Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată; – 1 Petru 2.9

Apostolul pune înaintea celor credincioși ceea ce harul a făcut pentru ei și scopul pentru care Dumnezeu i-a chemat. Mai întâi, harul i-a îmbrăcat cu cele patru însușiri prezentate la începutul primului capitol.

În primul rând, ei erau un neam ales după știința dinainte a lui Dumnezeu (conform cu 1 Petru 1.2).

În al doilea rând, ei erau o preoție împărătească, depășind preoția sfântă din versetul 5; o preoție părtașă la împărăție împreună cu Marele Preot care Se afla în fruntea ei.

În al treilea rând, ei erau o națiune sfântă, față de care poporul aflat sub lege își pierduse orice drept, pentru totdeauna. Nu le spusese oare Dumnezeu, pe muntele Sinai: „Dacă veți asculta de glasul Meu cu adevărat și veți păzi legământul Meu, veți fi comoara Mea deosebită dintre toate popoarele … Îmi veți fi o împărăție de preoți și o națiune sfântă“? Și nu răspunsese oare poporul: „Tot ce a zis Domnul vom face“ (Exod 19.5-8)? Dar acum, sub regimul harului și al alegerii, ei primeau aceste titluri pe care legea nu putuse niciodată să le dobândească pentru ei.

În sfârșit, în al patrulea rând, erau un popor dobândit pentru Sine, ceea ce nu puteau fi sub lege – când fuseseră declarați „Lo-Ammi“ („nu este poporul Meu“) și „Lo-Ruhama“ („cea fără îndurare“) (Osea 1.6,9) – în timp ce, sub har, ni se spune: „Ziceți fraților voștri: «Ammi» și surorilor voastre: «Ruhama»“ (Osea 2.1).

Dar scopul pentru care Dumnezeu îi dobândise era acela ca ei să vestească virtuțile Celui care îi chemase „din întuneric la lumina Sa minunată“. Cât de bine caracterizează aceste cuvinte starea acestui popor în vremea când se afla sub lege! Toate privilegiile care le fuseseră acordate nu făcuseră altceva decât să îngroașe întunericul în care păcatul îi aruncase. Dar acum Dumnezeu îi chemase la lumina Sa minunată; în această minunată lumină, omul era plasat, fără nicio urmă de păcat, în prezența sfântă a unui Dumnezeu care a spus: „Nicidecum nu-Mi voi mai aminti de păcatele lor și de nelegiuirile lor“ (Evrei 8.12).

Categories: Studiu biblic