DOMNUL ESTE APROAPE
Și a fost așa: când a auzit robul lui Avraam cuvintele lor, s-a plecat cu fața la pământ înaintea Domnului. Și robul a scos obiecte de argint și obiecte de aur și haine și le-a dat Rebecăi; și a dat lucruri de preț și fratelui ei și mamei ei […] Și el le-a zis: „Nu mă opriți, deoarece Domnul mi-a dat reușită în călătoria mea; dați-mi drumul, ca să merg la stăpânul meu“.
Geneza 24.52,53,56

Slujitorul bun și credincios (5)
Să remarcăm trei lucruri în versetele de mai sus.
În primul rând, atunci când slujitorul i-a auzit pe Laban și pe Betuel zicând: „Iată, Rebeca este înaintea ta, ia-o și mergi; și să fie soția fiului stăpânului tău“ (versetul 51), și astfel a fost sigur de reușita misiunii sale, primul lucru pe care l-a făcut a fost să se închine Domnului, care-l călăuzise pe cale și îi dăduse izbândă. Succesul nu l-a umplut de mândrie, ci, dimpotrivă, l-a smerit și l-a umplut de recunoștință față de Domnul. Aceasta este o lecție binefăcătoare pentru toți cei care-L slujesc pe Domnul.
În al doilea rând, după ce a vorbit despre măreția lui Avraam și despre faptul că tot ceea ce acesta avea îi dăruise lui Isaac, robul a oferit dovezi clare cu privire la acest lucru. A scos podoabe de aur și de argint și haine, și le-a dat Rebecăi. Le-a dat de asemenea lucruri prețioase fratelui ei și mamei ei – toate fiind dovezi ale măreției lui Isaac. Atunci când Îl prezentăm pe Hristos altora, să ne aducem aminte că le vorbim despre Cel care este Împăratul împăraților și Domnul domnilor, Creatorul și singurul Mântuitor!
În al treilea rând, odată ce misiunea sa a fost încheiată, robul a dorit să se întoarcă la stăpânul său: „Nu mă opriți, […] dați-mi drumul ca să merg la stăpânul meu“. El venise de la stăpânul său, iar acum dorea să se întoarcă în prezența lui, ceea ce ne amintește de cuvintele Stăpânului nostru: „Unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu“ (Ioan 12.26). Ce loc binecuvântat în care să ne aflăm! Și ce lecție practică pentru toți cei care doresc să-I slujească Domnului!
A. M. Behnam
Categories: Studiu biblic, Teologice
Leave a comment