Nu cred că mai este cazul să spun de ce este mai bine să trimiteți ajutorul vostru prin frați creștini. (www.rmsonline.orig/turkey-aid/) Pozele sunt făcute de Codin Barbu din Los Angeles.

Sali Sabri

Am ajuns în urmă cu câteva ore la Iskenderun. Una dintre zonele “mai puțin afectate” dacă se poate spune așa. Chiar și aici, cu mai puțini afectați, sunt sute de morți, mii de oameni pe străzi. Unii încă mai speră să-i găsească pe cei dragi sub betoane. Chiar și morți pentru a-i îngropa cum se cuvine.

Dormim în clădirea bisericii evanghelice din oraș. Pe saltele, pe jos, în mașini, fiecare unde apucă. Aici va fi baza noastră pentru următoarele zile. De aici vom pleca în Antakya, în oraș, pe la sate și-n locurile în care guvernul a instalat corturi pentru cei care și-au pierdut toată agoniseala într-un minut, dar mai ales pe cei dragi.

Azi am văzut moloz, soldați obosiți, polițiști murdari, oameni dărâmați și la propriu și la figurat. Orașul miroase a cadavre! Se găsesc cadavre mâncate de șobolani. Doar în zona asta au rămas aproximativ 1200 de copii orfani, fie de mamă, de tată sau de ambii părinți.

În seara asta, unii dintre noi, vom dormi în clădirea bisericii unde a slujit fratele Hakan, cel care zilele trecute a murit împreună cu soția lui fiind prinși printre ziduri în apartamentul lor. Chiar acum stau pe scaunul de la amvon unde fratele Hakan a stat și a slujit ani de zile. A murit la 40 de ani. Hakan a lăsat în urma lui o mărturie frumoasă. Tu ce lași în urma ta? Ce e viața? Suntem ca un abur care se arată puțintel și apoi piere! Ce facem pentru Dumnezeu aia rămâne, ce facem pentru noi arde sau e distrus de cutremur, sau le mănâncă moliile.

Categories: Articole de interes general