DOMNUL ESTE APROAPE

Te rog, nu ne părăsi, pentru că tu știi unde să așezăm tabăra în pustie și tu vei fi ochi pentru noi.

Numeri 10.31

Ne-am mira poate de cuvintele lui Moise, dacă nu am cunoaște câte ceva despre propriile noastre inimi și despre tendința lor de a se sprijini pe om, în locul Dumnezeului celui viu. Ne-am putea întreba: de ce avea nevoie Moise de Hobab, ca ochi pentru ei? Nu era Iahve suficient? Nu cunoștea El pustia? Ar fi îngăduit El ca poporul să se rătăcească? Trâmbițele de argint nu erau mai bune decât ochii lui Hobab? De ce atunci căuta Moise ajutor omenesc? Din nefericire, cu toții cunoaștem motivul. Cu toții am cunoscut, spre pierderea noastră, tendința inimii de a se sprijini pe ceea ce ochii văd. Nu ne place să ocupăm un loc de absolută dependență de Dumnezeu, pentru orice pas al călătoriei, și ne vine greu să ne sprijinim pe un braț nevăzut. Un Hobab pe care să-l putem vedea ne inspiră mai multă încredere decât Dumnezeul viu, pe care nu-L putem vedea. Ne simțim confortabil și suntem satisfăcuți atunci când beneficiem de prezența și de ajutorul omului muritor, însă ezităm, șovăim și ne tragem înapoi atunci când trebuie să înaintăm prin credința simplă în Dumnezeu.

Aceste afirmații pot părea dure, însă întrebarea este: sunt ele adevărate? Există oare vreun creștin care să le citească și să nu le recunoască adevărul? Cu toții suntem înclinați să ne sprijinim pe un braț de carne, iar aceasta în ciuda miilor de exemple cu privire la nechibzuința unui astfel de mod de a proceda. Am fost martori, de nenumărate ori, la zădărnicia încrederii în oameni și totuși continuăm să ne punem încrederea în ei. De cealaltă parte, am fost martori de asemenea la realitatea sprijinirii pe Cuvânt și pe brațul Dumnezeului viu; am experimentat faptul că El niciodată nu ne lasă, că niciodată nu ne dezamăgește, ba, mai mult, că El a făcut întotdeauna cu mult mai mult decât I-am cerut sau chiar am gândit noi; și totuși suntem întotdeauna înclinați să nu ne încredem în El, ci să ne sprijinim pe orice trestie frântă și să ne săpăm fântâni crăpate, care nu țin apa.

Așa stau lucrurile cu noi, însă – binecuvântat să fie Dumnezeu! – harul Său este îmbelșugat față de noi, așa cum a fost și față de Israel, în împrejurarea de care ne ocupăm acum. Dacă Moise a căutat călăuzire din partea lui Hobab, Iahve îl va învăța pe slujitorul Său că El Însuși este atotsuficient pentru a-Și călăuzi poporul.

++++

Moise avea nevoie de un tratament pentru suflet. Și noi avem nevoie de el. Ce face Dumnezeu?

Când Moise este nemulțumit, Dumnezeu îl dă pe mâna altor nemulțumiți. Capitolul 11 din Numeri este capitolul “prepelițelor”. Dumnezeu răspunde lipsei noastre de încredere, dar ne și pedepsește.

Iar Hobab este înlocuit cu șaptezeci de bărbați calificați doar pentru un sigur lucru: au duhul primit de la Domnul. Nu priceperea și experiența locurilor de califică să slujești alături de Moise (Hobab), ci călăuzirea divină.

Categories: Studiu biblic, Teologice