Isus a potolit furtuna de pe mare, dar acum, o și mai mare furtună s-a iscat în inimile ucenicilor Săi: „„Cine este acesta de Îl ascultă chiar şi vântul, şi marea? – Marcu 4:41

Corabia străbate întinsul apei reci,
Urmându-și, hotărâtă, pe mare, vechi poteci;
Sub privegherea lunii, la-ntrecere cu norii,
Ea-și poartă înc-o dată spre țărmuri călătorii.

Numai că vântul suflă mai aprig dinspre mal
Și marea clocotește cu fiecare val;
Cuprinși de disperare, aleargă ucenicii,
Luptându-se cu apa și cu… fiorii fricii.

La cârmă, Domnul doarme, parcă de ne-nțeles:
„Cum poate să o facă-n furia ce-a purces?!”
Îi strigă plini de spaimă: „Pierim!… Pierim, Rabuni!”,
Nemaiputând să-ndure urgiile furtunii…

Dar Domnul mustră marea și vântul furios,
Dând încă o dovadă că El este Cristos!
Și mustră ucenicii cei fără de credință,
Când e mai mare „valul”, și-i mai de trebuință!

                     *     *     *

Corabia străbate întinsul apei reci…
Căci „marea” e doar drumul pe unde și tu treci
Spre țărmul Veșniciei, lăsând în urmă norii,
În portul ce adună, cu sârg… biruitorii.

Când e la cârmă Domnul, n-ai teamă de-ncercări,
Căci ele sunt doar „valuri” pe-ale „vieții mări”:
Chiar dacă te-mpresoară și stăruie furtuna,
Curând, cu sfinții-n slavă, vei sta pe totdeauna!

Categories: Articole de interes general