Lecturi zilnice din istoria Bisericii 

Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi. – Ioan 8:3

1752: Cu mult timp în urmă, Universitatea Yale era o instituţie foarte religioasă. Din 1795 până în 1817 rectorul acesteia a fost Timothy Dwight, nepotul predicatorului şi teologului Jonathan Edwards.

Dwight nu stătea toată ziua la birou ca să dicteze secretarei diferite rapoarte, ci de multe ori predica studenţilor, uneori despre doctrină şi etică, dar de cele mai multe ori despre nevoia de pocăinţă. Rar a existat un om care să îmbine atât de eficient rolul de conducător al unei instituţii de învăţământ cu cel de predicator al unei treziri spirituale.

Păcatul din inima omului este întotdeauna problema cheie care trebuie abordată. Dwight a predicat împotriva păcatului, dar a vorbit şi împotriva câtorva dintre ideologiile periculoase ale vremii lui, ca de exemplu deismul şi scepticismul.

Când s-a născut Dwight, în 1752, mulţi intelectuali din America acceptaseră deja deismul, inclusiv Thomas Jefferson, pe care Dwight îl considera un „necredincios”.

Revoluţia Franceză şi violenţa ei împotriva creştinilor a arătat foarte clar unde putea duce deismul. (Jefferson însuşi a fost îngrozit de violenţa din Franţa.)

În concepţia lui Dwight, scepticismul religios şi dorinţa de a rezolva problemele vieţii cu ajutorul politicii este calea spre dezastru. Democraţia din America părea să funcţioneze destul de bine şi Dwight nu dorea ca ea să fie distrusă de extremişti. El a fost activ atât la ​​amvon, cât şi în politică, fiind una dintre personalităţile cele mai importante ale Partidului Federalist din Connecticut şi totodată conducătorul Bisericii Congregaţionaliste din Connecticut.

În vremea lui Dwight, majoritatea rectorilor din America şi din alte locuri erau clerici ordinaţi. Ideea unui colegiu „neutru din punctul de vedere al valorilor” era pe atunci necunoscută. Exista aşteptarea ca absolvenţii de colegiu să fie creştini – poate doar cu numele, dar Dwight spera că şi în crez şi comportament.

Deși părea un om rigid şi sobru, trebuie să ştim că el a făcut parte dintr-un grup numit „Wits Hartford” (Glumeții). Chiar şi oamenii cucernici pot avea clipe vesele. El a murit în 1817, după ce a influenţat sute de predicatori şi oameni de ştiinţă americani.

Rugăciune: Tată, Îţi mulţumim pentru conducătorii excepţionali care îmbină cunoaşterea aprofundată cu credinţa puternică. Amin.

Categories: Articole de interes general