A fost o vreme când toți oamenii veneau cu gălețile la izvorul de lângă sat. Acum, marea majoritatea „și-au tras apă“ și beau apă de la robinet, apă tratată cu tot felul de chimicale.

În plan sufletesc, situația stă la fel. Iată ce am găsit scris într-unul din articolele preluate azi pe acest blog:

„Între adevărurile lumii și Adevărul lui Dumnezeu

Puține cuvinte sunt mai folosite și, în același timp, mai golite de sens decât cuvântul „adevăr”. 

Îl întâlnim mereu pretutindeni. Politicienii îl invocă în discursuri, jurnaliștii îl revendică în numele profesiei, ideologiile îl folosesc ca pe o armă, iar oamenii obișnuiți îl rostesc cu convingerea că îl cunosc. 

Și totuși, dacă privim cu sinceritate lumea în care trăim, constatăm lesne că rareori adevărul a fost atât de disputat, atât de fragmentat și atât de greu de recunoscut ca în vremea noastră.

Paradoxul epocii moderne este că, deși avem acces la o cantitate de informații fără precedent, nu pare deloc că am devenit mai aproape de adevăr. Dimpotrivă. Avem mai multe explicații, mai multe interpretări, mai multe teorii și mai multe certitudini concurente decât oricând. Suntem înconjurați de experți, de analiști, de influenceri, de instituții și de algoritmi care ne spun neîncetat ce trebuie să credem și ce trebuie să respingem. 

În acest vacarm al opiniilor, adevărul nu mai apare ca o lumină sub care se deslușesc limpede  toate lucrurile, ci a devenit ca un teritoriu revendicat simultan de tabere aflate într’un conflict permanent.

Una dintre cele mai mari drame ale timpului nostru nu este lipsa adevărului, ci proliferarea lui aparentă. 

Nu mai trăim într’o lume care neagă adevărul, ci într’una care produce adevăruri în serie. Fiecare grup își are propriile certitudini. Fiecare comunitate își construiește propriul univers de interpretare. Fiecare ideologie își proclamă propriul adevăr și îl apără cu o pasiune care seamănă uneori cu fanatismul religios.

Astfel, nu mai asistăm la o căutare comună a adevărului, ci la un război al adevărurilor.

Și tocmai aici începe și înșelarea.

Pentru că cele mai periculoase minciuni nu sunt cele care se prezintă ca minciuni. Cele mai periculoase sunt adevărurile camuflate. Sunt acele jumătăți de adevăr care ascund cealaltă jumătate. Sunt informațiile corecte, dar mutilate și incomplete. Sunt faptele reale, însă scoase din context. Sunt concluziile care pornesc de la o observație adevărată, dar conduc spre o interpretare falsă.

Istoria omenirii este plină de asemenea exemple. 

Nu întotdeauna răul a venit sub chipul minciunii grosolane. De cele mai multe ori el a venit îmbrăcat în hainele adevărului, folosindu’se de el pentru a ascunde ceea ce era esențial.

Este una dintre tehnicile folosite de Mamon. 

Adevărul parțial este întodeauna mai primejdios decât minciuna totală.“

Categories: Maxime si cugetari, Pentru lucrători

Tags: Daniel Branzai