Îmi ridic ochii spre munți; de unde îmi va veni ajutorul? Ajutorul meu vine de la Domnul, care a făcut cerurile și pământul. – Psalmul 121.1,2

În acest frumos psalm avem prezentate experiențele unui credincios care, aflat în mijlocul încercărilor, găsește în Domnul resursa și ajutorul său. Omul temător de Dumnezeu se confruntă cu încercări și cu dificultăți și își dă seama că în el însuși nu există putere pentru a face față împrejurărilor – prin urmare, el are nevoie de ajutor.
Cea mai mare sursă a slăbiciunii în prezența încercării este adesea încrederea în sine, care ne face să gândim că putem face față încercării prin propria noastră putere sau înțelepciune.

Trebuie să învățăm că, aflați în prezența încercării și a ispitei, nu avem nicio putere în noi înșine. La fiecare pas avem nevoie de un Ajutor, care să ne susțină în încercare și care să ne poarte prin ea. Înțelegând această nevoie după ajutor, psalmistul imediat întreabă: „De unde îmi va veni ajutorul?“. El este înconjurat de munți înalți, impunători și de neclintit, o imagine a unor oameni din această lume, care par să fie pe deplin întemeiați într-un loc de putere, deasupra oricărui atac al vrăjmașilor. Dar oare putem să ne încredem în vreun semen de-al nostru?

Profetul Ieremia ne spune: „Cu adevărat, dezamăgirea vine de la dealuri și de la mulțimea munților. Cu adevărat, în Domnul Dumnezeul nostru este salvarea lui Israel“ (Ieremia 3.23). Înțelegând că are nevoie de ajutor și că omul nu i-l poate oferi, credinciosul își ia ochii de la creatură și și-i îndreaptă asupra Creatorului: „Ajutorul meu vine de la Domnul, care a făcut cerurile și pământul“. El nu doar recunoaște adevărul general că există ajutor la Domnul, ci, cu o credință personală simplă, el spune: „Ajutorul meu vine de la Domnul“.
În restul psalmului, Duhul lui Dumnezeu răspunde acestei credințe simple prin prezentarea binecuvântărilor de care are parte cel care așteaptă ajutor de la Domnul.

Domnul va păzi ieșirea ta și intrarea ta, de acum și pentru totdeauna.
Psalmul 121.8

Sufletul care așteaptă ajutor de la Domnul poate conta pe grija Lui neschimbătoare în orice împrejurare. „Ieșirea“ și „intrarea“ vorbesc despre împrejurările schimbătoare care caracterizează această lume lipsită de odihnă. Domnul le-a vorbit ucenicilor: 

„Veniți voi înșivă deoparte, într-un loc pustiu, și odihniți-vă puțin“ (Marcu 6.31). 

În grija Sa, Domnul ne va oferi și nouă momente de odihnă, departe de tumultul acestei lumi, însă acest cuvânt, „puțin“, arată că va trebui din nou, în scurt timp, să ne reluăm activitatea.

În ce privește odihna eternă, pe aceasta încă o așteptăm – „rămâne o odihnă pentru poporul lui Dumnezeu“ (Evrei 4.9). Despre cel care intră în acea odihnă binecuvântată citim că „nu va mai ieși afară“ (Apocalipsa 3.12). Între timp, în toată această viață marcată de trudă și de nevoi, trebuie să așteptăm ajutorul Domnului și să contăm pe El în orice împrejurare.

În cele din urmă, învățăm că cel care așteaptă ajutor de la Domnul poate fi sigur că va fi păzit în orice situație, pentru totdeauna. Psalmistul avea în vedere, fără îndoială, împărăția milenială, însă creștinul poate face o aplicație mai largă a acestor cuvinte, privind cu bucurie la eternitatea în care va fi cu Hristos și ca Hristos, în casa Tatălui, unde El ne va duce în curând. El spune despre oile Sale: 

„Eu le dau viață eternă; și nicidecum nu vor pieri niciodată și nimeni nu le va smulge din mâna Mea“ (Ioan 10.28). 

Noi rătăcim uneori, însă El ne găsește întotdeauna, ne păzește prin puterea Sa și, în cele din urmă, ne va lua la Sine, ca să fim pentru totdeauna cu El.

H. Smith

Categories: Studiu biblic