Impresii de Moldova

Moldova este o Romanie mai saraca. Pe alocuri seaman foarte mult cu Rusia. Then again, Romania in care am copilarit eu si mi-am trait tineretea semana si ea teribil de mult cu …Rusia.

De la broboada purtata pe cap, la fustele largi si …atotcuprinzatoare; de la rudimentarismul agresiv si pana la incapacitatea de a accepta noul cu decenta si de la sentimentalismul patologic pana la patriotismul orgolios, moldovenii sunt o copie la scara a pravoslanismului slavon, petecit cu spiritual latin gregar.

Lipsite de cortinele ingaduitoare ale invelisului de verdeata al verii, casele si satele prin care am trecut se vad mohorate in saracia caselor darapanate si facute parca adesea “una cu pamantul”.

Romania ultimilor ani s-a occidentalizat ostentativ, chiar daca vulgar, in domeniul urbanistic si s-a modernizat fara discernamant in vestimentatie si vocabular. Moldova nu s-a occidentalizat inca. Tot ce se construieste este in stilul vechi, cu caciula trasa pe ochi, mohorat si economicos. Sunt insa destule mutatii izbitoare. In restaurantul de pizza, doua ecrane plate de ultima generatie rulau continuu imagini din statiunile montane de lux ale Europei. Stationarea in aceste restaurante da iluzia unei calatorii prin spatiu si senzatia inselatoare de apartenenta la lumea “buna”.

Mi s-a spus ca Moldova ocupa unul din primele locuri la depresii si sinucideri in clasamentul mondial. Populatia este prabusita sub un sentiment de neputinta. Merg in Moskova si vad abundenta, merg ilegal in Europa si vad abundenta. Vin acasa si vad stagnare si o realitate geopolitica ce interzice progresul.

Rusia n-are nevoie de o Moldova bogata, ci de una dependenta de mila ei. Europa nu investeste aici nimic pentru ca exista riscul ca Rusia sa vina si sa ia tara inapoi.

Pe strada au aparut discoteci si moldovenii beau foarte mult. Pedepsiti de soarta, ei se razbuna pe toata lumea afisand o fronda cu straluciri prooccidentale, dar putreda si urat mirositoare. Raul se deprinde mult mai rapid decat binele, iar imitatia exterioara se imbraca mult mai usor decat sofisticarea interioara. Transformarile “cultural sau “de civilizatie” se realizeaza aproape peste noapte in straturile superficial ale exteriorului, dar cer ani de zile ca sa atinga esenta interioara a caracterului si “psihicului” unei natiuni.

Este 7 dimineata, in sfanta zi de luni 29 Decembrie 2008. Batranul an care a insemnat asa de multe pentru asa de multi isi traieste oboist ultimele zile. Zapada care continua sa cada vesel afara vesteste parca déjà nevinovatia copilareasca a anului ce sta sa vina.

La fel de vesela este si atmosfera partasiei cu acest grup de tineri lucratori si “lucrati”, in care, se pare ca din ce in ce mai des in ultima vreme, sunt “cel mai in varsta”. Rutina unor intalniri pe care le-au avut In ultimii ani impreuna cu tinerii veniti din America i-a deprins pe tinerii de aici cu activitati in care par chiar sa stie ce au de facut. Fiecare dintre organizatori este “pe faza” competent si corect in ceea ce este chemat sa faca.

Cineva mi-a spus ca prapastia dintre generatia tanara si generatia batrana din Moldova se casca din luna in luna tot mai amenintatoare sa inghita linistea si pacea lucrarii impreuna din biserici. Da, mi-am adus aminte; au fost cuvintele episcopului baptistilor din Moldova, multumit ca am zabivit o dimineata impreuna cu biserica mare si ingrijorat ca plec sa stau o saptamana impreuna cu lucratorii tineri din bisericile nou plantate.

Schimbarile rapide se transforma pe alocuri intr-un balaur care scuipa foc si inghite fara mila pe cei neavizati sau neveghetori. Intentiile bune nu sunt insotite intotdeauna in haina cuvintelor bune sau a bunei cuviinte si asta … doare foarte adanc. Recunosc in aceasta atmosfera multe din manifestatile de criza din bisericile romane din America, unde specificul unei culture minoritare este inghitit nemilos de caracteristicile culturii majoritare. Vom reusi oare sa le transmitem cateva lectii din experientele noastre ca sa nu ne repete si greselile?

Aseara, in subiectul seminarului despre scopurile lui Dumnezeu pentru Biserica si despre strategia “crestina” a lucrului cu oamenii, m-am straduit sa le spun ca nu este suficient sa alergi repede, cat mai repede, ca sa te desprinzi de trecut. Trebuie sa sti foarte bine pe ce directie alergi. Directia este prioritatea numarul unu. Altfel risti sa avansezi cu adevarat foarte mult, dar pe o directive la fel de gresita ca si a celor cu care nu mai vrei sa alergi impreuna. Schimbarea nu inseamna intotdeuna si nu neaparat o plecare inspre un “mai bine” plin de rasplatirile anticipate. Schimbarea poate fi la fel de sterila ca si starea pe care ai parasit-o. Schimbarea poate fi in cazurile cele mai nefericite chiar un pas inspre “mai rau” si mai steril ca inainte. Este nevoie de un model spre care sa mergem, de o metoda a principiilor universal valabile si dumnezeieste recomandate pentru crestinii din toate timpurile si toate locurile. Metodele si practicile pot si trebuie sa se schimbe adesea ca sa tina pasul cu imprejurarile noi prin care trecem, dar cei care trecem trebuie sa “ramanem” mereu aceeasi, credinciosi exemplului lui Christos si incapatanati in dorinta noastra constanta de a ramane “in adevarul celor déjà scrise” si in credinta “data sfintilor odata pentru totdeauna”.

Aseara am vorbit, pe fondul primelor doua seminarii ale lui Rick Warren, despre ce este o biserica cu scopuri clare si cum se formuleaza si cristalizeaza scopurile unei biserici locale. Grafica a ilustrat cele cinci scopuri biblice: inchinarea, evanghelizarea, integrarea in partasia bisericii, maturizarea, identificarea specificului personal sia chemarii individuale si descoperirea misiunii in lume. Rick n-are pretentia ca adescoperit ceva nou, ci doar ca a repetat si reasezat in limbajul contemporan etapele dinamicii spiritual din biserica celor doua mii de ani. Evanghelizam lumea ca sa-I aducem pe oameni la Christos, pe cei care-L primesc ii integram in partasia familiei din biserica locala, ii ajutam sa creasca spre maturizare, sa-si descopere darurile si chemarea la slujirea specifica, pentru ca apoi sa-I trimitem “la locul de munca”, in lume ca sa depuna marturia lor crestina prin trai si grai ca si altii sa fie evanghelizati, integrati in biserica, maturizati, echipati, trimesi la randul lor ca sa evanghelizeze si sa …

TOATE bisericile, din toate denominatiile si traditiile au facut candva aceasta lucrare asa, dar unele s-au blocat in mecanismul unor practici a caror semnificatii si scopuri au fost uitate.

Cred ca venirea tinerilor romani din America sa lucreze cu oamenii din Moldova a fost un act providential al harului divin. Tinerii de aici au putut vedea stfel ca apartinerea la tara cu cea mai inaintata tehnologie si cu cel mai inalt ritm al schimbarii nu presupune neaparat abandonarea valorilor constante care i-au transformat pe oameni in crestinismul activ in ultimii doua mii de ani. Mesajul lui Dumnezeu nu apartine trecutului, ci vine la noi din sfera vesniciei, de dincolo de limitele previzibile ale viitorului intrevazut astazi. Dumnezeu este etern, valorile Lui sunt neschimbatoare, iar Biserica Lui este cea mai superioara forma de existent de grup, cel mai formidabil laborator pentru innoirile lucrate de Duhul Sfant in cei pe care-I pregateste pentru intrarea in compania eternal a celor din Imparatia lui Dumnezeu. Civilizatiile contemporane, oricat de avansate ni s-ar parea noua, nu sunt decat forme caricaturale, provincialisme pacatoase ale acestei lumii perimate si pornite invariabil spre rau.

Ma veti intreba: cand ai avut timp sa te gandesti la toate acestea daca ai fost atat de ocupat ziua cu partasia tinerilor, iar noaptea ai dormit? Am sa va raspund: “Cine a zis ca in misiune se doarme … noaptea?”

Pentru picioarele unuia deprins sa mangaie nisipul plajelor californiene, scartaitul zapezii sub cizmele care s-au incumetat sa infrunte gerul de afareste ceva nou si vechi totodata. ce frumoase erau noptile de colind din copilaria si tineretea noastra bucuresteana!

Le-am spus gazdelor ca ma duc sa fac un mic tur al imprejurimilor. Am facut pana la urma unul mult mai mare pentru ca m-am … ratacit. Unghieniul este totusi un oras de 50.000 de locuitori. M-am temut sa cer indrumari pentru ca toata lumea vorbeste ruseste. Am intrebat pana la urma pe un barbat care parea amabil: “Vorbiti cumva romaneste?”

Mi-a răspuns apăsat: “Nu, moldovinește.”

Advertisements


Categories: Amintiri

3 replies

  1. Aveti un dar extraordinar de a observa lucrurile si a le pune in scris. Citesc aceste istorii cu mare interes, mai cu seama ca sunt legate de meleagurile natale. Totusi as indrazni sa fac unele observatii. Am impresia ca printre randurile scrise cu caldura despre Moldova (Basarabia) transpira un pic de mandrie si superioritate romaneasca vis-a-vis de moldoveni (romanii din Basarabia). Recunosc ca suntem diferiti, pravoslavnici, peteciti cu spirit latin gregar, spunem “cu mandrie” ca vorbim moldoveneste, etc, dar cred ca in aceste timpuri, cand Moldova se afla la o importanta rascruce a istoreie, e nevoie mai degraba sa fie incurajate acele mici si putine raze romanesti, decat sa impingem acest popor si mai mult in bratele Rusiei… Apropo, eu intr-adevar am fost multumit ca ne-ati vizitat, dar nu-mi amintesc sa fi fost ingrijorat de plecarea la tinerii din bisericile nou plantate.

  2. Excelent,maestre!

  3. Ce Dumnezeu mare avem…
    nu putem decit sa ne smerim in uimire ca alege sa se foloseasca de niste “vase” asa slabe ca noi.
    El sa te calauzeasca la tot pasul!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: