
Îmi reazem uimirea de-o rază de soare, Când câmpul îmi intră prin ochi cu făclii Aprinse-n petale de vii păpădii, Și-mi curge prin suflet cu foc și culoare. Dar drumul ei scurt se oprește-n chindii, Pierzându-și veșmântul țesut din splendoare; Și totuși atunci doar învață să zboare Spre zare, cu aripi de puf, argintii. Oricare-ar fi, Doamne, pe-aici rostul meu, Cât port în culoarea petalei fiorul, Aș vrea însoțirea credinței mereu. Și-atunci când amurgu-și va pune decorul, Torcând din fuiorul tăcerilor, greu, Să simt în petalele veștede... zborul! Simion Felix Marțian Siegen, 8 aprilie 2022 https://simfelixmarblog.com/2022/04/08/sonetul-papadiei/
Categories: Articole de interes general
Leave a Reply