Pax americana, îngropată sub zidurile Kremlinului! Ialta 2.0, mănușa aruncată Occidentului

Întâlnirea lui Vladimir Putin și Xi Jinping s-a vrut a fi un mesaj referitor la reproiectarea ordinii mondiale pe baza unui „angajament cum nu s-a mai văzut de 100 de ani”. Ceea ce tocmai s-a încheiat la Moscova nu a fost altceva decât o Ialta 2.0 care, întâmplător (sau deloc!), se află în Crimeea. Dar, spre deosebire de istoricul moment cu Roosevelt, Stalin și Churchill, acum a fost prima dată în ultimele cinci secole când niciun lider din Occident nu a luat parte la stabilirea agendei globale.

China și Rusia, prin autocrațiile de la Beijing, respectiv Moscova, conduc azi spectacolul schimbării spre o nouă cârmuire – multipolarismul.

Cu doar o zi înainte de venirea lui Xi, Kremlinul și-a deschis porțile pentru o delegație africană însemnată – mai bine de 40 de națiuni de pe „Continentul negru” și-au trimis reprezentanții în Rusia, un mesaj că „Sudul global” votase, deja, în favoarea schimbării.

Ceea ce Xi și Putin își propun să facă a fost explicat în detaliu înainte de începerea summit-ului în două articole de opinie scrise chiar de ei. Ca un balet rusesc foarte sincronizat, viziunea Moscovei a fost prezentată într-un cotidian popular din China drept „un parteneriat legat de viitor”, în timp ce Beijingul a vorbit despre „un nou capitol în cooperare și dezvoltare comună”.

Cartografierea liniilor multipolarității începe cu Ucraina

Timp de patru ore și jumătate, cei doi lideri au cartografiat liniile multipolarității, iar schimbarea începe cu găsirea unei soluții la situația din Ucraina. În mod previzibil, au existat foarte puține scurgeri de informații „de culise”. Ce se știe –  oficial, Putin a subliniat politicos că respectă poziția Chinei (exprimată în planul de soluționare a conflictului în 12 puncte elaborat de Beijing, care a fost deja respins de Washington), dar poziția Rusiei rămâne aceeași: demilitarizarea și neutralitatea Ucrainei, plus recunoașterea realității din teren (anexarea celor patru regiuni din est).

În paralel, Moscova a transmis Occidentului că exclude complet ca SUA, Marea Britanie, Franța și Germania să joace vreun rol în viitoarele negocieri cu Ucraina. Aceste țări nu sunt considerate „mediatori neutri”, potrivit viziunii ruse.

Bani și afaceri, cooperare de ordinul sutelor de miliarde

A doua zi a întâlnirii Puti-Xi a fost despre afaceri: totul s-a pus pe masă, de la energie și cooperare „tehnico-militară” până la îmbunătățirea eficacității coridoarelor comerciale și economice care trec prin Eurasia.

Rusia deja ocupă primul loc ca furnizor de gaze naturale pentru China (prin conducta de 3000 de km Power of Siberia, lansată în decembrie 2019, care merge din Siberia până în provincia Heilongjiang, din nord-estul Chinei). În prezent, se negociază pentru construirea Power of Siberia II, prin Mongolia.

Cooperarea sino-rusă în domeniul tehnologiei înseamnă 79 de proiecte evaluate la peste 165 de miliarde de dolari; de la industria aeronautică la construcția de mașini-unelte și cercetarea spațială, de la agroindustrie la modernizarea coridoarelor economice.

Xi Jinping a transmis în mod explicit că dorește să lege noile proiecte ale „Drumului Mătăsii” de Uniunea Economică Eurasia (EAEU), anunțând pe acest „coridor” un flux financiar nemaiîntâlnit.

Dolarul, eliminat din tranzacțiile BRICS

Dar cel mai important aspect îl reprezintă cel al decontărilor reciproce în monedele naționale în comerțul efectuat în interiorul BRICS (și nu numai), pe axa Asia – Africa – America Latină – Federația Rusă. Yuanul a ieșit câștigător și pare a fi noua monedă comercială aleasă în interiorul BRICS.

Când vorbim de transmiterea unor mesaje subtile, diplomația chineză funcționează ca o păpușă matrioșka. Este departe de a fi o coincidență faptul că vizita lui Xi Jinping la Moscova a coincis cu aniversarea a 20-a de ani de la invadarea, ocuparea și distrugerea Irakului de către SUA.

Summitul Putin – Xi a „sigilat” definitiv legăturile ruso-chineze și a aruncat mănușa Occidentului – Rusia și China sunt gata să concureze geopolitic și geoeconomic Vestul dominat de SUA. Alternativa la „pax americana” este o lume multipolară, având ca bază învățăturile confucianismului (respectul pentru autoritate și accentul pus pe armonia socială), echilibrul taoist și puterea spirituală a ortodoxiei.



Categories: Articole de interes general

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: