Una din cele mai mari și mai păguboase greșeli din creștinism este să credem că ne începem viața eternă doar în clipa morții. Nimic mai neadevărat!

Oferta Fiului lui Dumnezeu este „ca ei să aibă viața și s-o aibă din belșug“, „Eu sunt viața veșnică“. Iar ucenicii au înțeles și au reacționat: „La cine să ne ducem. Tu ai cuvintele vieții veșnice“. Femeia de la fântâna lui Iacov a înțeles: „Dă-mi și mie …“.

La cumpăna dintre ani, simt datoria să trag un semnal de alarmă: Copii lui Dumnezeu „născuți din nou“, trăies la nivelul vieții nenăscute din Dumnezeu, rătăcind și risipind în firea pământească.

Pentru evrei, Anul Nou este un examen introspectiv și o realinieiere cu intențiile lui Dumnezeu; o mecesară corectare a zborului. Pentru creștini, acel „mai lasă-l un an“ este un avertisment solemn și o chemare la rodirea cu valoare eternă.

Și care ar fi coordonatele acestei corectări de viață?

Cea dintâi este ca în imaginea getelor de la mână, și cea mai importantă. Degetul mare este singurul opozabil și elementul care ne deosebește de TOATE celelalte viețuitoare de pe pământ. El este singurul care poate transforma mâna într-o unealtă. Fără el, am fi cu totul neputincioși. Degetul mare este, pentru mine, relația prioritară personală cu Dumnezeu.
Când a venit la Domnul Isus ca să afle ce trebuie să facă pentru a intra în viața veșnică, tânărul bogat nu a pus o problemă teologică, ci una practică. El a întrebat ceva foarte practic. La fel trebuie să facem și noi! Să-L iubești pe Dumnezeu este mult mai mulr decât să citești Biblia. Richard Wurmbrand spunea că mulți suntem îndrăgostiți de Biblia lui Dumnezeu, în loc să fim îndrăgostiți de Dumnezeul Bibliei. „Acel „du-te de vinde tot ce ai, iar apoi vino și urmează-Mă“ este sinonim cu abandonarea vieții de acum și debutul în viața eternă, care era și este în Isus Christos!

Cea de a doua prioritate este grija pentru partenerul de viață, corespunzător în desenul mâinii cu degetul indicator, al doilea din cele cinci. La judecata din urmă, Dumnezeu va aduce ca matoru împotriva ta pe acest partener. El te va arăta cu degetul. Nimeni nu te cunoaște ca el. Este partea din tine pe care o neglijezi cel mai mult, deși trăiește sub nasul tău.

Cea de a treia prioritate sunt cei din familia ta. „Dacă nu poartă cineva grijă de cei din casa lui este mai rău decât cei necredincioși și s-a lepădat de credință“. Cei din familia ta au nevoie de tine și ești responsabil pentru ei înaintea lui Dumnezeu.

A patra prioitate sunt cei din adunare, cei din „casa credinței“, frații și surorile tale în Domnul. Biserica nu este o sală de spectacole și nici o adunătură de străini. Trebuie să mă întreb: „Pentru cine am fost o binecuvântare anul trecut? Pentru cine pot face mai mult anul acesta?“ Chestia cu „mădulare unii altora“ nu este doar o figură de stil, ci o necesitate strict necesară.

A cincea prioritate sunt cei din afara Bisericii. Uniți cu „dragostea de frați, iubirea de oameni“. Asta nu înseamnă că cei din Biserică nu sunt demn de a fi iubiți, ci că cei din afara ei trebuie tratați tot ca un fel de frați. Zicala „Tu ești poate singura Biblie pe care o vor vedea unii oameni“ este cât se poate de adevărată. Faptul că ești ce trebuie în familie și în Biserică nu poate să te mulțumească. Să fi un partener bun, un părinte bun, un bun mădular în Biserică nu înseamnă încă tot. Dumnezeu ne-a lăsat să fim lumina lumii și sarea pământului.

Și un om firesc poate trăi la nivelul unui om bun, civilizat. Asta nu este însă nimic de valoare eternă! Trebuie să ne reactivăm în noi convingerea că am intrat deja în viața veșnică, locuind deja, într-un anumit fel, în locurile cerești. Tot ce facem cu gândul sau cu fapta trebuie să fie îmbibat cu acest fel de gândire.

Eternitatea noastră a început! Înalmează-te la început de an cu această viziune a vieții. Ești supranatural, trăiești în domeniul supranatural și ai la dispoziție resurse supranaturale. Dumnezeu te-a lăsat pe pământ ca să fi un instrument în lucrarea Sa. Ești înconjurat de îngeri și porți în tine comoara inestimabilă a prezenței Duhului Sfânt! Trăiește ca atare! Ridică-te mai sus de gunoaiele acestei lumi. Caută să nu mai cunoști pe nimeni „în felul lumii acesteia“. Privește în jur „prin Christos, în Christos și din Christos“.

Încă o dată, spune împreună cu mine: „Eternitatea mea a început deja!“

Categories: Studiu biblic, Teologice

Tags: Daniel Branzai