Vestitorul Luminii

„Şi, dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie, care trebuia să vină. Cine are urechi de auzit să audă“ (Matei 11:14-15).

Aparențe care înșeală

Nu toate lucrurile sunt ce par la prima vedere și nu totul se înțelege dintr-o dată. Există o pricepere „duhovnicească“ la care nu are acces orice om, oricând, oriunde și oricum.

„Cine are urechi de auzit să audă“ este o afirmație caracteristică Domnului Isus în scrisorile trimise celor șapte biserici locale din cartea Apocalipsa. Este felul Lui caracteristic de a vorbi atunci când are ceva special de spus. Expresia apare aici singura dată în afara Apocalipsei. Ea semnifică o invitație solemnă, o chemare la meditație și la pătrundere în sensuri de dincolo de stratul superficial al cuvintelor din text.

Hai să verificăm dacă tu și cu mine avem „urechi de auzit“ în citirea Scripturii …

La suprafață, povestirea este simplă, dar în profunzimi ea nu este simplistă. Doi copii s-au născut în condiții nenormale. Unul s-a născut din pântecele unei fecioare, mai înainte ca ea să se bucure de noaptea nunții. Celălalt s-a născut unei femei intrate în prea târziul imposibilității bătrânești de a naște.

Cei doi copiii au avut vieți diferite. Părinții celui dintâi au murit relativ repede, iar el a ajuns un singuratic, un om al pustiei, un introvertit cu comunicări scurte, abrazive enigmatice. Cel de al doilea a avut parte de o copilărie fericită. Încasa părinților lui au mai apărut frați și surori. Locul a cunoscut veselia și exuberanța jucării împreună. A ajuns cunoscut în cartier și îndrăgit, așa cum fac mai toți oamenii cu mai toți copiii.

Deși au fost verișori, cei doi copiii au crescut departe, despărțiți unul de celălalt. N-au fost onomastici petrecute împreună, n-au fost vizite de sărbători în care să se găzduiască unul pe celălalt. Într-un cuvânt, s-au înstrăinat unul de altul.

Pe la 30 de ani, cel cu șase luni mai mare a venit din pustie spre oameni ca un vânt asprul și pătrunzător, coborât de pe culmile Iudeii spre albia joasă a Iordanului. Vorbea ca un glas al conștiinței, chemându-i pe oameni la pocăință, la părăsirea păcatelor și la un început nou spre neprihănirea cerută de Dumnezeu prin lege.

Tot pe la 30 de ani, cel de al doilea și-a părăsit casa părintească, a venit și a fost botezat în apa Iordanului de cel dintâi și apoi a devenit un fel de „rabi“, învățător urmat de un mic de discipoli, mergând din loc în loc ca să vestească apropiata venire a Împărăției lui Dumnezeu.

Niciunul dintre ei n-a avut autorizarea mai marilor religioși sau politici ai vremii. Amândoi au fost negați și prigoniți. Cel dintâi, după ce a îndrăznit să vorbească împotriva unei cununii nelegitime a guvernatorului, a fost întemnițat și i s-a tăiat capul. Cel de al doilea, după ce s-a confruntat de câteva ori cu marii preoți din Ierusalim, cu fariseii și cu saducheii, a fost judecat, dat pe mâna romanilor și omorât prin răstignire, alături de alți doi tâlhari. Cei doi tineri adulți turbulenți au fost striviți rapid de aparatul politico-religios al țării. Activitatea celor doi s-a desfășurat aproximativ pe durata a numai trei ani, undeva. într-un colț uitat al lumii, în prăfuita și săraca Palestină. Și asta a fost tot, asta ar fi fost tot … dacă istoria ar avea un singur strat și dacă n-am fi fost invitați la o înțelegere superioară, la o pătrundere a unui mesaj șoptit dincolo de stratul superficial al istoriei. A urmat însă glorioasa înviere și lumea n-a mai fost aceeași niciodată după aceea. Dumnezeu a declanșat pe paliere superioare ale existenței o lucrare pe care nici un om n-avea cum să o priceapă.

„Dacă vreţi să înţelegeţi … Cine are urechi de auzit să audă“

Ce-au făcut de fapt acești doi prunci ai destinului?

Într-o scurtă activitate publică de doar trei ani, aceștia doi au schimbat istoria omenirii și au dat o eternitate fericită la milioane și milioane de oameni. Ceea ce este numit astăzi eufemistic “era noastra”, este perioada în care istoria s-a frânt în două: înainte de Christos și după Christos.

Ce este deosebit în acești doi prunci, în acești doi oameni?

În primul rând ei se aseamănă prin faptul că amândoi au primit nume nu de la părinții lor, ci direct de la Dumnezeu, printr-o comunicare verbală directă cu părinții lor. Unul a fost sortit să poarte numele Iohanan, care înseamnă „darul lui Dumnnezeu“. Celălalt a fost hărăzit de destin să poarte numele „Iehoșua“, Isus, care înseamnă „Dumnezeu aduce eliberare“. Dumnnezeu nu le-a dat nici o șansă să-și numească atfel copiii. Citiți pățania părinților lui Iohanan din Luca 1 și veți vedea imediat acest lucru. Dumnezeu a vrut ca el să fie însemnat clar pe paginile Scripturii.

Apoi, despre amândoi există texte străvechi care le-au prevestit nașterea și lucrarea. Iohanan-Ioan însuși a citat despre sine un text din cartea profetului Isaia:

„Iată mărturisirea făcută de Ioan când iudeii au trimis din Ierusalim pe nişte preoţi şi leviţi să-l întrebe: „Tu cine eşti?” … „Eu”, a zis el, „sunt glasul celui ce strigă în pustie: ‘Neteziţi calea Domnului’, cum a zis prorocul Isaia” (Ioan 1:19, 23).

Ioșua-Isus a declarat că toate Scripturile evreiești au vestit venirea Lui:

„Ioan era lumina, care este aprinsă şi luminează, şi voi aţi vrut să vă veseliţi câtăva vreme la lumina lui. Dar Eu am o mărturie mai mare decât a lui Ioan, căci lucrările pe care Mi le-a dat Tatăl să le săvârşesc, tocmai lucrările acestea pe care le fac Eu, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis. Şi Tatăl, care M-a trimis, a mărturisit El Însuşi despre Mine. Voi nu I-aţi auzit niciodată glasul, nu I-aţi văzut deloc faţa şi Cuvântul Lui nu rămâne în voi, pentru că nu credeţi în Acela pe care L-a trimis El. Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine“ (Ioan 5:39).

Interesante sunt părerile unuia despre celălalt, adevărate proclamații cu extremă importanță:

Iohanan-Ioan îl proclamă pe Iosua-Isus drept persoana prin care Dumnezeu va rezolva problema păcatului lumii:

„A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii! El este Acela despre care ziceam: ‘După mine vine un om, care este înaintea mea, căci era înainte de mine’. Eu nu-L cunoşteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.” Ioan a făcut următoarea mărturisire: „Am văzut Duhul pogorându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El. Eu nu-L cunoşteam, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: ‘Acela peste care vei vedea Duhul pogorându-Se şi oprindu-Se este Cel ce botează cu Duhul Sfânt’.Şi eu am văzut lucrul acesta şi am mărturisit că El este Fiul lui Dumnezeu.” (Ioan 1:29-34).

Acest „eu nu-l cunoașteam relevă cât de îndepărtați au trăit acești doi copii unul de celălalt, Iohanan-Ioan în pustie, Ioșua-Isus în gălăgioasa casă din Nazaret.

La rândul său, Ioșua-Isus a spus despre Iohanan-Ioan cuvinte extraordinare care-l declară un „unicat“ în istoria lumii:

„Pe când se duceau ei, Isus a început să vorbească noroadelor despre Ioan: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie? O trestie clătinată de vânt? Dacă nu, atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei ce poartă haine moi sunt în casele împăraţilor. Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un proroc? Da, vă spun, şi mai mult decât un proroc; căci el este acela despre care s-a scris:

‘Iată , trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea înaintea Ta’.

Adevărat vă spun că, dintre cei născuţi din femei, nu s-a sculat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuşi cel mai mic în Împărăţia cerurilor este mai mare decât el. Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală pun mâna pe ea. Căci până la Ioan au prorocit toţi prorocii şi Legea. Şi, dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie, care trebuia să vină. Cine are urechi de auzit să audă. Cu cine voi asemăna neamul acesta de oameni? Seamănă cu nişte copilaşi, care şed în pieţe şi strigă la tovarăşii lor: ‘V-am cântat din fluier, şi n-aţi jucat; v-am cântat de jale, şi nu v-aţi tânguit.’ Căci a venit Ioan, nici mâncând, nici bând, şi ei zic: ‘Are drac!’ A venit Fiul omului mâncând şi bând, şi ei zic: ‘Iată un om mâncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor!’ Totuşi Înţelepciunea a fost îndreptăţită din lucrările ei” (Matei11:7-19).

Această declarație a lui Iosua-Isus spune că până și deosebirile de viață, de temperament și comportament dintre El și Iohanan-Ioan au fost hotărâte de providența divină pentru ca oamenii să nu aibă în final nici un fel de scuză!

În al treilea rând, viețuirea celor doi poate fi înțelească plenat doar în contextul cosmic al unei lucrări pe care o face Dumnezeu în lume.

Evanghelistul Ioan, cel care a fost cu Isus Christos și pe pământ și în cer, își începe mărturisirea despre Isus punând în primul capitol cuvinte și expresii care nu pot fi pătrunse decât de cei „care au urechi de auzit“ și aud. În contextul unui univers în care îndepărtarea de Dumnezeu a provocat întunericul ignoranței și al ruperii legăturilor care pot da viața, evanghelistul pune pe tapet imagini și cuvinte simbolice de o valoare inestimabilă:

„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. 
Toate lucrurile au fost făcute prin El, şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. 
În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o. 
A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan. El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el. Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină. Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om venind în lume. El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut.

A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. 
Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. Ioan a mărturisit despre El când a strigat:
„El este Acela despre care ziceam eu: ‘Cel ce vine după mine este înaintea mea, pentru că era înainte de mine’. 
Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui şi har după har; căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos. Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1:1-8).

În cel de al patrulea rând, pătrunderea duhovnicească ne ajută să pricepem că veșnicia fiecăruia dintre noi depinde de o întâlnire personală cu fiecare dintre cei doi copii ai destinului. „Pocăința“ vestită de Iohanan-Ioan și „credința“ vestită de Iehoșua-Isus sunt cele două fețe ale aceleași monede ale prețuilui pe care trebuie să-l plătim la vama văzduhului pentru a fi strămutați din împărăția întunericului în Împărăția dragostei lui Dumnezeu. Amândouă sunt indispensabile, ca două trepte consecutive ale unei scări. Ordinea în care traversăm cele două trepte spre Dumnezeu nu poate fi schimbată. Întâi trebuie să fie pocăința și apoi credința. Pocăința este o privire sinceră spre dezastrul din noi, iar credința este o privire dătătoare de viață înspre Dumnezeu. N-am avea nevoie să fim izbăviți, dacă nu ne-am da mai întâi seama că suntem născuți în păcat și fărădelege:

„Şi dacă chemaţi ca Tată pe Cel ce judecă fără părtinire pe fiecare după faptele lui, purtaţi-vă cu frică în timpul pribegiei voastre; căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană“ (1 Petru 17-19).

Simbolic și semnificativ, Iohanan-Ioan a trebuit să se nască cu șase luni înainte de Ioșua-Isus. Ar fi putut să fie și altfel, dar Scriptura ține să precizeze acest lucru printr-un înger al providenței divine:

„Iată că Elisabeta, rudenia ta, a zămislit, şi ea, un fiu la bătrâneţe; şi ea, căreia i se zicea stearpă, este acum în a şasea lună“ (Luca 1:36).

Mai întâi trebuie să fie Iohanan-Ilie și doar apoi Iosua. Prima este pocăința și numai după aceea vine izbăvirea divină.

Și nu în ultimul rând ca importanță, „cine are urechi de auzit“ aude dincolo de această cronologie a izbăvirii ecoul unei avertizări teribile. Iohanan-Ioan a fost șansa pe care le-a dat-o Dumnezeu evreilor. Ea a fost așezată inițial ca amenințare în ultimele cuvinte din Tanak, Vechiul Testament. Iată ce găsim scris în Maleahi:

„Căci iată, vine ziua care va arde ca un cuptor! Toţi cei trufaşi şi toţi cei răi vor fi ca miriştea; ziua care vine îi va arde, zice Domnul oştirilor, şi nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură. Dar pentru voi, care vă temeţi de Numele Meu, va răsări Soarele neprihănirii şi tămăduirea va fi sub aripile Lui; veţi ieşi şi veţi sări ca viţeii din grajd. Şi veţi călca în picioare pe cei răi, căci ei vor fi ca cenuşa sub talpa picioarelor voastre în ziua pe care o pregătesc Eu, zice Domnul oştirilor. Aduceţi-vă aminte de Legea lui Moise, robul Meu, căruia i-am dat în Horeb rânduieli şi porunci pentru tot Israelul! 
Iată, vă voi trimite pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată. El va întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţii lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc ţara cu blestem!” (Maleahi 4:1-6).

Iohanan-Ioan a venit în duhul și puterea profetului Ilie, ca să-i scutească pe evrei de pedeapsă. Ioan-Ilie a dat evreilor șansa pocăinței:

„În vremea aceea a venit Ioan Botezătorul și propovăduia în pustia Iudeii. El zicea: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape” (Matei 3:2).

Generația de atunci n-a primit cum trebuia mesajul lui Ioan-Ilie și pedeapsa anunțată de Maleahi s-a declanșat. De două mii de ani, țara lui Israel este sub blestem. Trebuie să fii orb ca să nu vezi lucrul acesta. Acest blestem va fi ridicat doar atunci când evreii se vor întoarce la Dumnezeu cu pocăință și-L vor primi pe Isus-Iosua-Mesia.

Săptămâna trecută am fost la un magazin evreiesc să cumpăr ceva. Am văzut acolo un pahar decorat frumos și pe care scria „Ilie”. Orbi și defazați în istorie, evreii pun la mesele de sărbători un scaun și un tacâm „pentru Ilie”, pe care l-a vestit Maleahi. Tragic este că, ignorându-l atunci, încă îl mai așteaptă. Eram numai eu și familia care deținea magazinul. M-au privit inchizitor, cu priviri sticloase în spatele cărora se putea citi teama. Când m-am apropiat de el am văzut că are un pistol sub braț, iar „casiera“ avea un mic Uzzi sub tejghea. Nu este ușor să fii evreu în zilele acestea … Cu adevărat, i-a ajuns blestemul de care vorbea Maleahi. În așteptarea lor după un alt Ilie, evreii seamănă cu neînțelepții care stau pe peron când trenul a trecut de mult prin stație.

Fără nici o îndoială, Ilie trebuie prețuit, iar Ioan botezătorul, venit în duhul și puterea lui Ilie, este cea mai marcantă personalitate din istoria omenirii. Am crezut o vreme că Solomon are dreptul să poarte acest titlu, dar Isus Christos m-a corectat:

„Pe când se duceau ei, Isus a început să vorbească noroadelor despre Ioan: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustie? O trestie clătinată de vânt? Dacă nu, atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei ce poartă haine moi sunt în casele împăraţilor. Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un proroc? Da, vă spun, şi mai mult decât un proroc; căci el este acela despre care s-a scris:

‘Iată , trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu, care Îţi va pregăti calea înaintea Ta’.

Adevărat vă spun că, dintre cei născuţi din femei, nu s-a sculat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul” (Matei 11. )

De ce este Ioan cel mai mare dintre proroci? El care n-a făcut nici o minune? Poate fi el fi mai mare ca Avraam, Isaia, Ieremia, Ezechiel sau Daniel? Poate fi el mai mare decât adevăratul Ilie? De ce și prin ce este Ioan Botezătorul “mai mare” ca toți? Pentru două lucruri.

Primul este că toți ceilalți proroci doar au vorbit despre Mesia, „văzându-L de departe” (cum bine a spus unul dintre ei). Numai Ioan a avut darul să-L vadă de aproape, să vorbească cu El, să pună mâna pe El, să-L boteze în Iordan și să vadă Duhul Sfânt coborându-se asupra Lui în chip de porumbel.

În al doilea rând, Ioan este cel mai important om pentru că Dumnezeu l-a așezat la „balamaua” istoriei. Fără nevastă, fără copii, fără să ne lase în urmă o carte sau măcar câteva cuvinte scrise de el, Ioan, în evaluarea eternității este mai important decât toți despre care vorbește Biblia. Și încă ceva, acel „dintre cei născuţi din femei, nu s-a sculat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul” înseamnă că, în cântarul divin care măsoară influența cuiva asupra omenirii, Ioan este mai mare ca Pitagora, Socrate, Shakespeare, Moliere, Buda, Confucius și toți ceilalți. Ioan marchează schimbarea economiei lui Dumnezeu cu oamenii și deschide calea cea nouă prin care putem ajunge în cer:

„Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, și cei ce dau năvală pun mâna pe ea. Căci până la Ioan au prorocit toţi prorocii și Legea“ (Matei 11:13).

Ioan marchează sfârșitul Vechiului Testament și începutul celui nou, în care în împărăția lui Dumnezeu se intră nu prin apartenența la poporul Israel, ci printr-o naștere din nou dobândită prin pocăință și credință personală, în urma cărora o persoană dobândește o cetățenie cerească!

Iohanan-Ilie a avut o activitate publică scurtă. Nu era el lumina care trebuia să vină în lume. El a fost doar vestitorul Luminii. Cum era de așteptat, persoana și activitatea lui s-a suprapus în conștiința multora peste persoana și activitatea Fiului lui Dumnezeu. Până și Irod a intrat în această confuzie:

„Cârmuitorul Irod a auzit vorbindu-se despre toate lucrurile săvârşite de Isus şi stătea în cumpănă, neştiind ce să creadă. Căci unii ziceau că a înviat Ioan din morţi, alţii ziceau că s-a arătat Ilie şi alţii ziceau că a înviat vreun proroc din cei din vechime. Dar Irod zicea: „Lui Ioan i-am tăiat capul; cine este oare acesta, despre care aud astfel de lucruri?” Şi căuta să-L vadă“ (Luca 9:7-9).

Ioan și-a cunoscut însă chemarea și a exprimat-o foarte clar celor care l-au întrebat:

 Iată mărturisirea făcută de Ioan când iudeii au trimis din Ierusalim pe nişte preoţi şi leviţi să-l întrebe: „Tu cine eşti?” El a mărturisit şi n-a tăgăduit: a mărturisit că nu este el Hristosul. Şi ei l-au întrebat: „Dar cine eşti? Eşti Ilie?” Şi el a zis: „Nu sunt!” „Eşti prorocul?” Şi el a răspuns: „Nu!” 
Atunci i-au zis: „Dar cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor ce ne-au trimis. Ce zici tu despre tine însuţi?” 
„Eu”, a zis el, „sunt glasul celui ce strigă în pustie: ‘Neteziţi calea Domnului’, cum a zis prorocul Isaia”. 
Trimişii erau din partea fariseilor. Ei i-au mai pus următoarea întrebare: „Atunci de ce botezi, dacă nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici prorocul?” Drept răspuns, Ioan le-a zis: „Eu botez cu apă, dar în mijlocul vostru stă Unul pe care voi nu-L cunoaşteţi. El este Acela care vine după mine şi care este înaintea mea; eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor Lui.” Aceste lucruri s-au petrecut în Betabara, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan. (Ioan 1:19-28).

„După aceea, Isus şi ucenicii Lui au venit în ţinutul Iudeii; şi stătea acolo cu ei şi boteza. Ioan boteza şi el în Enon, aproape de Salim, pentru că acolo erau multe ape, şi oamenii veneau ca să fie botezaţi. Căci Ioan încă nu fusese aruncat în temniţă. Între ucenicii lui Ioan şi între un iudeu s-a iscat o neînţelegere cu privire la curăţire. Au venit deci la Ioan şi i-au zis: „Învăţătorule, Cel ce era cu tine dincolo de Iordan şi despre care ai mărturisit tu iată că botează şi toţi oamenii se duc la El”. 
Drept răspuns, Ioan i-a zis: „Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer. Voi înşivă îmi sunteţi martori că am zis: Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis înaintea Lui. Cine are mireasă este mire, dar prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui, şi această bucurie, care este a mea, este deplină. Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez. 
Cel ce vine din cer este mai presus de toţi; cel ce este de pe pământ este pământesc şi vorbeşte ca de pe pământ. Cel ce vine din cer este mai presus de toţi. El mărturiseşte ce a văzut şi a auzit, şi totuşi nimeni nu primeşte mărturia Lui. Cine primeşte mărturia Lui adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul. Căci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură. Tatăl iubeşte pe Fiul şi a dat toate lucrurile în mâna Lui. Cine crede în Fiul are viaţa veşnică, dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” (Ioan 3:22-36).

Vestitorul Luminii a fost și prietenul Mirelui! El n-a făcut însă parte și din MIreasă. Biserica este a celor ce au primit Duhul Sfânt și sunt născuți din nou. Așa se face că Fiul lui Dumnezeu ne așează pe mine și pe tine deasupra lui Ioan Botezătorul. Oricine este născut din Dumnezeu este mai mare decât oricine este născut din femei!

„Adevărat vă spun că, dintre cei născuţi din femei, nu s-a sculat niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul. Totuşi cel mai mic în Împărăţia cerurilor este mai mare decât el. Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală pun mâna pe ea“ (Matei 11:111-12).

Dacă Ioan a fost un vestitor al Luminii, cu cât mai mult trebuie să facem eu și cu tine lucrul acesta?



Categories: Studiu biblic

Tags:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: