nu ai viaţă.

Amin!

Categories: Poezii