Divinitatea lui Isus în Evanghelia lui Ioan

By barzilaiendan on May 14, 2025 • ( 0 )

Scriam în comentariul meu intitulat „Un Paște mai profund“, că Ioan scrie nesinoptic și mai târziu decât ceilalți evangheliști. Cartea lui este un apel la o generație care trecuse mult prea repede și prea superficial peste „cazul învățătorului din Nazaret“. Apostolul își invită cititorii la o reevaluare a lui Isus Christos, la un alt fel de a vedea Paștele.

Ioan scrie, așa cum recunoaște pe față: „pentru ca voi să credeți că Isus Christos este Fiul lui Dumnezeu și, crezând, să aveți viață în Numele Lui“.

Unul din argumentele prezentate de Ioan este eternitatea Celui pe care ei L-au crezut doar un om obișnuit.

Tema aceasta este proclamată încă din primul capitol al Evangheliei lui Ioan și nu o dată ci de trei ori! Expresia care definește eternitatea lui Isus Christos apare în versetele 15, 27 și 30 fiind exprimată în aceste cuvinte:

„Ioan a mărturisit despre El când a strigat: „El este Acela despre care ziceam eu: ‘Cel ce vine după mine este înaintea mea, pentru că era înainte de mine’.

Nu este logic să spui că cineva poate fi cronologic și înainte și după cineva. Dar Isus nu este încadrat în dimensiunile noastre cotidiene de spațiu și timp. El este dintotdeauna. El este etern!

A doua ocazie în care Ioan postulează eternitatea lui Isus Christos este în capitolul 3 al Evangheliei sale.

,,Învățătorul lui Israel“ (3:10) a stat față atunci în față cu ,,Învățătorul venit de la Dumnezeu“ (3:2). Discuția lor s-a purtat la un nivel foarte înalt și doar cei grăbiți par să o desconsidere. Nu există nici un ,,învățător“ din lume care ar putea spune că, spre deosebire de Nicodim, poate pătrunde, înțelege și explica misterele ,,nașterii din nou“! Domnul Isus nu-i vorbește despre ea ca să-l încurce, ci ca să-L convingă de caracterul supranatural al lucrării Sale. În fața descumpănirii lui Nicodim, Domnul Isus mai aduce încă două argumente ale divinității Lui: omniprezența Lui și mesajul unui gest profetic.

Dacă veți citi cu atenție textul lui Ioan veți descoperi nu o greșeală de gramatică, ci un timp verbal care complică lucrurile:

,,Dacă v-am vorbit despre lucruri pământeşti şi nu credeţi, cum veţi crede când vă voi vorbi despre lucrurile cereşti?Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a pogorât din cer, adică Fiul omului, care este în cer“ (Ioan 3:12-13).

Fiind pe Pământ atunci, Fiul lui Dumnezeu ar fi trebuit să spună ,,care a fost în cer“, dar Domnul Isus nu poate face aceasta, pentru că El este peste tot și în același timp. Spre buimăcirea lui Nicodim, Domnul Isus îi spune că El este în același timp în două locuri: și în cer și pe pământ! El este omniprezent și omniștient (știe lucrurile din cer), iar prin moarte și înviere va dovedi că este omnipotent.

Nu este singura dată când evanghelistul Ioan ascunde în text dovezile omniprezenței Domnului Isus Christos.

,,Isus le-a mai spus: „Eu Mă duc, şi Mă veţi căuta şi veţi muri în păcatul vostru; acolo unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni”. Atunci, iudeii au zis: „Doar n-o avea de gând să se omoare, de zice: ‘Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni!’ ”„Voi sunteţi de jos”, le-a zis El, „Eu sunt de sus. Voi sunteţi din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta“ (Ioan 8:21-23)

Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea; avăzut-o şi s-a bucurat.”„N-ai nici cincizeci ce ani”, I-au zis iudeii, „şi ai văzut pe Avraam?!” Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, mai înainte ca să se nască Avraam, suntEu.” (Ioan 8:56-58).

În discuția cu evreii, Domnul Isus nu numai că-i informează că a stat de vorbă cu Avraam despre venirea Sa pe pământ (ceea ce ne face să credem că motivația credincioșiei lui Avraam a fost înrădăcinată în cunoștințe profetice nescrise în cartea Genezei), ci și că El a existat ,,înainte de Avraam“. Iarăși, evanghelistul Ioan nu scrie ,,înainte să se nască Avraam, am fost“, ci ,,înainte să se nască Avraam, Eu sunt“. El folosește prezentul în loc de trecut. Nu este o greșeală gramaticală, ci o subliniere a omniprezenței Fiului lui Dumnezeu. Isus Christos este pretutindeni în spațiu și în timp.

Un alt pasaj despre omniprezența Domnului Isus se află ,,ascuns“ la vedere în rugăciunea de Mare Preot consemnată în Ioan 17. Acolo, El folosește prezentul în loc de viitor. În cea de a treia secțiune a ei, când Domnul Isus se roagă pentru toți credincioșii din istorie, El folosește iar un timp gramatical greșit (pentru noi), vorbind la prezentul continuu etern al divinității:

,,Tată, vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu, fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii“ (Ioan 17:24).

Domnul Isus se afla atunci în marea criză dinaintea răstignirii, dar El exista concomitent și în slava de dinainte de întemeierea lumii!!! De aceea, El nu poate spune ,,vreau ca acolo unde voi fi Eu (după răstignire, înviere și înălțarea la cer), să fie împreună cu Mine …“ El era deja acolo (și bineînțeles că era și pe pământ). Nu Ioan se joacă cu timpurile verbale, ci Domnul Isus le folosește așa ca să-și argumenteze divinitatea.