După aceea, Isus străbătea Galileea; nu voia să stea în Iudeea, pentru că iudeii căutau să-L omoare. Şi praznicul iudeilor, Praznicul zis al Corturilor, era aproape. – Ioan 7.1,2

Sărbătoarea Corturilor constituie o introducere potrivită pentru adevărurile importante prezentate în acest capitol. Menționarea ei ridică întrebarea: De ce nu s-a împlinit încă această sărbătoare?

Răspunsul este limpede: Domnul Isus, singurul care putea introduce binecuvântarea simbolizată de ea, a fost respins de Israel și de lume. În decursul capitolului, această respingere a lui Hristos, de către fiecare clasă de oameni, devine tot mai clară și mai bine conturată. Frații Lui nu credeau în El (versetul 5); poporul Îl acuza că are demon (versetul 20); iudeii se mirau de El și căutau să-L prindă (versetele 15, 25 și 30); iar conducătorii poporului au trimis oameni să-L prindă (versetul 32).

Am văzut deja, în Ioan 6, că fiecare prezentare a unui nou adevăr conducea la poticnirea celor care Îl urmau. Poporul Îl lepădase (Ioan 6.36); apoi El este lepădat de cercul mai restrâns, cel al iudeilor (Ioan 6.41,42); în cercul și mai restrâns, cel al ucenicilor, au fost dintre aceia care n-au mai umblat împreună cu El (Ioan 6.61-66); și, chiar în mijlocul celor doisprezece, se afla unul care era un diavol (Ioan 6.70,71).

Astfel, cu cât adevărurile prezentate de Domnul erau mai înalte, cu atât era mai lepădat de către lume, cu atât cei care Îl urmau erau mai puțini și cu atât era mai singur pe drumul Său, încât, în cele din urmă, citim: „Și s-a întors fiecare acasă. Isus S-a dus la Muntele Măslinilor.” (Ioan 7.53–8.1).

Cum s-a întâmplat atunci, așa se întâmplă și astăzi – cu cât adevărurile sunt mai adânci și cu cât nevoia de spiritualitate pentru a le înțelege este mai mare, cu atât vor fi mai puțini care să le prețuiască și să umble în lumina lor. Învățătura Duhului nu lasă niciun loc cărnii, iar calea lui Hristos este una îngustă.

H. Smith

Categories: Articole de interes general